Purtător al ecusonului FIFA, vâlceanul Augustus Constantin (34 ani) a ocupat locul 3 în clasamentul celor mai buni arbitri centrali din anul 2008, top întocmit de Comisia Centrală pe baza notelor observatorilor şi analizelor video. Constantin jr.a fost devansat în acest an de Cristi Balaj şi Alexandru Tudor.
Retrasă din vară de la echipa naţională, interul dreapta al Oltchimului, Steluţa Luca pariază pe colegele sale. "Echipa României demonstrează că este foarte valoroasă, a început cu dreptul şi sper să o ţină aşa până la final. Mă bucur mult pentru ele, cred că România va ajunge la acest European în semifinale sau chiar în finală. Chiar dacă în amicale nu a jucat bine, important este să ştii când să joci. Mi-a fost teamă de Ungaria şi cred că Norvegia va fi un adversar foarte puternic. Eu m-am retras de la naţională şi îmi voi continua activitatea la echipa de club, Oltchim până în 2010", a spus Steluţa Luca.
Baschet feminin, Divizia A.
Victorie la scor pentru CET.
CET Govora a spulberat sâmbătă, la Vâlcea, cu 90-39, pe Naţional Iaşi, în etapa a X-a a Diviziei A.
După două eşecuri consecutive în campionat, elevele antrenorului Mihai Toma au dres busuiocul, obţinând sâmbătă o victorie categorică: 90-39 cu Naţional Iaşi. După ce a pierdut primul sfert cu 21-22, echipa vâlceană s-a dezlănţuit şi a câştigat detaşat următoarele trei reprize: 23-4, 29-7 şi 17-6. Pentru CET au punctat Flori Diaconu 35, Milena Krstajic 17, Raluca Ungureanu 16, Liljana Latinovic 8, Bianca Voica 6, Tijana Rus 4, Janina Simionca 2 şi Georgeta Ştefan 2.
După 10 etape din sezonul regulat, CET Govora ocupă locul 4 în clasament, unul meritoriu dacă luăm în calcul problemele financiare cu care se confruntă clubul vâlcean în această perioadă. Miercuri, 10 decembrie, CET-ul va juca returul sferturilor de finală ale Cupei României, la Bucureşti, cu Rapid. Echipa antrenată de Mihai Toma este cu un picior în semifinalele cupei, după ce s-a impus în manşa tur cu scorul de 76-50.
Decimată de accidentări şi suspendări, CSM Rm. Vâlcea a pierdut sâmbătă, la Târgovişte, 1-2 cu FCM şi a încheiat turul Seriei B2 abia pe locul 4.
Coincidenţă sau nu, trei jucători de bază ai CSM-ului, aflaţi la limita suspendării, au încasat etapa trecută în Zăvoi într-un meci lejer(4-0 cu Lupeni) “galbenul” care i-a trimis mai devreme în vacanţă.
Astfel, CSM a mers la Târgovişte fără opt titulari de bază, Câju, Kutlacek, S.Popescu, I.Popa, Vătavu, Stromajer, Facundo şi Labun, toţi indisponibili, iar absenţa lor a cântărit enorm. Alin Artimon i-a titularizat pentru prima dată în acest sezon pe Grecu şi Olariu, iar Boroiban şi Vişa au revenit în formula de start după o lungă perioadă. Pe banca de rezerve a echipei vâlcene, M.Luca a fost singurul jucător de câmp care nu era junior.
Fără victorie în ultimele şapte jocuri şi cu un picior deja în Liga a IIII-a, FCM Târgovişte a îngenuncheat CSM-ul, tocmai când vâlcenii aveau ocazia să-şi consolideze locul 2. Jocul suspect de slab al echipei vâlcene a facilitat victoria dâmboviţenilor, care, după acest rezultat, încă mai speră la salvare
Gazdele au dominat prima repriză, în care portarul CSM-ului, Dorian Perianu şi-a salvat echipa în câteva situaţii delicate. Vâlcea avut şi baftă în minutul 21, când şutul lui Cherchez a lovit bara porţii lui Perianu. Acelaşi goal-keeper vâlcean se remarcă în minutul 48 şi scoate miraculos din faţa lui Cotuţ.
În plină dominare a gazdelor, CSM deschide scorul în minutul 56, când oportunistul atacant Boroiban reia în poartă, şutând din alunecare. Însă Vâlcea nu s-a bucurat mult timp de acest avantaj. Târgovişte egalează în minutul 63, când, la o lovitură liberă, centrarea lui B.Popescu este reluată cu capul în poartă de Oană. La acest rezultat, Boroiban este faultat în careul advers şi vâlcenii reclamă îndelung penalty, dar orădeanul Ciprian Danşa închide ochii. În acest context, FCM întoarce rezultatul în minutul 73, prin reuşita lui Cherchez. Pe final, Artimon forţează egalarea cu doi atacanţi, dar tot gazdele mai irosesc o ocazie mare prin B.Popescu.
Eşecul de la Târgovişte le aminteşte fanilor CSM-ului de eşecul din urmă cu un an şi jumătate de la Baia Mare, suferit tot în faţa unei echipe virtual retrogradate, rezultat care a anulat atunci visul de promovare al Vâlcei. Istoria s-a repetat sâmbătă, când alb-albaştrii au pierdut inexplicabil pe terenul unei echipe ca şi retrogradate.
FC TÂRGOVIŞTE – CSM. RM. VÂLCEA 2-1 (0-0)
Stadion: ”Eugen Popescu” , spectatori :150
Au marcat Oană ’64, Cherchez ’73 respectiv Boroiban ’57
FCM: Lunescu – Zidăroiu (’60 M. Tănase), M. Petre, Oană, Necatu (’65 Petculescu) – I. Constantin, Gâldău, B. Popescu, C. Anton (’68 Ndigwe) – Cotuţ, Cherchez. Antrenor: Ion Constantin
CSM: Perianu – Pasăre, Vişa, C. Dinu, Goge – Melcea (’73 M. Luca), Gârlă, Olariu, Grecu - R.Dobre, Boroiban. Antrenor: Alin Artimon.
Arbitri: Ciprian Danşa (Oradea) -Vladimir Urzică, Nicolae Botezatu (ambii Piatra Neamţ)
Supărat pe eşecul echipei sale, directorul-general din Zăvoi, Florin Verigeanu i-a criticat dur jucătorii care au evoluat mai puţin în acest sezon dar au fost titulari la Târgovişte din cauza absenţelor din lot. “Nu am jucat nimic la Târgovişte. Unii jucători fac mofturi că nu sunt titulari, dar când le vine şansa să joace, o fac foarte slab. Eu, dacă eram în locul lor, să mă bată o echipă ca Târgovişte, îmi rupeam legitimaţia şi mă lăsam de fotbal. Îmi vine să-i dau pe unii afară şi să renunţ şi eu, că mă îmbolnăvesc de inimă” a tunat Florin Verigeanu la adresa lui Vişa, Melcea, Grecu şi Dobre. .
Şeful clubului vâlcean a criticat şi arbitrajul orădeanului Ciprian Danşa. “După ce că nu am jucat noi nimic, ne-a mai dezavantajat şi arbitrajul. Primul gol al Târgoviştei a venit după o lovitură liberă inventată de arbitrul asistent, iar la 1-1 nu ni s-a dat un penalty clar la Boroiban, se vede clar şi pe casetă. Îmi este şi greaţă să mai aud de arbitraj”.
SportFiesta amanata
Fotbal, Liga a III-a, Damila Măciuca-Vişina Nouă 1-1
Damila Măciuca a remizat sâmbătă, 1-1, pe teren... + Stirea completa
SportCSM, sleit de puteri
Fotbal, Liga a II-a, Alro Slatina - CSM Râmnicu Vâlcea 2-0
CSM Râmnicu Vâlcea a avut o evoluţie slabă la... + Stirea completa