Impact Real

Un ziar aproape de oameni
Cadastrare gratuită pe bani europeni

Astăzi, 2 martie, în cadrul conferinței de presă organizată la Instituția Prefectului, la care au participat și reprezentanți ai Oficiului Județean de Cadastru și Publicitate Imobiliară a fost prezentat programul cu finanțare europeană prin care se va realiza cadastrarea integrală și gratuită a mai multor localități din România.

Din județul Vâlcea, în aceast program, sunt incluse șase comune: Câineni, Perișani, Racovița, Vaideeni, Berislăvești și Bujoreni, pentru primele trei localități, prinse și în culoarul pentru viitoarea autostradă Sibiu – Pitești, fiind deja desemnat executantul, astfel că procedurile de intabulare a terenurilor din aceste zone vor fi demarate de săptămâna viitoare.

Celelalte trei localități din Vâlcea incluse în program se află fie în faza de evaluare tehnică, fiind vorba despre localitățile Vaideeni și Berislăvești, sau urmează să fie scoase la licitație, cum este cazul în localitatea Bujoreni.

Realizarea cadastrului general în cele 660 de comune incluse în proiectul european, care acoperă circa 5,8 de milioane de hectare, constituie o prioritate pentru Guvernul României și pentru ANCPI, ca beneficiar al proiectului. Aceste comune pot fi cadastrate integral cu finanțare europeană. Bugetul proiectului este de aproximativ 313 milioane de euro, termenul de finalizare fiind 31 decembrie 2023, iar până acum, ANCPI a scos la licitație aproximativ 400 de UAT- uri din totalul celor 660. Numărul UAT-urilor contractate sau în procedură de licitație este de 149, dintre care pentru 89 au fost deja contractele semnate și lucrările sunt în derulare, iar 60 sunt în curs de evaluare.

Modul de selectarea  UAT-urilor din zonele rurale a fost făcută după următoarele criterii de prioritizare:  localităţi care fac obiectul dezvoltării proiectelor de infrastructură prevăzute în masterplanul general de transport al României; localităţi care implementează ori sunt incluse în proiecte de dezvoltare a infrastructurii în cadrul altor programe; localităţi în care sunt identificate zone cu vulnerabilităţi sociale particulare privind accesul informal la proprietate.

La această dată, din traseul total al autostrăzii pe județul Vâlcea, doar 7,575 km din 36,387 km sunt intersecțati de imobile înregistrate prin cadastru sporadic. Dat fiind faptul că cele 3 U.A.T. sunt zone necooperativizate, în cazul imobilelor care fac obiectul înregistrării sistematice, în lipsa actelor doveditoare ale dreptului de proprietate, în documentele tehnice se va înscrie posesia de fapt asupra imobilului. Posesorul astfel înregistrat va beneficia de intabularea dreptului de proprietate în favoarea sa, din oficiu, la împlinirea termenului de 3 ani, sau la cererea posesorului sau a succesorilor acestuia, în baza actului de proprietate, ca urmare a dobândirii dreptului de proprietate prin oricare dintre modalităţile prevăzute de lege.

Până în prezent, prin Programul Național de Cadastru și Carte Funciară au fost eliberate gratuit pentru cetățenii județului Vâlcea un număr de 24653 de cărți funciare.

La întâlnire au fost prezenți și primarii primelor trei comune unde va începe cadastrarea, precum și reprezentanții firmei care va face această înregistrare sistematică a imobilelor. Primarii s-au declarat mulțumiți de modalitatea de derulare a Programul Național de Cadrastru și Carte Funciară.

Primărița localității Racovița s-a declarat mulțumită, spunând următoarele:„Pentru noi în localitate este un lucru extraordinar și binevenit, mai ales pentru că se face gratuit. Oamenii nu aveau posibilitatea de a face acest lucru, mulțumim tuturor celor care s-au implicat pentru a putea beneficia de această gratuitate și așteptăm să înceapă treaba” a declarat Sonia Iliescu.

Și primarul localității Câineni, Ion Nicolae, este mulțumit de începerea acestui program, așteptat de oamenii din localitatea pe care o conduce: „În sfârșit se întâmplă un lucru bun și în nordul județului. Dacă până acum am regretat că Imperiul Austro-Ungar nu a fost cu granița la 15 kilometri mai jos, acum această problemă face ca lucrurile să se mai îndrepte puțin. Este un lucru extraordinar pentru noi, ne ajută foarte mult, vom fi toți direct implicați, atât eu cât și colegii mei primari. Mai avem de stabilit etapele și ceea ce putem face noi, și apoi ne putem apuca de treabă.”, a spus primarul localității Câineni, Ion Nicolae.

Printre cele trei localități aflate în program se numără și localitatea Perișani. Primarul localității, Ion Sandu, a opinat că începerea acestui proiect este benefică pentru localitate, dar și pentru întregul județ: „Este o mare bucurie pentru localnicii din cele trei localități, iată că norocul nostru vine prin autostrada Sibiu-Pitești, autostrada mult așteptată de noi de ani buni, din 2003 să fiu mai exact. Așteptam acest eveniment, iar acum suntem la primii pași privind cadastrarea terenurilor din zonă. Prestatorul care a câștigat licitația a luat la cunoștință despre problemele care sunt în zonele respective, prin caietul de sarcini care i-a fost pus la dispoziție pentru localitățile respective. Zonele nu sunt ușor de acoperit, sunt zone unde terenurile cu fânețe sunt nedelimitate corect și vor fi câteva probleme cu proprietarii. Când se va face cadastrarea respectivă, proprietarii acelor terenuri se vor decala, chiar dacă multe dintre acele terenuri au fost părăsite, dar voi fi alături de domnul prestator Glonț Dinu Cristian și întreaga sa echipă cu tot ceea ce putem să îi oferim și să îl susținem.”

La finalul conferinței, prefectul Tiberiu Costea a ținut să îi asigure pe primarii localităților care au fost prinse în programul de cadastrare că totul va decurge așa cum trebuie, lucrurile vor fi făcute corect, iar la final toată lumea va avea de câștigat.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *