Nicolae Sărdărescu: ”Aducem jucători cu experiență, vor fi surprize”
Primarul din Horezu, Nicolae Sărdărescu a anunțat că va întări în vară lotul Flacărei cu jucători cu experiență, pentru a avea din nou o echipă puternică în viitorul sezon, așa cum a fost până în această iarnă.
Edilul din Horezu este decis ca din sezonul viitor, Flacăra să redevină o echipă puternică. ”Construim echipa, din lotul de 21 ne rămân doar 10 jucători. Aducem jucători cu experiență, pentru că tineri avem destui. O să fie surprize, până joi încheiem discuțiile cu 5 jucători cu experiență. Ca obiectiv, vom avea clasarea în primele trei echipe, din discuțiile cu FRF vor fi serii de câte 16 echipe. Nu vrem promovarea anul acesta, ne dorim doar să construim” a anunțat Nicolae Sărdărescu. Primele două veniri în Treapt sunt portarul Mihăescu, fratele actualului fundaș și atacantul Florin Cioablă, care a mai jucat la Flacăra până în urmă cu un an.
Flacăra va juca tot în Treapt, deși din vară va începe și reconstrucția stadionului. ”Vara aceasta începe reconstrucția stadionului, dar discutăm cu constructorul să înceapă întâi cu baza sportivă, pentru ca echipa să poată continua să joace. Costul total al acestei investiții este de circa 8 milioane de euro” a mai anunțat edilul din Horezu.
După un tur bun, Flacăra a pierdut mulți jucători de bază în iarnă și cu un lot compus în mare parte din juniori, a avut un retur dezamăgitor, cu doar patru puncte obținute în opt jocuri.