Conducerea localităţii Galicea a realizat, în ultimii patru ani, nu mai puţin de 30 de proiecte: asfaltarea Drumului Judeţean 678 D Galicea – Valea Râului – Nicolae Bălcescu, pe o distanţă de 2,4 kilometri; asfaltarea a Drumului Comunal 177 Cremenari – Piepteşti, pe o distanţă de 2,9 kilometri; asfaltarea drumului sătesc Biserica Teiu (400 de metri); pod pietonal în lungime de 80 de metri peste râul Topolog în punctul Biserica Sf. Ap. Petru şi Pavel (Flămânda); pod dalat peste râul Teianca, în satul Teiu; pornirea sistemului zonal pentru colectarea deşeurilor şi înfiinţarea serviciului de salubrizare; reabilitarea Căminului cultural din satul Cremenari; amenajarea Cabinetului medical din satul Cremenari; amenajarea Cabinetelor medicale (stomatologie şi medicină generală); montarea centralei termice la Dispensarul comunal Galicea; modernizarea bazei sportive „Topologul Galicea”; amenajarea unui teren de sport în satul Piepteşti (Cremenari); amenajarea unui teren de sport cu parcare, foişor de loc şi de pescuit în satul Brătia Vale; amenajare parc de joacă pentru copii, în colaborare cu Fundaţia World Vision, biroul zonal Vâlcea, în punctul „La Cucu” în satul Galicea; construirea unei şcoli noi în satul Cocoru; realizarea şi construirea grupului sanitar de la Şcoala cu clasele I-VIII din satul Brătia Deal; amenajarea unei fântâni şi construirea unei troiţe în satul Brătia Deal; reabilitarea fântânii şi construirea troiţei din satul Brătia Vale (cu pictură nouă); construirea unui nou local pentru Primărie şi Consiliul Local; amenajare piaţă agro-alimentară în punctul „Târguri anuale”.
„Realizăm obiectivele pas cu pas”
Potrivit primarului Năfliu, toate aceste proiecte nu au fost uşor de realizat, ele necesitând mult timp şi atenţie: „Nu este uşor să-ţi propui ceva şi să şi reuşeşti! Sunt zile de muncă, nopţi nedormite, drumuri făcute la diferite instituţii, insistenţă, încredere şi multă atenţie. Le-am făcut pe toate acestea, iar acum se văd şi rezultatele.”, spune acesta. Din 2004, când a câştigat pentru prima oară Primăria comunei Galicea, Ion Năfliu s-a remarcat prin proiectele ambiţioase derulate, prin faptul că a reuşit să câştige respectul consătenilor şi, după ultimele discuţii cu aceştia, sunt dispuşi ca, în număr mare, să-l voteze şi în acest an pentru a-i mai da posibilitatea exercitării unui nou mandat, cel de-al treilea. Mereu a dorit să demonstreze că se poate face ceva bun pentru comună Galicea, chiar dacă predecesorii săi aveau păreri contrare. În timpul mandatelor sale, comuna Galicea a căpătat o altă înfăţişare. „Împreună cu funcţionarii aparatului de specialitate şi Consiliul Local, încercăm să realizăm în fiecare an cât mai multe obiective pentru a îmbunătăţi calitatea şi nivelul de trai al fiecăruia dintre locuitorii comunei noastre. Obiectivele realizate au fost promise de noi şi iată că le realizăm pas cu pas, chiar dacă trecem printr-o perioadă mai puţin prielnică din punct de vedere economic şi financiar.”, a spus Ion Năfliu, primarul comunei Galicea.
Din cauza funcţiei şi-au neglijat afacerile
Cei doi conducători ai comunei Galicea au declarat că, din cauza funcţiei pe care o deţin, şi-au neglijat afacerile personale. Deşi recunoaşte deschis că afacerile sale îi ofereau mult mai multă siguranţă decât o funcţie de viceprimar într-o comună vâlceană, Florea Udrea a decis să încerce şi o astfel de provocare. Firma de proiectare pe care o avea îi aducea destule satisfacţii materiale faţă de salariul de viceprimar, care nu depăşea câteva mii de lei. Viceprimarul Udrea spune că, de când a ajuns în funcţie, situaţia materială a familiei sale a scăzut semnificativ, mai ales că nu mai are deloc timp să-şi ajute soţia în conducerea firmei. „Singurul lucru care ne-a ţinut în picioare, atât pe mine, cât şi pe primarul Năfliu, care, de asemenea, nu a mai avut timp să se ocupe de afacerile sale, a fost faptul că oamenii din Galicea ne-au apreciat şi au ajuns să ne respecte. Şi am avut mult de lucru ca să merităm această onoare, pentru că, până în 2003, nu s-a făcut absolut nimic pentru această comunitate.”, mai spune Florea Udrea. „Din păcate, din 1975, nu prea s-a făcut nimic în Galicea, deşi localitatea merita mult mai mult. Este o comună frumoasă, cu o mulţime de atuuri care să o promoveze.”, adaugă şi primarul. Ion Năfliu şi Florea Udrea recunosc faptul că au avut şi noroc de la începutul carierei la primărie pentru că, în perioada 2004-2008, la putere se aflau liberalii, ceea ce le-a permis să dezvolte mai uşor proiectele gândite. „Adevărul este că, prin prisma conjuncturii politice, am fost puţin mai mult ajutaţi decât alte comune. În acea perioadă am reuşit să realizăm o serie de obiective urgente pentru comunitate.”, explică primarul Năfliu.
Viceprimarul, convins de primar să treacă la PNL
Primarul Ion Năfliu a intrat în politică în 1990, devenind, în scurt timp, consilier local în comuna Galicea. Cariera politică a acestuia a evoluat rapid, ajungând să candideze la funcţia de primar al comunei Galicea în 2004. Viceprimarul Florea Udrea s-a înscris în 2003 în PD, dar modul de lucru al colegilor şi şefilor săi l-au convins repede să renunţe la politica iniţială, convins ulterior să treacă la PNL: „Cu trei luni înainte de alegerile din 2004, actualul primar, Ion Năfliu, împreună cu părintele Tiţu au venit la mine şi m-au convins din start, prin ideile pe care le aveau despre programele care ar trebui promovate în Galicea, să trec în PNL. N-am intrat în politică să ne pricopsim, ci să facem treabă. Am avut aceleaşi programe, aceleaşi idealuri şi ne-am decis să mergem înainte împreună.”, spune viceprimarul.
Modernizarea drumurilor, proiect de viitor
Proiectele care urmează să fie derulate la Galicea de conducerea administraţiei publice locale în anul acesta urmăresc prioritar modernizarea a 6,4 kilometri de drumuri. „În perioada imediat următoare, mai precis începând cu luna martie, vrem să publicăm pe SEAP anunţul de intenţie în vederea organizării licitaţiei pentru alimentarea cu apă şi canalizare, întrucât aceste utilităţi lipsesc, deocamdată. Avem întocmit deja proiectul tehnic şi, chiar dacă lucrările urmau să înceapă încă de anul trecut, proiectul a fost amânat din motive obiective. Am avut şi ghinion, pentru că, la doar câteva zile înainte de licitaţie, am primit de la minister decizia de sistare a licitaţiei. Odată demarată investiţia pentru introducerea acestor utilităţi, urmărim s-o încheiem până în 2012-2013.”, spune viceprimarul Florea Udrea.
La rândul său, primarul Ion Năfliu spune că la Galicea există proiecte întocmite pentru toate obiectivele necesare comunităţii. „De curând, am întocmit anexele cu fondurile europene, dar şi guvernamentale necesare localităţii pentru proiectele finalizate, în curs de execuţie sau cele care vor fi demarate în perioada următoare. Sperăm ca măcar câteva dintre ele să fie demarate cu sprijinul autorităţilor competente. Sunt multe de rezolvat în comună, iar oamenii nu au nici o vină că lucrările nu pot fi finalizate din cauze subiective, cum ar fi coloratura politică a celor de la primărie.”, este de părere Ion Năfliu. R.B.
Ramona BĂLTEANU
Dacă vorbim despre Mihai Bălan, directorul CET Govora, din punct de vedere astrologic, vorbim şi despre un Scorpion ambiţios şi tenace, capabil să construiască relaţii loiale! Aceste figuri zodiacale sunt des întâlnite în ambientul politic şi economic, tocmai datorită caracteristicilor personale extrem de puternice! Tema astrală a directorului CET Govora îi are pe Venus şi pe Jupiter în Conjuncţie cu Soarele natal; iar asta îl face pe acest politician să fie unul foarte tenace şi puternic, orientat să învingă! Semnul zodiacal este guvernat de Marte – acţiune, forţă, determinare, şi Pluton - moarte pentru a renaşte. Scorpionul s-a născut cunoscând tainele vieţii şi morţii şi are capacitatea de a ale cuceri pe amândouă... dacă doreşte! Mai devreme sau mai târziu, un Scorpion va încerca să experimenteze una sau mai multe „tehnici divinatorii”, şi asta e ceva normal, pentru că, într-un fel sau altul, oricine trăieşte lângă un Scorpion, femeie sau bărbat, va atinge extremele acestea: viaţă şi moarte! Nu va muri nimeni de două ori şi nu va învia în sensul fizic; trăirile lângă un Scorpion... sunt echivalente cu aceste două sfere! Dacă este un specimen evoluat înseamnă că este şi profund filosofic, preocupat de misterele existenţei, şi se va apropia foarte mult de aflarea răspunsurilor vieţii. Majoritatea oamenilor devin agitaţi şi stânjeniţi sub privirea fixă a Scorpionului.
Un veşnic neînţeles
Despre acest semn zodiacal se spun multe răutăţi, fiind zodia... cea mai puţin şi cea mai greşit înţeleasă din câte există! Nimeni nu îi înţelege cu adevărat pe Scorpioni, nici chiar ei înşişi. Din afară, ceea ce se vede este o întreagă poveste: calmul şi stăpânirea de sine sunt create şi menţinute cu grijă, pentru a ascunde natura lor clocotitoare. Glaciali la suprafaţă, Scorpionii au un autocontrol de invidiat. Indiferent de furtunile emoţionale stârnite în interior, rareori acestea se vor reflecta pe faţă. Se spune că aceşti nativi afişează în mod conştient o figură inexpresivă şi sunt mândri de asta. Sunt infinite poveştile care se spun despre egoismul Scorpionului. Realitatea este că sunt mult mai mulţi cei care au câştigat beneficiind de sfaturile lor înţelepte şi de generozitatea lor, pentru că ştiu să fie strategi dibaci şi buni manageri în tot ceea ce fac! Dacă îşi aleg un drum, un ţel... îl urmează fără abatere, şi poate, de cele mai multe ori, cu orice preţ! Este o experienţă de neuitat să vezi un Scorpion operând sub norul negru al adversităţilor. În timp ce alţii se dau cu capul de pereţi, se jeluiesc sau bombăne, el înfloreşte în plină forţă, scoţându-şi la iveală tot curajul lui proverbial. Rareori, îşi permite să se lase luat de valul invidiei sau autocompătimirii şi nici nu crede că viaţa îi datorează ceva: în loc să se înfurie când îl lovesc necazurile, el le înfruntă cu capul sus! Le înfrânge? Desigur! Doar asta a fost născut să facă!
Selectiv, când vine vorba despre prieteni
Probabil că oricui ştie ceva despre Scorpioni îi sare în ochi cuvântul „pasional". E adevărată treaba cu pasiunea! Adevărat, dar complet greşit! Depinde care... depinde cum... De aceea este zodia cea mai greşit înţeleasă din tot zodiacul! Realitatea este că „pasiunea„ are legătură cu sentimentele faţă de absolut tot ce atinge! Un Scorpion poate va încerca, dar îi este peste puteri să înţeleagă ce înseamnă să fii „uşor interesat de ceva”. Îi este imposibil să fie detaşat. Ori îi repugnă ceva ori este fascinat de acel lucru! Iubeşte la extrem sau urăşte la extrem! Se implică sau nu! Dacă ceva nu îi stârneşte una dintre aceste două atitudini, atunci ignoră complet acel lucru, adoptând o atitudine glacială. Nu va accepta jumătăţile de măsură! Toţi Scorpionii sunt extrem de selectivi când vine vorba de prieteni. Pe cei care merită îi vor păstra o viaţă, iar cei superficiali, comuni vor rămâne întotdeauna pe dinafară. Este zodia cu filtrul cel mai îngust când vine vorba de „cernut” prietenii adevărate! Are şi această zodie părţile ei negative. Un Scorpion poate că va fi posesiv, dar nu va accepta acelaşi lucru din partea altcuiva! Una dintre cele mai neplăcute trăsături ale Scorpionilor, în general, este refuzul de a accepta alte puncte de vedere decât al lor. Uneori, este nevoie de săptămâni de introspecţie ca să-şi schimbe opinia. Poate fi un dur, dar, în optica sa, este un formator de caracter adevărat! Nu admite caractere slabe în jur şi, din acest motiv, nici nu va ajuta pe cineva (partener, subaltern, prieten) decât să devină mai puternic decât este, chiar şi împotriva voinţei proprii, dându-i lecţii de viaţă pe care speră că va şti să le înţeleagă! Scorpionul aplică, nu explică, şi pedepseşte vrând, de fapt, să îi facă pe ceilalţi să devină mai puternici. Lucruri care nu se simt şi nu se văd cu ochiul liber despre sufletul său ne spune Astrul Nopţii, Luna... fixată în semnul vizionar şi original al Vărsătorului. Asta nu face decât să îndulcească puţin „duritatea” scorpioniană, transformându-l pe directorul general al CET într-o persoană chiar prietenoasă „în sinea sa”, deşi aparenţa este cu totul alta. Luna spune multe despre latura sensibilă a fiecăruia dintre noi, iar în Vărsător avem de-a face cu un nativ sociabil şi deschis; dar este adevărat că aceşti oameni, în general, blânzi şi politicoşi te pot zgudui brusc cu cele mai uluitoare afirmaţii exact când te aştepţi mai puţin. Poţi recunoaşte deseori oamenii născuţi cu Luna în această zodie de aer după cât de des folosesc cuvântul „prieten”. Cultivarea prieteniei ca element relaţional de bază constituie cheia succesului lor. Altruismul de care sunt capabili aceşti nativi îi conduce la prietenii stabile şi armonioase; aşadar, prietenii şi asociaţii le sunt loiali, pentru că simt entuziasmul acestor nativi şi bunele lor intenţii.
Idei progresiste
În privinţa modului de a comunica, logica şi optica asupra vieţii, Mercur din Săgetător vorbeşte despre o minte originală şi abstractă, foarte activă şi bine organizată. Ideile sale pot fi considerate adeseori progresiste, mult înaintea celorlalţi, de aceea ar putea trece drept neobişnuit, excentric chiar faţă de lumea din jur, lucru ideal, atât în politică, dar şi în afaceri. Îl atrag lucrurile avangardiste, acele lucruri care nasc controverse şi ies din orice tipar prestabilit. Nu prea ţine la lecţiile trecutului şi nici la tradiţie, ci face totul după propriile opinii. Se revoltă poate câteodată împotriva „sistemului”, iscând idei controversate şi revoluţionare, dar are o minte corectă: judecă oamenii prin ceea ce fac sau prin ceea ce ştiu şi nu prin poziţia pe care o ocupă în societate. Crede în principii precum egalitatea şi fraternitatea; este vorbăreţ, comunicativ în societate, dar îi este uneori greu să găsească subiecte comune în orice împrejurare, mai ales că Mercur în Săgetător îi conferă o gândire mai „altfel”, greu de înţeles sau de acceptat de toată lumea.
Preferă astfel să ţină pentru el ceea ce „înţelege”, decât să se implice în dezbateri fără sens. Are o mare capacitate de concentrare, de cooperare şi de organizare şi, evident, este atras de o gamă largă de domenii noi, moderne. Este atras de ştiinţă, mai ales de ultimele invenţii ale secolului. Un nativ cu Mercur în Săgetător se relaxează mental cel mai bine când se dedică plin de solicitudine celor din jur. Ştie să facă din toată lumea un prieten, astfel încât partenerii de afaceri, colegii, chiar şi copiii săi vor fi în primul rând buni amici cu care îi va plăcea să discute îndelung despre subiecte cât mai interesante. Modul în care îşi exprimă voinţa, spiritul de iniţiativă, ambiţia, eficienţa cu care acţionează într-o anumită direcţie sunt date de poziţionarea lui Marte în Taur. Marte mai arată ce ne motivează şi ce ne impulsionează spre a obţine lucrurile pe care ni le dorim. Nativii cu Marte în Taur au o voinţă constantă şi sunt perseverenţi atunci când doresc să obţină ceva, mai ales dacă este vorba de un lucru care aduce profit... mai ales material. Marte conferă acea calitate înnăscută de a fi prevăzător şi încăpăţânat, dar perseverent. Preferă să tatoneze terenul şi apoi să acţioneze, căci funcţionează conform expresiei „încet, dar sigur”. Aceste persoane se simt stimulate şi sunt dornice să întreprindă o activitate atunci când aceasta implică satisfacţii de ordin material sau financiar. Nu prea obişnuiesc să-şi piardă timpul cu lucruri care nu le aduc satisfacţii, în general. Dacă aceste abilităţi sunt dobândite din trecut sau nu, asta putem vedea scotocind în cea mai importantă încarnare de până acum, iar cea mai înaltă poziţie astrală din tema lui Mihai Bălan este tot Luna din Vărsător, ceea ce ne duce către autoritatea unei femei, o revoluţionară într-un domeniu al ştiinţei, poate undeva în preajma anilor 1862, în România lui Alexandru Ioan Cuza. România este născută în zodia Vărsătorului, dar este greu de spus a cui figură feminină ar fi putut-o reprezenta dl Bălan, însă trebuie spus că se forma atunci primul Guvern al Principatelor Române!
• Directorul general al Oltchim SA are o astrogramă potrivită cu funcţia pe care o ocupă
O persoană cu atâta autoritate trebuie să aibă o temă astrală pe măsură. Din primele cercetări, chiar dacă nu avem o oră de naştere corectă, rezultă o temă astrală destul de tensionată, mai mult negativă decât presărată de aspecte pozitive, dar aspectele unei teme astrale nu scot în evidenţă neapărat caracterul unei persoane, cât circumstanţe. Constantin Roibu este astfel un nativ Taur puternic motivat să reuşească, în ciuda multor obstacole!
Zodia Taurului este plină de planete personale: mai este Jupiter, Mercur, Venus, aflate în astrogramă! Soarele în zodia Taurului ne spune că numai dacă asociem această zodie cu sectorul banilor (pe care îl guvernează) este suficient să înţelegem înclinaţia către afaceri a acestei persoane. Despre zodia Taur am scris cu puţine ocazii, pentru că nu sunt nativii cei mai răspândiţi în ambientul politic, dar în cel de afaceri sunt prezenţi cu siguranţă, pentru că sunt făcuţi „să facă strategii şi să numere banii”. Un Taur este uşor de recunoscut după atitudinea lui tăcută, plină de forţă. Până poţi ajunge să-l cunoşti mai bine, cele mai lungi replici ale lui vor fi, probabil, compuse dintr-o silabă! Nativul Taur tipic preferă să se mişte cu precauţie şi să vorbească puţin; este stabil şi nimic nu-i tulbură liniştea. Unii Tauri au un asemenea autocontrol încât nu au izbucniri decât o dată sau de două ori în întreaga lor viaţă. Chiar şi cei mai temperamentali nu vor erupe decât cel mult o dată sau de două ori pe an.
Totuşi, Taurul nu se enervează şi nici nu se înfurie doar un pic. Dacă incidentul este suficient de important ca să-i zguduie emoţiile de obicei placide, aşteaptă-te la furie oarbă. Din fericire, pasivitatea este comportamentul lor tipic! Ei preferă de o mie de ori să primească plini de ospitalitate musafiri la ei acasă decât să se deranjeze să facă vizite. Efortul necesar pentru obţinerea unei popularităţi sclipitoare nu îi stă în fire Taurului. Pe de altă parte, îşi face rareori griji şi nu este genul care să îşi frământe mâinile sau să-şi roadă unghiile. Se bosumflă sau devine mohorât când nu-i convine ceva, dar nu este genul nervos, stresat. Prin natura lui este un stoic şi nimic nu-l va face să se abată de la ritmul lui. Sunt oameni de casă: nu prea există Taur care să nu adore să se răsfeţe în propria lui casă şi să se relaxeze într-un mediu confortabil. Schimbările îl supără (cu excepţia cazului în care are ascendent în Gemeni, Săgetător sau Vărsător). Ce este fascinant la aceşti nativi este că mulţi poartă poveri emoţionale şi fizice ani în şir, fără să se plângă. Cu cât se acumulează mai multe necazuri, cu atât mai multă forţă găseşte Taurul în interiorul său pentru a putea suporta.
Directorul Oltchim trebuie să depăşească numeroase obstacole
Tema astrală a directorului general al Oltchim este presărată de obstacole. Puţini poate au văzut asta, din afară! Loialitatea şi devotamentul faţă de familie şi prieteni depăşesc deseori orice înţelegere, o altă caracteristică a sa. Mulţi bărbaţi şi femei născuţi sub acest semn ar merita medalii pentru curajul sub lovituri ale sorţii care ar fi doborât de mult pe alţii, născuţi sub alte semne. Trebuie deci să recunoaştem tăria de caracter a Taurului! În legătură cu situaţia financiară, Taurul se desparte rareori de banii lui! Jupiter fixat în zodia Taurului este un indiciu al unor mari talente de a face avere pe parcursul vieţii. Să nu înţelegem acum că fiecare nativ este milionar, dar va face ceva să îi meargă bine, în cele din urmă; căci nativului îi place să construiască imperii încet, dar sigur! În mod bizar, Taurului îi place să acumuleze şi putere, nu numai bani, dar numai pentru plăcerea de a o deţine! El îşi preţuieşte şi banii şi familia, dar nu este zgârcit, în sine! Inima lui generoasă şi buzunarele sunt larg deschise pentru prietenii adevăraţi, aflaţi la necaz. Venus şi Jupiter din Taur asta descrie: generozitate şi prietenie faţă de persoanele apropiate. Deşi Venus este responsabilă cu prezenţa în societate, printre altele, totuşi, un Taur nu este atât de preocupat de ieşirile publice. Este ospitalier şi prietenos cu cine îl abordează şi îi cere sprijinul, dar nu se va deranja să facă paradă. Poate găsi resursele cele mai sigure de a câştiga bine în decursul timpului şi de a atinge un nivel superior de bunăstare, dacă nu bogăţie, atunci măcar un trai fără griji. Atracţia către lux, confort, plăceri, distracţii este inevitabilă în cazul domnului Roibu, cu atâtea planete aglomerate acolo. Totuşi, poziţia lui Jupiter nu indică şi lăcomie sau avariţie, ci dimpotrivă. Deşi poate atinge bunăstarea, subiectul poate fi şi un mare generos, până la risipă. Mercur, astrul care are de-a face cu intelectul, comunicarea, dar care patronează şi intelectul, este în aceeaşi zodie natală, Taur, iar asta nu înseamnă decât o minte orientată către câştig (material). Percepţiile sunt ancorate în nevoia de siguranţă materială pentru oricine îl are pe Mercur în Taur! Asta înseamnă că sunt bine evaluate posibilităţile proprii, dar şi ale altuia, de aceea este dificil de păcălit! Cel puţin, un Taur adulmecă bine mijloace, oameni, evenimente de pe urma cărora ştie că poate obţine profit!
Discursul este eficient şi argumentat
Când vine vorba de comunicare... discursul poate fi pragmatic, eficient şi clar argumentat. Pot spune că este o poziţie astrală extrem de bine primită în ambientul public, fiind cel puţin necesară. Un Mercur în Taur poate scoate la iveală nişte strategi financiari de excepţie, pentru că mentalul este perfect structurat şi orientat către scopul imediat! Dacă ne gândim că acest mare combinat a supravieţuit în decursul timpului, cred că acest fler pentru afaceri poate fi o dovadă că directorul Roibu a ştiut să eficientizeze potenţialul strategic! Aceşti oameni ştiu să aprecieze foarte corect de unde vine un pericol, zonele fisurate, eventual, factorul de risc! Este de apreciat că un Mercur în Taur sesizează foarte bine calităţile colaboratorilor spre a le pune în valoare, chiar şi pentru profitul său propriu. Aceşti subalterni şi colaboratori vor fi stimulaţi să dea ce este mai bun, devin conştienţi de potenţialul lor profesional şi asta înseamnă eficienţă, care aduce succes! Încă o privire asupra modului în care acţionează ne dă Marte în Scorpion. Marte este astrul care răspunde de acţiune şi determinare, iar într-un semn atât de intuitiv precum cel al Scorpionului, atacul şi strategia folosite reprezintă deseori o reală surpriză pentru adversari. Marte în Scorpion îl înzestrează pe Constantin Roibu cu capacitatea de a intui cu mult înainte mişcările partenerilor. Se pare că aceasta este o abilitate străveche, dacă privim astrograma din punct de vedere karmic, şi dacă descoperim ultima sa încarnare. Marte în Scorpion ne dă indicii despre personajul unui războinic, luptător, undeva în jurul anului 1192 en, pe teritoriul vechi al Imperiului Austro-Ungar (Ungaria este un stat născut în zodia Scorpionului).
• „Haiducii din Amărăşti” au dus renumele localităţii cu mult dincolo de graniţele judeţului
Cu câţiva ani în urmă, primarul comunei Amărăşti, Constantin Drăghici, şi fratele acestuia au pus bazele unui grup folcloric care, în timp, a devenit mândria culturală a acestei localităţi. Astăzi, „Haiducii” din Amărăşti sunt cunoscuţi în întreaga ţară şi se pregătesc să îşi lanseze cel de-al treilea album muzical. În afară de ei, la Amărăşti mai există însă alte două grupuri muzicale, care sunt coordonate de preoţi.
Administraţia, mână în mână cu melodiile populare
Pentru Constantin Drăghici, administraţia se împleteşte astfel foarte bine cu pasiunea sa de-o viaţă, muzica populară. Iubitor al folclorului autentic, al muzicii populare de calitate, primarul a creat, alături de fratele său, ansamblul care a fost până acum un fel de „ambasador” al culturii tradiţionale din Amărăşti. Membrii grupului se pregătesc deja să scoată pe piaţă cel de-al treilea album. Întreaga viaţă culturală a comunei se învârteşte în jurul sărbătorii de Sfântul Ilie, unde târgul tradiţional este completat cu succes cu un spectacol folcloric de calitate. „În fiecare an, în ziua de 20 iulie, de Sfântul Ilie, are loc o mare manifestare culturală locală care a devenit tradiţie. Începe cu un bâlci, cu comercianţi, tiribombe, iar spre seară este întotdeauna un spectacol folcloric la care participă şi artişti din zonă, dar invităm şi artişti consacraţi. „Haiducii” din Amărăşti au fost înfiinţaţi în anul 1999, fiind cea mai veche formaţie din comună. Am scos deja două albume şi lucrăm la cel de-al treilea. Piesele sunt de aici, din zonă, ţinem foarte mult la autenticitatea lor. Fiecare album de până acum are 14 piese, cântate în manieră de grup, cu acompaniament taraf, şi la fel va fi şi cel de-al treilea, la care deja lucrăm. Piesele au fost găsite, aranjate oarecum, mare parte dintre ele nu au fost auzite, fiind preluate din tezaurul folcloric al zonei. Nu ştim dacă până la Paşte reuşim să facem imprimarea, dar, dacă nu, totul va fi pregătit cel târziu până la sărbătoarea noastră de Sfântul Ilie, când putem face o lansare locală. Vom face apoi şi o lansare judeţeană şi abia apoi una naţională. La primul album îmi amintesc că a fost o lansare impresionantă, în foaierul sălii radio. A fost invitată foarte multă presă, şi scrisă şi audio-video, apoi am intrat şi într-o emisiune la TVR 1, iar acum, prima lansare vrem să o facem local şi abia apoi judeţean şi naţional. Membrii grupului sunt oameni simpli, ţărani şi intelectuali, dar oameni care încă poartă bucuria manifestării tradiţionale şi nu au fost şlefuiţi să adopte un repertoriu de conjunctură şi care nu pică bine deloc, din punctul nostru de vedere. Noi ţinem, în primul rând, la autenticitatea pieselor, suntem preocupaţi să dăm satului nostru linia de prezervare a culturii tradiţionale.”, spune primarul Drăghici.
Întrebat cum se împacă ocupaţia de primar cu cea de conducător de ansamblu, Constantin Drăghici spune că cele două se completează de minune. „Se împacă foarte bine, cu toate că, în ultimul an, timpul meu a fost extrem de limitat, dar ne întâlnim cel puţin o dată pe săptămână, lunea seara. Funcţia pe care o deţin se împacă foarte bine cu cealaltă, pentru că se găsesc posibilităţi de susţinere financiară a grupului, chiar dacă nu am apelat niciodată la bugetul local. Dacă aş avea o altă funcţie, şi aş fi şi profesor la catedră, pentru că eu sunt de formaţie profesor, nu aveam aceste posibilităţi.
Preoţii din localitate coordonează două grupuri vocale
În afara „Haiducilor”, la Amărăşti mai funcţionează alte două grupuri vocale, coordonate de preoţii din comună. „Una dintre formaţii, „Mireasma Zorilor”, a fost creată de preotul Adrian Catană, iar un alt grup, de tineri liceeni şi studenţi, este condus de preotul paroh de la Amărăşti, părintele Mălinaş. Ultimul este un grup care se axează numai pe cântări religioase şi colinde, deja au imprimat nouă sau zece colinde şi participă alături de noi la manifestări, atunci când este nevoie de ei.”, spune primarul Drăghici. Preotul Catană, coordonatorul grupului „Mireasma Zorilor”, spune că acesta este format din copiii din ambele sate ale comunei Amărăşti, care sunt coordonaţi pe partea de tradiţii locale - dans popular şi cântece populare - de cântăreaţa Elena Cuculici, absolventă de Conservator. Tinerii interpretează însă şi colinde sau alte cântece bisericeşti cu ocazia marilor sărbători, o parte dintre ei participând şi la liturghie. „Grupul nostru este deja consacrat, avem peste 30 de prezenţe la televiziune. Împletim activitatea culturală cu cea educativă, în sensul că avem acum şase copii care se pregătesc la vioară şi pe care îi susţinem financiar - jumătate biserica şi primăria, jumătate părinţii, plus încă doi care se pregătesc la canto, cu profesori de muzică, pentru a putea duce tradiţia mai departe. Grupul „Mireasma Zorilor” este susţinut şi de părinţii copiilor, eu sunt în permanentă legătură cu părinţii. Încercăm să facem şi educaţie cu tinerii, nu doar muzică. Acest grup cuprinde şi pregătire la franceză: avem în fiecare duminică un profesor care îi pregăteşte. Acum, am cinci copii care sunt din parohia mea şi pe care îi îndrum să se pregătească la română sau la engleză, este de fapt o mică şcoală pe lângă biserică. Mai sunt şi copii recalcitranţi, am avut chiar unul pe care trebuia să-l ridice poliţia, dar am spus că îl iau eu la mine, să muncească toată vara. A câştigat şi bani şi nici nu a mai mers să spargă.”, spune preotul Catană. Grupul cu cântări religioase şi colinde „Muzicalia” îşi propune să fie numai al bisericii, iar preotul care îl coordonează îl foloseşte şi la slujbe. În localitate sunt două şcoli, una cu clasele I – VIII şi una cu clase I – IV, iar şcolari şi preşcolari sunt aproximativ 200, aşa că există potenţial pentru păstrarea culturii tradiţionale, dacă sunt oameni interesaţi de acest lucru.
Alina MONEA
• Mulţi străini au auzit de minunile de la Mânăstirea Frăsinei din localitatea Muereasca. Şi budiştii din China şi Japonia vin în pelerinaj pe meleagurile vâlcene. Femeilor le este interzis prin legământ să urce la mânăstire. Cine îndrăzneşte să încalce legământul Sfântului Calinic sfârşeşte în chinuri groaznice.
Cei care vor să viziteze Mânăstirea Frăsinei, una cu un specific unic în România, pentru că în incinta acesteia au voie doar bărbaţii, ajung la destinaţie pe un drum modernizat. Ion Ungureanu a reuşit să stabilizeze drumul, pentru ca mânăstirea să poată fi uşor de accesat, iar turiştii să se poată bucura de unicitatea acestui locaş de cult, Mânăstirea Frăsinei, care se află pe raza teritorială a administraţiei publice locale. „Atât pentru noi, cât şi pentru ţară este un obiectiv de interes turistic monahal. Este vizitată de foarte mulţi oameni din judeţ, din ţară, şi eu am considerat că acest lucru ar fi o prioritate, să insistăm şi să modernizăm această biserică, pentru a mulţumi turiştii care o vizitează şi, de ce nu, în acest fel să putem atrage mulţi alţii. Am considerat că ar putea fi o modalitate bună de a dezvolta din punct de vedere economic localitatea.”, a spus primarul localităţii Muereasca.
Mânăstirea Frăsinei reprezintă pentru mulţi credincioşi locul de comuniune a omului cu Dumnezeu. Nenumăraţi râvnitori după împărăţia cerurilor şi-au aflat în aceste singurătăţi rostul vieţii lor pământeşti. De la ei s-au inspirat mulţimi de ucenici, dintre care unii au îmbrăţişat viaţa călugărească, iar alţii au dus în casele şi familiile lor Duhul de viaţă sfântă al iubitorilor de Dumnezeu din această sfântă aşezare. Mânăstirea Frăsinei este singura din România ale cărei tradiţii sunt similare celor de la Muntele Athos. Legământul Sfântului Calinic este respectat cu stricteţe aici, iar slujbele încep în fiecare zi la miezul nopţii. Pragul acestui locaş a fost trecut de pelerini din întreaga lume, inclusiv de budişti veniţi din China sau Japonia. Cu toate acestea, accesul femeilor este interzis prin legământ, iar încălcarea sa atrage pedepsirea vinovatei. Tot aici se fac exorcizări în mare taină şi doar ţinând post. În fiecare lună, mii de pelerini trec pragul mânăstirii. „Recordul“ a fost înregistrat în Postul Paştelui, când numărul acestora a fost mai mare de 3.000. Pe drumul îngust şi şerpuitor spre locaşul de cult câteva semne atenţionează: „Accesul femeilor oprit “. Cu doi kilometri înainte de mânăstire, la „biserica de jos“, cea pentru femei, în locul în care s-a aflat odinioară piatra de legământ cu blestemul gravat în litere chirilice, există astăzi un panou vopsit în albastru şi alb: „Acest Sfânt locaş s-a clădit din temelie spre a fi chinovie de părinţi monahi şi fiindcă de partea femeiască putea să aducă vreun scandal monahilor vieţuitori de acolo, de aceea, sub grea legătură s-a oprit de la acest loc să mai treacă înainte, sub nici un chip, parte femeiască. Iar cele ce vor îndrăzni a trece să fie sub blestem şi toate nenorocirile să vie asupra lor, precum: sărăcia, gârbăvia şi tot felul de pedepse şi iarăşi celor ce vor păzi această hotărâre să aibă blagoslovenia lui Dumnezeu şi a smereniei noastre şi să vină asupra lor tot fericitul bine. „Calinic, episcopul Râmnicului, Noului Severin, 17 ian. 1867“. Exista o legendă, o poveste spusă de un bătrânel, conform căreia mânăstirea a fost fondată de un călugăr tânăr şi frumos, după care veneau femeile să îi ceară sfat, iar el, din dorinţa de curăţie şi de despătimire, a fugit în masiv. Dumnezeu i-a poruncit să facă o biserică în locul în care s-a aşezat, dar el ar fi ezitat, spunându-i lui Dumnezeu că, dacă va face biserica, vor veni femei peste el şi îl vor tulbura. Atunci, Dumnezeu i-a promis că femeile nu vor avea voie să vină la acea biserică. Şi un actor celebru, Dragoş Pâslaru, şi-a găsit liniştea la Mânăstirea Frăsinei. Bătut în Piaţa Universităţii pentru că protesta împotriva regimului instalat după înlăturarea lui Ceauşescu, actorul Dragoş Pâslaru a renunţat la viaţa lumească şi s-a călugărit, în anul 1990, la Mânăstirea Frăsinei din judeţul Vâlcea, sub nunele de „fratele Vasile". La mânăstire a lucrat la sectorul zootehnic, apoi ca bucătar, iar acum fostul actor este şeful cancelariei Mânăstirii Frăsinei. În dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990, fratele Vasile are calitatea de victimă. În urmă cu câţiva ani, un poliţist l-a vizitat pentru a-i lua declaraţii. Călugărul nu şi-a acuzat călăii, iar anchetatorul a consemnat în procesul-verbal doar atât: „Am luat coarnele plugului Dumnezeiesc şi sufletul meu a iertat tot“. Alături de Mircea Diaconu, a jucat în „Secvenţa”, apoi, în „Drumeţ în calea lupilor”, unde a interpretat un rol de excepţie, reprezentând una dintre căpeteniile legionare. În „Ochi de urs” a avut-o ca parteneră pe cunoscuta soprană Daniela Vlădescu. Dragoş Pâslaru a jucat şi în piese de teatru. Mânăstirea Frăsinei este cunoscută şi pentru izvorul Sfântului Calinic, a cărui apă nu se strică precum aghiasma şi este binefăcătoare şi vindecătoare. R.B.