Index arrow Stiri arrow Administratie arrow Proiect pentru promovarea turismului monahal la Prundeni
Proiect pentru promovarea turismului monahal la Prundeni

Evaluare utilizator: / 0
SlabExcelent 
Data publicarii: 01-02-12
Marţi, 24 ianuarie, a avut loc la Prundeni, seminarul „Redescoperă turismul monahal vâlcean”, care face parte integrantă din proiectul cu acelaşi nume, „Redescoperă turismul monahal vâlcean”. La eveniment au participat 40 de invitaţi, primari, exarhul mânăstirii Cozia, Androni Vartolomeu, preoţi, călugări, maici de la mânăstirile şi schiturile incluse în proiect. Este vorba de 16 mânăstiri şi schituri din judeţul Vâlcea. Proiectul este depus pe  Programul Operaţional Regional, Axa prioritara 5 – Dezvoltarea durabilă  şi promovarea turismului, Domeniul major de intervenţie 5.3 – Promovarea potenţialului turistic şi crearea infrastructurii necesare, în scopul creşterii atractivităţii României ca destinaţie turistică. Perioada de implementare a proiectului este de 24 de luni şi are o valoare totală de 995.532,22 lei. Mânăstirile implicate în acest interesant demers sunt: Mânăstirea Arnota; Mânăstirea Bistriţa; Mânăstirea Cozia; Mânăstirea Frăsinei; Mânăstirea Govora; Mânăstirea Hurezi patrimoniu UNESCO; Mânăstirea dintr-un Lemn; Mânăstirea Surpatele; Mânăstirea Sărăcinești; Mânăstirea Stânişoara; Mânăstirea Cornetu; Mânăstirea Turnu; Schitu Ostrov; Schitu Iezer; Schitu Pahomie; Schitu Pătrunsa; Biserica Adormirea Maicii Domnului din comuna Prundeni, sat Zăvideni. Obiectivul general urmărit de proiect este de dezvoltare a turismului şi creşterea vizibilităţii Comunei Prundeni şi a localităţilor limitrofe, prin promovarea a 16 biserici, mânăstiri şi schituri din zonă şi prin activităţi de marketing specifice. Vizându-se activităţi menite să facă din Comuna Prundeni şi localităţile apropiate, destinaţii atractive pentru turism, afaceri, prin dezvoltarea culturii ecumenice, a accesului la schituri, mânăstiri şi biserici şi creşterea utilizării internetului. Proiectul presupune promovarea turismului monahal şi a culturii monahale prin acţiuni de marketing, vizând schituri, mânăstiri şi biserici cu tradiţie veche.
 

SCRIEŢI UN COMENTARIU

Codul de securitate
Actualizează

< Precedent   Urmator >
 
banner-ed-tiparita.jpg

Alte articole

AdministratieSpitalul de urgenta intra sub tratamentul modernizarii

În cursul zilei de 14 mai a.c., la Consiliul Judeţean a avut loc procedura de atribuire prin licitaţie deschisă cu fază...
+ Stirea completa

AdministratieNoi investitii inaugurate la Horezu

Duminică, 13 mai 2012, Primăria oraşului Horezu a inaugurat „Muzeul Satului”, un edificiu cultural unic în...
+ Stirea completa

AdministratieNoul prefect a intrat in paine

În ziua de 15 mai 2012, pentru prima dată de la învestirea în funcţie, prefectul Mircea Nadolu a convocat în...
+ Stirea completa

AdministratieUn primar devotat pentru oamenii din Danicei

Dumitru Pirneci, primarul comunei Dănicei se ghidează după deviza „Fapte, nu vorbe!”. Este perceput de oamenii din...
+ Stirea completa

AdministratieMircea Nadolu, inscaunat sambata prefect de Valcea

Ministrul Culturii, Mircea Diaconu, a dat citire Hotărârii de Guvern din data de 8 mai, care stipula încetarea exercitării,...
+ Stirea completa

Ziare E-ziare.ro | Ziare

RSS Ştiri