Punct final pentru mai multe proiecte, la Lungeşti

Comuna Lungeşti a intrat pe făgaşul modernizării, datorită proiectelor implementate de administraţia locală. În cei şapte ani de mandat, primarul Tiberiu Costea a accesat zeci de proiecte guvernamentale sau europene, cea mai mare parte dintre ele finalizându-se în ultimul an. După doar două mandate, liberalul a reuşit să creeze o infrastructură modernă în localitate. Tiberiu Costea promite şi alte proiecte pentru modernizarea localităţii: „Toate proiectele pe care le-am avut în derulare s-au finalizat. Aici mă refer la modernizarea şcolii şi construcţia sălii de sport, care s-au finalizat încă de anul trecut, iar de curând am reuşit să închidem lucrările şi la cele două cămine culturale şi la dispensarul uman. Totodată, am finalizat şi podul de la Neamţu. Tot ce am avut pe PNDL-1 şi PNDL-2 am finalizat şi am făcut recepţii. Mai avem trei proiecte care sunt şi ele la final, este vorba despre sistemul de alimentare cu apă, branşarea auxiliară la canalizare şi zidul de sprijin la Mănăstirea Mamu, proiecte la care vom face recepţia finală”, ne-a declarat primarul Tiberiu Costea.

Tiberiu Costea: „Nu ne oprim cu investiţiile, vor urma şi alte proiecte”

În cele două mandate, liberalul Tiberiu Costea a reuşit să atragă fonduri europene în valoare de 7 milioane de euro. Şi, în continuare, accesarea fondurilor europene rămâne o prioritate pentru administraţia locală. Vor urma încă două proiecte: unul pentru construirea unui centru de zi pentru persoane vârstnice şi al doilea cuprinde construirea unei grădiniţe „Nu ne oprim cu investiţiile. Vor urma şi alte proiecte. Este vorba despre grădiniţa cu program normal, pentru care am semnat contractul de finanţare şi aşteptăm să se finalizeze licitaţia. Aşteptăm să semnăm contractul de finanţare pentru Centrul de zi pentru persoane vârstnice care se va construi pe amplasamentul unei şcoli dezafectate din satul Fumureni. Cele două proiecte sunt cu fonduri europene, prin POR, şi însumează 1,5 milioane de de euro. Mai avem şi un pachet de cinci proiecte mai mici, de 10.000 de euro şi până la 40.000 de euro. Este vorba despre modernizarea iluminatului public, o platformă pentru colectarea deşeurilor selectiv, amenajarea unui atelier pentru olărit, un spaţiu de joacă şi amenajarea terenului de fotbal cu tabelă electronică şi alte echipamente sportive. Sunt proiecte care vor aduce bunăstare locuitorilor şi vor veni în completarea proiectelor mari pe care am reuşit să le finalizăm pe raza localităţii”, ne-a mai spus Tiberiu Costea.

Ramona BĂLTEANU

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *