Administratie
|
Data publicarii: 02-02-12 |
Municipiul Râmnicu Vâlcea a început lucrările pentru proiectul „Lărgire pasaj Hervil, pasaj inferior pe calea ferată, Piatra Olt - Podu Olt km 293 + 808”, finanţat în cadrul Programului Operaţional Regional, Axa prioritară 1 - ”Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor-poli urbani de creştere”, Domeniul major de intervenţie 1.1 - ” Planuri integrate de dezvoltare urbană”. Bugetul proiectului este de 3.228.342,20 lei, din care valoarea contribuţiei nerambursabile alocate este de 2.040.446,24 lei. Contractul de finanţare a fost semnat la data de 29 septembrie 2011. La 14 decembrie 2011 a avut loc semnarea contractului de Lucrări de construcţii din cadrul proiectului, firma contractantă fiind SC. Europan Prod SA. Durata de execuţie a lucrărilor este de 5 luni de la data începerii lucrărilor. Noul pasaj are o nouă structură constructivă, diferită faţă de cel existent în prezent şi va avea o lungime totală de 16,10 metri. Conform noii configuraţii, noul pasaj va avea o deschidere de 12,10 metri, iar înălţimea liberă de sub pod va creşte de la 2,30 metri la 2,70 metri, permiţând accesul oricărui tip de vehicul din clasa medie şi uşoară. Noul pasaj va avea două benzi de circulaţie (2 x 3,50 metri) şi trotuare de câte 1,50 metri de o parte şi de alta a părţii carosabile. Vor fi instalate indicatoare rutiere şi vor fi realizate marcaje pe toată suprafaţa pasajului, în vederea asigurării unei semnalizări rutiere corespunzătoare, care vor contribui la sporirea atenţiei şi siguranţei participanţilor la trafic. Scurgerea apelor pluviale se va realiza prin amenajarea de pante transversale. Complementar executării lucrărilor de modernizare a pasajului, se are în vedere şi amenajarea unui sens giratoriu tip „intersecţie giratorie cu 3 braţe”, la intersecţia străzii Matei Basarab cu strada Nicolae Titulescu, inclusiv cu lărgirea şi reabilitarea străzii Matei Basarab spre est, până la strada Ferdinand. Perioada de implementare a proiectului este de 12 de luni, începând cu data de 29 septembrie 2011.
|
|
|
Data publicarii: 01-02-12 |
Preţul cărbunelui a crescut, dar
CET Govora nu modifica pretul energiei termice pentru valceni
Înainte de a fi perfectat contractul de achiziţie a cărbunelui pe anul 2012 pentru funcţionarea grupurilor energetice ale CET Govora, conducerea SNLO Târgu Jiu a transmis Consiliul Judeţean Vâlcea o adresă prin care informează că a decis să majoreze preţul lignitului livrat. Deşi echilibrarea costurilor de producţie, în condiţiile creşterii cheltuielilor pentru achiziţionarea cărbunelui presupun modificarea preţului la agentul termic furnizat locuitorilor din municipiul Râmnicu Vâlcea, preşedintele Consiliului Judeţean, Ion Cîlea a solicitat conducerii CET Govora ca, pe tot parcursul acestei ierni, să asigure căldura şi apa caldă pentru consumatorii casnici la nivelul tarifelor de anul trecut. În acest scop, preşedintele Cîlea a decis să efectueze o analiză a costurilor generale de producţie împreună cu conducerea CET Govora şi cu alţi specialişti în vederea identificării unor surse de economisire a cheltuielilor care să acopere diferenţele de preţ dintre valoarea gigacaloriei produse şi a energiei termice furnizate populaţiei.
|
|
|
Data publicarii: 01-02-12 |
Marţi, 24 ianuarie, a avut loc la Prundeni, seminarul „Redescoperă turismul monahal vâlcean”, care face parte integrantă din proiectul cu acelaşi nume, „Redescoperă turismul monahal vâlcean”. La eveniment au participat 40 de invitaţi, primari, exarhul mânăstirii Cozia, Androni Vartolomeu, preoţi, călugări, maici de la mânăstirile şi schiturile incluse în proiect. Este vorba de 16 mânăstiri şi schituri din judeţul Vâlcea. Proiectul este depus pe Programul Operaţional Regional, Axa prioritara 5 – Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului, Domeniul major de intervenţie 5.3 – Promovarea potenţialului turistic şi crearea infrastructurii necesare, în scopul creşterii atractivităţii României ca destinaţie turistică. Perioada de implementare a proiectului este de 24 de luni şi are o valoare totală de 995.532,22 lei. Mânăstirile implicate în acest interesant demers sunt: Mânăstirea Arnota; Mânăstirea Bistriţa; Mânăstirea Cozia; Mânăstirea Frăsinei; Mânăstirea Govora; Mânăstirea Hurezi patrimoniu UNESCO; Mânăstirea dintr-un Lemn; Mânăstirea Surpatele; Mânăstirea Sărăcinești; Mânăstirea Stânişoara; Mânăstirea Cornetu; Mânăstirea Turnu; Schitu Ostrov; Schitu Iezer; Schitu Pahomie; Schitu Pătrunsa; Biserica Adormirea Maicii Domnului din comuna Prundeni, sat Zăvideni. Obiectivul general urmărit de proiect este de dezvoltare a turismului şi creşterea vizibilităţii Comunei Prundeni şi a localităţilor limitrofe, prin promovarea a 16 biserici, mânăstiri şi schituri din zonă şi prin activităţi de marketing specifice. Vizându-se activităţi menite să facă din Comuna Prundeni şi localităţile apropiate, destinaţii atractive pentru turism, afaceri, prin dezvoltarea culturii ecumenice, a accesului la schituri, mânăstiri şi biserici şi creşterea utilizării internetului. Proiectul presupune promovarea turismului monahal şi a culturii monahale prin acţiuni de marketing, vizând schituri, mânăstiri şi biserici cu tradiţie veche.
|
|
|
Data publicarii: 01-02-12 |
Pe site-ul Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM) a apărut lista de evaluare, prima pentru judeţul Vâlcea, în cadrul celei de a două sesiuni a Programului privind instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă, inclusiv înlocuirea sau completarea sistemelor clasice de încălzire, denumit popular Programul „Casa Verde” care se adresează persoanelor fizice (sesiunea de finanţare 2011). Începând cu data de 25.01.2012 s-a afişat lista cu documentaţiile aprobate şi respinse în care intră şi judeţul Vâlcea. Persoanele fizice ale căror dosare de finanţare nerambursabilă au fost aprobate sunt rugate să aştepte până se va anunţa momentul când vor trebui să se prezinte la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Vâlcea (APM) pentru a semna şi ridică fiecare (personal) contractul de finanţare nerambursabilă emis de autoritatea finanţatoare, respectiv AFM Bucureşti. Cei ale căror documentaţii au fost respinse, pot face contestaţii după caz, în termen de 10 zile de la afişarea rezultatelor. Singurele informaţii oficiale privind modul de derulare a Programului sunt cele transmise în mass-media sub formă de comunicate de presă din partea Ministerului Mediului şi Pădurilor şi Administraţiei Fondului pentru Mediu, precum şi cele publicate pe paginile web www.mmediu.ro şi www.afm.ro.
|
|
|
Data publicarii: 29-01-12 |
Pentru salariaţii Maternităţii
Bonurile de masa se acorda cu intarziere
Problemele din sănătatea vâlceană se acutizează. Conducerea Consiliului Judeţean Vâlcea, Consiliul de Administraţie şi conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea au decis, săptămâna trecută, acordarea de tichete de masă şi pentru angajaţii secţiilor Obstetrică-Ginecologie şi Neonatologie (fosta Maternitate), care au fost preluaţi în subordinea Spitalului Judeţean de Urgenţă şi care nu beneficiau până acum de această facilitate. Efortul financiar al unităţii spitaliceşti este destul de mare în acest sens, respectiv de 37.000 de lei lunar, iar pentru luna ianuarie tichetele pentru angajaţii din Maternitate se vor da cu întârziere, respectiv la începutul lunii februarie, din cauza lipsei fondurilor. Din păcate, datoriile acumulate de unitatea sanitară sunt din ce în ce mai mari, iar cheltuielile cu personalul nu se pot încadra încă în procentul de 70%, impus prin art. 197, alin. 2, din Legea nr. 95/2006.
Toţi salariaţii Spitalului de Urgenţă primesc tichete de masă
Potrivit legii, cheltuielile aferente întreţinerii personalui din spitalele publice reprezintă maximum 70% din sumele decontate de Casele de Asigurări de Sănătate din Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate pentru serviciile medicale furnizate, precum şi din sumele asigurate din bugetul Ministerului Sănătăţii, cu această destinaţie. În luna ianuarie a anului 2012, cheltuielile de personal (fără tichete de masă) pentru spital, secţia de Neonatologie şi Obstetrică-Ginecologie au fost de 3,8 milioane de lei noi, faţă de 5,4 milioane, care a reprezentat finanţarea de la Casa de Asigurări. În plus, pentru ambulatoriu s-au cheltuit 133.573 lei, faţă de 204.061 lei decontaţi de CAS, iar pentru Dializă 43.680 din cei 129.311 lei decontaţi. În total, cheltuielile de personal ale spitalului s-au ridicat la 4,73 milioane de lei din cei 6,35 de lei decontaţi de CAS Vâlcea. Procentul cheltuielilor cu personalul este astfel de 70,16% în afară de tichetele de masă şi de 74,56% cu tichetele incluse.
„În cadrul Consiliului de Administraţie am efectuat o analiză pentru a elabora o strategie în vederea respectării dispoziţiilor legale referitoare la încadrarea în limita maximă de cheltuieli prevăzută. Începând cu semestrul al II-lea, Consiliul Judeţean suportă contravaloarea unor cheltuieli cu utilităţile spitalului, lucru care ne va permite să suportăm mai uşor costul bonurilor de masă, iar începând cu luna ianuarie 2012, toată lumea va primi bonuri de masă, conform unei alocări bugetare care se va face în perioada următoare. În orice caz, nu puteam lăsa salariaţii de la Obstetrică-Ginecologie fără aceste bonuri, în condiţiile în care ceilalţi angajaţi ai Spitalului Judeţean de Urgenţă beneficiază de acestea, nu puteam face discriminare. Probleme vor fi însă în continuare cu medicamentele şi materialele sanitare pentru bolnavi, deoarece banii sunt din ce în ce mai puţini.”, apreciază Constantin Pîrvu, membru în Consiliul de Administraţie la Spitalul Judeţean Vâlcea.
Numărul de paturi finanţate a scăzut cu 14% în doi ani
Pe parcursul anilor 2011 şi 2012, numărul paturilor pentru care Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea primeşte finanţare de la Casa de Asigurări de Sănătate a scăzut cu mai mult de 14%. Astfel, în anul 2011, numărul paturilor finanţate s-a redus cu 9%, iar anul acesta, cu încă 5,2%, în condiţiile în care la alte spitale din ţară numărul internărilor finanţate este mai mare. Conform Ordinului Ministerului Sănătăţii nr. 1577/18.11.2011 privind aprobarea detalierii pe judeţe a numărului total de paturi pentru anul 2012 din unităţile sanitare publice şi private pentru care Casele de Asigurări de Sănătate pot încheia contracte de furnizare de servicii medicale spitaliceşti în regim de spitalizare continuă, pentru judeţul Vâlcea s-au aprobat 1982 de paturi. Comisia mixtă de stabilire a numărului de paturi aprobate şi contractabile pe fiecare unitate sanitară din judeţul Vâlcea pentru anul 2012 (comisie formată din reprezentanţi ai CAS Vâlcea şi DSP Vâlcea) a stabilit pentru Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea 1160 de paturi pentru care CAS Vâlcea va încheia contract de furnizare de servicii medicale spitaliceşti în regim de spitalizare continuă. CAS Vâlcea a solicitat, la data de 16.01.2012, detalierea din partea conducerii Spitalului Judeţean de Urgenţă a numărului de paturi pentru categoriile de secţii din spital – acuţi şi cronici, iar pentru că nu a primit nici un răspuns până la data de 20 ianuarie 2012, CAS Vâlcea va aplica acelaşi procent de diminuare stabilit de comisia mixtă pentru toate categoriile şi tipurile de secţii cu spitalizare continuă din structura spitalului şi să întocmească actul adiţional de prelungire pe anul 2012 a contractului de servicii medicale spitaliceşti pe anul 2011, în acest sens. Potrivit directorului general al CAS Vâlcea, Rodica Mărginean, pentru secţiile unde se tratează cazuri acute se finanţează 1016 paturi, valoarea de rambursare a cazurilor externate fiind aceeaşi pe fiecare secţie şi pat, iar pentru secţiile unde se tratează boli cronice se finanţează 142 de paturi, dintre care 13 pentru secţia Geriatrie, 17 – Neonatologie – prematuri şi recuperare, iar pentru Medicină fizică şi balneologie (secţia exterioară de la Călimăneşti şi secţia de la Spitalul II) se finanţează 112 paturi.
Constantin Pîrvu: „Nu puteam discrimina angajaţii”
„Este îngrijorător faptul că în judeţul Vâlcea s-a redus numărul de paturi, în timp ce în alte judeţe a crescut. Nici noi, membrii Consiliului de Administraţie, şi nici conducerea Consiliului Judeţean Vâlcea, în subordinea căruia se află în prezent Spitalul de Urgenţă, nu am fost de acord niciodată cu reducerea numărului de paturi, iar acest aspect s-a discutat în şedinţa Consiliului de Administraţie de săptămâna trecută. Cred că este indicat ca reprezentanţi ai Consiliului Judeţean Vâlcea să fie cooptaţi în comisiile de specialitate privind evaluarea activităţilor spitaliceşti în judeţul Vâlcea. De asemenea, ar fi benefic ca, în urma demersurilor făcute de preşedintele Consiliului Judeţean, cele 22 de miliarde de lei vechi reprezentând servicii executate contractate să fie virate cât mai repede către Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea. Nu puteam discrimina angajaţii şi să le acordăm doar unora dintre ei tichete de masă, iar celorlalţi nu. Eu rămân sindicalist în gândire şi este normal să fiu alături de oameni, pentru a-şi primi drepturile, chiar dacă este un efort financiar foarte mare din partea Spitalului Judeţean de Urgenţă, care nu are, în mod normal, alocate fonduri pentru aceste cheltuieli.”, a apreciat Constantin Pîrvu, din partea Consiliului de Administraţie al Spitalului Judeţean de Urgenţă.
Ion Câlea: „Voi trimite un memoriu ministrului Sănătăţii”
Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea, a organizat, săptămâna trecută, o întâlnire de lucru cu factorii decidenţi din sistemul sanitar şi spitalicesc. Tema cea mai viu disputată a fost legată de acumularea unor mari datorii determinate în principal de întârzierea sau refuzul decontării serviciilor medicale de către Casa Judeţeană a Asigurărilor de Sănătate. Astfel, pe lângă restanţa de aproape 23 de miliarde de lei vechi pentru servicii contractate, executate, dar neachitate, CJAS continuă să fie foarte îndărătnică şi cu plata serviciilor medicale efectuate peste contractul anual, dar validate de Şcoala Naţională de Sănătate şi Management Sanitar, sumele acumulate pe acest palier fiind de 179.066.120 miliarde de lei vechi. A doua problemă majoră pusă în discuţie s-a referit la acordarea incorectă a clasificării SJU la gradul III, pe baza unor argumente defavorizante care nu se datorează spitalului de la Râmnicu Vâlcea, ele aparţinând în exclusivitate Schemei de Clasificare a Spitalelor stabilită de Ministerul Sănătăţii. Este vorba despre unele servicii medicale care nu se realizează în cadrul Spitalului Judeţean nu pentru că n-ar îndeplini criteriile de personal înalt calificat, de dotare şi performanţe în domeniu, ci de obligaţiile stipulate în Protocolul Naţional elaborat unilateral de Ministerul Sănătăţii. Un subiect viu discutat a fost provocat de decizia privind reducerea numărului de paturi fără să se ţină seama de gradul de ocupare înregistrat în anul precedent, ca şi de alte criterii cât de cât justificabile. Toate aceste probleme vor fi cuprinse într-un memoriu pe care preşedintele Consiliului Judeţean, Ion Câlea, urmează să-l prezinte şi să-l susţină atât la ministrul Sănătăţii, Ladislau Ritli, cât şi la directorul Casei Naţionale a Asigurărilor de Sănătate, Nicolae Duţă.
Alina MONEA
|
|
| | << Start < Inapoi 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 Inainte > Sfarsit >>
| | Rezultate 1 - 9 din 1186 |
|
|
|