Joi, 22 decembrie, Tribunalul Mehedinţi l-a absolvit de vină pe fostul primar al Râmnicului, Mircia Gutău, în dosarul intentat de DNA pentru abuz în serviciu şi achiziţie frauduloasă în dauna interesului public. Verdictul l-a scos din cauză pe Mircia Gutău şi a decis că departamentul juridic al Primăriei Râmnicu Vâlcea poartă vina acestor achiziţii frauduloase.
Joi, fostul primar al Râmnicului, Mircia Gutău, a fost absolvit de vină de magistraţii Tribunalului Mehedinţi în procesul pe care îl avea pe rol, privind achiziţionarea la suprapreţ a unor locuri de joacă. Fostul primar a fost acuzat în dosarul intentat de DNA pentru abuz în serviciu şi achiziţie frauduloasă, în dauna interesului public. Verdictul de joi, 22 decembrie, al Tribunalului Mehedinţi, l-a scos din cauză pe Mircia Gutău. Judecătorii au decis să scoată castanele din foc cu mâna… funcţionarilor, concluzionând că departamentul juridic al Primăriei Râmnicu Vâlcea poartă vina acestor achiziţii frauduloase.
La momentul respectiv au mai fost implicaţi în dosar Ion Georgescu, patronul societăţii care a comercializat locurile de joacă, şi consilierul juridic al Primăriei Râmnicului de atunci, Nicolae Mesea, care ulterior a decedat. În replică, procurorii DNA au înaintat deja recurs împotriva celor deliberate de Tribunalul Mehedinţi în favoarea fostului primar, procesul mai având mult până să ajungă la verdictul final.
Drept urmare, fostul primar al municipiului a ţinut un discurs cu tentă ironică la Gala Sportului Vâlcean, desfăşurată cu o seară înainte de aflarea verdictului, prin care a făcut un oarecare reproş cu privire la modul de desfăşurare a evenimentului, sugerând că sportivii au venit să mănânce, iar organizatorii i-au plictisit cu acordarea diplomelor: „Nu vreau să vă fac un reproş, dar, în perioada în care am fost primar, am învăţat un lucru, acela de a nu mai face aceste sugestii exagerate. Eu cred că pierdem prea mult timp cu masa goală, dând cupe şi diplome.”, a spus fostul primar. De precizat faptul că acest eveniment este punctul culminant după un an de muncă al sportivilor şi este greu de crezut că participarea acestora se rezuma la o „farfurie cu mâncare” şi nu la satisfacţia de a primi un premiu care să valorifice munca depusă. Dar îl înţelegem pe fostul primar că se grăbea să ajungă acasă deoarece a doua zi se anunţă a fi una grea... După această decizie de absolvire a lui Mircia Gutău înţelegem şi lipsa delegaţiei UNPR de la manifestarea festivă de depunere a coroanelor pentru eroii-martiri, care au căzut în decembrie 1989. Mircia Gutău este stâlpul organizaţiei şi nimeni nu „mişcă în front” fără acordul său. Două evenimente într-o zi sunt deja prea mult.
Ramona BĂLTEANU
Deputatul PDL Samoil Valcu apreciază că decizia Comitetului permanent pentru lanţul alimentar şi sănătatea animalelor, care s-a desfăşurat recent la Bruxelles, este benefică, după ce s-a hotărât că România este autorizată să comercializeze şi să exporte carne de porc pe piaţa intracomunitara şi în ţările terţe. „Demersurile făcute de reprezentanţii Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, ai asociaţiilor profesionale din domeniu, precum şi de membrii Reprezentantei Permanente a României la Bruxelles au dat roade. Este o veste bună pentru România. Reluarea exporturilor de carne de porc va avea efecte benefice din punct de vedere economic, iar fermele, unităţile de procesare a cărnii de porc şi a preparatelor din carne de porc, vor putea să se dezvolte, mai ales acum, în condiţii de criză.”, a declarat parlamentarul vâlcean. Conform datelor publicate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în anul 2010, producţia de carne de porc a fost de circa 553.000 tone în viu, iar în primele zece luni ale anului 2011, datele operative indică o producţie de aproximativ 365.000 tone în viu. În ceea ce priveşte importul de carne de porc în România, acesta a fost în anul 2010 de circa 200.000 de tone, iar în primele opt luni ale anului 2011, cantitatea importată a fost de 106.000 tone carne de porc. A.M.
Prezent vineri, 16 decembrie, la Vâlcea, la invitaţia lui Cristian Buican şi a lui Emilian Frâncu, dar şi a Organizaţiei de Tineret a PNL Vâlcea, fostul ministru al Sănătăţii, Eugen Nicolaescu, actualmente deputat de Călăraşi, a dorit să comunice şi vâlcenilor mesajul său de avertizare în ceea ce priveşte un posibil atentat al PDL la adresa democraţiei româneşti. Temele propuse de Guvern, în ultima perioadă, precum comasarea alegerilor, răspunderea disciplinară a magistraţilor, bugetul pe 2012, viitorul posibil acord de uniune fiscală, proiectul legii sănătăţii au fost amplu analizate de viceliderul grupului PNL din Camera Deputaţilor. Argumentele lui Eugen Nicolaescu au condus spre acuzaţii dure la adresa Guvernului, a partidelor de la guvernare care, în opinia fostului ministru al Sănătăţii, sunt pregătite pentru aplicarea loviturii de graţie democraţiei din România şi pentru provocarea unui genocid social.
Comasarea alegerilor, lovitură dată democraţiei
Eugen Nicolaescu a explicat de ce, în opinia sa, comasarea alegerilor locale şi parlamentare poate fi asociată cu o agresiune la adresa democraţiei din România. Un argument este dezorientarea pe care comasarea alegerilor o va aduce cu sine în cazul metodologiei alegerilor unificate din anul 2012. Nicolaescu mai crede că acest lucru duce la bulversarea populaţiei pe tema comasării alegerilor, efectul fiind polarizarea mesajului politic către nivelul local, în vederea ocultării greşelilor guvernării Boc, dar şi facilitarea fraudării alegerilor din cauza temerii puterii de a da ochii cu electoratul dezamăgit. „Comasarea alegerilor este un fapt care mie îmi dă senzaţia că este o premeditare a loviturii dramatice date democraţiei în România. Cetăţenii vor fi bulversaţi să folosească şase buletine de vot, după ce ani de zile au fost obişnuiţi să voteze altfel. Cred că prin această metodă se urmăresc două lucruri: să se permită schimbarea mesajului politic către mesajul local axat pe primar sau pe preşedinte de Consiliu Judeţean şi, ca atare, nimeni nu va mai discuta de nenorocirile pe care le-a provocat această guvernare. Se vor duce în lucruri simple: în pavări de străzi, în canalizări sau mai ştiu eu ce altceva ca teme şi nu vom şti ce se întâmplă cu ţara, ce viziune există despre această ţară, încotro se duce ea. Al doilea lucru care se urmăreşte, având în vedere bulibăşeala cu multe buletine de vot, este facilitarea furtului, a fraudării alegerilor. E clar că guvernanţii actuali nu mai au curaj să se prezinte în faţa cetăţenilor corect, deschis, direct şi să spună: Noi am promis în programul de guvernare 1, 2, 3, 4, 9 lucruri şi n-am făcut nimic. Le este frică de aşa ceva.”, explică Eugen Nicolaescu.
Magistraţi cu dublu rol în aceeaşi cauză
Eugen Nicolaescu vede o nouă lovitură aplicată de actuala putere democraţiei în răspunderea disciplinară a magistraţilor, fapt care ar deschide calea imixtiunii politicului (reprezentat de un membru al Guvernului) în actul justiţiei şi ar duce la pierderea garanţiei independenţei puterilor în stat: „Se permite unui politician, în speţă ministrului Justiţiei, să facă presiune pe judecători, pe magistraţi. Este inadmisibil într-o ţară democratică, într-o ţară în care garantarea independenţei puterilor în stat este dată prin Constituţie şi, cu toate acestea, printr-o lege se vine şi se face presiune pe magistraţi. Dacă nu vor judeca aşa cum doreşte puterea, probabil că vor fi verificaţi de ministrul Justiţiei, să vadă de ce au judecat într-un fel sau altul.”.
Nicolaescu merge mai departe cu argumentaţia şi avertizează asupra pericolului creşterii subiectivităţii în justiţie, prin promovarea procurorilor DNA în rândul corpului judecătorilor. Continuitatea acuzator-judecător i se pare extrem de periculoasă lui Nicolaescu, prin faptul că se transferă judecătorilor care au început instrumentarea cazurilor anticorupţie puterea de a le finaliza, eliminând din ecuaţie problema subiectivităţii lor în aceste cazuri. Altfel spus, aceloraşi oameni li se va da puterea de a alterna acuzarea şi judecarea aceleiaşi cauze. „Dacă mai punem la socoteală faptul că, în ultimii doi ani, promovările de judecători s-au făcut din procurori de la DNA, acei procurori DNA care au instrumentat dosare sau care au lăsat dosare cu câte o filă în diverse sertare, ei vor fi puşi să judece dosarele pe care tot ei le-au început. Câtă obiectivitate va fi, câtă independenţă va fi afişată din partea acelor judecători şi mai ales ce frică vor avea, dacă vor fi controlaţi de ministrul Justiţiei?”,se întreabă Eugen Nicolaescu.
Bugetul pe 2012, folosit pentru câştigarea alegerilor de PDL
Al treilea argument al lui Eugen Nicolaescu în încercarea de a demonstra ,,atentatul” puterii la adresa democraţiei este legat de bugetul Guvernului pe anul viitor. Deputatul liberal vede în modalitatea împărţirii banilor de la Guvern o premeditare a fraudării alegerilor, prin creşterea nejustificat de mare a fondului de rezervă la dispoziţia Guvernului: „Dovada că se doreşte fraudarea alegerilor şi că este o premeditare la adresa democraţiei este fondul de rezervă la dispoziţia Guvernului, fond care este mai mare în 2012 faţă de cel din 2011 şi care se acumulează pe două canale: prin bugetul iniţial de stat, de 1700 de ori mai mult, şi prin cedările pe care le fac diverşi ordonatori de credite”.
Eugen Nicolaescu este convins că banii cedaţi de diferitele agenţii şi ministere şi intraţi în fondul de rezervă al Guvernului vor fi utilizaţi pentru a sprijini într-o proporţie covârşitoare primarii şi preşedinţii consiliilor judeţene ai puterii, în vederea câştigării alegerilor. „Ordonatorii de credite vor fi la dispoziţia primului-ministru, care le va spune: Tu, ministerul X! Tu, agenţia cutare, dă bani! Nu mai ai voie să cheltuieşti, pentru că Ministerul Finanţelor le va tăia creditele bugetare, le va tăia accesul la anumite credite, banii se duc la fondul de rezervă, că aşa zice Legea finanţelor publice şi, de acolo, îi va utiliza Guvernul după cum va dori. Cu ei se vor duce către primarii şi preşedinţii de consilii judeţene care fac parte din structura guvernamentală, inclusiv de la ,,partidul trădătorilor”, UNPR. În felul acesta, alegerile pot fi direcţionate aşa cum doreşte guvernarea. Inacceptabil, inadmisibil, dar aşa se întâmplă.”, declară dezamăgit Nicolaescu.
Acord de uniune fiscală mai bine gândit
Posibilul acord de uniune fiscală este considerat de Nicolaescu un alt ,,atentat” la adresa democraţiei, prin dispersarea atenţiei de la critica Guvernului către alt centru de interes economic sau social. Potrivit lui Nicolaescu, o semnare rapidă a acordului de uniune fiscală înaintea unei analize de către specialiştii în fiscalitate şi diplomaţie, pentru a se găsi cea mai bună variantă a aderării sau a gradului acceptării condiţiilor acestuia, este o mare eroare a Guvernului. „Preşedintele şi Guvernul vor încerca să schimbe dezbaterea publică de pe critica guvernării către ce înseamnă să avem un acord de uniune fiscală, ce minunăţie, ce lucru grozav a făcut el! Din punctul meu de vedere, este exact împotriva intereselor poporului român. Este o premeditare transferarea dialogului public, politic de pe guvernare pe alte teme, cum ar fi acordul de uniune fiscală. România ar putea să semneze un asemenea acord, dar numai după ce-şi rezervă dreptul de a nu accepta anumite prevederi, cel puţin în etapa în care nu este membră a zonei euro. Eu cred că acest acord trebuie negociat de specialişti, de negociatori cu calificare, de data aceasta, în fiscalitate şi în diplomaţie şi numai după aceea vom vedea dacă-l semnăm, cum îl semnăm, când suntem parte la el.”, mai crede fostul ministru al Sănătăţii.
Puterea, acuzată de genocid social asupra poporului român
Eugen Nicolaescu şi-a expus opinia şi în privinţa politicii puterii în domeniul sănătăţii, pe care o consideră un genocid social la adresa poporului român. „Viitoarea lege a sănătăţii are drept consecinţă fundamentală restricţionarea accesului cetăţenilor la servicii medicale. Când reduci fondurile din sănătate şi cetăţenii nu mai au acces la medicamente, când tai banii de la programele naţionale de sănătate şi sunt oameni bolnavi de diabet, de cancer care mor acasă pentru că nu mai au medicamente, cum s-o chema asta?”, se întreabă retoric Nicolaescu. O altă nemulţumire a fostului ministru al Sănătăţii a fost legată de o altă consecinţă a noii legi a sănătăţii: trecerea unor spitale din patrimoniul de stat în patrimoniul privat, prin mijloace netransparente. „A doua consecinţă este trecerea netransparentă a patrimoniului public în patrimoniul privat, prin trecerea unor spitale cu capital de stat în capital privat, asociaţii, fundaţii, societăţi comerciale, de fapt, ce vor ei să treacă. Sub nici o formă nu este vorba despre licitaţii sau altceva.”.
Eugen Nicolaescu se declară stupefiat de faptul că două persoane demise în timpul mandatului său de ministru pe motive de incompetenţă sunt astăzi autori ai Legii Sănătăţii. Interesul acestora, în opinia lui Nicolaescu, este unul care ţine de controlul unor instituţii-cheie ale statului român, Casa de Asigurări de Sănătate şi Ministerul Sănătăţii, mari consumatoare de bani publici şi legate intrinsec de corupţia şi clientela politică ale PDL. „A treia consecinţă este punerea mâinilor pe fondurile publice fără nici un fel de discernământ. Mă refer la câteva instituţii care se reorganizează şi trec în mâna a doi oameni. Vorbim de Virgil Păunescu şi de Cristian Vlădescu. Pe amândoi i-am dat afară pentru incompetenţă când eram ministrul Sănătăţii. Astăzi, ei doi sunt autori ai proiectului Legii Sănătăţii şi vor să pună mâna pe aceste instituţii şi să se numească în fruntea acestora. Este vorba despre bani publici şi despre corupţia pedelistă şi clientela politică pedelistă.”, acuză Eugen Nicolaescu.
Octavian ANINIŞ
Organizaţia de Tineret a PDL Vâlcea organizează concursul ,,Împodobeşte-ţi bradul şi Moşul te premiază!”. Concursul se desfăşoară în spaţiul virtual, pe facebook, în perioada 10-25 decembrie 2011 şi are ca şi principale obiective descoperirea magiei, emoţiei Crăciunului şi prezentarea familiilor strâns unite în jurul bradului, familii care descoperă, în fiecare an, că momentele frumoase în viaţă sunt mult mai multe decât luminile pomului de Crăciun. Participanţii sunt rugaţi să expedieze pe adresa de e-mail a OT PDL Vâlcea, otpdlvalcea@yahoo.com fotografiile care înfăţişează magia Crăciunului din bradul lor, împreună cu următoarele date de contact: nume, prenume, localitate, vârstă şi număr de telefon. Nu contează dacă bradul de Crăciun este natural, din plastic, sau aluminiu, nu căutăm bradul perfect de Crăciun, deoarece toţi pomii de Crăciun sunt perfecţi! Numele câştigătorilor vor fi anunţate pe 28 decembrie, în cadrul unei ceremonii oficiale.
Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Câlea se ceartă în continuare cu prefectul Ungureanu pe atenţia acordată de Elena Udrea, ministrul Dezvoltării Regionale. În timăp ce Ion Cîlea este supărat pentru că Udrea a venit la Vâlcea fără ca el să fie anunţat, prefectul spune că vizita nu a fost secretă, ci a fost anunţată din timp, chiar pe site-ul ministerului, fiind urmată şi de un comunicat de presă.
Ion Cîlea: „Trebuia să fiu anunţat”
În cursul zilei de duminică, 11 decembrie a.c., ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea a efectuat o vizită incognito pe şantierul amenajărilor turistice din zona Voineasa – Vidra – Obârşia Lotrului. Potrivit preşedintelui Consiliului Judeţean, Ion Cîlea ministrul Elena Udrea a fost invitată de prefectul Petre Ungureanu şi vicepreşedintele PDL al Consiliului Judeţean, Romulus Bulacu, dar fără să fie anunţat şi dumnealui, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean: „Vizita a fost organizată şi s-a desfăşurat într-o discreţie absolută, de care s-au ocupat special prefectul judeţului Vâlcea, Petre Ungureanu şi prim vicepreşedintele Organizaţiei Judeţene Vâlcea a PDL, Romulus Bulacu, având grijă că nu cumva să rămână vreun canal de comunicare deschis prin care să aflu şi eu despre această vizită. Ca preşedinte al Consiliului Judeţean Vâlcea, ca iniţiator şi reprezentant al beneficiarului de proiect aveam nu numai dreptul, ci şi datoria de a însoţi pe ministrul Turismului şi de a-i prezenta, alături de constructor, stadiul lucrărilor şi modul cum sunt cheltuite fondurile. Anonimatul drastic al vizitei, pus la cale de cei doi corifei vâlceni ai puterii are o explicaţie foarte clară. În primul rând, ei ar fi fost obligaţi să răspundă de gugumăniile transmise doamnei ministru cu privire la presupuse calomnii şi injurii pe care, chipurile, i le-aş fi adresat prin presa locală ori pe alte căi, a mai spus Ion Cîlea.
Pentru a contracara această acţiune, preşedintele Consiliului Judeţean s-a gândit să-i trimită o scrisoare Elenei Udrea. Potrivit lui Ion Cilea, însuşirea unui merit care nu li se cuvine ar fi ieşit, cu siguranţă, la iveală în prezenţa ministrului Dezvoltării Regionale şi Turismului, ceea ce ar fi însemnat compromiterea lor definitivă în faţa vâlcenilor: „Probabil prezenţa preşedintelui Consiliului Judeţean în rândul gazdelor ar fi fost de natură să le obtureze elanul lăudăroşeniei, la fel de mincinoase, cu care s-au familiarizat deopotrivă şi prefectul Petre Ungureanu şi vicepreşedintele Romulus Bulacu, ajungând să creadă că ei sunt iniţiatorii şi coordonatorii proiectului amenajărilor turistice din Munţii Lotrului şi nu subsemnatul, aşa cum de fapt stau lucrurile. Acestea sunt adevăratele motive pentru care însoţitorii de duminică ai doamnei ministru Elena Udrea s-au făcut luntre şi punte s-o păstreze într-o taină desăvârşită, “omiţând” să-mi aducă la cunoştinţă şi mie vreo informaţie despre vizită. Pentru amândoi însă, şi pentru prefect şi pentru colegul său de partid, faptul în sine este descalificant”, a mai declarat Ion Cilea. În scrisoarea adresată de Ion Cîlea Elenei Udrea se precizează faptul că „n presa locală din judeţul Vâlcea au apărut declaraţii ale colegului meu Romulus Bulacu, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Vâlcea, şi ale prefectului Petre Ungureanu potrivit cărora subsemnatul aş fi făcut afirmaţii răutăcioase la adresa domniei voastre. ceste declaraţii nu corespund în nici n fel realităţii, iar dumneavoastră consider că aţi apreciat modul respectuos cu care v-am ieşit în întâmpinare de fiecare dată când ne-aţi vizitat judeţul. De aceea, am considerat de datoria mea să combat printr-un drept la replică afirmaţiile lipsite de logică şi în totală contradicţie cu realităţile ale celor doi conjudeţeni, articol pe care îmi permit să vi-l transmit şi dumneavoastră spre a trage concluziile cuvenite, în spiritul adevărului”, afirmă Ion Cîlea.
Frâncu sare în ajutorul aliatului
În conferinţa de presă pe care Emilian Frâncu a susţinut-o luni, 12 decembrie a.c., acesta şi-a exprimat solidaritatea cu noul său aliat, susţinând că gestul pe care l-au făcut Petre Ungureanu, Romulus Bulacu şi, implicit, Elena Udrea a fost unul electoral sau de vacanţă: „Probabil Elena Udrea şi-a dorit să petreacă la un moment dat câteva clipe plăcute în mijlocul celor care o adulează. Confirm poziţia domnului Cîlea, că acest proiect este unul pe care Consiliul Judeţean îl desfăşoară, domnul prefect Ungureanu nu are nici o treabă acolo decât că deţine nişte terenuri, informaţie despre care s-a mai scris şi în presă. A fost un interes personal, dar foarte bine că acest interes a fost convergent cu cel al nostru, al vâlcenilor. Proiectul este al Consiliului Judeţean, iar meritul este al lui Ion Cîlea şi al consilierilor judeţeni care au făcut în aşa fel încât proiectul să prindă viaţă”, a mai precizat senatorul Frâncu.
Petre Ungureanu: „Vizita a fost anunţată de site-ul ministerului”
Nu doresc să intru în polemică cu preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, dar ieşirile sale publice, mai ales când se referă la un membru al Guvernului României, mă obligă să iau atitudine. Din respect pentru vâlceni, şi pentru corecta lor informare, precizez că vizita de lucru a doamnei ministru nu a fost una incognito, din moment ce a fost anunţată pe site-ul MDRT, fiind urmată de un comunicat de presă. Lumea trebuie să ştie că vizita ministrului Elena Udrea a fost organizată la nivel central şi nici vorbă ca prefectul sau vicepreşedintele Consiliului Judeţean să se ocupe de „discreţia absolută” a acesteia.
Ministrul Elena Udrea, însoţită de specialişti din minister, a verificat stadiul lucrărilor de dezvoltare a domeniului schiabil din staţiunea Vidra, iar la această acţiune au fost prezenţi reprezentanţi ai tuturor instituţiilor implicate în proiect. Vorbim aici despre cea mai mare investiţie guvernamentală în judeţul Vâlcea, din toate timpurile, în beneficiul comunităţii locale şi pentru relansarea economică din zonă. Proiectul are o valoare de 140 de milioane de lei (1400 miliarde lei vechi), aproximativ 32,2 milioane de euro, iar finanţarea este asigurată de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, atribuirea şi urmărirea contractelor aferente implementării fiind gestionată de beneficiar, respectiv Consiliul Local Voineasa. În condiţiile unei asemenea oportunităţi pentru Vâlcea şi pentru locuitorii săi, orgoliile unui om şi dorinţa de a-şi folosi funcţia administrativă în scop electoral nu-şi au rostul. Cred că a sosit momentul unei atitudini decente pentru ca autorităţile centrale să aibă percepţia unor parteneri de dialog serioşi, care lucrează în folosul comunităţii locale şi nu a ego-ului propriu. Şi mai ales, să nu fie nevoite să exprime, la cererea anumitor jurnalişti vâlceni, un punct de vedere cu privire la „gâlceava” autorităţilor judeţene, pe baza unui comunicat de presă ce reprezintă, mai degrabă, un puseu de personalitate”, afirmă prefectul de Vâlcea.
Ramona Bălteanu