La Drăgoeşti, a fost finalizată amenajarea zonei centrale

 Breaking News

La Drăgoeşti, a fost finalizată amenajarea zonei centrale

La Drăgoeşti, a fost finalizată amenajarea zonei centrale
martie 05
20:40 2017

Pentru a bifa cât mai multe investiţii într-o localitate în care în urmă cu doar patru ani nu era apă, canalizarea era doar la stadiul de vis, iar în lipsa asfaltului pe uliţele satelor localnicii erau obligaţi să meargă cu cizme de cauciuc, în primul mandat al primarului Melente au existat perioade când fiecare sat al localităţii Drăgoeşti devenise un adevărat şantier. Primarul Gheorghe Melente spune că, la un moment dat, nu mai puţin de 13 lucrări se aflau în derulare pe străzile şi uliţele comunale din comună. Printre primele investiţii realizare cu bani chibzuiţi, din bugetul local, s-a numărat reabilitarea şi dotarea sediului primăriei şi amenajarea zonei centrale: „Când am devenit primar, clădirea primăriei era frumoasă pe dinafară, dar în interior avea în dotare doar trei calculatoare foarte vechi. M-am gândit atunci că degeaba fac eu lucruri frumoase în localitate, dacă nu este amenajată şi zona centrală. Am decis astfel să refacem clădirea primăriei la exterior şi interior, prin modernizarea fiecărui birou, dar şi dotarea instituţiei cu calculatore noi. Ţineam găleţi şi bidoane în pod, să nu vină apa de ploaie peste noi, deoarece ploua peste tot şi apa trecea prin tavan. Astăzi nu există practic nici un birou fără cel puţin două calculatoare, iar aparatul de lucru al primăriei, prin această schimbare are şi rezultate”, declară primarul.

 

Despre autor

Claudia Schiopu

Claudia Schiopu

Articole similare

0 Comentarii

Nu sunt comentarii

Vrei sa fii primul care comenteaya acest articol?

Scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *

Special

Magazinele dedicate șoferilor de camioane- truck shop-urile

Viața de șofer pe camion nu este una ușoară. Cei care practică această meserie spun că fie îți place, fie nu, nu există loc de compromis.

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale, mai ales pe cele online, de când ele au devenit o alternativă la extragerile oferite de Loteria Română: 5/40, 6/49, Noroc, Super Noroc, Joker şi Noroc Plus.

 

Evoluția linei Samsung Galaxy S: Top 4 cele mai distincte inovații ale uneia dintre cele mai de succes game de telefoane din lume

Anul 2010 a reprezentat momentul în care Samsung a devenit cu adevărat un colos pe piața telefoanelor mobile, în sensul că prin anunțarea lui Samsung Galaxy S, compania Coreeană a reușit să aducă pe piață un smartphone care să rivalizeze, într-adevăr, monopolul pe care Apple îl avea deja încă din 2007 prin al său Iphone.

 

Cum sa iti protejezi casa- Solutii inteligente pentru o locuinta comoda si sigura

Odata ce devii proprietarul unei case, este important sa iei toate masurile necesare pentru a-ti proteja casa de diversele tipuri de daune care pot aparea.

 

Cu siguranță te-ai săturat de clasica ținută de iarnă, formată din pantaloni groși, pulovere și cizme îmblănite.

Stirile pe zile

martie 2017
L Ma Mi J V S D
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  

Ultimele comentarii

Fie că bunul D-zeu și Maica Sf., împreună cu ocrotitorul,acestor ținuturi,,,,,,SF.si marele mucenic////Grigore Decapolitul""'''''sa vă...

Ma bucur tare mult sa vad un om concentrat pe productie si locuri de munca....

De ce nu isi "arondeaza" de pilda...Tomsaniul? Pentru ca "corb la corb nu-si scoate ochii?...iar...

Sunt Popescu Gabriel fostul Director al Caminului Balcesti ceea ce a-ti scris despre mine este...

Doar ca noi, cei care traim in sudul judetului nu vrem sa devenim groapa de...

Bună, acesta este un comentariu. Pentru a începe moderarea, editarea și ștergerea comentariilor, te rog...