|
Pompierii, in control la unitatile sanitare |
|
Data publicarii: 21-02-12 |
În prima parte a lunii februarie, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă General Magheru al judeţului Vâlcea a efectuat controale la 53 de unităţi sanitare (Direcţia de Sănătate Publică Vâlcea, şapte spitale, şapte policlinici, Serviciul de Ambulanţă Vâlcea, Centrul de Transfuzie Sangvină Râmnicu Vâlcea, Casa de Asigurări de Sănătate Vâlcea şi 12 farmacii). În timpul verificărilor s-au constatat 186 de deficienţe, cu ajutorul factorilor de decizie fiind înlăturate 115 dintre acestea. Neregulile descoperite sunt atât de natură organizatorică (neîntocmirea documentelor şi evidenţelor specifice activităţii de apărare împotriva incendiilor, nemarcarea căilor de evacuare cu indicatoare standardizate, lipsa efectuării de exerciţii de evacuare…), de natură constructivă (uşi, pe căile de evacuare, ce se deschid în sens contrar sensului de evacuare; coşuri de evacuare a gazelor fierbinţi neizolate faţă de elementele constructive combustibile, rezervoare de combustibil lichid exploatate fără respectarea reglementările de siguranţă ….) cât şi de natură tehnică (exploatarea instalaţii electrice şi de protecţie împotriva incendiilor cu deficienţe....). Pentru neregulile constate, au fost aplicate zece sancţiuni contravenţionale în cuantum de 1.500 de lei. La obiectivele controlate, au fost executate 35 de exerciţii de evacuare şi intervenţie.
|