Angajații Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Vâlcea (C.J.R.A.E. Vâlcea) sunt nemulțumiți de practicile ce provin parcă din Evul Mediu ale Ministerului Educației Naționale care, într-o ofensivă fără precedent împotriva drepturilor salariale stipulate în legislația muncii, desființează pas cu pas, parcă programat și concertat, demnitatea și veniturile salariale legale ale acestora.

Iată firul evenimentelor:

august 2018: fără nici un aviz prealabil și fără nicio explicație, așa cum procedau probabil și mari latifundiari cu sclavii lor acum 200 de ani, Ministerul Educației Naționale taie personalului didactic auxiliar din Centrele Județene de Resurse și Asistență Educațională din toată țara, inclusiv la Vâlcea, sporul de 15% pentru învățământ special, spor pe care îl primeau acești angajați încă din anul 2006, odată cu înființarea instituției. Cum Explică Ministerul Educației Naționale o asemenea samavolnicie, ținând seama că sarcinile de muncă ale personalului didactic auxiliar nu s-au modificat și în plus ei primeau acest spor de ani de zile?

decembrie 2018: Ministerul Educației Naționale, prin programul de plată al salariilor Edusal, blochează acordarea sporului de 10% pentru suprasolicitare neuropsihică  pentru  profesorii consilieri școlari și profesorii logopezi  din CJRAE,  spor care se acordă  începând cu data de 1 decembrie 2018 personalului didactic  de predare care lucrează în învățământ în baza Legii 153/2017.

ianuarie și februarie 2019: au loc numeroase întâlniri între reprezentanții angajaților,  adică  federațiile sindicale reprezentative din învățământ,  și reprezentanții Ministerului Educației Naționale.  Atitudinea  reprezentanților ministerului este la primele întâlniri plină de aroganță, dispreț și lipsă de considerație pentru activitatea profesională  care se desfășoară în CJRAE-urile din țară. Chiar mai mult decât atât, din aceste discuții a rezultat foarte clar faptul că în cadrul ministerului nu se cunoaște mai nimic despre activitatea pe care o desfășoară zi de zi profesorii consilieri școlari și profesorii logopezi în școli. Reprezentanții Ministerului Educației Naționale nu s-au dat înapoi de a amenința,  în mod voalat bineînțeles, că vor tăia și sporul de 15% pentru învățământ special de care totuși încă  o parte dintre angajații CJRAE beneficiază. Deși pare un  scenariu ireal, lucrurile sau petrecut chiar așa.

martie 2019:  în spatele ușilor închise ale Ministerului Educației Naționale se coace pedepsirea  profesorilor consilieri școlari și  profesorilor logopezi: măsuri fără precedent împotriva unei categorii socio-profesionale importante a învățământului, măsuri  care includ transformarea CJRAE-urilor în unități conexe ale ministerului cu implicația fatală de tăiere a sporului de 15% pentru învățământ special tuturor angajaților din CJRAE. De ce? Pentru că ministerul nu dorește respectarea legii  și este capabil de orice manevră de culise care printr-o trăsătură de condei,  adică un ordin  dat de ministrul Andronescu să arunce din nou la gunoi munca de  zeci de ani a unor oameni dedicați profesiei și misiunii pe care o au.

Toată această situație descrisă  succint mai sus a creat un stres profesional nemeritat angajaților CJRAE  Vâlcea,  a căror demnitate  și statut profesional a fost terfelit și călcat în picioare de către cei care conduc   actualmente Ministerul Educației Naționale. În fața jocurilor de culise,  a amenințărilor  și presiunilor exercitate de către minister,  în urma eșecului lamentabil al discuțiilor purtate de către sindicate, angajații CJRAE-urilor din întreaga țară, inclusiv angajații CJRAE Vâlcea, au  început o serie de proteste îndreptățite  care urmăresc să atragă atenția opiniei publice și conducerii Ministerului Educației Naționale  că legea trebuie respectată și că munca trebuie să aibă un preț corect.

Profesor consilier școlar Drăgan Gabriel

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *