Cine sunt senatorii şi deputaţii vâlceni care ne vor reprezenta în Parlament

Făgăduielile electorale s-au sfârșit. Pe parcursul celor 4 ani vom avem ocazia să urmărim dacă parlamentarii vâlceni le vor respecta. La Vâlcea, în urma alegerilor parlamentare din 2020 se menţine pe harta judeţului culoarea roşie a PSD, urmată de PNL, alianţa USR-PLUS, iar AUR reprezintă noul jucător pe scena politică, la fel ca și la nivel naţional.

Partidele care ne vor reprezenta în parlament sunt PSD, PNL şi USR

Pentru Senat cetăţenii vâlceni au trimis la Bucureşti doi senatori: Bogdan Matei, de la PSD și Claudia Banu, de la PNL.

Bogdan Matei se poate mândri cu un mandat anterior de senator, iar de data aceasta a promis că se va bate pentru susţinerea colectării şi reciclării deşeurilor selective şi modernizarea spitalelor din Vâlcea cu aparatură de ultimă generaţie.

Cel de-al doilea senator vâlcean este Claudia Banu, care trebuie să respecte promisiunile făcute privind reașezarea economică dezvoltată a judeţului pe o infrastructură durabilă și atenția acordată nevoilor vâlcenilor de toate vârstele, dar şi implicarea în prevenirea şi combaterea violenţei domestice, protecția socială acordată categoriilor defavorizate, sprijin financiar pentru familii monoparentale, inițierea de programe culturale și sociale menite să crească interesul turiștilor și oamenilor de afaceri asupra Vâlcii, crearea unor module speciale pentru sistemul educațional, adaptat și personalizat în funcție de evoluția societății, ateliere și programe destinate părinților și copiilor din zone defavorizate.

La Camera Deputaţilor, aceeaşi distribuţie, dar alte promisiuni

La Camera Deputaţilor, Vâlcea va fi reprezentată de trei deputaţi PSD, doi PNL şi unul din partea USR.

Din partea PSD, deputaţii au rămas aceeaşi. Ştefan Ovidiu Popa a promis în această campanie o grijă aparte față de oamenii pe care îi va reprezenta: „Candidatura mea pentru un nou mandat de deputat în Camera Deputaților mă onorează și mă responsabilizează. Grija față de oamenii pe care îi voi reprezenta, dar și proiectele pe care le voi iniția împreună cu noua echipa PSD reprezintă angajamentul meu în fața vâlcenilor”, spune Ştefan Ovidiu Popa.

Daniela Oteşanu a prezentat, în această campanie electorală, programul naţional de guvernare al PSD, pe care promite că îl va adapta cerinţelor judeţului. Eugen Neaţă, care a prins postul de parlamentar la limită promite simplificarea legii investițiilor în turismul montan.

Cristian Buican este veteranul parlamentarilor vâlceni

Din partea PNL, deputat va fi Cristian Buican, un veteran al politicii şi unul dintre cei mai experimentaţi parlamentari vâlceni care şi-a articulat de fiecare dată principiile şi ideile în diverse dispute politice cu doza necesară de curaj, ambiţie şi determinare. A promis că va lupta pentru proiectul de conectare a municipiului la autostrada Sibiu-Piteşti, considerând că, în acest fel, vor fi atraşi mai mulţi investitori: „Proiectul autostrăzii Piteşti – Sibiu, secţiunea 6, respectiv legătura dintre A1 – Râmnicu Vâlcea, cât şi modernizarea drumului național 65C Craiova – Bălceşti sunt proiecte de infrastructură pe care le susţin, şi care vor deschide judeţul nostru către investitori şi noi oportunităţi”, afirmă preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican. În plus, la propunerea preşedintelui PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican, toţi cei care au venituri mai mici de 800 de lei vor beneficia de ajutor pentru încălzirea locuinţei.

Laurenţiu Cazan, cel de-al doilea deputat spune că va face schimbări majore în rândul comunităţii în care trăieşte, militând pentru un mediu de afaceri dezvoltat.

Din partea USR, județul Vâlcea va fi reprezentat de Marian Ion Lazăr.    

Promisiunile electorale, între SF și realitate

Aceştia sunt reprezentanţii judeţului în noul Parlament, care sunt interesaţi de soarta noastră doar o dată la patru ani. Drumuri asfaltate, autostrăzi, drumuri expres, stimuli financiari pentru orice companie care întâmpină probleme în această situaţie pandemică, atragerea de investitori, un loc de muncă sigur, pensii, alocaţii şi salarii mai mari, impozite reduse, pensiile speciale pentru parlamentari tăiate, condiţii optime în şcoli pentru educaţia copiilor, probleme reale ale României tot mai îngropată în sărăcie, totul este un program SF, de reţinut. Vom vedea în 2024 cât la sută din acest program vor reuşi să rezolve. 465 de reprezentanţi, aleşi pe listele partidelor, vor primi serviciu la Parlament, unii cu ştate vechi, alţii noi. Aceștia ar trebui să aibă în vedere dezvoltarea satelor și orașelor de unde provin, inclusiv a oamenilor care trăiesc aici. Timp de patru ani, de ei va depinde sănătatea şi economia acestei țări, educația copiilor noştri, traiul bătrânilor și securitatea României.

De reţinut ce au promis şi în această campanie, pentru că ne-am obişnuit ca promisiunile acestea să fie motivul principal pentru care România să nu prospere.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *