Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea a avertizat primarii din judeţul Vâlcea să ia toate măsurile necesare pentru ca topirea zăpezii să nu producă inundaţii care să afecteze viaţa vâlcenilor. De asemenea, acesta le-a mulţumit primarilor pentru modul cum au acţionat în ultimele săptămâni pentru deszăpezire. „Ninsorile abundente ne-au creat mari greutăţi pe drumurile judeţene, locale şi pe uliţe, însă traficul auto şi mai ales pietonal n-a avut de suferit tocmai datorită intervenţiilor operative ale tuturor primarilor din judeţ. Din păcate, lucrurile nu s-au limpezit. Potrivit prognozelor meteo, până la sfârşitul lunii, temperaturile la orele amiezii vor fi pozitive în toate localităţile judeţului. În aceste condiţii nu este exclus să-şi facă apariţia şi precipitaţiile de primăvară, aşa cum s-a întâmplat luni, 20 februarie a.c., care ar favoriza şi mai mult topirea rapidă a zăpezii. Faţă de această posibilă situaţie, am dispus activarea în continuare a comandamentului de iarnă organizat la nivelul Consiliului Judeţean şi monitorizarea permanentă a fenomenelor meteo şi hidrologice. Aş fi foarte bucuros şi liniştit dacă veţi binevoi să luaţi aceeaşi decizie şi la nivelul localităţilor dumneavoastră urmărind, ca şi noi, probabilele evenimente nedorite, dar iminente. Este o datorie de conştiinţă, dar şi o obligaţie faţă de comunităţile locale de a urmări cu maximă preocupare şi de a acţiona în următoarele direcţii: evacuarea zăpezii din zonele apropiate de gospodăriile cetăţenilor, precum şi de sediile instituţiilor locale (şcoli, grădiniţe, primării etc.) cu risc de inundare; colectarea şi evacuarea materialelor aluvionate de ape pe canalele de scurgere şi din albiile cursurilor de apă; salubrizarea în zonele digurilor, malurilor şi podurilor pentru prevenirea formării barajelor artificiale în calea apelor curgătoare; îndepărtarea resturilor vegetale de pe şanţuri şi canale colectoare; executarea canalelor de evacuare a apelor, mai ales pe terenurile cultivate în toamna anului trecut, pentru a preveni băltirile şi asfixierea plantelor. Toate aceste obiective sunt realizabile printr-o mobilizare responsabilă a cetăţenilor din fiecare localitate la executarea acelor lucrări menite să le apere proprietăţile de eventuale creşteri ale apelor şi de inundaţii. Am ferma convingere că veţi acorda atenţie acestor rugăminţi colegiale şi că veţi acţiona cu aceeaşi grijă şi preocupare demonstrate în zilele grele cu ninsori şi ger”, apreciază Ion Cîlea.