Daniel Muşat a primit fonduri de la Guvern pentru reluarea lucrărilor de asfaltare a drumurilor din Milcoiu

La Milcoiu se va relua proiectul de asfaltarea a drumurilor comunale. Guvernul a alocat suma de16 miliarde de lei vechi, o diferenţă din proiectul de asfaltare a drumurilor comunale, pentru care administraţia locală era restanţieră. Pentru finalizarea proiectului, constructorul mai are de executat aproximativ 60% din totalul lucrărilor. Dintre cele 7 drumuri comunale prinse în vederea modernizării prin asfaltare mai sunt de realizat 4 drumuri în satele Milcoiu, Izbăşeşti, Ciuteşti şi Căzăneşti: „Pentru continuarea lucrărilor trebuie să încheiem un act adiţional fiindcă s-au modificat preţurile, şi apoi voi merge la Bucureşti pentru semnarea documentelor privind finanţarea. Noi sperăm ca, în cel mai scurt timp, să reînceapă lucrările. Mă declar mulţumit, anul acesta vom avea un buget care va putea acoperi toate departamentele, faţă de anii trecuţi, când Guvernul PSD ne-a alocat fonduri doar pentru minima existenţă. Anul acesta vom putea să ne gândim şi la mici investiţii, cu bani alocaţi din bugetul local. Pentru că anul trecut am organizat prima ediţie a zilei localităţii, anul acesta o vom continua, iar în zona respectivă vom aloca fonduri pentru construirea unei scene mobile.

Tot cu bani din bugetul local avem în plan amenajarea zonei din satul Comanca, cu foişoare pentru picnic, fiindcă în week-end mulţi preferă această zonă pentru relaxare. Avem o problemă cu reţeaua de apă în satul Şoricaru, unde trebuie să facem o extindere Valoarea proiectului este de 2 miliarde de lei vechi, şi este prins în masterplanul judeţului. În situaţia în care proiectul nu va începe, am în plan să facem noi acest proiect.

Proiecte cu bani din bugetul local

După finalizarea proiectul prins în masterplanul judeţului, privind extinderea şi modernizarea sistemului de apă, administraţia locală are în plan și modernizarea infrastructurii rutiere. În acest sens, se lucrează la documentaţia proiectului privind asfaltarea tuturor uliţelor, însumând aproximativ 15 kilometri: „Cel mai bine ştiu să fac administraţie și știu că avem proiecte, planuri şi realizări de care pot să vorbesc. Nu ştiu şi nu mă implic în politică, fac această precizare fiindcă, în curând, vom intra într-o nouă campanie, care îmi doresc să fie o adevărată competiţie, fără atacuri și fără acuze, altfel mi se pare lipsă de fair play”, a punctat primarul liberal al localităţii Milcoiu, Daniel Muşat.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *