Index arrow Stiri arrow Ancheta arrow Programul de sanatate, aproape anulat
Programul de sanatate, aproape anulat

Evaluare utilizator: / 1
SlabExcelent 
Data publicarii: 15-02-09
Tinerii vâlceni, indiferenţi sănătate.

Chiar dacă Programul Naţional de Evaluare a stării de sănătate a populaţiei s-a prelungit, reprezentanţii Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (C.J.A.S.) Vâlcea susţin că vâlcenii nu au s-au îmbulzit pe ultima sută de metri să îşi facă analizele gratuite. Cei mai mulţi dintre aceştia au fost tinerii, care oricum nu ar fi avut motive de neprezentare. Nici celelalte categorii de persoane cu vârste mai înaintate nu au avut curiozitatea să afle cum stau cu sănătatea. Astfel, în judeţul Vâlcea au fost înregistrate 100.000 de persoane care nu participat la programul naţional. „Cei care au arătat un interes destul de scăzut faţă de propria lor sănătate au fost tinerii, dar noi credem că totuşi acest program şi-a atins scopul în mare parte. În ceea ce-i priveşte pe cei consultaţi, după cum ne-am fi aşteptat, aceştia suferă în mare parte de diabet, de boli oncologice şi de boli cardiace”, a declarat Dorel Constantinescu, purtătorul de cuvânt al CAS Vâlcea. După ce mulţi vâlceni, dar şi persoane din alte judeţe au refuzat să-şi facă analizele gratuite, programul are şanse mari să nu mai continue în anii următori, după cum îşi exprimase dorinţa fostul ministru al sănătăţii, Sergiu Nicolăescu. Acest lucru apare după ce actualul ministru al sănătăţii, Ion Bâzâc, a afirmat despre program că s-a desfăşurat sub o serie de nereguli. „După ce voi analiza toate datele ce ţin de eficienţa lui şi de modul în care s-a derulat acest program, am să iau o decizie finală", a declarat Ion Bâzâc.


 

SCRIEŢI UN COMENTARIU

Codul de securitate
Actualizează

< Precedent   Urmator >
 
banner-ed-tiparita.jpg

Alte articole

AnchetaDroguri legale in Valcea

Patronii a două magazine vâlcene care comercializau plante cu efect de relaxare, aşa-numitele „droguri legale”, au fost...
+ Stirea completa

AnchetaPeste 431 de mii de lei cheltuiti pe un adapost pentru caini

Primăria Râmnicului a cheltuit nu mai puţin de 431.000 de lei pentru amenajarea unui adăpost pentru câinii fără...
+ Stirea completa

AnchetaAlcool de contrabanda provenit de la Valcea

Comisarii Gărzii Financiare Gorj au depistat săptămâna trecută, la  un control efectuat în trafic, 600 de litri...
+ Stirea completa

AnchetaHidrocentrala noua la Cheia

Consilierii judeţeni au votat săptămâna trecută realizarea unui Grup hidroenergetic de mică putere pe conducta de...
+ Stirea completa

AnchetaControale impotriva pirateriei

Prefectul Remus Grigorescu s-a întâlnit zilele trecute cu reprezentanţi ai firmelor de transport din judeţ, care au ridicat...
+ Stirea completa

Ziare E-ziare.ro | Ziare

RSS Ştiri