La Bujoreni s-a lansat un amplu proiect de educaţie şi incluziune socială

Cu bani europeni atraşi, la Bujoreni s-a lansat astăzi, 02 iunie 2021, prin Programul Operaţional Capital Uman demararea unui amplu proiect care cuprinde incluziunea socială pentru elevi şi protecţie în tot ceea ce înseamnă asistenţ[ medicală, reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie şi excluziune socială din comunităţile marginalizate, prin implementarea unor măsuri integrate. Prin intermediul acestui program, 252 de persoane defavorizate vor beneficia de implementarea măsurii care  își propune transformarea egalității de șanse într-o realitate pentru cetățenii defavorizaţi din localitate. Prin urmare, acest proiect a venit ca o mană cerească pentru sprijinirea celor mai săraci săteni. Cel mai importat este că vor învăţa o meserie căutată pe piaţa muncii, li se vor amenaja locuinţele și vor primi zilnic produse de igienă sanitară. Pe lângă toate acestea copiii familiilor sărace vor primi mâncare la şcoală, vor fi  ajutaţi la lecţii şi vor avea acces la educație de calitate.  Nu în ultimul rând, în comună vor fi deschise firme noi, la care să fie angajaţi localnicii.

Proiectul, în valoare de un milion de euro, implementat de Primăria Bujoreni, împreună cu partenerii: Asociația Godyris Hope şi Şcoala Gimnazială  din satul Gura Văii, are ca obiectiv îmbunătățirea calităţii educației și îngrijirii copiilor, eradicarea sărăciei în comunitățile marginale, punând accent pe capacitarea fiecărui individ pentru a-și atinge și valorifica potenţialul.

Gheorghe Gîngu: „Vrem ca educaţia să fie pe primul loc în orice lucru pe care-l îl gândim pentru comunitate”

Prezent la lansarea proiectului, primarul localităţii Bujoreni, Gheorghe Gîngu, a ţinut să sublinieze importanţa proiectului, care are ca scop promovarea echității în rândul persoane defavorizate şi valoarea  unei educații de bună calitate, încă din copilărie, pentru a asigura  mobilitatea şi coeziunea socială  în ceea ce priveşte crearea unei societăți echitabile:

 „Cu siguranţă va fi un proiect de succes, probabil unul dintre cele care vor avea ca implicare partea socială. Fiindcă, mai departe, alături de consultantul cu care am început acest prim proiect, în mod sigur vom implementa şi alte proiecte.  În acest sens, aşteptăm să apară ghidurile pentru noul PNRR  pentru a ştii către ce să ne îndreptăm şi ce anume am putea pregăti pentru a depune documentaţiile. Şi, mai departe,  ne dorim să aducem câţi mai mulţi bani europeni în comunitate. Vrem ca educaţia să fie pe primul loc în orice lucru pe care-l îl gândim pentru comunitate , fiindcă prin educaţie şi formare reuşim să creştem gradul de  modernitate al localităţii, să ajungem să fim o localitate europeană. Prin urmare,  din această vară se vor vedea primele rezultate ale acestui proiect. Pregătim mai departe, pe latura educaţională proiecte pentru dotarea şcolilor, unde ne dorim ca elevii să beneficieze de condiţii în ceea ce priveşte şcoala şi educaţia. Aşteptăm investiţiile care se vor face pentru transportul copiilor, fiindcă am înţeles că vor veni noi microbuze şcolare. Iar noul an şcolar îl vom începe din toamnă în clădiri noi şi moderne. În acest sens, vom inaugura şi lucrările de modernizare a şcolii din satul Gura Văii, o clădire modernă cu 17 săli de clase”, a punctat primarul localităţii Bujoreni, Gheorghe Gîngu.

Proiectul asigură accesul la educație și o educație de calitate pentru un  număr de 40 de elevi, activităţi pentru adulţi în cadrul căruia există cursuri de formare profesională pentru calificări în diverse meserii, dar şi cursuri pentru antreprenorial unde vor fi finanțate 12 planuri de  afaceri în valoare de 20 mii euro fiecare plan de afaceri. Un proiect amplu care acoperă  atât partea educaţională cât şi cea a adulţilor privind integrarea pe piaţa muncii, creare de locuri de muncă, afaceri care la rândul lor vor genera locuri de muncă.

La eveniment au fost invitaţi să participe reprezentanţi ai instituţiilor publice din localitate, cadre didactice, consilieri locali,  reprezentanţi ai sectorului privat, precum şi persoane din grupul ţintă.

„Obiectivul general al proiectului “Reducerea numărului de persoane aparținând comunității marginalizate din Comuna Bujoreni, aflate în risc de sărăcie si excluziune social”, prin implementarea de intervenții integrate de ocupare, educație, formare profesională, asistență socială și îmbunătățirea condițiilor de trai, pentru un număr de 252 persoane, pe o perioadă de 36 luni în contextul mecanismului DLRC. Prin obiectivul său general și cele specifice, proiectul contribuie la realizarea obiectivului major al POCU 2014-2020 care urmărește dezvoltarea resurselor prin facilitarea accesului de servicii sociale a 252 persoane astfel: creșterea accesului la un sistem de educație pentru 40 de elevi din comunitate; integrarea persoanelor pe piața muncii prin formare profesională de calitate a 188 adulți participanți la cursuri de calificare, 12 persoane participante la cursul de inițiere „Competențe antreprenoriale” și 12 persoane participante la programe de ucenicie; stimularea ocupării prin crearea a 54 de locuri de muncă ca urmare a activității de consiliere si mediere; îmbunătățirea condițiilor de trai a 5 familii defavorizate din grupul țintă; acordarea de asistență juridică pentru 50 de persoane în vederea reglementării de acte. Prin intervențiile integrate pe care le promovează, proiectul contribuie la realizarea obiectivului specific 5.2. (AP5, OT9, PI9vi, OS 5.2) care implică scoaterea din starea de sărăcie si excluziune socială a comunităților marginalizate din zona rurală cu o populație sub 20.000 locuitori corelat cu cerințele mecanismului DLRC, comunități pentru care au fost elaborate si aprobate Strategii de Dezvoltare Locală prin PNDR Axa LEADER

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *