Index arrow Stiri arrow Social arrow Politia are nevoie de agenti pentru zonele Balcesti si Racovita
Politia are nevoie de agenti pentru zonele Balcesti si Racovita

Evaluare utilizator: / 0
SlabExcelent 
Data publicarii: 29-01-12

coferinta_politie.jpg• Anul trecut s-a încheiat şi cu rezultate mai puţin bune: doi poliţişti corupţi la Vâlcea

Din datele statistice privind numărul accidentelor rutiere rezultă că, în anul 2011, au avut loc cele mai puţine accidente din ultimii patru ani. Totodată, s-a înregistrat o creştere a infracţionalităţii în rândul tinerilor. Pentru ca poliţia să patruleze mai mult prin comune, primarii din teritoriu şi-au manifestat sprijinul prin asigurarea de combustibil. De asemenea, aceştia au prevăzut în bugetul anului 2012 achiziţionarea de comere video şi amplasarea acestora la intrările în localităţi.
Săptămâna trecută, şeful Inspectoratului de Poliţie Vâlcea, chestorul Ion Stoica, a făcut public raportul de activitate pe anul 2011, precum şi modificările aduse în cadrul Inspectoratului. De asemenea, l-a prezentat oficial pe noul purtător de cuvânt în relaţiile cu presa: „A fost un an greu 2011 şi am înregistrat foarte multe schimbări. Pe lângă cele 11 secţii de poliţie organizate prin comasarea posturilor rurale am mai înfiinţat încă trei: Poliţia Silvică, Poliţia Voineasa şi Poliţia Criminalistică Drăgăşani. La nivel de judeţ avem o încadrare de personal de 97,19%, am avut 26 de concursuri pentru numirea în funcţii, dar, cu părere de rău, anunţ că am avut şi doi poliţişti corupţi: cazul de la Perişani şi cel de la Păuşeşti Otăsau. Am redus 33 de funcţii, iar pe 5 ianuarie 2012 am primit cinci ofiţeri de poliţie, dar avem deficit de agenţi în zonele Bălceşti şi Racoviţa, unde suntem descoperiţi pe posturi.”, a declarat chestorul Stoica.

În 2011 a crescut infracţionalitatea în rândul elevilor


Potrivit spuselor chestorului Stoica, un lucru îngrijorător s-a produs în rândul tinerilor, unde infracţionalitatea a înregistrat o creştere, ceea ce necesită o atenţie mai mai amplă pe viitor: „Anul 2011 a înregistrat o uşoară creştere şi la infracţionalitatea în rândul elevilor, lucru îngrijorător. Pentru anul 2012 am primit deja cereri de la primarii localităţilor, majoritatea fiind interesaţi să ne ajute cu combustibil la maşinile de poliţie şi astfel să creştem orele de patrulare pentru a asigura liniştea oamenilor. Suntem deja implicaţi şi într-un proiect prin care primarii îşi instalează sisteme video de supraveghere în localităţi. La Horezu şi în comunele învecinate avem semnale că s-au instalat zeci de camere de supraveghere, iar primarii ne-au anunţat că au prevăzut în bugetul pe anul acesta fonduri pentru achiziţionarea acestora. MAI nu ne-a ajutat cu nici un ban în astfel de proiecte, iar iniţiativa este a noastră şi a primarilor din localităţi.", a declarat şeful IPJ Vâlcea, chestorul Ion Stoica.

A scăzut infracţionalitatea stradală

În acelaşi timp, privitor la infracţionalitatea stradală sesizată, chestorul Stoica a precizat că Inspectoratul se situează pe locul 25 cu 479 infracţiuni, sub media naţională şi mai bine faţă de anii trecuţi: „Scăderea infracţionalităţii stradale sesizate şi a celei sesizate în general indică, printre altele, şi o mai mare eficienţă a activităţilor preventive desfăşurate. Indicatorii privind activitatea de constatare, respectiv numărul de infracţiuni din dosarele în care s-a început urmărirea penală în anul 2011 situează Inspectoratul pe locul 11, mai bine decât în anii anteriori, când ne-am regăsit pe locurile 17 şi 18, ceea ce denotă o mai mare fermitate şi combativitate în activitatea profesională. La aproape toate subunităţile teritoriale, numărul infracţiunilor sesizate a scăzut considerabil.
Criminalitatea de mare violenţă, la jumătate faţă de anul 2010
În politica de combatere a criminalităţii, eforturile inspectoratului s-au focalizat pe contracararea infracţiunilor grave săvârşite contra vieţii şi integrităţii corporale a persoanei. Alături de această prioritate, a fost continuată şi activitatea de prevenire şi combatere a micii criminalităţi care, deşi nu este un pericol social foarte mare, prin frecvenţa cu care se comite şi prin disconfortul social pe care îl provoacă, a constituit o prioritate. Şeful IPJ a ţinut să precizeze că atât criminalitatea de mare violenţă, cât şi cea de mică violenţă au înregistrat scăderi considerabile în anul 2011: „Este semnificativ că în perioada analizată nu s-au comis omoruri la comandă sau pentru reglarea de conturi între grupări criminale rivale. Au fost înregistrate 3 infracţiuni de omor (cu 4 mai puţine faţă de 2010), 3 tentative de omor (cu 2 mai mult faţă de 2010) şi nu au fost constatate lovituri cauzatoare de moarte. Criminalitatea de mare violenţă înregistrează scăderi importante faţă de anii anteriori cu aproximativ 50%. Dacă ne raportăm la criminalitatea de mică violenţă şi aceasta înregistrează scăderi la toţi indicatorii, respectiv vătămările corporale cunosc scăderi cu 6,8%, lovirile şi alte violenţe cu 6,7%, iar ameninţările cu 36%, situaţia fiind raportată la anul 2010.”, a precizat în discursul sau chestorul Stoica.

Cele mai puţine accidente rutiere din ultimii patru ani


Potrivit chestorului Stoica, în anul 2011 au avut loc mai puţine evenimente rutiere soldate cu victime comparativ cu anul 2010, totodată, înregistrându-se cele mai puţine accidente rutiere din ultimii patru ani: „Pe linia constatării contravenţionale, în perioada analizată, în cadrul celor 1877 de acţiuni organizate au fost aplicate 61.537 (cu 15.994 mai multe decât în 2010) sancţiuni contravenţionale, au fost reţinute 2.207 de certificate de înmatriculare, iar în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice au fost reţinute 2.973 de permise auto. În cursul anului 2011 a fost înregistrat un număr total de 512 (cu 53 mai puţine decât în 2011) evenimente rutiere soldate cu victime. Din datele statistice privind numărul accidentelor rutiere rezultă că, în anul 2011, au avut loc cele mai puţine accidente din ultimii patru ani.”, a concluzionat şeful IPJ, chestorul Stoica.
Ramona BĂLTEANU

 

SCRIEŢI UN COMENTARIU

Codul de securitate
Actualizează

< Precedent   Urmator >
 
banner-ed-tiparita.jpg

Alte articole

SocialPrea multe solicitari pentru clasa pregatitoare

Cinci şcoli vâlcene şi-au suplimentat în medie o clasă pentru elevii care s-au înscris în clasa...
+ Stirea completa

SocialSotia ambasadorului SUA, in vizita la Horezu

Miercuri, 16 mai 2012, Elizabeth Brown Gitenstein, soţia ambasadorului Statelor Unite ale Americii la Bucureşti a efectuat o vizită...
+ Stirea completa

SocialConducerea Consiliului Judetean, pentru dezvoltarea parcului industrial

Candidatul USL la preşedinţia Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea doreşte valorificarea potenţialului...
+ Stirea completa

SocialProiect european, implementat de Agentia Antidrog

În urma reorganizării Agenţiei Naţionale Antidrog în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor au fost...
+ Stirea completa

SocialCaminul cultural din Costesti, in reabilitare

În comuna Costeşti vor începe, de săptămâna aceasta, lucrările de reabilitare a Căminului cultural din...
+ Stirea completa

Ziare E-ziare.ro | Ziare

RSS Ştiri