|
PNL si PC isi fac declaratii de dragoste |
|
Data publicarii: 22-01-12 |
Alianţa de Centru-Dreapta este rezultatul pre-logodnei dintre filialele municipale ale Partidului Naţional Liberal şi Partidului Conservator. Printre cele hotărâte cu ocazia acestei întâlniri este şi excluderea posibilităţii ca Partidul Conservator să aibă candidat pentru Primăria Râmnicului, ACD susţinându-l pe Emilian Frâncu pentru această funcţie
Marţi, la sediul PC a avut loc o întâlnire a Alianţei de Centru Dreapta, oficializată de filialele municipale ale Partidului Naţional Liberal şi Partidului Conservator. După ce şefii celor două partide, Emilian Frâncu şi Ionel Giuran, şi-au spus ofurile vreme de o oră, a urmat o conferinţă de presă condusă de liberalul Gheorghe Ioniţă, prim-vicepreşedinte al PNL Râmnicu Vâlcea, la care au mai participat şeful de campanie al senatorului Emilian Frâncu, Traian Dobrinescu, preşedintele executiv al PC Râmnicu Vâlcea, Aurel Fârtat, şi Emilian Mihalcea, prim-vicepreşedinte al conservatorilor. Potrivit liberalului Gheorghe Ioniţă, scopul acestei întâlniri a fost unul de natură… sentimentală, în care cele două partide şi-au declarat iubire necondiţionată, cu precizarea că până atunci s-au aflat în perioada de pre-logodnă: „Nu am ştiri bombă, dar este un act care consfinţeşte decizia celor două partide, de a merge împreună la nivel municipal şi de eliminare a unei neîncrederi. Se ştie că protocolul ne permitea să mergem şi separat. A fost o perioadă de pre-logodnă, de prietenie. S-au stabilit modalităţile de lucru, de colaborare şi periodicitatea întâlnirilor (...). Pot spune că, la această şedinţă, şi-au făcut declaraţii de dragoste cele două partide.”, a încercat să explice Gheorghe Ioniţă, numit şi purtător de cuvânt interimar al ACD Râmnicu Vâlcea. Declaraţia de dragoste a fost confirmată şi de Aurel Fârtat, prezent şi el la conferinţă. Printre picături am aflat că s-a decis structura de organizare a ACD, formată din câte şapte membri din partea celor două formaţiuni politice: „Un lucru este hotărât: PC nu va avea candidat pentru Primăria Râmnicu Vâlcea, Alianţa de Centru-Dreapta susţinându-l pe Emilian Frâncu pentru această funcţie.”, a mai declarat Gheorghe Ioniţă. De cealaltă parte, reprezentanţii PC au fost mai mult spectatori şi au rostit numai câteva fraze, chiar dacă întâlnirea cu presa era organizată în propriul sediu.
Pe finalul întâlnirii, Traian Dobrinescu a ţinut să-i facă o caracterizare lui Emilian Frâncu, candidatul din partea USL la Primăria Râmnicului: „Este arţăgos, greu de domolit, dar este un om care poate fi îmblânzit”. Nu ştim în ce măsură această caracterizare ar putea să-l ajute pe Emilian Frâncu în momentul în care va candida pentru scaunul de primar al Râmnicului.
Ramona BĂLTEANU
|