În cadrul unei conferinţe de presă de la sediul UNPR, preşedintele Mircia Gutău n-a ezitat să critice actuala administraţie locală, chiar dacă partidul pe care îl conduce va merge în alianţă cu PDL, deci şi cu actualul primar, Romeo Rădulescu, la alegerile din acest an. Fostul primar crede că decizia de a nu se oficia căsătorii civile duminica este una total neinspirată. Prezent la conferinţă,deputatul Dan Mazilu, preşedintele UNPR Vâlcea, a declarat că nu exclude posibilitatea candidaturii sale la Consiliul Judeţean. UNPR şi PDL vor merge în alianţă la alegerile locale şi parlamentare din acest an, dar sub propriile sigle. Cu toate că alianţa este sigură, nu se ştie când se va semna protocolul. La nivel judeţean, cele două partide vor avea candidat comun pentru şefia Consiliului Judeţean, dar şi pentru funcţia de primar al Râmnicului. Este posibil ca UNPR să aibă candidat pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean, iar PDL pentru cea de primar al Râmnicului. Se poate, de asemenea, şi ca situaţia să fie inversă. Conducerea UNPR Vâlcea ar prefera să aibă candidat la funcţia de primar al Râmnicului, iar la Consiliul Judeţean să candideze un democrat-liberal.
Vineri, 13 ianuarie, a avut loc prima conferinţă de presă a UNPR-iştilor din acest an. Fostul primar al Râmnicului, Mircia Gutău, actualmente preşedinte al UNPR Râmnicu Vâlcea, a declarat că va urmări cu atenţie deciziile care vor fi luate de administraţia locală. Gutău a semnalat şi două probleme pe care le-a remarcat: „USL rămâne adversarul nostru politic şi nu PDL, partid alături de care suntem la guvernare. Asta nu înseamnă că noi trebuie să stăm în genunchi. Atunci când am ceva de criticat, o fac la modul constructiv, vreau să ajut. În fine, am observat două greşeli majore. Prima dintre ele este că nu se vor mai oficia căsătorii duminica. Această decizie s-a luat, probabil, la presiunea funcţionarilor care nu mai vor să vină duminica la serviciu. În scurt timp, nu vor mai vrea nici sâmbăta şi aşa ajung vâlcenii să se căsătorească de lunea până vinerea, ca romii. E incomod ca un cuplu care are petrecerea de nuntă şi cununia religioasă duminică să vină pentru cea civilă cu o zi înainte sau cu două. Eu aveam de gând să răspundem afirmativ cererilor de a organiza cununiile civile şi de Anul Nou, ba chiar şi în Parcul Zăvoi. A doua greşeală este pe cale să fie făcută de Prefectură, adică să se mute serviciul de permise auto în parcarea Consiliului Judeţean. Acum, la stadion, unde funcţionează serviciul cu pricina, vin sute de maşini zilnic. Unde ar intra ele dacă măsura va fi luată? Vă daţi seama ce trafic ar fi?”
Dan Mazilu: „Nu exclud posibilitatea unei candidaturi la Consiliul Judeţean”
Potrivit deputatului Dan Mazilu, în privinţa oamenilor care aleg să treacă la UNPR se regăsesc şi membri PSD de ordinul sutelor, chiar al miilor, care pot fi confirmaţi oricând. Situaţia este asemănătoare şi în cazul celor care au trecut de la PDL la UNPR, chiar dacă partidele merg în alianţă la alegerile din acest an. Preşedintele UNPR Vâlcea susţine că este posibil să candideze inclusiv pentru conducerea Consiliului Judeţean: „UNPR-ul va merge în alianţă cu PDL, fiecare sub siglă separată. Eu nu exclud posibilitatea candidaturii mele la Consiliul Judeţean. Nu s-a stabilit încă nimic, este posibil ca UNPR să aibă candidat la Consiliul Judeţean, iar PDL la Primăria Râmnicului, dar la fel de bine ar putea fi şi invers.”, a precizat deputatul Dan Mazilu. Obiectivul UNPR în perspectiva alegerilor din acest an este depăşirea pragului de 10 la sută. „La nivel naţional, obiectivul UNPR este depăşirea pragului de 10 la sută. La Vâlcea, ţinta noastră este atingerea unui scor dublu. Ne propunem să câştigăm preşedinţia Consiliului Judeţean, funcţia de primar al Râmnicului şi un număr cât mai mare de consilieri. UNPR şi PDL nu vor avea candidaţi comuni, nu cum s-a spus până acum, dar cel mai probabil vom avea un fel de înţelegere cu democrat-liberalii. În ceea ce priveşte alegerile parlamentare, eu îmi doresc şi, dacă muncim puternic, cred că putem obţine trei mandate de deputaţi şi unul de senator. De asemenea, avem ca obiectiv câştigarea a măcar 20 de mandate de primari, din cele 89 de localităţi, câte are judeţul Vâlcea.”, mai spune preşedintele UNPR Vâlcea.
Gutău: „Vreau să contribui la cheltuirea banului public”
Fostul primar nu s-a putut abţine să nu-şi spună cea mai arzătoare dorinţă, şi anume aceea de a contribui la… cheltuirea banului public, considerând că reabilitarea Spitalului Judeţean va fi un haos total: „În România se fac multe investiţii care nu sunt de mare calitate şi aici mă refer la un exemplu concret: s-au alocat 17 milioane pentru reabilitarea Spitalului Judeţean. Mă bucur pentru acest lucru, că avem şi noi nevoie de un spital cum trebuie, dar cred că ar fi fost nevoie de o gândire mai bună de la început. E greu să te apuci de amenajarea spitalului cu pacienţi acolo şi să faci lucrarea pe bucăţi, şi aceasta să se ridice. E un mod de a arunca banii nejustificat. Cu 17 milioane de euro luai un teren la periferia oraşului şi făceai un spital de cinci stele după normele europene. Cred că nu va ieşi un lucru foarte bun. Ţin să precizez că în actualul spital sunt deja anumite secţii deja modernizate, unde au fost băgate milioane de euro şi acum vii să schimbi şi să dai etajul jos. Va fi un haos total.”, a mai spus fostul edil al Râmnicului. Întrebat dacă va participa la dezbaterea publică a bugetului local pentru anul 2012, acesta a afirmat că prezenţa sa este sigură: „Cu siguranţă, voi participa la dezbaterea privind bugetul local. Îmi voi spune punctul de vedere, dar decizia va fi luată de administraţia publică locală şi Consiliul Judeţean. Eu cred că proiectele trebuie urgentate, ele ar fi trebuit finalizate până în 2012. Printre probleme se numără cea a câinilor comunitari, amenajarea ştrandului şi a parcului Zăvoi şi multe altele.”, a mai precizat Gutău.
Ramona BĂLTEANU
Partidul lui Dan Diaconescu strânge rândurile. Zilele trecute, în Drăgăşani a fost inaugurat un nou sediu al Organizaţiei municipale a PP-DD. La inaugurare au participat membri ai Biroului Politic din municipiul Drăgăşani, dar şi Ion Nicolae, preşedintele Organizaţiei Judeţene Vâlcea. “Organizaţia din municipiul Drăgăşani a intrat acum în linie dreaptă, pentru că noi reprezentăm un partid de stânga şi servim interesele tuturor categoriilor sociale, având deschidere pentru toţi cei care doresc să facă ceva pentru acest oraş, judeţ şi ţară. România are nevoie de o politică nouă şi de politicieni care să reprezinte cu adevărat interesele cetăţenilor.”, a apreciat Viorel Neacşu, preşedintele Organizaţiei municipale Drăgăşani a PP-DD. A.M.
Conservatorii vâlceni sunt ignoraţi cu succes în continuare de colegii lor de alianţă, mai ales de liberali,cu care sunt legaţi direct. Ionel Giuran, preşedintele PC Vâlcea, nu a fost prezent la ultima întâlnire a USL, deoarece a fost invitat să participe singur, fără colegii săi. Cei doi lideri, Ion Câlea, preşedintele PSD Vâlcea, şi Cristian Buican, preşedintele PNL, uită mereu să-l invite la întrunirile organizate, relaţia cu PC fiind menţinută în special prin intermediul celor cinci primari conservatori. Cu toate acestea, conservatorii spun că vor continua să colaboreze cât pot mai bine în alianţă. „Trebuie să fim parteneri, să ne străduim sau să trudim împreună pentru aplicarea întocmai a prevederilor protocolului şi-i asigur că noi nu avem de gând să rupem această alianţă, dar trebuie să ne aşezăm la masă şi să găsim soluţii care să rezolve problemele şi să continuăm colaborarea în interiorul USL.”, spune preşedintele Giuran. A.M.
Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea s-a declarat împotriva bulversării sistemului sanitar şi a demisiei lui Raed Arafat. “Atunci când un înalt funcţionar de stat îşi dă demisia pentru bulversarea grosolană a domeniului de activitate pe care îl coordonează înseamnă că situaţia provocatoare a unui astfel de gest depăşeşte limitele convenite în acceptarea programului de guvernare. Asta s-a întâmplat cu eminentul doctor Raed Arafat care şi-a văzut grav compromisă toată opera sa de construcţie a SMURD, la care a lucrat peste 20 de ani, prin impunerea acceptării cu orice preţ a unui act normativ aberant aşa cum este Legea privind organizarea şi funcţionarea sistemului de sănătate din România. Preşedintele Organizaţiei Judeţene Vâlcea a PSD, Ion Cîlea este de părere că este greu să supravieţuieşti în aceste condiţii dacă nu ai o situaţie materială bună: “Dacă eşti sănătos la cap, nu poţi să nu observi că proiectul Legii Sănătăţii propus de coaliţia PDL–UDMR–UNPR nu reprezintă altceva decât însăşi ideologia actualei guvernări bazată pe principiul antiuman: „Ai bani, trăieşti, nu ai bani, nu trăieşti”. De la un capăt la altul al incriminatului demers legislativ care vine să distrugă tot ce s-a mai făcut bun în perfecţionarea sistemului naţional de sănătate nu se vorbeşte decât despre predominanţa banului: creşterea costurilor pentru toate serviciile medicale şi de administrare a fondurilor, transformarea, în perspectivă, a spitalelor în societăţi comerciale şi privatizarea acestora, excluderea mecanismelor de control al cheltuirii banilor de sănătate, ignorarea pachetului de bază care să asigure serviciile medicale elementare într-o ţară care se doreşte a fi democratică etc., etc.”, a declarat preşedintele PSD, Ion Cîlea. A devenit notoriu şi îngrijorător faptul că, cu excepţia medicinei de familie, în toate celelalte sectoare sanitare s-a acutizat deficitul de personal medical de specialitate. Lansarea proiectului Legii Sănătăţii vine după patru ani de când se petrece grava hemoragie de personal medical spre alte ţări, timp în care România a rămas fără 9.500 de medici şi un număr dublu de asistente medicale. Însuşi Ministerul Sănătăţii recunoaşte că, la ora actuală, în Unităţile de Primiri Urgenţe (UPU) există o lipsă de 42% din necesarul de medici, iar serviciile de ambulanţă funcţionează cu 20-25% mai puţin personal. Grave probleme în acoperirea necesarului de specialişti au apărut în secţiile de chirurgie, cardiologie sau medicină internă: “Azi sistemul sanitar românesc dispune de 1,5 medici la 1000 de locuitori, comparativ cu 3,6 la mia de persoane în ţările europene. Până şi în Bulgaria s-a atins un procent de 2,7 medici la 1000 de locuitori! Or, ca să stabilizezi personalul specializat în sănătate, nu explozia privatizării, cum cere proiectul de lege, este soluţia prioritară, ci, în primul rând, creşterea veniturilor din sistem. La noi, însă, salariul unui medic rezident nu sare peste 850 de lei, iar medicii primari cu o vechime şi experienţă de peste 25 de ani abia dacă primesc un salariu de 2500 de lei. Lucrurile sunt şi mai grave în asigurarea asistenţei medicale la sate, sector ignorat de proiectul noii legi, deşi în mediul rural unde trăieşte 46% din populaţia României, practică profesia doar 11% din numărul total existent al medicilor", a mai spus preşedintele Cîlea. Realitatea se vede în toată goliciunea ei din radiografia noului proiect de lege a sănătăţii. Se lansează pe piaţă, dar nici măcar nu conturează ce va cuprinde pachetul de servicii de bază de care vor beneficia în continuare cetăţenii, mai ales din zona pensionarilor, a locuitorilor de la sate şi a plebeimii urbane: “Ideea este că noua lege va abandona total principiul medicinii tradiţionale româneşti „Un sistem de sănătate centrat pe nevoile pacientului”. În viziunea iniţiatorilor legii, serviciile medicale vor fi scoase pe tarabă ca orice marfă mai mult sau mai puţin vandabilă " a concluzionat preşedintele PSD Vâlcea, Ion Cîlea (R.B.)
Agenţia Naţională de Integritate a constatat, în urma procedurilor de evaluare, încălcarea legislaţiei privind regimul juridic al incompatibilităţilor de către Bleotu Vasile, deputat în Parlamentul României. Deputatul PSD Bleotu deţine simultan calitatea de deputat în Parlamentul României şi funcţia de director economic în cadrul Fondului de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar. Conform legii, „calitatea de deputat sau de senator este incompatibilă cu exercitarea oricărei funcţii publice de autoritate, potrivit Constituţiei, cu excepţia celei de membru al Guvernului [...]".
Incompatibil de acum patru ani
Potrivit comunicatului ANI, Vasile Bleotu a fost informat, încă de acum un an, că este supus evaluării agenţiei. Lui Vasile Bleotu i-au fost aduse la cunoştinţă elementele identificate, precum şi drepturile de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal sau prin transmiterea unui punct de vedere scris. Vasile Bleotu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere la începutul acestui an. În urma evaluărilor ANI s-a constatat faptul că Vasile Bleotu se găseşte în situaţie de incompatibilitate începând cu data de 20 decembrie 2007 (dată la care a obţinut mandatul de deputat), ca urmare a faptului că deţine atât calitatea de deputat în Parlamentul României, cât şi funcţia de director economic în cadrul Fondului de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar. Potrivit comunicatului ANI, situaţia de incompatibilitate înseamnă că Vasile Bleotu încalcă dispoziţiile art. 81, alin. (1) şi (2) din Legea nr. 161/2003, privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi mediului de afaceri, precum şi prevenirea şi sancţionarea corupţiei. Conform legii menţionate, „calitatea de deputat sau de senator este incompatibilă cu exercitarea oricărei funcţii publice de autoritate, potrivit Constituţiei, cu excepţia celei de membru al Guvernului [...]".
Starea de incompatibilitate aduce cu sine decăderea persoanei din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică, cu excepţia celor electorale, pe o perioadă de trei ani. Decizia ANI trebuie confirmată de o instanţă judecătorească, printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă. Raportul de evaluare a incompatibilităţii poate fi contestat de persoana supusă evaluării la instanţa de contencios administrativ în termen de 15 zile.
Averea lui Vasile Bleotu
Vasile Bleotu, deputat PSD aflat la al treilea mandat, a reuşit să strângă o avere frumoasă în oraşul Drăgăşani. Deţine un apartament de 51,5 metri pătraţi şi o casă de 120 de metri pătraţi în oraşul dintre vii, dar şi un spaţiu comercial cumpărat în 2002, tot în Drăgăşani, cu o suprafaţă de 132,48 metri pătraţi. Vasile Bleotu mai deţine şi două terenuri agricole: unul în Drăgăşani de 0,55 hectare şi altul de 1,56 hectare în localitatea Bălănoaie, judeţul Giurgiu. Bunurile sale sub formă de metale preţioase şi bijuterii valorează 7200 de euro. Vasile Bleotu declară că are depozite bancare de 1.165.468 de lei, în creştere faţă de 2010, când declara 983.515 lei. Depozitele sale în valută au rămas la fel ca în 2010: 60.000 dolari.
În ceea ce priveşte veniturile sale şi ale membrilor familiei, Vasile Bleotu declară că a realizat în 2011, din indemnizaţia de deputat în Camera Deputaţilor, 51.622 de lei, însă cea mai mare parte a veniturilor, 312.703, lei provine de la Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar Bucureşti, al cărui director economic este. Pe lângă aceste venituri, Vasile Bleotu mai câştigă 14.721 lei pe an, în calitatea sa de cadru universitar al Universităţii Creştine „Dimitrie Cantemir”.
Veniturile familiei sunt completate şi de soţia sa, care a încasat în 2011 38.200 de lei de la Centrul medical MAI Vâlcea şi 13.214 lei de la SC Simplon SRL Drăgăşani. Activităţile independente (cabinet expert contabil, la care se adaugă veniturile din chirii) au mai pus la bugetul familiei Bleotu încă 24.698 de lei anual.
Bleotu: „S-a interpretat greşit legea”
Deputatul PSD afirmă însă că inspectorii ANI au interpretat greşit Legea 161/2003, funcţia sa de director economic la Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar (FGDB) neîncadrându-se în prevederile legii. „Eu şi FGDB am depus şi în 2008, după ce am intrat în Parlament, şi în 2009, după ce am câştigat un nou mandat de deputat, cereri şi la Comisia juridică a Camerei şi la Biroul Permanent, pentru ca deputaţii jurişti să stabilească dacă sunt sau nu în incompatibilitate. Comisia Juridică a stabilit că între mandatul de deputat şi cel de director economic la FGDB nu există incompatibilitate. Am respectat toate procedurile.", a explicat Bleotu. Deputatul a mai arătat că FGDB nu este nici societate comercială, nefiind înregistrată la Registrul Comerţului, nici societate financiară sau de asigurări şi nu primeşte bani din bugetul de stat. Bleotu a mai spus că va contesta decizia ANI în contencios administrativ, la Curtea de Apel. Bleotu a declarat că decizia ANI ar avea „iz politic” şi că, în cazul său, decizia este o „eroare” şi o „confuzie”. „Inspectorii ANI au făcut o confuzie şi au procedat neprofesionist, ba chiar mă pot gândi că este o decizie cu iz politic.”, a spus Bleotu. Persoana faţă de care s-a constatat starea de incompatibilitate nu mai are dreptul de a exercita o funcţie sau o demnitate publică pe o perioadă de trei ani. Decizia inspectorilor ANI în cazul Bleotu trebuie confirmată printr-o hotărâre judecătorească definitivă.
Octavian ANINIŞ