|
 de Mihai ROMAN
Elena Udrea are un tupeu fantastic, dar, cu toate acestea sau poate tocmai de aceea, reuşeşte, sub masca de blondă inocentă, să le pună fusta în cap politicienilor de la Bucureşti, dar şi celor de la Vâlcea. „Blonda de la Cotroceni”, aşa cum este numită pe bună dreptate, a reuşit să falseze în aşa hal încât masca ei este luată drept bună acum de toţi primarii, parlamentarii sau preşedinţii de consilii judeţene care vor să mai cerşească ceva bani de la puterea portocalie. Pentru că „fâţa” are în mânuţele ei fine robinetul de unde poate să picure sau, pur şi simplu, să te inunde cu câţiva gălbiori. Că banii vor fi cheltuiţi apoi fără cap sau coadă, pentru a cumpăra borduri marca Videanu sau poduri care nu servesc nimănui în această perioadă de criză, nu mai stă nimeni să verifice: totul este ca pixul bine uns al ministresei care a reuşit să-şi burduşească până acum buzunarele familiei prin contracte cu statul să nu scârţâie pe hârtia cu contracte.
Cu un tupeu fantastic, Elena Udrea a aberat la ultima vizită făcută la Râmnicu Vâlcea cum că vrea să se mute în judeţ şi că… ar vrea să pregătească în acest sens zona pentru a o primi aşa cum se cuvine. Da, are dreptate, a pregătit terenul cum nu se poate mai bine: avem borduri de granit în locul celor care abia fuseseră schimbate cu câteva luni înainte, dar în schimb nu avem NIMIC. Nu avem trotuare, pentru că pixul ministresei nu a mai binevoit să se ude până acum, nu avem străzi fără gropi, că doar trebuie să simtă şi maşina ta când are cinstea să tocească asfaltul ciuruit al Râmnicului, nu avem locuri de muncă pentru oamenii rămaşi fără serviciu, astfel că mulţi râmniceni sunt nevoiţi să plece peste hotare, pentru a face pe slugile pentru alţii, pentru că acasă nu li se oferă nimic altceva decât borduri, ba, mai nou, nici măcar turism nu mai avem. Staţiunile se scufundă din ce în ce mai tare, o dată cu dispariţia biletelor subvenţionate de stat pentru pensionari. În lipsa acestor subvenţii se vede adevărata calitate oferită de hotelierii români, adică o cazare la capacitatea de 20 – 30% maximum, camere insalubre, servire jenantă şi mâncare veche, toate la preţuri fără concurenţă, chiar şi pentru Occident.
Toate guvernările de dinainte de 1989 şi-au lăsat în urma lor anumite
urme. Fiecare preşedinte construia câte ceva: o cale ferată, o uzină, un
oraş nou… După 1989, România a intrat însă în „Epoca de aur a jafului”,
unde fiecare a vrut să mai distrugă câte ceva din ce construiseră
alţii: unii au furat fabrici, alţii au vândut căile ferate la fier
vechi, „fraţii” lor s-au grăbit să obţină putere în domenii unde
monopolul statului ar trebui să fie absolut, cum este de exemplu
domeniul energiei. S-au construit în toţi aceşti 20 de ani doar vreo 100
de kilometri de autostradă şi s-au stricat ceilalţi: în rest, s-a furat
pe rupte. Aşa s-a ajuns la nesimţirea fără seamăn a unor miniştri,
care, după ce au supt tot ce au putut din buget, au tupeul să spună că
au de gând să se mute cu totul la Vâlcea, dar şi al altora, care, după
ce pun biruri pe toate fabricile de stat care mai există în România,
obligându-le să cumpere energie de două ori mai scumpă, prin căpuşele
lor, afirmă cu mare tupeu că, în cazul în care nu vor mai putea trăi în
ţară, se pot muta pe Lună. Pentru ei, nu este nici o problemă,
într-adevăr, să se mute pe Lună, dar pentru sclavii pe care i-au adus la
un aşa grad de îndobitocire încât să voteze tot ce zboară este! Aceşti
sclavi nu mai au loc în instituţiile de stat româneşti, nu mai găsesc
loc în puţinele societăţi particulare care se încăpăţânează să nu moară,
în ciuda faptului că sunt înjunghiate pe la spate în fiecare zi de
aşa-zisele măsuri benefice pentru relansarea economică a Guvernului Boc,
ba nu mai au loc, mai nou, nici în străinătate, din cauza declaraţiilor
lipsite de orice urmă de diplomaţie făcute de păpuşarul-şef Băsescu,
cel care a reuşit performanţa de a întoarce şi ţările dezvoltate
împotriva muncitorilor români. Da, pentru toţi aceştia este greu să
trăiască pe Lună, iar pentru alde Udrea, Băsescu şi Videanu va fi şi mai
greu, pentru că acolo nu vor exista sclavi pe care să-i exploateze şi
nici întreprinderi construite de alţii, pe care să le jefuiască.
Una peste alta, „ministresa blondă” a reuşit să le pună fusta în cap
chiar şi politicienilor vâlceni. Primarul Râmnicului, Romeo Rădulescu,
şi încă-preşedintele PDL Vâlcea, Dorel Jurcan se învârt în jurul ei ca
nişte oi bete, sperând la un zâmbet sau vreo ocheadă de încurajare. Mai
nou, chiar şi senatorul PNL Emilian Frâncu, care are o educaţie peste
medie faţă de colegii săi politicieni vâlceni, a început să dea semne că
l-a bătut soarele în moalele capului, afirmând că Elena Udrea ar fi
bună de prim-ministru, în locul lui Emil Boc. Este surprinzător pentru
nişte politicieni care sunt aproape de actuala guvernare, măcar prin
prisma faptului că ar trebui să fie prezenţi în Parlament atunci când se
iau deciziile importante pentru ţară să facă asemenea afirmaţii
elucubrante. Pentru cei care nu ştiu acest lucru, este bine de aflat că
singura vină a lui Emil Boc, un fost biet băiat de ţăran ardelean, este
aceea că a vrut să ajungă pe prima treaptă a scenei politice. În afară
de faptul că este nevoit să răspundă tuturor comenzilor venite de la
supremul comandant de navă de la Bucureşti, lucru pe care l-ar face
orice alt politician PDL aflat în aceeaşi poziţie, Boc a rămas, spre
cinstea lui, unul dintre cei mai săraci politicieni de la Bucureşti. Nu
are vile cu 100 de camere sau conturi grase pe la bănci, nu are firme
care să execute borduri de granit sau reabilitări de străzi, nu a
concesionat parcările din Bucureşti şi nici nu a fost nevoit să ajungă
în patul lui Băsescu pentru a ajunge prim–ministru. Este o imagine deloc
măgulitoare pentru el, dar, în cazul în care nu ar fi existat un Boc pe
care să-l înjure toată lumea, Băsescu şi-ar fi găsit, cu siguranţă, un
alt secund care să nu mişte în front la poruncile lui supreme.
Elena Udrea? Este o palidă copie a unei prime pagini de revistă frumos
ilustrată, dar sub care se ascund doar interesele proprii şi o proastă
gestionare a banului public. Singurul său merit este că are în mână
robinetul cu bani dat de săritorul de garduri de la Cotroceni şi că îl
mai foloseşte încă pentru a manipula diferiţi politicieni. Dacă ar fi o
simplă trecătoare pe străzile Bucureştiului, rămasă eventual şi fără
serviciu după ce ar fi fost disponibilizată de la vreo instituţie
publică, Udrea nu ar face nici cât o ceapă degerată, ce să mai vorbim de
prim-ministru. Aşa însă se va duce la fund împreună cu întreaga şalupă
PDL, care nu va mai apuca să se agaţe de vapor la următoarele alegeri şi
va sta până la sfârşit prinsă de gâtul comandantului, de teamă să nu se
înece înaintea lui.
|
Editoriale 
