Shenia Minevskaja, șase săptămâni pe tușă

Accidentată la un banal joc de pregătire, interul echipei SCM Rm. Vâlcea, Ewgenija Minevskaja a fost operată la menisc. Intervenția chirurgicală a fost efectuată luni la Tg. Mureș de medicul ortoped Răzvan Melinte, nemțoaica urmând va reveni pe teren în aproximativ o lună și jumătate.

”Shenia s-a accidentat la un joc școală cu lotul de junioare, operația de menisc nu este una foarte grea, în 6-7 săptămâni ar trebui să fie din nou pe teren. Intervenția chirurgicală a fost efectuată la Tg. Mureș de către medicul Răzvan Melinte, un medic extraordinar de bun, care ne-a ajutat foarte mult, mai toate jucătoarele care au avut probleme au fost la dânsul. Noi am fost feriți de accidentări grave, de când sunt eu la Vâlcea este prima accidentare care a necesitat operație, dar este bine că nu a fost ceva mai grav. Minveskaja este o pierdere importantă, ea a progresat treptat, a făcut pași importanți și a ajutat echipa, în special în faza de apărare” a anunțat antrenorul SCM-ului, Florin Pera.

Eliminată din Liga Campionilor de CSM București, SCM Rm. Vâlcea are ca obiectiv clasarea pe podium în campionat. ”Suntem în grafic în campionat, pe podium. Suntem la un punct de Baia Mare, la patru puncte de CSM, dar campionatul este lung, ne luptăm până la capăt  și încercăm să avem prestații convingătoare” a mai spus tehnicianul SCM-ului.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *