Primarul din Guşoeni, Nicolae Concioiu prezent la întâlnirea cu reprezentanţii Transgaz

 

Avantajele proiectului BRUA pentru comunităţile locale

 

Primarul comunei Guşoeni, Nicolae Concioiu va fi prezent în această perioadă la întâlnirea care va avea loc la Bucureşti cu reprezentanţii companiei naţionale de transport a gazelor Transgaz, una dintre cele mai importante companii din portofoliul Ministerului Economiei, care a demarat construcţia conductei BRUA, un proiect de interes naţional. Transgaz construieşte infrastructura de pe teritoriul României, din coridorul Bulgaria – România – Ungaria – Austria, un proiect susţinut de Comisia Europeană, important la nivel naţional şi regional pentru că duce la diversificarea surselor de gaz. Proiectul este unul strategic pentru România, pentru Ministerul Economiei şi pentru Transgaz. În cadrul întâlnirii vor fi subliniate avantajele traversării gazoductului BRUA: „Va avea loc o întâlnire la Bucureşti, unde am fost invitat ca reprezentat al Primăriei Guşoeni. Invitaţia am primit-o din partea delegaţiei compusă din reprezentanţi ai Companiei Transgaz şi reprezentanţi ai BRD, care asigură finanţarea proiectului. În cadrul întâlnirii vor fi prezentate avantajele acestui mare proiect. Eu am spus că am îndrăznit deja o abordare cu Transgaz, în sensul că anul trecut am apelat la o sponsorizare pentru proiectul care se demarează în localitate, în vederea montării centralei fotovoltaice, unde compania ne-a sprijinit cu suma de 20 de mii de lei pentru execuţia proiectului. Anul acesta şi în şedinţa cu cetăţenii am spus că vom solicita sprijin companiei în continuare, în acţiunile noastre educaţionale şi sociale. Transgaz a fost de acord, oferindu-ne sprijinul. Compania aplică o politică europeană prin care trebuie să sprijine comunităţile locale acolo unde îşi desfăşoară activitatea şi unde se investeşte în astfel de obiective. Accentul l-am pus pe sprijinul în ceea ce priveşte introducerea sistemului de gaze naturale în localitate. Probabil aceasta va fi prima solicitare pentru cei de la Transgaz, să ne faciliteze accesul la reţeaua de gaze. Acesta ar fi avantajul de care noi trebuie să beneficiem. Sunt ferm convins că branşarea localităţii nu se va putea face din această conductă, care va trece prin localitate, dar trebuie să găsească o soluţie. Conducta BRUA are o importanţă strategică, compensează anumite interese între state prea puţin locale sau regionale. Eu promovez ideea, deoarece conducta aceasta se realizează pe un coridor unde mai există şi alte conducte, şi atunci, dacă se vrea, va putea exista posibilitatea să racordeze localitatea la celelalte conducte în sistemul naţional de transport de gaze, mai ales că ultimele modificări legislative creează facilităţi administraţiilor locale în ceea ce însemnă demararea proiectului de înfiinţare a reţelei de gaze naturale. Proiectul nostru este la Ministerul Energiei şi de trei ani s-a blocat”, ne-a declarat primarul din Guşoeni, Nicolae Concioiu.

 

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *