 de av. Doru BAJAN
Sistemul financiar actual
Principalele impozite, contribuţii şi taxe, plătite la momentul actual de persoanele fizice şi juridice sunt destinate a constitui resursele financiare pentru:
- bugetul de stat;
- bugetele locale;
- fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate;
- bugetul asigurărilor sociale de stat;
- bugetul asigurărilor pentru şomaj.
În conformitate cu prevederile legale în vigoare, impozitele indirecte şi impozitul pe profit sunt destinate alimentării bugetului de stat, impozitul pe venit, impozitele şi taxele pe avere sunt destinate alimentării bugetelor locale, iar contribuţiile sunt destinate bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetului asigurărilor pentru şomaj şi fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate.
Principale contribuţii fiscale
Codul Fiscal
Codul Fiscal a fost aprobat prin Legea nr. 571/2003 şi a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2004.
Codul Fiscal reglementează principalele impozite şi taxe ce constituie venituri fiscale pentru bugetul de stat şi bugetele locale.
La art. 3 sunt prezentate principiile fiscalităţii.
Neutralitatea măsurilor fiscale în raport cu diferitele categorii de investitori şi capitaluri, cu forma de proprietate asigură condiţii egale investitorilor, capitalului român şi străin.
Certitudinea impunerii, este asigurată prin elaborarea de norme juridice clare, care să nu conducă la interpretări arbitrare, iar termenele, modalitatea şi sumele de plată sunt precis stabilite pentru fiecare plătitor, pentru ca aceştia să poată urmări şi înţelege sarcina fiscală ce le revine şi să poată determina influenţa deciziilor lor de management financiar asupra sarcinilor lor fiscale.
Echitatea fiscală la nivelul persoanelor fizice este asigurată prin impunerea diferită a veniturilor, în funcţie de mărimea acestuia.
Eficienţa impunerii este determinată de asigurarea stabilităţii pe termen lung a prevederilor Codului Fiscal, astfel încât aceste prevederi să nu conducă la efecte retroactive defavorabile pentru persoane fizice şi juridice, în raport cu impozitarea în vigoare la data adoptării de acestea a unor decizii investiţionale majore.
Art. 4 prevede procedura de modificare şi completare a Codului Fiscal, aceasta efectuându-se numai prin lege, promovată, de regulă, cu 6 luni înainte de data intrării în vigoare a acesteia.
Orice modificare sau completare a Codului intră în vigoare cu începere din prima zi a anului următor celui în care a fost adoptată prin lege.
Cota unică şi impozitul pe profit
Impozitul pe profit este reglementat la art. 13-38 din Codul Fiscal.
Impozitul este datorat de persoanele juridice române şi persoanele juridice străine care desfăşoară activitatea prin intermediul unui sediu permanent în România.
Impozitul se aplică asupra profitului impozabil obţinut din orice sursă.
Cota de impozitare este „cota unică” de 16%, profitul impozabil fiind calculat ca diferenţă între veniturile realizate din orice sursă şi cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri, dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile şi la care se adaugă cheltuielile nedeductibile.
Această regulă de impozitare a fost alterată prin introducerea în anul 2009 a impozitului minim, obligatoriu de plătit de agenţii economici.
Întrucât impozitul minim datorat în multe cazuri a depăşit valoarea calculată potrivit cotei unice, multe societăţi comerciale române, încadrabile la categoria de microîntreprinderi ori întreprinderi mici, şi-au suspendat activitatea ori au intrat în dizolvare, impozitul minim datorat fiind de natură să producă pierderi ce nu puteau fi recuperate ca pierderi fiscale.
Codul reglementează cheltuielile cu deductibilitate integrală, cele deductibile parţial şi cele nedeductibile.
Cota unică şi impozitul pe venit
Impozitul pe venit este reglementat la art. 39-12441 din Codul Fiscal.
Impozitul este datorat de persoanele fizice rezidente şi persoanele fizice nerezidente care desfăşoară o activitate independentă prin intermediul unui sediu permanent în România sau desfăşoară activităţi dependente în România.
În capitolul „Definiţii” din Codul Fiscal „activitate” reprezintă orice activitate desfăşurată de o persoană în scopul obţinerii de venit, „activitate dependentă” reprezintă orice activitate desfăşurată de o persoană fizică într-o relaţie de angajare, iar „activitate independentă” reprezintă orice activitate desfăşurată cu regularitate de o persoană fizică, alta decât o activitate dependentă.
Categoriile de venituri supuse impozitului pe venit sunt în mod majoritar rezultatul desfăşurării unei activităţi prezente, dar există şi venituri impozabile în prezent, rezultate din activităţi anterioare, în speţă veniturile din pensii.
Cele 9 categorii de venituri supuse impozitului pe venit sunt:
- venituri din activităţi independente;
- venituri din salarii;
- venituri din cedarea folosinţei bunurilor;
- venituri din investiţii;
- venituri din pensii;
- venituri din activităţi agricole;
- venituri din premii şi din jocuri de noroc;
- venituri din transferul proprietăţilor imobiliare;
- venituri din alte surse.
Codul Fiscal, la art. 42 stabileşte cu caracter limitativ veniturile neimpozabile.
„Cota unică” de impozit este de 16% şi se aplică asupra venitului impozabil corespunzător fiecărei surse din fiecare categorie pentru determinarea impozitului pe veniturile din: activităţi independente; salarii; cedarea folosinţei bunurilor; investiţii; pensii; activităţi agricole; premii; alte surse.
Venituri din activităţi independente
Veniturile din activităţi independente cuprind veniturile comerciale, veniturile din profesii libere şi veniturile din drepturi de proprietate intelectuală, realizate în mod individual şi/sau într-o formă de asociere, inclusiv din activităţi adiacente.
Venitul net din activităţi independente se determină ca diferenţă între venitul brut şi cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri, deductibile, pe baza datelor din contabilitatea în partidă simplă, asupra venitului net fiind aplicată „cota unică” de impozitare de 16%.
În Cod sunt stabilite şi cheltuielile cu deductibilitate limitată şi cele nedeductibile.
Ministerul Finanţelor, prin direcţiile teritoriale poate stabili o serie de activităţi desfăşurate de contribuabili fără salariaţi pentru care venitul net se determină pe baza normelor de venit.
Venitul net din drepturile de proprietate intelectuală se stabileşte prin scăderea din venitul brut a unei cheltuieli deductibile egală cu 20% din venitul brut şi a contribuţiilor sociale obligatorii plătite, iar în cazul veniturilor provenind din crearea unor lucrări de artă monumentală, cheltuiala deductibilă este de 25%.
Veniturile din salarii
Sunt considerate venituri din salarii toate veniturile în bani şi/sau în natură obţinute de o persoană fizică ce desfăşoară o activitate în baza unui contract individual de muncă sau a unui statut special prevăzut de lege, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor ori de forma sub care ele se acordă, inclusiv indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă.
În Cod sunt stabilite alte tipuri de venituri considerate asimilate salariilor, precum şi sumele ce nu se includ în veniturile salariale şi nu sunt impozabile.
„Cota unică” de impozit este de 16% şi se aplică asupra venitului net, determinat prin deducerea din venitul brut a contribuţiilor obligatorii aferente unei luni.
„Cota unică” are însă o aplicare diferenţiată, în Cod fiind prevăzute deducerile personale, calculate în raport şi cu numărul de persoane aflate în întreţinere şi în funcţie de nivelul veniturilor.
Pentru contribuabilii care realizează venituri brute lunare din salarii cuprinse între 1.000 şi 3.000 lei inclusiv, deducerile personale sunt degresive faţă de cele din Cod şi se stabilesc prin ordin al ministrului, iar pentru veniturile pese 3.000 lei nu se acordă deduceri personale.
Ca urmare a deducerilor prevăzute în Cod, „cota unică” nu se aplică în aceeaşi proporţie tuturor salariaţilor, operând o impozitare diferenţiată a veniturilor din salarii.
Veniturile din cedarea folosinţei bunurilor
Veniturile din cedarea folosinţei bunurilor sunt veniturile în bani şi/sau în natură, provenind din cedarea folosinţei bunurilor mobile şi imobile, obţinute de proprietari, uzufructuar sau alt deţinător legal, altele decât veniturile din activităţi independente.
Persoanele fizice care realizează venituri din cedarea folosinţei bunurilor din derularea unui număr mai mare de 5 contracte de închiriere la sfârşitul anului fiscal, începând cu anul fiscal următor califică aceste venituri în categoria venituri din activităţi independente şi le supun regulilor de stabilire a venitului net pentru această categorie.
Venitul brut reprezintă totalitatea sumelor în bani şi/sau echivalentul în lei al veniturilor în natură şi se stabileşte pe baza chiriei sau a arendei prevăzute în contractul încheiat între părţi pentru fiecare an fiscal, indiferent de momentul încasării chiriei sau arendei.
Venitul brut se majorează cu valoarea cheltuielilor ce cad, conform dispoziţiilor legale, în sarcina proprietarului, uzufructuarului sau a altui deţinător legal, dacă sunt efectuate de cealaltă parte contractantă.
„Cota unică” de 16% se aplică asupra venitului net stabilit prin deducerea din venitul brut a cheltuielilor determinate prin aplicarea cotei de 25% asupra venitului brut.
Contribuabilii pot opta pentru determinarea venitului net în sistem real, ca diferenţă dintre veniturile brute şi cheltuielile aferente, pe baza datelor din contabilitate în partidă simplă.
Veniturile din investiţii
Veniturile din investiţii cuprind: dividendele; venituri impozabile din dobânzi; câştiguri din transferul titlurilor de valoare definite potrivit prevederilor art. 7; venituri din operaţiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract, precum şi orice alte operaţiuni similare; venituri din lichidarea unei persoane juridice.
Codul stabileşte modalităţile de stabilire a veniturilor din investiţii, asupra cărora se aplică „cota unică” de 16% şi excepţiile de la această cotă.
Veniturile din pensii
Veniturile din pensii reprezintă sume primite ca pensie de la fondurile înfiinţate din contribuţiile sociale obligatorii făcute către un sistem de asigurări sociale, inclusiv cele din fonduri de pensii facultative şi cele finanţate de la bugetul de stat.
„Cota unică” de 16% se aplică asupra venitului impozabil lunar, stabilit prin deducerea din venitul din pensie a unei sume neimpozabile lunare de 1.000 lei şi a contribuţiilor obligatorii calculate, reţinute şi suportate de persoana fizică.
Veniturile din activităţi agricole
Veniturile din activităţi agricole sunt venituri din următoarele activităţi: cultivarea şi valorificarea florilor, legumelor şi zarzavaturilor, în seră şi solarii special destinate acestor scopuri şi/sau în sistem irigat; cultivarea şi valorificarea arbuştilor, plantelor decorative şi ciupercilor; exploatarea pepinierelor viticole şi pomicole şi altele asemenea; valorificarea produselor agricole obţinute după recoltare, în stare naturală, de pe terenurile agricole proprietate privată sau luate în arendă, către unităţi specializate pentru colectare, unităţi de procesare industrială sau către alte unităţi pentru a fi utilizate ca atare.
Venitul net dintr-o activitate agricolă se stabileşte pe bază de norme de venit care, la rândul lor, se stabilesc pe unitatea de suprafaţă.
Cota unică de 16% se aplică asupra venitului net determinat pe bază de norme de venit sau în sistem real, opţional, pe baza datelor din contabilitatea în partidă simplă.
În cazul veniturilor din valorificarea produselor agricole obţinute după recoltare, în stare naturală, de pe terenurile agricole proprietate privată sau luate în arendă, către unităţi specializate pentru colectare, unităţi de procesare industrială sau către alte unităţi pentru a fi utilizate ca atare, impozitul se calculează prin reţinere la sursă prin aplicarea cotei de 2% asupra valorii produselor livrate, impozitul fiind final.
Veniturile din premii şi din jocuri de noroc
Veniturile din premii cuprind veniturile din concursuri, altele decât cele prevăzute la art. 42, precum şi cele din promovarea produselor/serviciilor ca urmare a practicilor comerciale, potrivit legii.
„Cota unică” de 16% se aplică asupra venitului net realizat din fiecare premiu, stabilit ca diferenţă dintre venit şi suma neimpozabilă de 600 lei.
Veniturile din jocuri de noroc cuprind câştigurile realizate ca urmare a participării la jocuri de noroc, inclusiv cele de tip jack-pot.
Veniturile din jocuri de noroc se impun, prin reţinerea la sursă, cu o cotă de 25% aplicabilă asupra venitului net care se calculează la nivelul câştigurilor realizate într-o zi de la acelaşi organizator sau plătitor.
Veniturile din transferul proprietăţilor imobiliare
Veniturile din transferul proprietăţilor imobiliare se impozitează diferenţiat, în raport cu perioada când a fost dobândită proprietatea de vânzător şi valoarea acesteia.
Veniturile din alte surse
Veniturile din alte surse sunt orice venituri identificate ca fiind impozabile, care nu se încadrează în categoriile prevăzute la art. 41 lit. a) - h), altele decât veniturile impozabile menţionate în Cod.
„Cota unică” de 16% se aplică asupra venitului brut, iar impozitul se reţine la sursă la momentul plăţii venitului.
Taxa pe valoarea adăugată
Taxa pe valoarea adăugată este reglementată la art. 125-1612 din Codul Fiscal.
Sunt operaţiuni purtătoare de TVA cele care constituie sau sunt asimilate cu o livrare de bunuri sau o prestare de servicii efectuate cu plată, în care locul de livrare a bunurilor sau de prestare a serviciilor este considerat a fi în România, livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor este realizată de o persoană impozabilă acţionând ca atare şi livrarea bunurilor sau prestarea serviciului să rezulte dintr-o activitate economică.
Constituie operaţiune impozabilă şi importul de bunuri efectuat în România de orice persoană, dacă locul importului este în România.
Cota standard este de 24% şi se aplică asupra bazei de impozitare pentru operaţiunile impozabile care nu sunt scutite de taxă sau care nu sunt supuse cotelor reduse.
Cota de 9% se aplică asupra bazei de impozitare pentru unele prestări de servicii sau livrări de bunuri.
Cota de 5% se aplică asupra bazei de impozitare pentru livrarea locuinţelor ca parte a politicii sociale, inclusiv a terenului pe care sunt construite.
În Cod sunt prevăzute persoanele scutite de plata TVA şi operaţiuni scutite de taxă.
Accizele
Accizele sunt reglementate la art. 176-177 şi art. 2062 – 2212 din Codul Fiscal.
În Cod, la art. 2062 - 20669 sunt reglementate accizele armonizate, la 207 – 214 alte produse accizabile şi la 215-217 impozitul la ţiţeiul din producţia internă.
Accizele armonizate sunt taxe speciale percepute direct sau indirect asupra consumului următoarelor produse: alcool şi băuturi alcoolice; tutun prelucrat; produse energetice şi electricitate.
În categoria alte produse accizabile sunt incluse cafeaua verde, cafeaua prăjită inclusiv cafeaua cu înlocuitori şi cafeaua solubilă inclusiv amestecurile cu cafea solubilă.
Nivelul accizelor est stabilit în euro, diferenţiat pe tipuri de produse.
Pentru ţiţeiul din producţia internă operatorii economici autorizaţi datorează, în momentul livrării, un impozit de 4 euro/tonă.
Impozitele şi taxele locale
Impozitele şi taxele locale sunt reglementate la art. 247-2941 din Codul Fiscal.
Impozitul pe clădiri
Impozitul pe clădiri se aplică diferenţiat, după cum proprietarul este persoană fizică sau juridică.
În cazul persoanelor fizice, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea cotei de impozitare de 0,1% la valoarea impozabilă a clădirii.
În Cod sunt cuprinse prevederi privind determinarea valorii impozabile a clădirii în funcţie de suprafaţa construită, de materialul din care sunt realizate, de rangul localităţii şi zona în care este amplasată clădirea.
Anterior adoptării O.U.G. nr. 59/2010, persoana fizică ce deţinea mai multe clădiri utilizate ca locuinţe care nu erau închiriate unei alte persoane, plătea un impozit major, diferenţiat în funcţie de numărul de clădiri.
Prin O.U.G. nr. 59/2010 persoana ce deţine în proprietate mai multe clădiri, chiar dacă sunt închiriate, plăteşte un impozit majorat cu 65% pentru prima clădire în afara celei de la adresa de domiciliu, cu 150% pentru cea de a doua clădire şi cu 300% pentru cea de a treia clădire şi următoarele.
În cazul persoanelor juridice, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote de impozitare cuprinsă între 0,25% şi 1,50% inclusiv, cotă ce se stabileşte prin hotărâre a Consiliului Local, asupra valorii de inventar a clădirii.
Persoanele juridice au obligaţia să reevalueze periodic clădirile, iar când această operaţiune nu este îndeplinită, cota de impozitare este cuprinsă între 5% şi 10%, în funcţie de hotărârea consiliului local.
În Cod, sunt prevăzute clădirile exceptate de la impozitare, precum şi facilităţile acordate persoanelor fizice privind acest impozit.
Impozitul pe teren
Impozitul pe teren este datorat de orice persoană care are în proprietate teren situat în România.
Impozitul este diferenţiat în funcţie de amplasamentul terenului, în intravilan sau extravilan.
Pentru terenurile situate în intravilan impozitul se calculează diferenţiat în funcţie de folosinţă şi amplasament.
Impozitul pe terenurile amplasate în extravilan se diferenţiază în raport cu categoria de folosinţă şi amplasament.
În Cod sunt prevăzute terenurile exceptate de la impozitare, precum şi facilităţile acordate persoanelor fizice privind acest impozit.
Impozitul pe mijloacele de transport
Orice persoană care are în proprietate un mijloc de transport care trebuie înmatriculat în România datorează o taxă anuală pentru mijlocul de transport.
Impozitul se calculează în funcţie de tipul mijlocului de transport.
În Cod sunt prevăzute mijloacele de transport scutite de la impozitare, precum şi facilităţi acordate persoanelor juridice privind acest impozit.
Taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi autorizaţiilor
În Cod sunt prevăzute taxe pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi autorizaţiilor ce sunt în competenţa consiliilor locale.
Taxele sunt stabilite în sume fixe sau în cote procentuale aplicate la valoarea impozabilă.
Taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă şi publicitate
Sunt excluse de la această taxă serviciile de reclamă şi publicitate realizate prin mijloacele de informare în masă scrise şi audiovizuale.
Taxa pentru servicii de reclamă şi publicitate se calculează prin aplicarea unei cote cuprinsă între 1% şi 3%, conform hotărârii consiliului local, la valoarea serviciilor de reclamă şi publicitate.
Orice persoană care utilizează un panou, afişaj sau structură de afişaj pentru reclamă şi publicitate între-un loc public datorează taxa pentru afişaj în scop de reclamă şi publicitate, calculată în raport cu suprafaţa afişajului.
Impozitul pe spectacole
Orice persoană care organizează o manifestare artistică, o competiţie sportivă sau altă activitate distractivă în România are obligaţia de a plăti impozitul pe spectacole.
Impozitul se calculează prin aplicarea cotei de impozit la suma încasată din vânzarea biletelor de intrare şi a abonamentelor.
Cota se aplică diferenţiat 2%, respectiv 5% în funcţie de natura spectacolului, artistic, sportiv sau distractiv.
Pentru videoteci şi discoteci se aplică un impozit majorat, calculat în raport de suprafaţa localului şi de rangul localităţii.
Taxa hotelieră
Taxa hotelieră este o taxă opţională, consiliile locale având dreptul de a hotărî dacă instituie sau nu o astfel de taxă.
Taxa se calculează prin aplicarea unei cote cuprinse între 0,5% şi 5%, stabilită prin hotărârea consiliului local, la tarifele de cazare practicate de unităţile de cazare.
În Cod sunt stabilite condiţiile de aplicare ale taxei, precum şi facilităţi acordate persoanelor fizice.
Taxe speciale
Taxele speciale se stabilesc de consiliile locale şi cele judeţene pentru a se asigura funcţionarea unor servicii publice locale create în interesul persoanelor fizice şi juridice, fiind plătite doar de beneficiarii serviciilor respective.
Alte taxe locale
Consiliile locale şi cele judeţene pot institui taxe pentru utilizarea temporară a locurilor publice şi pentru vizitarea muzeelor, caselor memoriale, monumentelor istorice de arhitectură şi arheologie, pentru deţinerea sau utilizarea echipamentelor şi utilajelor destinate obţinerii de venituri care folosesc infrastructura publică locală, pe raza localităţii unde acestea sunt utilizate, precum şi pentru activităţile cu impact asupra mediului înconjurător.
Impozitarea microîntreprinderilor
Este considerată microîntreprindere, pentru aplicarea acestui impozit, persoana juridică română care îndeplineşte cumulat următoarele condiţii, la data de 31 decembrie a anului fiscal precedent:
- realizează venituri, altele decât cele din consultanţă şi management, în proporţie de peste 50% din veniturile totale;
- are de la 1 până la 9 salariaţi inclusiv;
- a realizat venituri care nu au depăşit echivalentul în lei a 100.000 euro;
- capitalul social al persoanei juridice este deţinut de persoane altele decât Statul, autorităţile locale şi instituţiile publice.
Cota de impunere a veniturilor este de 3%.
Codul conţine prevederi privind determinarea bazei impozabile.
În situaţia în care impozitul datorat de microîntreprinderi este mai mic decât impozitul minim anual, acestea sunt obligate la plata impozitului la nivelul acestei sume.
Deşi utilizarea acestui tip de impozit şi-a dovedit eficienţa în timp, prin Legea nr. 76/2010, publicată în M.Of. nr. 307/11.05.2010, a fost abrogat impozitul pe microîntreprinderi, acestea urmând a fi impozitate după regulile de la impozitul pe profit, inclusiv cu aplicarea prevederilor privind impozitul minim anual.
Impozitarea nerezidenţilor
Nerezidenţii, persoane fizice sau juridice, care obţin venituri impozabile din România au obligaţia de a plăti impozit.
În categoria veniturilor impozabile sunt incluse dividendele, dobânzile, redevenţele, comisioanele, veniturile din activităţi sportive şi de divertisment, veniturile din prestarea de servicii de management sau de consultanţă, veniturile reprezentând remuneraţii pentru calitatea de administrator, fondator sau membru al consiliului de administraţie, veniturile din prestări de servicii, veniturile din profesii independente desfăşurate în România, veniturile din pensii, veniturile din premii, veniturile obţinute la jocurile de noroc, veniturile realizate din lichidarea unei persoane juridice române.
Cota de impozitare este de 10% pentru veniturile din dobânzi, redevenţe şi dividende, 20% pentru veniturile obţinute din jocuri de noroc şi 16% în cazul oricăror altor venituri.
În Cod sunt prevăzute şi veniturile impozabile ce se impozitează conform regulilor aplicabile la impozitul pe profit, impozitul pe venit şi impozitul pe veniturile microîntreprinderilor, precum şi scutirile de la acest impozit.
Orice persoană juridică străină, care are o reprezentanţă autorizată să funcţioneze în România, plăteşte anual impozitul pe reprezentanţă egal cu echivalentul în lei al sumei de 4.000 euro.
Contribuţia de asigurări sociale
Art. 47 alin. (2) din Constituţie stabileşte dreptul cetăţenilor la pensie, la concediu de maternitate plătit, la asistenţă medicală în unităţile sanitare de stat, la ajutor de şomaj şi la alte forme de asigurări sociale publice sau private, prevăzute de lege, precum şi la măsuri de asistenţă socială, potrivit legii.
Contribuţia persoanelor fizice şi juridice la bugetul asigurărilor sociale de stat este reglementată de Legea nr. 19/2000 privind Sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale.
Legea stabileşte două categorii de persoane, cele care sunt asigurate obligatoriu, prin efectul legii şi cele care se pot asigura, facultativ, pe bază de contract de asigurare socială.
În sistemul public sunt contribuabili, după caz:
- asiguraţii care datorează contribuţii individuale de asigurări sociale;
- angajatorii, persoanele juridice asimilate acestora;
- Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă care administrează bugetul asigurărilor pentru şomaj;
- persoanele care încheie contracte de asigurare socială.
Cotele de contribuţii sunt diferenţiate în funcţie de condiţiile de muncă normale, deosebite sau speciale şi se aprobă anual prin Legea bugetului asigurărilor sociale de stat.
Potrivit art. 18 din Legea nr. 12/2010 – Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2010, cotele de contribuţii sunt următoarele:
- 31,3% pentru condiţii normale de muncă, datorată de angajator şi angajaţi, din care 10,5% datorată de angajaţi şi 20,8% datorată de angajatori;
- 36,3% pentru condiţii deosebite de muncă, datorată de angajator şi angajaţi, din care 10,5% datorată de angajaţi şi 25,8% datorată de angajatori;
- 41,3% pentru condiţii speciale de muncă, datorată de angajator şi angajaţi, din care 10,5% datorată de angajaţi şi 30,8% datorată de angajatori.
În cotele respective este inclusă şi cota de 2,5% aferentă fondurilor de pensii administrate privat.
În sistemul public, potrivit legii actuale, prestaţiile de asigurări sociale reprezintă venituri de înlocuire pentru pierderea totală sau parţială a veniturilor asigurate, ca Urmare a bătrâneţii, invalidităţii sau decesului.
Prestaţiile de asigurări sociale se acordă sub formă de pensii, ajutoare şi alte tipuri de prestaţii.
Contribuţia de asigurări sociale de sănătate
Contribuţia la Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate este reglementat de Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.
Pentru anul 2010 cotele de contribuţie sunt stabilite prin Legea bugetului de stat pentru anul 2010 nr. 11/2010.
5,5% este cota datorată de angajat, prevăzută la art. 257 din Legea nr. 95/2006, cu modificările şi completările ulterioare.
5,2% este cota datorată de angajator, prevăzută la art. 258 din Legea nr. 95/2006, cu modificările şi completările ulterioare.
10,7% este cota datorată de persoanele prevăzute la art. 259 alin. (6) din Legea nr. 95/2006, cu modificările şi completările ulterioare.
Persoanele care nu sunt salariate dar au obligaţii să îşi asigure sănătatea potrivit legii sunt obligate să comunice direct casei de asigurări alese veniturile, pe baza contractului de asigurare, în vederea stabilirii şi achitării cotei de 5,5%.
Pentru lucrătorii migranţi care îşi păstrează domiciliul sau reşedinţa în România Contribuţia lunară la fond se calculează prin aplicarea cotei de 5,5%la veniturile obţinute din contractele încheiate cu un angajator străin.
Persoanele care au obligaţia să se asigure, altele decât cele prevăzute la art. 257 şi la art. 259 alin. (9) din Legea nr. 95/2006 şi care nu se încadrează în categoriile de persoane care beneficiază de asigurarea de sănătate fără plata contribuţiei plătesc contribuţia lunară de asigurări sociale de sănătate calculate prin aplicarea cotei de 5,5% la salariul de bază minim brut pe ţară.
Contribuţia de asigurare pentru şomaj
Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă reglementează în cadrul sistemului asigurărilor pentru şomaj bugetul asigurărilor de şomaj şi contribuţiile la buget.
Prin Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2010 nr. 12/2010 sunt stabilite, pentru anul 2010, următoarele cote de contribuţie:
- 0,5% contribuţia datorată de angajator;
- 0,5% contribuţia individuală;
- 1% contribuţia datorată de persoanele asigurate în baza contractului de asigurare pentru şomaj.
Alte contribuţii
Contribuţii datorate de angajator la Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale conform art. 7 alin. (1) din Legea nr. 200/2006, cu modificările ulterioare, este de 0,25%.
Cotele de contribuţii datorate de angajator în funcţie de clasa de risc, potrivit prevederilor Legii nr. 46/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale, republicată, se stabilesc de la 0,15% la 0,85% aplicate asupra sumei veniturilor brute realizate lunar.
Reflectarea fiscalităţii în constituţiile principalelor democraţii occidentale
Constituţiile principalelor democraţii occidentale prevăd doar dreptul general al statelor de a stabili impozite şi taxe, fără menţionare criteriilor ce stau la baza impozitării.
Excepţie fac Constituţia Spaniei care, la art. 31, în materia impozitării prevede aplicarea principiului proporţionalităţii şi Constituţia Italiei care, la art. 53, prevede obligaţia cetăţenilor de a participa la impozite proporţional cu capacitatea de contribuţie, sistemul fiscal inspirându-se din criteriile progresivităţii.
Un caz aparte îl constituie Danemarca, în care impozitele şi taxele se stabilesc prin legi anuale cu aplicabilitate doar în anul fiscal respectiv.
„Băieţii deştepţi” din finanţe
Analizând evoluţia în timp a reglementărilor prin care s-au stabilit impozitele, contribuţiile şi taxele în cei 20 de ani scurşi de la evenimentele din Decembrie 1989, constatăm o „perfecţionare” a modului de reglementare, în sensul elaborării unei legislaţii stufoase, complicate, dificile de aplicat, care necesită interpretări şi precizări din partea, în principal, a Ministerului Finanţelor, produse de multe ori cu întârziere şi aplicate retroactiv de organele fiscale.
Cei care pierd de pe urma unui astfel de mod de reglementare sunt contribuabilii persoane fizice şi juridice, „beneficiarii” unei legislaţii ambigue, greu de respectat şi uşor de greşit în aplicarea ei.
Cei ce au de câştigat sunt „specialiştii” care au proiectat reglementările respective dar şi marea majoritate a personalului ce îşi desfăşoară activitatea în organele fiscale, beneficiari ai unui spor lunar de până la 3 salarii, acordat din fondul de stimulente constituit prin aplicarea unei cote procentuale la diferenţele de impozite, contribuţii, taxe şi majorările de întârziere stabilite în urma controalelor efectuate pentru perioade retroactive de până la 5 ani.
Legislaţia fiscală actuală, mai ales prin modul în care prin normele de aplicare se interpretează şi se adaugă la reglementările primare, deşi doar parlamentul are acest drept, lasă loc arbitrariului şi abuzului organelor fiscale, „interesate” prin actualele măsuri de stimulare.
„Contribuţiile financiare” în context constituţional
Întregul sistem financiar actual are ca bază de constituire şi funcţionare prevederile art. 56 „contribuţii financiare” din Constituţie, prin care este stabilită „îndatorirea fundamentală” a cetăţenilor de a contribui prin impozite şi prin taxe la cheltuielile publice.
Îndeplinirea acestei îndatoriri fundamentale se face sub condiţia ca sistemul legal de impuneri să asigure aşezarea justă a sarcinilor fiscale.
În Constituţie nu se regăsesc alte prevederi prin care să fie definit conceptul de „just”.
Atunci când se face referire la „just” sau „injust” se au în vedere anumite sisteme de referinţă.
Contribuţia financiară constituind o îndatorire fundamentală a cetăţenilor, conceptul de „just” trebuie raportat la drepturile fundamentale, justeţea reprezentând o respectare a drepturilor constituţionale.
Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţeneşti se interpretează şi se aplică în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.
Dacă există neconcordanţă între pactele şi tratatele referitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (CEDO), la art. 14 „interzicerea discriminării” prevede că exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de Convenţie trebuie să fie asigurate fără nici o deosebire bazată, în special pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice, sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice alte situaţii.
Primul Protocol Adiţional la Convenţie, la art. 1 „protecţia proprietăţii”, prevede că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale.
Efectele art. 14 din Convenţie se extind şi asupra art. 1 din Primul Protocol Adiţional, astfel ca în legătură cu proprietatea (averea) să nu existe discriminări.
Actualele contribuţii financiare constituie impozite şi taxe pe avere, impozite pe venit, impozite şi taxe pe cheltuieli.
Aşezarea justă a sarcinilor fiscale, obligaţie constituţională a Statului se poate realiza numai prin „egalitatea în faţa impozitului” (neutralitatea impozitului), impunerea efectuându-se în acelaşi mod pentru toate persoanele fizice şi juridice.
Orice diferenţiere a impozitului după mărimea venitului ori a proprietăţii, constituie o discriminare după avere.
Conceptul de solidaritate
Diverse „voci publice”, în abordarea tematicii fiscalităţii, invocă noţiunea de „solidaritate” atunci când susţin impozitarea diferenţiată a veniturilor, a proprietăţilor şi introducerea unui impozit distinct asupra averilor ce depăşesc o anumită valoare.
Noţiunea de „solidaritate” se regăseşte în Constituţie la art. 4 alin. (1) în care se prevede că Statul are ca fundament unitatea poporului român şi solidaritatea cetăţenilor săi.
„Solidaritatea” de la art. 4 alin. (1) vizează îndatoririle fundamentale ale cetăţenilor şi operează doar în condiţiile respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale.
„Solidaritatea” la care se face referire în mediul public, dacă ar fi pusă în aplicare în domeniul fiscal, ar reprezenta o încălcare a prevederilor Constituţiei.
Conceptul de „solidaritate” se regăseşte dezvoltat în Constituţia Uniunii Europene, iar componentele acestuia, prevăzute la II 87 – II 98 nu au nici o legătură cu domeniul fiscal.
„Solidaritatea” fiscală invocată în acest moment, corespunde principiului echităţii fiscale cuprins în Codul fiscal şi are în vedere diferenţierea sarcinii fiscale în funcţie de criterii economice şi sociale, precum mărimea absolută a materiei impozabile, situaţia personală a subiectului impozitat, natura şi provenienţa veniturilor etc.
Adnotări
Anii 2009 şi 2010 pentru România sunt ani de recesiune.
Pentru anul 2010 bugetul de stat a fost aprobat prin Legea nr. 11/2010 şi bugetul asigurărilor sociale de stat prin Legea nr. 12/2010.
Pentru bugetul de stat a fost prevăzut un deficit de 35.024,1 milioane lei, rezultat din veniturile prezumate de 66.654,3 milioane lei şi cheltuielile stabilite de 101.678,4 milioane lei.
Aparent, insuficienţa veniturilor curente ale Statului, poate fi rezultatul unei fiscalităţi reduse.
Legea bugetului de stat pentru anul 2010 nu conţine elemente de informare în legătură cu sursele de finanţare cu care Guvernul să acopere deficitul bugetar ce reprezintă mai mult de 1/2 din veniturile ce urmează a fi încasate.
Anexa nr. 1 la Legea bugetului de stat pe anul 2010 prezintă însă informaţii interesante sub aspectul contribuţiei diferitelor impozite şi taxe la formarea veniturilor fiscale.
Într-un top al contribuţiei la formarea veniturilor fiscale, ordinea este următoarea:
- 35.548,80 milioane lei – TVA;
- 16.886,30 milioane lei – accize;
- 13.575,32 milioane lei – impozit pe veniturile din salarii;
- 11.561,50 milioane lei – impozit pe profit.
Însumate veniturile fiscale ajung la valoarea de 90.526,77 milioane lei şi împreună cu veniturile nefiscale în valoare de 8.634,37 milioane lei constituie venituri curente în valoare totală de 99.161,14 milioane lei.
În condiţiile în care în lege cheltuielile curente sunt stabilite la valoarea de 95.702,11 milioane lei, în mod normal nu ar trebui să existe deficit bugetar.
Deficitul bugetar există datorită faptului că în buget, la stabilirea cheltuielilor, au fost avute în vedere activităţile desfăşurate de instituţiile publice centrale împreună cu unităţile deconcentrate, iar din veniturile fiscale prevăzute a se realiza de la impozitul pe venituri s-a transferat suma de 14.665,20 milioane lei şi de la TVA suma de 17.000,23 milioane lei către administraţiile publice locale, transferuri ce nu au fost încadrate drept cheltuială bugetară.
Bugetul asigurărilor sociale de stat, aprobate prin Legea nr. 12/2010, raportat la încasările efectuate din contribuţiile plătite de angajatori şi asiguraţi stabileşte un deficit de 7.056,10 milioane lei ce se acoperă de la bugetul de stat.
Un deficit de 1.476,56 milioane lei este înregistrat la bugetul pentru asigurările de sănătate, finanţat tot de la bugetul de stat.
Însumate cele două deficite, acestea reprezintă circa 8.000 milioane lei, respectiv echivalentul a mai puţin de 2 miliarde de euro.
Există o responsabilitate a Guvernului care a elaborat proiectul legii bugetului de stat şi a Parlamentului care a adoptat legea pentru existenţa actualului deficit bugetar, inclusiv pentru recentele măsuri luate, pentru reducerea deficitului bugetar, pentru că nu au avut certitudinea obţinerii sumelor necesare acoperirii deficitului, cu efect principal asupra angajaţilor bugetari.
De la momentul adoptării şi până în prezent, Codului fiscal i-au fost aduse peste 50 de modificări şi completări.
Principiile sunt făcute pentru a fi încălcate, iar guvernele din această perioadă nu s-au abătut de la regulă.
Cele mai multe modificări au fost aduse Codului fiscal prin ordonanţe de urgenţă şi au intrat în vigoare din momentul adoptării acestora. Probabil că legiuitorii au considerat aplicabile prevederile art. 4 doar în cazul modificărilor ce se efectuau prin lege, nu şi în cazul celor efectuate prin ordonanţe de urgenţă.
Toate guvernele României care au procedat la modificarea şi completarea Codului fiscal prin ordonanţă de urgenţă, au o problemă de legalitate.
Impozitele şi taxele reglementate de Codul fiscal reprezintă „contribuţii financiare”, prevăzute la art. 56 din Constituţie în categoria îndatoririlor fundamentale, iar potrivit art. 115 alin. 6 din Constituţie este interzisă adoptarea de ordonanţe de urgenţă în legătură cu îndatoririle prevăzute de Constituţie.
Recesiunea, măsura fiscală privind impozitul minim obligatoriu, dar şi recentele măsuri privind reducerea deficitului bugetar sunt de natură a conduce la restrângerea activităţii economice şi la reducerea consumului, care şi el are un efect suplimentar în restrângerea activităţii economice.
În mod neîndoielnic, Statul trebuie să obţină venituri, în principal veniturile fiscale, dar fiscalitatea poate constitui în acelaşi timp o pârghie pentru relansarea activităţii economice.
Fiscalitatea, ca pârghie pentru relansarea activităţii economice, trebuie să prevadă o reducere a fiscalităţii în acelaşi timp cu menţinerea valorii absolute a sumelor de realizat prin lărgirea bazei de impozitare.
Cota de impozitare a profitului ar putea fi redusă, concomitent cu impozitarea unor activităţi scutite în acest moment.
Constituţia, la art. 32 prevede dreptul la învăţătură, învăţământul de stat fiind gratuit.
Legea învăţământului nr. 84/1995 a reglementat organizarea şi funcţionarea instituţiilor de învăţământ particular, acreditate sau autorizate.
În baza acestor prevederi legale au luat fiinţă instituţii de învăţământ preuniversitar şi instituţii de învăţământ universitar.
După aproape 20 de ani de funcţionare, în topul primelor 10 instituţii de învăţământ superior din România nu se regăseşte nici o instituţie privată şi cu atât mai puţin în Top 15 Europa, ori în Top 15 Mondial.
Există diferenţe notabile de calitate a activităţii dintre majoritatea instituţiilor private de învăţământ superior şi instituţiile publice, în defavoarea primelor, au fost destule cazuri în care instituţii private de învăţământ superior au devenit adevărate „fabrici” de absolvenţi, situaţie ce nu justifică scutirea de impozit pe profit pentru activitatea desfăşurată.
Resursele financiare suplimentare astfel obţinute ar putea fi redirecţionate pentru majorarea locurilor gratuite din instituţiile de învăţământ superior de stat.
Recent cota standard de TVA a fost majorată la 24% din necesitatea sporirii de venituri fiscale la buget, pentru acoperirea parţială a deficitului bugetar.
O reducere a cotei standard, ori o aplicare a unei cote reduse de TVA pentru produsele de strictă necesitate pentru populaţie, poate avea loc în condiţiile lărgirii bazei de impozitare prin taxarea unor operaţiuni scutite la acest moment, în condiţiile în care aceste operaţiuni sunt efectuate atât de instituţii publice, cât şi de persoane juridice de drept privat, rămânând ca scutirea să se aplice doar pentru operaţiunile efectuate de instituţiile publice.
În aceste categorii pot fi incluse:
- activităţile cu caracter medical;
- activitatea de învăţământ.
Există şi alte operaţiuni scutite de taxă, desfăşurate de persoane juridice de drept privat, ce ar trebui impozitate precum:
- operaţiunile de asigurare şi/sau de reasigurare;
- pariuri, loterii şi alte forme de jocuri de noroc;
- arendarea, concesionarea, închirierea şi leasingul de bunuri imobile.
O cale de creştere a veniturilor fiscale constă în creşterea randamentului fiscal al impozitelor.
Dacă actuala cotă de impozitare de 16% a profitului brut ar fi înlocuită cu o cotă de 5-6% asupra veniturilor brute încasate de agenţii economici, cu excepţia domeniului bancar, ar avea ca efect simplificarea procedurilor şi ar avea şi influenţă asupra orientării şi dezvoltării activităţii economice.
Aceeaşi cotă de impozitare de 5-6% ar trebui aplicată şi în cazul persoanelor fizice care desfăşoară activităţi independente, precum şi orice alte activităţi cu caracter de continuitate ce pot fi asimilate activităţilor independente, în aceleaşi condiţii de plată, ca termene, cu persoanele juridice. Mai lesne se plăteşte un impozit trimestrial curent decât în actualul sistem de plăţi anticipate.
În ceea ce priveşte impozitele şi taxele locale, în speţă impozitul pe clădiri şi impozitul pe teren, ar trebui să dispară scutirile pentru cele aparţinând învăţământului particular.
În art. 47 „nivelul de trai” din Constituţie, la alin. (2) se prevede dreptul cetăţenilor la pensie, la concediu de maternitate plătit, la asistenţă medicală în unităţile sanitare de stat, la ajutor de şomaj şi la alte forme de asigurări sociale publice sau private, prevăzute de lege, precum şi la măsuri de asistenţă socială, potrivit legii.
Drepturile prevăzute la art. 47 alin. (2) pot fi exercitate pe durată nelimitată sau limitată, după caz, în sensul că dreptul la pensie odată dobândit se exercită până la decesul beneficiarului or aflarea sa într-una din situaţiile în care dreptul este suspendat, celelalte drepturi prevăzute putând fi exercitate pe perioade limitate de timp, aşa cum sunt ele stabilite prin prevederile legale.
Măsurile de asistenţă socială au în mod evident un caracter temporar.
Legiuitorul constituţional a înţeles să trateze în mod diferit drepturile prevăzute la art. 47 alin. (2), fapt rezultat din sintagmele diferite utilizate „prevăzute de lege”, respectiv „potrivit legii”.
În cazul drepturilor pentru care a fost utilizată sintagma „prevăzute de lege”, rezultă intenţia legiuitorului ca acestea să reprezinte „drepturi câştigate” pe toată perioada cât le exercită, fără a putea fi modificate prin adoptarea unei noi legislaţii, ceea ce ar reprezenta o aplicare retroactivă a legii, în condiţiile în care legea civilă dispune doar pentru viitor.
Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat şi asistenţa socială este unul din actele normative cu o durată lungă de aplicare, ea fiind înlocuită de Legea nr. 19/2000, publicată în M.Of. nr. 140/01.04.2000 şi intrată în vigoare la 1 an de la publicarea ei în Monitorul Oficial.
Există încă un număr mare de pensionari care au dobândit dreptul la pensie în baza prevederilor Legii nr. 3/1977, act normativ în care, la art. 7, se prevedea expres că pensia nu este impozabilă.
Şi în Legea nr. 3/1977 la art. 3 alin. (2), dar şi în Legea nr. 19/2000 la art. 12 s-a prevăzut că veniturile destinate plăţii pensiilor provin din contribuţii de asigurări şi din sume alocate de la bugetul de stat.
Pensia nu este rezultatul unei activităţi producătoare de venituri, nu este rezultatul unei activităţi de investiţii, astfel că nu se justifică impozitarea ei în cadrul impozitului pe venit, este un drept constituţional dobândit prin prestarea unei obligaţii instituite prin lege.
În ultimii 40 de ani, potrivit legislaţiei aplicabile în această perioadă, Statul a avut şi are obligaţia să prevadă în bugetele anuale finanţarea sistemului de pensii, atunci când sumele colectate din contribuţii nu acoperă necesarul.
Fondul de pensii nu poate fi niciodată „în colaps” atâta timp cât Statului îi revine obligaţia de a asigura din veniturile fiscale pe care le încasează necesarul de sume la Fond peste ceea ce reprezintă contribuţiile colectate.
Pensiile actuale nu pot fi diminuate, iar singura modalitate de a ocoli această restrângere constituţională o constituie jonglarea cu valoarea anuală a punctului de pensie, ceea ce constituie o „golăneală”.
|
Editoriale 
