Index arrow Stiri arrow Eveniment arrow In locul finalizarii prelungirea Bulevardului Dem Radulescu abia acum incepe
In locul finalizarii prelungirea Bulevardului Dem Radulescu abia acum incepe

Evaluare utilizator: / 0
SlabExcelent 
Data publicarii: 16-12-12

bulevardul_dem_radulescu-prelungire.jpgContractul de finanţare aferent proiectului de prelungire a Bulevardului Tineretului spre sud cu Bulevardul Dem Rădulescu, de la intersecţia cu strada Ostroveni până la intersecţia cu DN 67, a fost semnat pe 30 decembrie 2011. Deşi fostul primar, Romeo Rădulescu, declara în luna martie 2012 că termenul de finalizare va fi devansat, iar sfârşitul anului 2012 ar putea aduce şi terminarea proiectului, lucrurile n-au mers conform planului. Noua administraţie care a continuat proiectul s-a declarat victima contestaţiilor în cadrul procedurii de desemnare a câştigătorului execuţiei lucrărilor proiectului, fapt care a dus la întârzierea desemnării unui câştigător. Consorţiul alcătuit din SC Protectchim, SC Govora SA şi AS Trans SRL a fost desemnat câştigător irevocabil al licitaţiei de execuţie a lucrărilor, după şapte luni şi jumătate, şi are acum la dispoziţie 12 luni pentru finalizarea lucrărilor, începând cu momentul eliberării dispoziţiei de demarare a lucrărilor. Bugetul proiectului se ridică la 23.248.979,40 lei, din care valoarea contribuţiei nerambursabile alocate reprezintă 15.994.785,04 lei. Obiectivul de investiţie este situat în zona Ostroveni Sud şi este continuarea Bulevardului Tineretului spre Bulevardul Dem Rădulescu, până la intersecţia cu DN 67.

Primăria, victima contestaţiilor la licitaţia de execuţie a lucrărilor

Primăria Râmnicului se consideră victima contestaţiilor în cadrul procedurii de desemnare a câştigătorului execuţiei lucrărilor proiectului „Prelungire Bulevardul Tineretului spre sud cu Bulevardul Dem Rădulescu, de la intersecţia cu strada Ostroveni până la intersecţia cu DN 67”. „Suntem victimele practicilor ofertanţilor, acelea de se contesta în mod repetat şi reciproc licitaţia, fapt care duce la prelungirea extraordinar de mare a termenului de desemnare a câştigătorului.”, spune Gheorghe Ioniţă. În loc să dureze trei luni, cum se aştepta conducerea Primăriei, desemnarea câştigătorului a durat şapte luni şi jumătate, din pricina contestaţiilor repetate din partea unui ofertant. „După şapte luni şi jumătate am reuşit abia acum să încheiem procedura desemnării câştigătorului execuţiei lucrărilor la proiectul de prelungire a Bulevardului Dem Rădulescu până la DN 67. În cadrul acestui proiect am avut un singur contestatar, care a persistat, să spunem aşa.”, a mărturisit viceprimarul Râmnicului, Gheorghe Ioniţă.


Protectchim, Govora SA şi AS Trans, gata de începerea lucrărilor

Numele câştigătorului final al execuţiei lucrărilor este un consorţiu format din trei firme vâlcene:  SC Protectchim, SC Govora SA şi AS Trans SRL, care va avea ca obiectiv finalizarea proiectului în 12 luni de la momentul eliberării dispoziţiei de începere a lucrărilor: „Suntem în termenul de implementare a proiectului, iar lucrările trebuie finalizate până în anul 2015. Termenul de execuţie, care este de un an, decurge din momentul eliberării dispoziţiei de începere a lucrărilor.”.
Municipalitatea mai trebuie să depăşească un ultim obstacol înaintea demarării lucrărilor, respectiv aprobarea din partea Ministerului Apelor şi Pădurilor a scoaterii din regimul silvic a suprafeţei de 19.000 de metri pătraţi de teren forestier care vor fi afectaţi de lucrările de construcţie. „Mai avem un ultim hop acum, dar este unul birocratic, respectiv aprobarea Ministerului Apelor şi Pădurilor pentru scoaterea din regimul silvic a suprafeţei de 19 hectare. Documentaţia a fost transmisă, de la ITRSV Vâlcea a fost obţinut avizul, nu mai aşteptăm decât un aviz formal.”, susţine viceprimarul Gheorghe Ioniţă.
 
Noua stradă va îmbunătăţi fluenţa circulaţiei în Râmnic

Drumul propus prin proiect are o lungime de 918,32 metri şi va fi prevăzut cu două benzi pe fiecare sens de circulaţie, fiecare bandă având o lăţime de 3,50 metri. Între cele două benzi de circulaţie cu rol de separaţie fizică se va amenaja o zonă verde mediană, cu lăţimea de 4 metri, care va găzdui cele două utilităţi: reţeaua subterană de telecomunicaţii şi iluminatul public stradal. De asemenea, pe părţile laterale ale sensurilor de circulaţie sunt prevăzute a se amenaja spaţii verzi cu lăţimea de 1,50 metri, în care se vor planta arbori ornamentali. Prin proiect sunt prevăzute piste pentru biciclişti cu lăţimea de 1,50 metri, câte una pe fiecare parte a bulevardului. În vederea descongestionării traficului rutier şi pietonal în partea de sud a oraşului, la intersecţia dintre Bulevardul Dem Rădulescu şi DN 67 se vor amenaja un sens giratoriu cu cinci ramuri şi trei treceri de pietoni, în proximitatea acestuia. Proiectul are ca obiectiv specific îmbunătăţirea fluenţei circulaţiei, creşterea gradului de siguranţă rutieră şi dublarea tranzitului rutier pe direcţia nord-sud a municipiului, pe malul drept al Oltului. Datorită dezvoltării urbanistice şi a traficului în continuă creştere în zona de sud a oraşului, infrastructura este depăşită. Prin realizarea acestui proiect se vor înlătura dezechilibrele care se manifestă în zona Ostroveni, din cauza lipsei legăturilor rutiere cu restul oraşului, respectiv zona centrală şi Calea lui Traian Sud.
Octavian ANINIŞ

 

SCRIEŢI UN COMENTARIU

Codul de securitate
Actualizează

< Precedent   Urmator >
 

Editie tiparita

Alte articole

EvenimentAngajat al Penitenciarului de la Targu Jiu, trimis in judecata pentru luare de mita

 Prin rechizitoriul din data de 19.05.2016, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea au dispus trimiterea...
+ Stirea completa

EvenimentMesajul meu antidrog, premierea la faza judeteana

Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Vâlcea împreună cu Inspectoratul Școlar Vâlcea vă...
+ Stirea completa

EvenimentUrmarit de francezi pentru infractiuni informatice, a fost prins la Valcea

Un "hacker" din Călimăneşti, dat în urmărire de autorităţile franceze, a fost prins de...
+ Stirea completa

EvenimentComisia Europeana a publicat recomandarile pentru Romania

Comisia Europeană a publicat, la 18 mai 2016, pachetul referitor la Semestrul European 2016 care include propunerile de recomandări...
+ Stirea completa

EvenimentContinuitate, in liniste si spre prosperitate, la Alunu

Comuna Alunu, reprezentativă pentru dealurile care ascund în subsol imense resurse naturale a cunoscut o dezvoltare considerabilă...
+ Stirea completa

Ziare E-ziare.ro | Ziare

RSS Ştiri