De data aceasta, în vizorul astrologic este preşedintele PSD, Ion Cîlea, un nativ Rac ce poate părea superficial şi lunatic, dar sensibil şi loial.
Despre Raci am mai scris, şi se pare că sunt foarte mulţi dintre aceşti nativi care fac parte din lumea politică. Şi este de aşteptat din partea lor, ca oameni, să nu-şi pună sufletul pe masă de la prima vedere. Racii, se ştie, nu se confesează niciodată străinilor şi există anumite lucruri pe care nici cei mai buni prieteni ai lor nu le ştiu despre ei. Va fi nevoie de mult timp şi de multă răbdare ca să ajungi să-l cunoşti cu adevărat. Dacă-l prinzi într-una dintre fazele lui nesuferite s-ar putea nici să nu-ţi doreşti să-l cunoşti, dar... poate că nu bine să se renunţe aşa uşor.
Pe neaşteptate, la un aşa nativ, orice încruntare sumbră se poate transforma într-un zâmbet plăcut. Nesfârşitele lui nemulţumiri şi comportamentul câteodată arţăgos pot fi înlocuite treptat de un ton calm şi chiar de hohote de râs dezlănţuite. Nu încape nici o îndoială: e un visător, dar e atât de raţional şi practic încât duşmanii s-ar putea să-l poreclească... în vreun fel anume! Trebuie numai priceput că acestea nu sunt schimbări profunde de personalitate. Doar faze lunare care îi traversează conştientul: azi sunt bine, mâine sunt pe dos. Şi mai trebuie ştiut, pentru cei care vor să aibă idee cum funcţionează un aşa nativ, că atât în timpul, cât şi între aceste faze, Racul rămâne fidel propriei personalităţi. Firea lui nu deviază niciodată de la tiparul de bază, în ciuda schimbărilor de expresie.
Din păcate, reprezentantul acestei zodii e în stare din când în când să strice cheful de viaţă tuturor celor din jur, manifestându-şi dispreţul faţă de toţi şi de toate, împrăştiind posomoreală şi pesimism peste tot. Pentru că are el o părere întotdeauna, şi nu una pozitivă! Au deseori pretenţia ca şi cei din jur să vadă şi să înţeleagă lumea aşa cum o văd ei. Dar Racul are o parte şi mai negativă, şi pe undeva ţine de... „mersul înapoi” al acestei zodii. Fiind firi extrem de sensibile, în general, le este şi frică de suferinţă sau de orice care să le dea o stare de disconfort, din acest motiv oricine le vorbeşte acestor nativi au senzaţia că au dat cu nuca în perete; nu ştii niciodată cum să îi iei, ce ton să abordezi. Mai mult, din cauza firii retractare, au tendinţa de a interpreta greşit ce li se spune. Dar, dacă cineva le provoacă o neplăcere sau daca îi servesc cu un refuz, un nativ Rac nu uită niciodată acest lucru; indiferent cât de serioase sunt motivele pentru care nu s-a implicat în problemele lor!
Însă, loialitatea şi grija faţă de familie şi prieteni sunt nemăsurate în cazul acestor nativi, şi asta îi propulsează în topul oamenilor celor mai „sensibili” când e vorba de siguranţa familială. Nimic nu este suficient şi nimic nu este prea bun pentru prieteni şi membrii familiei care se pot simţi extrem de răsfăţaţi de grija acestui om şi politician, în acelaşi timp. Nimic nu va fi mai plăcut decât o seară acasă, cu cei ai casei, cu preparate făcute în casă, şi nimic nu este mai aşteptat decât revederea cu cei dragi, după o plecare de acasă. Casa, membrii ei, reprezintă locul în care Racul se va simţi cel mai protejat, dar este şi sfera în care îşi va orienta cel mai mult preocuparea.
Şi dl Cîlea este un nativ cu o puternică influenţă Lunară (Luna guvernează Racul) pentru că este posesorul unei grupări astrale destul de favorabilă: în zodia sa natală, alături de Soare şi în strânsă conjuncţie cu el, sunt Mercur şi Venus în Rac ce amplifică şi îmbunătăţesc oarecum calităţile native ale acestui om politic. Până atunci, astrul nopţii, Luna, ne spune lucruri care nu se simt şi nu se văd cu ochiul liber despre sufletul oricărui om! Şi oarecum nu suntem în contrast cu zodia natală, pentru că şi Racul şi Peştii sunt semne de apă, la fel de sensibile şi intuitive. Oarecum diferite, totuşi! Se ştie că cei care au Luna în semnul Peştilor sunt persoane foarte sensibile, emotive, dar încearcă să îşi ţină ascunse trăirile, spaimele. Se tem să arate cuiva cât de vulnerabili sunt şi se îndepărtează cu uşurinţă de persoane care prezintă un pericol pentru liniştea lor sufletească. În rest, orice care să le amplifice siguranţa şi liniştea zilnică este binevenit; familia, membrii ei sunt persoanele care întotdeauna vor avea prioritate în sufletul unui aşa nativ.
Opinia celor din jur e diferită: unii nu îi simt oameni de încredere considerându-i „alunecoşi” (vorbim totuşi de Luna în Peşti!); altora le poate da impresia că umblă cu capul în nori, pentru că nu pot fi siguri de intenţiile lor. Dar asta nu înseamnă că nu ştiu ceea ce se petrece cu cei din tabără adversă, în schimb...
Este adevărat că deciziile şi acţiunile acestor nativi sunt dictate în primul rând de ceea ce simt, mai degrabă decât de argumente logice; „glasul sufletului” este un radar care nu dă niciodată erori. Dar Luna în Peşti aduce un fler de detectiv şi este un lucru greu de observat dacă nu eşti un apropiat al nativului. Sunt fini psihologi şi nu greşesc niciodată când citesc expresia de pe faţa adversarului, aşa cum orice gest sau tic nervos nu trece neobservat... şi catalogat, interpretat. Intuiţia caracteristică peştilor îi ajută să „adulmece” imediat situaţia, ştie de la prima întâlnire dacă se poate baza pe o persoană sau nu. Sunt oameni săritori, dornici să ajute... în fond, zodia Peşti este asociată cu dragostea necondiţionată şi cu înţelepciunea, nativii care au în sufletul lor o fărâmă din această zodie, se ştie, că nu pot spune aproape niciodată” NU”, nu ştiu să refuze! Şi în orice se implică, orice activitate doreşte să facă, dacă nu e pasiune, nimic nu e! Aşa că dacă sufletul (Luna în Peşti) ne-a arătat partea mai sensibilă, staţi să vedem cât de diferit stau lucrurile când e vorba de gândire, raţiune, intelect… Un politician trebuie să mai ştie să şi comunice în exterior, nu doar în sufletul său!
Mercur, în tema sa, este tot în Rac, alături de Soare şi Venus
Până şi gândirea sa este impregnată de emoţie şi nevoie de siguranţă. Uneori, cu o mică aromă de suspiciune, conservatorism, prejudecăţi şi... superstiţie. Gustul pentru istorie înnăscut îl face pe dl Cîlea să se ataşeze emoţional de câte o idee şi, poate, dificil să şi-o mai schimbe. Dar va verifica înainte de asta ca noul sistem de idei, noile concepte să nu îi perturbe siguranţa, să nu dezechilibreze ceea ce a construit, să nu dezavantajeze clauzele interne. Un Mercur în Rac e amator de poveşti vechi. El este şi un bun narator, îi place să istorisească; iar asta se poate folosi foarte bine, când e vorba de o colaborare cu un aşa nativ.
Când ai în faţă un şef cu Mercur în Rac - va fi foarte ferm în convingeri şi conservator - se poate dovedi falimentar să îi schimbi punctul de vedere prin argumente pur logice, dar fără suflet. Apelarea la fibra sa sensibilă pare să promită mai multă reuşită în abordare şi să nu uitaţi că îi place să dea poveţe, sfaturi; oare, nu ar fi o idee bună să învăţaţi cum să îi cereţi sprijinul? Astfel, reuşiţi să vă puneţi într-o poziţie care vă securizează - de inferioritate ca putere şi cunoaştere - şi de interes sincer în rezolvarea unei situaţii! O soluţie ingenioasă va fi adoptată numai după ce va fi evaluată emoţional, după ce va verifica dacă nu ameninţă situaţia creată, dacă nu complică relaţiile... nu e aşa uşor! Şi, mai mult, situaţia trebuie descrisă amplu, să îşi formeze un punct de vedere personal asupra ei. Numai aşa se poate pasa în context, imaginându-şi cum s-ar simţi dumnealui în postura respectivă. Dar să ştiţi că se poate conta pe puterea de analiză a acestui şef; voi oferiţi-i informaţii corecte şi puteţi să deveniţi voi înşivă consilierii cei mai valoroşi! Şi este o calitate extraordinară, care ar putea să servească în ambientul politicului de astăzi!
Dar ataşamentul faţă de societate, modul în care se integrează în ea, este tot în sistem Răcesc sau, dacă vreţi, familial. Venus în Rac este cel mai bun indiciu să ne dăm seama. Cum spuneam, apariţiile cele mai frumoase în societate sunt împreună cu familia, ca să nu mai spun că „acasă” este locul cel mai bun de întâlnit şi de socializat. Ceea ce este esenţial pentru un politician care este născut cu Venus în Rac, sau ceea ce aduce el în ambientul politic, este ideea de a sensibiliza şi de a stabiliza societatea prin promovarea tradiţiilor legate de familie şi de cămin, de patrie şi de naţionalism. Uneori, însă prea puternica ancorare în trecut, în istoria îndepărtată, îi face pe aceşti politicieni precum dl Cîlea să promoveze unele teorii mult depăşite de evenimentele şi tendinţele societăţii actuale. Aşa că se recomandă multa obiectivitate!
Oricum, când e vorba de ascensiunea politică şi poziţia de top a dlui preşedinte, un Marte conjunct cu Jupiter în Leu nu e mai bun pentru a demonstra dorinţa de a fi puternic şi printre cei fruntaşi. Această combinaţie astrală indică multă ambiţie de a doborî şi de a depăşi stadiul de om de rând, îndrumând pe acel nativ care o are în tema sa natală să facă parte dintre conducătorii grupului din care face parte, nu doar un simplu membru.
Să aruncăm o privire şi asupra trecutului Karmic al acestui politician şi să depistăm ce a făcut în ultima viaţă, înainte de aceasta! Şi nu ne îndepărtam prea mult, decât aproximativ 100 de ani în urmă, după cum ne spune poziţia Lunii din semnul Peştilor. Se pare că în trecut a îmbrăcat cu succes un veşmânt bisericesc, poate chiar straiele unei stareţe. Oricum, acţiunea se desfăşura undeva în Europa de Vest, în preajma anului 1910. Italia este o ţară născută în zodia Peştilor. Dacă în majoritatea statelor europene occidentale biserica e ceva mai simbolică, Italia manifestă religiozitatea specifică zodiei Peştilor.
106 persoane din satul Băbueşti, comuna Dăeşti, riscă să rămână izolate din cauza unei alunecări de teren, care se tot activează o dată cu venirea ploilor. Autorităţile au încercat să refacă drumul, afectat în trei puncte de alunecări, dar problema este departe de a fi rezolvată, în jurul căii de acces pământul continuând să se scufunde.
106 persoane, în pericol de izolare la Dăeşti
În urmă cu 50 de ani, satul Băbueşti era cel mai mare şi frumos din comuna Dăeşti. Acum, a mai rămas doar o umbră a ceea ce a fost cândva. Multe case au fost lăsate în paragină, iar căminul cultural şi şcoala stau să cadă. Cele câteva familii răsfirate pe dealurile din localitate, care mai vieţuiesc acolo, ajung cu greu acasă. Drumul comunal care le leagă de restul lumii a început să se surpe de acum mai bine de 15 ani, în ciuda intervenţiilor care s-au tot făcut la el în ultimii ani. Aceasta continuă să fie cea mai mare problemă pentru localnici. Accesul în sat se face foarte greu de fiecare dată când încep ploile, iar 106 persoane riscă să rămână izolate. Vechiul drum, care s-a surpat în urmă cu câţiva ani, a fost deviat cu câţiva zeci de metri mai la dreapta, iar autorităţile au pus macadam pe el, cât să poată fi folosit de localnici. Zona cu alunecarea este des tranzitată de elevii din Băbueşti, care sunt nevoiţi să parcurgă zilnic şase kilometri pentru a ajunge la şcoala din Dăeşti. În localitate există şi un microbuz şcolar, dar, din cauza drumului impracticabil, acesta nu poate să vină să-i ia şi să-i aducă acasă pe copiii din sat. „Până la şcoală fac cam o oră. Este mai greu când ne întoarcem, pentru că este mult de urcat. Dimineaţa, ne trezim la 6.00-6.30, pentru că la ora 7.00 trebuie să fim deja pe drum, dacă vrem să ajungem la timp la ore. La întoarcere, facem mai mult, iar când ajungem acasă întâi ne odihnim, apoi vedem ce facem cu temele.”, spune o fetiţă din Băbueşti. Ghiozdanele le atârnă greu în spate, iar drumul devine şi mai obositor din cauza nămolului. „E greu ghiozdanul acesta, mai ales când avem de dus şi manual de română şi pe cel de mate, şi biologia.”, se vaită un alt copil.
Pământul s-a lăsat, iar apa a ieşit la suprafaţă
Deşi drumul cârpit de autorităţi nu este, deocamdată, o problemă şi este „practicabil”, pe o suprafaţă de câteva zeci de metri pătraţi, în jurul lui, pământul a început să se scufunde şi, din loc în loc, au apărut ochiuri de apă. Nemulţumiţi de soluţiile găsite de aleşii lor, sătenii mai strâmbă din nas. „Pe aici treceau oamenii cu căruţele, dar acum a ieşit lacul ăsta în mijlocul drumului şi nu se mai poate trece. Nu ştiu de unde, dar s-a lăsat pământul şi au apărut lacurile astea peste tot, pe aici. Nu era aşa ceva aici, au apărut acum câţiva ani.”, ne prezintă tanti Maria situaţia. Şi cum săteanul este bun la toate, femeia se oferă să găsească şi soluţii pentru rezolvarea situaţiei. „Trebuie făcut ceva. Ar fi nevoie de nişte tuburi care să capteze apa asta”. Nici primarul nu are prea multe explicaţii despre cum a apărut apa în zonă, dar este de acord cu tuburile pentru degajarea apei de pe terenuri şi direcţionarea ei într-un loc anume.
Cu jalba-n proţap... dar degeaba
Alunecările de teren în satul Băbueşti au început în 1997. De atunci, primarul Ion Dobre spune că a făcut tot felul de memorii către instituţiile judeţului, dar până acum nu a primit nici un răspuns concret. În 2004 a existat chiar un proiect de hotărâre de Guvern pentru alocarea a 35 de miliarde de lei vechi din fondul de intervenţii la dispoziţia Guvernului pentru rezolvarea problemei, dar totul a rămas la stadiul de proiect. Lucrări de amenajare pe Drumul Comunal 17 s-au făcut totuşi câteva. „Din 1998, avem autorizaţie pentru lucrările de reamenajare a drumului la kilometrul 2+500 de metri. S-a lucrat ceva la drum prin 1999, apoi, din 2000, nu s-a mai dat nici un ban. Au fost cheltuite vreo 100 de milioane de lei în nişte ziduri de protecţie şi ceva pe la drum, lucrări care s-au degradat în timp. Cu ajutorul Consiliului Judeţean am reuşit să reabilităm un pic drumul în ultimii ani. S-a pus macadam şi în prezent se poate circula, mai greu, dar se poate circula pe acolo.”, a afirmat primarul Dobre.
Ramona DINCĂ
Când spunem „Balanţă” ne referim şi la echitate, dar cel mai mult pe aceşti nativi îi reprezintă politeţea; pentru că un nativ în Balanţă detestă să fie nepoliticos, însă, te poate surprinde şi cu gesturi în care se apucă fără invitaţie să îţi aranjeze lucrurile pe birou. Sunt blânzi şi plăcuţi, dar pot fi şi posomorâţi şi nu suportă să primească ordine de la nimeni! Balanţele sunt extrem de inteligente, dar, în acelaşi timp, sunt incredibil de naive şi credule. Vorbesc până te înnebunesc, dar au un talent minunat de a şti să asculte. Nu mai înţelegi nimic? E firesc; această zodie are o inconstanţă care te poate scoate din minţi şi îi bulversează pe nativi la fel de mult ca şi pe ceilalţi, pentru că este şi zodia „contrastelor”.
Caută latura bună a oamenilor
Când este vorba să îi dai cuvântul unei Balanţe... Mai întâi va turui întruna, monopolizând conversaţia, apoi va asculta atent, cu un interes care te flatează! Şi asta nu e tot! Zile, săptămâni şi chiar luni la rând, Balanţa poate fi prea ocupată să mai aibă timp şi de distracţie. Va lucra până târziu în noapte şi se va trezi o dată cu răsăritul soarelui. Te oboseşte numai să priveşti un asemenea om. Apoi, brusc, se va trânti într-un fotoliu şi va spune "Gata!". Şi nu va mai mişca un deget! Cu toate astea... nativii Balanţă conduc topurile oamenilor care ştiu să vadă ceva bun în fiecare lucru, în fiecare om din jurul lor! Este imposibil să nu găsească o parte benefică în vreo acţiune sau vreo calitate în cea mai îngrozitoare persoană! Aceşti nativi argumentează exact picătura albă sau neagră din ceea ce vezi tu: spune-i că-ţi place un articol de ziar şi Balanţa va veni şi îţi va spune ce defecte are! Critică-l, atunci, şi Balanţa îi va găsi partea bună! Şi, în tot acest timp, va încerca să rămână corect. Balanţei îi este groază să fie considerată o persoană cu prejudecăţi, la fel de mult pe cât îi este groază de acuzaţiile nedrepte şi credinţa oarbă. Da, în mediul politic este o trăsătură admirabilă desigur; dar atâta ”balans al talerelor„ poate împinge un asemenea reprezentant al zodiei într-o stare de constantă nehotărâre. Chiar şi cei mai controlaţi Venusieni (Balanţa e guvernată de Venus) detestă să ia decizii într-o clipă, fără să ia în considerare toate posibilităţile. Pentru ei, corectitudinea este un adevărat fetiş. Un general născut în Balanţă este un excelent strateg, iar planificarea lui atentă poate câştiga o bătălie înainte chiar ca ea să aibă loc! Dar un nativ precum Laurenţiu Coca nu iubeşte războiul.... Capacitatea înnăscută de a vedea o problemă din toate unghiurile, de a calma temperamentele violente şi de a linişti fac din aceşti reprezentanţi cei mai buni mediatori... capabili să reunească oamenii care se urăsc şi nu au încredere unii în alţii şi de a-i face să coopereze în armonie. Dacă vreţi să vedeţi cei mai încăpăţânaţi oameni (lângă care şi Taurii par nişte naivi numai buni de învârtit pe degete), prefaceţi-vă că nu aveţi răbdare ca nativul Balanaţă să ”potrivească talerele” (să ia deciziile pro sau contra). O să vedeţi că nerăbdarea este o trăsătură pe care majoritatea venusienilor nu pot să o suporte, dar puţini dintre cei născuţi în Balanţă sunt excentrici sau ostentativi. Senatorul Coca detestă astfel manifestările publice... de furie sau pasiune, aşa cum detestă şi exagerările!
Balanţele au această capacitate de concentrare fantastică şi le place să mediteze la subiecte profunde. Au o afecţiune înnăscută pentru cărţi şi un respect adânc pentru cuvântul tipărit. Aproape sigur vei găsi o bibliotecă bine garnisită în casa fiecărei Balanţe! Şi nu ar mai fi până la capăt o personalitate în slujba lui Venus dacă un asemenea nativ nu ar fi îndrăgostit de tot ce este bun şi curat, frumos şi plăcut, pentru că... în adâncul său, el are un suflet de artist.
Înclinaţie spre artă şi poezie
Despre înclinaţiile artistice ale senatorului Laurenţiu Coca întrebăm un alt astru din astrograma sa. Luna în Balanţă ne spune astfel ce se află în sufletul său. În sufletul său, Laurenţiu Coca este un aspirant spre lucrurile frumoase, artă şi poezie. Un politician poet? Da... dar asta îl ajută pe Laurenţiu Coca să câştige simpatia celor din jur! Pentru că face parte dintre acei politicieni care ştiu să vadă ambele aspecte ale problemei. Tocmai de aceea sunt imparţiali, sunt buni arbitri, sunt buni mediatori, foarte diplomaţi, întotdeauna în căutarea echilibrului şi păcii, sunt firi destul de sociabile, vesele, iar dacă au ceva… împart cu toată lumea. Balanţa ştie să se oprească şi să cântărească şi punctul celuilalt de vedere… Ca să ia o decizie corectă, are nevoie de toate detaliile unei probleme… altfel, este “în dubiu” sau în indecizie – unanim valabil pentru nativii Balanţă (sau ascendent Balanţă).
În conflicte, nu ia partea nimănui…
Balanţa încearcă să înţeleagă pe toată lumea, pentru că o Balanţă acordă credit fiecărei acţiuni şi trebuie să aibă fiecare o dreptate a sa... Pentru Balanţe, nimic nu este întâmplător şi… fără sens! Şi totuşi, Balanţa soluţionează un conflict, chiar şi unul interior, al sufletului său eliminând răul! Balanţa ştie să îşi explice şi să le dea tuturor lucrurilor o motivaţie paşnică. Nu va găsi pe nimeni vinovat cu adevărat, şi până la urmă va tolera pe toată lumea… Este singura zodie care ştie să vadă ambele părţi ale problemei… şi în soluţionarea “dubiilor” alege întotdeauna numai ce este pozitiv. Dacă privim apariţiile în societate şi modul de a gândi al acestui politician, registrul se schimbă radical! Este o contradicţie totală între Mercur (gândire şi comunicare) şi Venus (bani şi societate)… sunt în cel mai controversat semn al zodiacului… Scorpionul! Această zodie este cea mai greşit şi cea mai puţin înţeleasă din tot zodiacul! Cine are planete în Scorpion (şi aproape că nu am găsit figura politică să nu aibă măcar o planetă personală în zodia aceasta)… se comportă precum unul asemenea. Mercur în Scorpion este… investigativ şi intuitiv, cel puţin cu gândirea! Mentalul este intuitiv şi capabil de cele mai adânci reflectări! Aşa cum este el Scorpionul, capacitatea de percepere este dusă către o examinare critică a majorităţii comportamentelor umane! Percepe el lucrurile cu acurateţe, dar nu necesar în mod caritabil. Limbajul poate fi destul de tăios de cele mai multe ori, iar acest politician poate să nici nu se gândească să reducă din intensitatea sa, pentru a menaja sentimentele altuia. Dimpotrivă: altfel cum ar mai ajunge la ţintă? De altfel… la aceşti nativi este „totul sau nimic”. Preferă să spună franc (şi destul de agresiv) ceea ce gândesc sau preferă să tacă! Ce rost are să spună ce îi trece prin cap, dacă comunicarea sa nu atinge un scop bine definit! E risipă totală! Aceşti oameni au puterea să realizeze, datorită mentalului lor, lucruri pe care alţii le-ar considera imposibile, şi uneori doar cu forţa minţii! Aşa că, dacă îşi pun în funcţiune mintea… reuşesc în tot ceea ce doresc! Nici Venus din Scorpion nu ne depărtează de atmosfera misterioasă a acestui semn astral! Relaţiile cu cei din jur sunt bine trecute prin sită şi prin lupă. Cere dedicare totală, loialitate nemăsurată şi devotament etern, pentru că ceea ce îi enervează cel mai tare este… infidelitatea! Când este vorba despre apariţiile în societate, o trăsătură mai puţin cunoscută este aceea de a sfida toate convenţiile sociale. Nu le place să fie limitaţi de aceleaşi reguli la care alţii se supun! Dar… oare de ce sunt aceşti nativi comentaţi de alţii? Şi ei sunt uimiţi că declanşează o asemenea reacţie în jur, pentru că stau şi analizează profund gesturile, mai mult decât cuvintele rivalilor. Se ştie că pentru persoane ca Laurenţiu Coca... detaliile de suprafaţă nu au nici o valoare!
Trăsăturile ascunse, intenţiile secrete sunt cheia! Trebuie să existe, pentru că toată lumea are aşa ceva, în optica unui asemenea nativ! Componenta astrală Scorpioniană se simte, şi este pe locul întâi în materie de suspiciune! Pentru că ei sunt aşa, consideră că... aşa fac toţi, drept pentru care nu lasă pe nimeni să le descifreze interesele! Când e vorba de a trece la acţiune în sine... se mai întâmplă o întoarcere către tărâmurile calme! Marte în Rac... este lipsit de forţa şi determinarea întunecatului Scorpion. Marte în Rac este domesticit de-a dreptul şi îl face pe acest politician să îşi revină la sentimente mai umane, chiar familiale. Racul este un semn casnic, iar aceşti nativi, cu Marte în Rac, au forţa de a înţelege foarte bine nevoile unei familii în sine. Ocrotitor al celor care se dedică familiilor şi idealurilor familiale, acest lucru îi îndulceşte destul de mult trăsăturile sale cele mai dure! Este un militant pentru aspiraţiile oamenilor şi aderă către proiecte care privesc bunăstarea şi echilibrul nucleului familial. Se zice că trebuie să mai fie şi cineva în mediul politic care să încerce măcar să dezvolte astfel de idei!
Pentru a descifra personalitatea lui Laurenţiu Coca am plecat de la o persoană trup şi suflet „echitabilă, diplomată, prietenoasă” (Balanţa), apoi, ca şi cum ar avea în mânecă un as ascuns şi de neînvins, depistăm forţa de analiză şi replica acidă (Scorpion), pentru ca mai apoi să ne îndulcească prin latura sa umanitară şi înclinată către bunăstarea cetăţenilor (Racul). Şi în cazul senatorului Coca, componentele menţionate sunt bine-venite în politică, fără îndoială...
Posibil politician britanic în viaţa anterioară
În ultima viaţă anterioară (pentru că luăm în calcul ultima sa încarnare), Laurenţiu Coca se pare că a trăit prin părţile Europei, în jurul anului 1778 E.n, în preajma revoluţiei industriale (socotim noi după poziţia lui Saturn în Capricorn, cea mai înaltă poziţie astrală). Marea Britanie este „născută” şi ea în Capricorn. Caracteristicile de perseverenţă, ambiţie şi muncă susţinută îi aparţin din plin acestei ţări, dar şi acestui politician. Englezii au un mare respect pentru etichetă, sunt destul de snobi şi au (avut) ambiţia de a-i conduce pe alţii. Poate că se ocupa tot de politică şi atunci senatorul Coca ...
În perioada 25 - 28 august 2011, la Băbeni s-au desfăşurat zilele oraşului. În cadrul evenimentului, ziua de sâmbătă, 27 august, a fost dedicată în special poetului Dragoş Vrânceanu. De la ora 13.30, în parcul central din faţa Casei de Cultură „Dragoş Vrânceanu” din localitate a avut loc festivitatea de dezvelire a statuii poetului Dragoş Vrânceanu (1907 – 1977), urmată de o slujbă de sfinţire şi un parastas în memoria poetului vâlcean, oficiată de Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. După slujbă, Preasfinţia Sa a rostit un cuvânt în care a evocat personalitatea celui care a fost supranumit „Poetul Transhumanţei”: „Am participat la un moment deosebit de important în viaţa cetăţii, dar, în acelaşi timp, un moment de meditaţie şi de rugăciune pentru cel care a fost şi rămâne în sufletul nostru un om de cultură, un om al cuvântului. Prin cele ce am săvârşit aici, prin dezvelirea bustului poetului se arată recunoştinţa din partea comunităţii pentru ceea ce a făcut el bun şi a lăsat moştenire. Îi mulţumim lui Dumnezeu că ne dă astfel de oameni, care să merite în acelaşi timp recunoştinţa noastră”.
Băbeniul, legat de numele poetului Dragoş Vrânceanu
Invitat să vorbească despre Dragoş Vrânceanu, poetul Nicolae Dragoş, cel care l-a cunoscut în tinereţe pe marele poet, a mărturisit caracterul paideic al poetului Dragoş Vrânceanu. „Este un moment special acela în care poeţii se mută în statui, în care trupul pământesc ia şi chipul bronzului. Dragoş Vrânceanu a fost pentru noi un model, un stimul, un reper spiritual”. În acelaşi timp, Nicolae Dragoş a precizat că nu se poate face o disociere a poetului Dragoş Vrânceanu de oraşul Băbeni, care l-a inspirat în poeziile sale şi al cărui suflet a încercat să-l arate şi italienilor. „El şi-a păstrat un suflet tânăr şi a ştiut să aşeze înăuntrul cuvintelor româneşti tinereţea veşniciei. O operă vastă îi încununează talentul. A fost un mare cărturar, un om de cultură, un mare ambasador al culturii noastre în lume şi în special în Italia, a fost un om prin excelenţă al Băbeniului, şi-a iubit consătenii şi i-a dus o dată în Florenţa, să ducă acolo miracolul fluierului, al portului şi dansului românesc”. Partea a doua a evenimentului a fost marcată de vernisajul de pictură „Ortodoxie şi artă” – Băbeni 2011, ajuns la a IV-a ediţie, desfăşurat în sala de şedinţe a Primăriei Băbeni. La expoziţie a participat şi Arhiepiscopul Râmnicului, care a rostit un cuvânt de învăţătură, i-a felicitat şi i-a binecuvântat pe tinerii plasticieni pentru lucrările şi talentul lor deosebit şi le-a acordat împreună cu părintele Emil Rădulescu, directorul Casei de Cultură „Dragoş Vrânceanu” din Băbeni, diplome şi cărţi de rugăciuni.
„La Izvorul Dorului”, împănat cu muzică rock
Ziua de duminica, 28 august, a fost dedicată festivalului folcloric „La Izvorul Dorului”. Festivalului folcloric de inspiraţie pastorală se desfăşoară an de an în oraşul Băbeni şi a adus în localitate numeroase ansambluri folclorice din judeţ şi din ţară, care au prezentat în spectacolele lor cântecul, portul popular, tradiţia şi obiceiurile neamului românesc. La acest eveniment au mai luat parte reprezentanţi ai autorităţilor locale şi de stat, oameni de cultură, scriitori şi profesori universitari din oraşul Băbeni şi din împrejurimi. Seara de duminică pe care Primăria din Băbeni a pregătit-o locuitorilor oraşului a inclus un spectacol extraordinar susţinut de orchestra Crai Nou, de orchestra Rapsodia Vâlceană, dar şi de grupul vocal Rapsozii Oltului. Pe lângă acestea, Primăria i-a mai invitat în oraş pe soliştii de muzică populară Nicolae Furdui Iancu, Daniel Rosalim, Ana Maria Iorga, Bogdan Cioranu, Marius Ţugulescu şi Ana Maria Gheorghescu. Folclorul a cedat apoi locul muzicii dance, semn că primăria s-a pregătit să satisfacă gusturile tuturor iubitorilor de muzică. A fost invitat DJ Cristi, iar muzica rock a fost reprezentată de formaţia Antract.
Octavian ANINIŞ
A venit vremea să investigăm astrologic şi o reprezentantă feminină a ambientului politic vâlcean, şi am ales-o pe Ioana Liţă, o femeie la conducerea unui grup de femei! Săgetător cu Luna în Gemeni, lidera grupului de femei din PSD Vâlcea este născută la data de 29.11.1949, în judeţul Vâlcea. Despre Săgetători am mai vorbit, dar nu şi despre o...femeie Săgetător! O nativă Săgetător a nu va spune întotdeauna ceea ce vreţi să auziţi! De cele mai multe ori, remarcile ei sunt... pe şleau şi întrebările foarte stânjenitoare. Dar, din când în când, va spune câte ceva atât de deosebit şi splendid încât să cântaţi de fericire. Întotdeauna va vorbi deschis, pentru că vede lumea exact aşa cum este, şi, trebuie să recunoaşteţi că acesta este un talent deosebit. Nu oricine poate privi orice situaţie cu o logică limpede, raţională, păstrându-şi capacitatea fericită de a crede că lucrurile se vor ameliora sau, dacă nu, le va accepta aşa cum sunt.
Sinceră şi curioasă până la „a te trage de limbă”
Este enervant de sinceră, jignitor de sinceră, prostesc de sinceră, dar… sinceră! Nativa aceasta nu va minţi niciodată! Dacă stai în faţa unei asemenea şefe... uneori s-ar putea să îţi doreşti să o facă, pentru că este foarte greu să suporţi să îţi spună unde şi de unde vin toate erorile din proiectul pe care l-ai făcut! După asta, dacă mai stai pe picioare, recunoaşte că a avut dreptate şi întreab-o cum ai putea să remediezi greşeala... şi vei primi un raport detaliat şi sincer despre cât era de simplu! Dacă începi acum un job în subordinea unei asemenea femei Săgetător, după ce te-a făcut să îţi tremure picioarele... când ai să ieşi din birou vei şti clar un singur lucru: Ai dat lovitura! Este greu să găseşti un om mai plăcut şi, în acelaşi timp, mai eficace decât şefa ta. Călduroasă, umană şi generoasă... şi în acelaşi timp capabilă sa exercite, cu o naturaleţe neaşteptată şi demnă de invidiat o incontestabilă autoritate (adică ai văzut bine ce ai trăit în prima zi!). Excelent gestionar, perfect organizator, această femeie ştie să-şi asume un risc, va şti să delege sarcini şi îţi va şti toate problemele pe care le ai acasă, de care va ţine cont! Nu e lipsită de temperament şi va trebui să „o faci lată rău” ca să reuşeşti să o enervezi pe şefa Săgetător. Dacă vezi că se poartă dur cu tine, s-ar putea să aibă dreptate - gândeşte-te bine! Este ataşată de dreptate şi fraternitate şi detestă tot ce este inechitabil. Cu ea, orice comportament este posibil! Şefa Săgetător are încredere în cei din jurul ei, chiar va încuraja nonconformismul şi ideile vizionare, iar dacă faci astfel încât să-şi dea seama că această încredere este justificată, va aprecia sfaturile şi ideile tale şi îţi va da libertate să-ţi organizezi munca...cum va vrea sufletul tău! În sufletul ei, însă, Ioana Liţă este o femeie dornică de nou, de informaţii actualizate şi asta ne-o spune Luna din semnul Gemenilor! Curiozitatea şi nerăbdarea sunt trăsăturile cele mai importante care îi caracterizează pe cei care au Luna în poziţia aceasta astrală. Astrul Nopţii desemnează spirite neliniştite, aflate în căutarea lucrurilor ieşite din comun şi a oamenilor deosebiţi, iar ştirile, noutăţile... sunt hrana lor zilnică! Adoră să fie înconjurată de oameni cu poveşti de viaţă impresionante, cu un parcurs interesant, dar şi cu un final reuşit! Adoră oamenii învingători! Chiar şi prietenilor obişnuiţi va căuta să le afle tainele ascunse în inimă; se ştie că nu va reuşi vreunul să le ascundă ceva. Te va conduce prin toate subiectele, până ce tot vei spune ce nu doreşti să spui! Cu o asemenea persoană, rareori este plictiseală şi nu poţi pretinde vreodată că nu ai ce să discuţi; ba chiar ai şansa să te şi „prăpădeşti de râs”! Aceasta este o trăsătură care o face extrem de simpatică şi apreciată!
Pierde rareori un duel verbal
Luna în Gemeni amplifică intuiţia acestei femei angrenate în politică şi o ajută să recunoască pericolul dintr-o privire şi să ştie ce capcane sunt presărate în jur! E un lucru optim în viaţa de zi cu zi, nu numai în politică! Pentru că Soarele şi Luna în tema ei sunt în opoziţie şi avem aproape Luna Plină, nu trebuie să ne mirăm că ideile şi proiectele ieşite din comun vor prinde viaţă, iar Ioana Liţă va şti să le transforme în realitate concretă! Nimeni nu se îndoieşte de talentul oratoric al unei asemenea native, care este o armă puternică şi care nu ar trebui ignorată, pentru că persoanele cu Luna în Gemeni rareori pierd un duel verbal! Mercur în zodia Scorpionului explică de ce există acest talent în dezbateri: pentru că Mercur este investigativ şi intens, şi face ca expunerea verbală să aibă forţă, carisma şi ...să fie serios documentată! Mercur în Scorpion este încă o componentă esenţială pentru cine trebuie să convingă, pentru cine trebuie să conducă... pentru cine face politică! La aceste persoane, capacitatea de a descoperi orice detaliu şi adevăr, prin relaţii logice şi intuitive este legendară! Percepţiile trec dincolo de aparenţă, de faţadă, iar observaţiile pot fi destul de ironice şi caustice! Ioana Liţă are chiar şi forţă telepatică, extrasenzorială. La o secundă după ce întâlneşte o persoană, îi poate fixa cu precizie o trăsătură caracterială, fără să fi avut vreo experienţă legată de acea persoană. În cazul său, acest amestec de gândire şi simţire, creează un soi de... scanner, eficient în depistarea fisurilor, a punctelor puternice din orice: interlocutor sau acţiune! Întorcându-mă la şefa Ioana Liţă, nu mai explicăm de unde i se trage „ochiul vigilent”, urechea trează şi mintea capabilă să cerceteze orice problemă. Şi, când e vorba de subalterni, trebuie să ştie că le va pretinde să se focuseze perfect, să urmărească scopurile: va fi o şcoală dificilă, dar de prim rang! Dorinţa de a fi printre primii, de a acţiona precum un lider este şi ea o caracteristică a acestei femei în politică, dată de Marte în semnul regal al Leului!
Îi place compania oamenilor influenţi
Are abilitatea înnăscută pentru a conduce, pentru că încrederea în sine se propagă asupra altora şi generează, la rândul ei, încrederea acelor persoane în această femeie politician! Să fii în frunte, să fii competitiv poate fi un lucru bun, dar să ai credinţe şi păreri puternice, asta poate stârni reacţia opozitei. Cum se va prezenta în societate putem să-l întrebăm pe Venus, care este tot în Săgetător! În primul rând, Venus indică oameni ale căror emoţii sunt idealist şi spiritual orientate. Sunt oameni care vor căuta să îşi bazeze trăirile pe principiile eticii, moralităţii. Societatea, compania oamenilor influenţi nu îi este indiferentă, aşa cum este şi faptul de a respira aerul unei vieţi lipsite de griji! Dar nu acesta este idealul său de viaţă, ceea ce caută să aibă cu orice preţ! Dacă onorurile, răsplata financiară vin în urma performanţei profesionale ...asta este numai un premiu pe care îl va primi în mod natural! Sigur că a lucrat cu pasiune, că a stabilit strategii şi le-a susţinut emoţional şi, de aceea, orice sumă, orice onor... este infim pe lângă satisfacţia că „viziunea” sa a prins viaţă, că s-a materializat! În concluzie, deşi mai sunt încă multe de analizat în tema astrală a şefei femeilor PSD, aranjamentul astral propriu indică multă determinare şi poziţii de top! Erau inevitabile, aş zice, chiar dacă nu avem datele complete!
În viaţa anterioară a fost … actriţă
Într-o viaţă trecută, încă din ultima încarnare, care datează din anul 1710 E.N, Venus din Săgetător ne spune că Ioana Liţă este foarte posibil să fi îmbrăcat haina unei femei de artă, a unei poete, actriţe sau... care avea o meserie venusiană. Fiindcă nu vorbim de timpuri chiar atât de îndepărtate, una dintre ţările născute în zodia Săgetătorului este Suedia, în care, astăzi.... nimeni nu suferă de sărăcie: toţi sunt optimişti şi fără stres. Ca şi Săgetători remarcabili, suedezii cultivă adevărul şi corectitudinea la rang de cult, iar Suedia este printre primele ţări în care noţiunea de democraţie a fost luată în serios. Va dori Ioana Liţă să aducă acest lucru şi aici, la noi, în România? Nu ar fi rău să fim toţi ...Săgetători, atunci!