Nicolae Sărdărescu: „Şansa oraşului Horezu o reprezintă investitorii”
  • De curând, un nou investitor şi-a manifestat intenţia de a dezvolta o afacere la Horezu

La data de 28 februarie 2017, în cadrul şedinţei Consiliului Local care se va desfăşura la Sala de Conferinţe din incinta Casei de Cultură Constantin Brâncoveanu Horezu, un investitor român va face prezentarea unui proiect care urmează să fie realizat în oraşul Horezu, investiţie cu o valoare de minim 2,5 milioane de euro. Iată că, la numai câteva luni de mandat, primarul Nicolae Sărdărescu a reuşit să creeze în jur de 200 de locuri de muncă la Horezu: „Pentru desfăşurarea activităţii, acest investitor doreşte să angajeze minim 80 de persoane care au lucrat anterior la fabrica de stofe-mobilă MOBITEX HOREZU S.A. Specializările necesare vor fi cele de ingineri tehnologi, maiştri, tehnicieni, mecanici, electricieni si lucrători pe războaiele de ţesut. Am făcut apel către horezenii care au lucrat anterior în acest domeniu să fie prezenţi pe 28 februarie şi vor avea posibilitatea să-şi găsească un loc de muncă. Anul trecut am creat 100 de locuri de muncă la Horezu pentru producţie, iar din primăvară vom avea încă 200, tot pentru producţie, prin investiţii venite din afara judeţului. Eu am promis 400-500 de locuri de muncă în cei patru ani de mandat, deci sunt convins că mă voi putea ţine de promisiune”, ne-a declarat primarul oraşului Horezu, Nicolae Sărdărescu.

 

Facilităţi pentru investitori: impozit redus la jumătate

 

Potrivit spuselor primarului Sărdărescu, investitorii sunt atraşi la Horezu de frumuseţile zonei, de produsele naturale şi de faptul că întâlnesc deschidere din partea administraţiei locale şi sprijin în ceea ce doresc să întreprindă: „Vă spun cu ce i-am impresionat pe cei care au venit să discute cu noi, şi avem cereri în continuare. Am ajuns în situaţia să nu mai avem noi teren disponibil scos din circuit, şi ne gândim serios să facem un nou demers de scoatere a încă 40 de hectare de teren. Îi primim cu braţele deschise, îi asigurăm de toată disponibilitatea noastră să vină să se aşeze, adică le asigurăm utilităţile necesare, nu majorăm cu nimic taxele şi impozitele în zona industrială. În plus, şi ei fac parte din zona A şi, în respectiva zonă, am micşorat taxele şi impozitele cu până la 65%. În al treilea rând, la Horezu există forţă de muncă şi este calificată. Poate cel mai important aspect este faptul că îi atrage zona, investitorii sunt atraşi de frumuseţea locurilor, iar noi, administraţia locală, trebuie să ştim să o punem în valoare. Şansa oraşului Horezu o reprezintă investitorii, iar, când aceştia vin la Horezu, trebuie să fim deschişi la colaborare. Degeaba câştigi pe moment, impunând anumite taxe, pentru că, dacă investitorului îi merge prost, acesta va pleca. Eu am un alt principiu: decât o investiţie de 500 de locuri de muncă, care, dacă se închide, poate crea un dezastru pe piaţa muncii, mai bine mai multe care să creeze în total acelaşi număr de locuri de muncă. Sunt convins că, dacă reuşim să realizăm proiectele pe care le avem în derulare în aceşti ani, veţi vedea o schimbare radicală la Horezu”, ne-a mai spus primarul Sărdărescu.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *