Florin Pera: „Dacă nu se mai reia campionatul, cel mai corect este să nu se acorde titlul!”

Aflat acasă, la Timişoara, antrenorul SCM-ului, Florin Pera anunţă că mai vrea în lotul pentru sezonul viitor două jucătoare românce tinere.

Florin Pera aşteaptă să vadă dacă se va mai relua actualul sezon, dar crede că sunt şanse mici ca acest lucru să se întâmple, mai ales dacă se prelungeşte Starea de Urgenţă. „Majoritatea jucătoarelor noastre au plecat la naţionalele lor înainte de izbucnirea pandemiei, au venit convocări de la loturi, care trebuiau respectate. Noi suntem în imposibilitatea de a juca dacă competiţiile s-ar relua curând, o parte din fete ar veni din zone greu încercate, ar trebui să intre în carantină 14 zile, abia apoi să îşi reia activitatea. Clubul nostru are foarte multe străine şi este dificil, ne gândim cum va fi când va reîncepe campionatul, dacă se va mai relua, dar şi cu ce lot ne putem prezenta la jocurile care urmează. Îmi doresc să reluăm campionatul, nu este o situaţie pe care şi-ar fi dorit-o cineva, cu toţii suntem în imposibilitatea de a ne desfăşura activitatea, dar eu cred că şansele sunt foarte mici să mai jucăm sezonul acesta, va depinde mult de ce se întâmplă în perioada următoare. Dacă se va prelungi Starea de Urgenţă încă o lună, după 16 aprilie, cred că Liga Florilor este compromisă, ar însemna ca la sfârşitul lunii mai să ne reluăm antrenamentele şi să jucăm oficial în iunie. Ar fi multe probleme, sunt multe jucătoare care îşi termină contractele în mai, în iunie nu mai au contracte şi nu poţi să le impui să continue cu tine. Noi suntem angrenaţi şi în sferturile Ligii, dar şi în Cupa României, dacă nu se va mai juca în acest sezon, poate ar fi o idee bună să înceapă sezonul următor mai devreme”.

Dacă Liga Florilor nu va reîncepe, tehnicianul SCM-ului crede că titlul nu trebuie acordat în acest sezon. Cel mai probabil, „dubla” cu Metz din sferturile Ligii se va juca în iunie. „Este o perioadă foarte lungă în care sportivii nu se pregătesc, chiar dacă le trimitem programe individuale, nu este la fel ca şi cum te pregăteşti la sala de forţă cu toate aparatele, ai nevoie de o perioadă de readaptare la efort şi a pune bazele unei pregătiri. Îmi doresc ca acest sezon să se termine pe teren, noi şi CSM Bucureşti suntem la egalitate de puncte, avem avantajul jocurilor directe, însă ele au un joc mai puţin disputat, se poate întâmpla orice până la final, oricare din noi se poate încurca. Însă, dacă s-ar suspenda acest campionat, cred că cel mai corect ar fi să nu se acorde titlul şi să se păstreze ierarhia actuală pentru cupele europene. Există însă posibilitatea să se reia campionatul în scurt timp de la finalul Stării de Urgenţă şi va urma un program infernal, EHF a anunţat ca posibile date de disputare a sferturilor Ligii Campionilor cu Metz pe 15/16 iunie turul şi 21/22 iunie returul, dar la sfârşitul lunii mai vor anunţa cu siguranţă, în funcţie de situaţia de atunci, iar vârful pandemiei nici nu a ajuns în România”.

De asemenea, Florin Pera afirmă că îşi mai doreşte la Vâlcea două jucătoare românce, fiind vizate un portar şi un inter dreapta.  „Am realizat deja trei transferuri, Minevskaya este foarte valoroasă, face bine ambele faze, este apărător central, o jucătoare de echipă. Aardahl este un pivot care se va completa bine cu Elghaoui, Asma este rapidă, iar norvegianca este înaltă şi face bine faza defensivă în zonă centrală. Nikolic este o jucătoare care a făcut un Mondial excelent, sunt convins că se va adapta repede, are colege din naţionala Serbiei. Noi am mai avea nevoie de încă două jucătoare, dar această perioadă dificilă nu ne dă posibilitatea să găsim ce ne dorim, vom găsi cele mai bune variante în perioada următoare. Eu îmi doresc la echipă două românce tinere, care să crească pe lângă stranierele cu experienţă şi pe viitor să ducă greul la SCM” a anunţat Florin Pera.

Tehnicianul stă la casă la Timişoara şi respectă regulile. „Încercăm să ne adaptăm la situaţie, la criză, să ţinem cont de regulile impuse de legislaţie, pentru a evita eventualele riscuri la care suntem supuşi”.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *