10.000 de persoane au fost vaccinate în Vâlcea în ultimele 2 săptămâni
Fotografie preluată de pe pagina de Facebook a Instituției Prefectului – Județul Vâlcea

Până acum în județul Vâlcea, s-au vaccinat 63.553 persoane împotriva virusului COVID-19.

Campania de vaccinare a fost cea mai eficientă în județul Vâlcea în ultimele două săptămâni, reușind ca peste 10.000 de persoane să se vaccineze în această perioadă.

”Numărul total al dozelor de vaccin anti COVID-19 administrate (atât la doza nr. 1 cât și la doza nr. 2) este de 106.434, dintre care 93.214 sunt doze de vaccin Pfizer BioNTech, 3.464 sunt doze de vaccin Moderna, 9.456 sunt doze de vaccin AstraZeneca și 300 sunt doze de vaccin Janssen.

Număr persoane vaccinate cu doza nr. 1: 63.553.

Număr persoane vaccinate cu doza nr. 2: 42.881.” a declarat Instituția Prefectului Vâlcea.

Unde se vaccinează cel mai mult vâlcenii?

O listă cu toate centrele de vaccinare din județ este postată pe Facebook în fiecare zi de către Instituția Prefectului, aceasta reprezentând și numărul persoanelor vaccinate la fiecare centru.

– Centrul de vaccinare din cadrul Școlii Gimnaziale nr. 10 Rm. Vâlcea: 150 doze;

– Centrul de vaccinare din cadrul Liceului „Preda Buzescu” Berbești: 90 doze;

– Centrul de vaccinare din cadrul orașului Bălcești: 108 doze;

– Centrul de vaccinare din cadrul Liceului Tehnologic „ Brătianu” Drăgășani: 102 doze;

– Centrul de vaccinare din cadrul Liceului Tehnologic Forestier Rm. Vâlcea: 174 doze;

– Centrul de vaccinare din cadrul Școlii Gimnaziale „Anton Pann” Rm. Vâlcea: 192 doze;

– Centrul de vaccinare din comuna Budești, satul Ruda (cămin cultural): 62 doze;

– Centrul de vaccinare din cadrul Liceului Tehnologic Călimănești: 120 doze;

– Sala de sport a Liceului „Constantin Brâncoveanu” Horezu: 138 doze;

– Centrul de vaccinare „Panait Donici”: 90 doze;

– Sala de sport a Școlii Gimnaziale nr. 5 Rm. Vâlcea: 39 doze;

– Spitalul Orășenesc Brezoi: 96 doze;

– Centrul de vaccinare din comuna Mihăești, sat Buleta: 108 doze;

– Centrul de vaccinare din comuna Orlești: 96 doze;

– Centrul de vaccinare din comuna Sutești: 120 doze;

– Centrul de vaccinare din cadrul Liceului Teoretic Lădești: 96 doze;

– Centrul de vaccinare din cadrul Liceului „George Țărnea” Băbeni: 10 doze.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *