Prefectul Renga scapă din nou de demitere – Impact real

Prefectul Renga scapă din nou de demitere

 Breaking News

Prefectul Renga scapă din nou de demitere

Prefectul Renga scapă din nou de demitere
martie 09
19:42 2017

 

Prefectul de Vâlcea, Radu Renga a scăpat din nou de valul demiterilor care s-au făcut la nivel naţional. În schimb, mult mai puţin norocos din acest punct de vedere a fost colegul său, prefectul din judeţul de unde provine şeful „de facto” al PSD, Liviu Dragnea. Totodată, Guvernul PSD a inventat cu ocazia schimbărilor şi funcţia de prefect „cu caracter temporar”. Executivul a adoptat recent o serie de hotărâri de Guvern privind încetarea exercitării unor funcţii publice de prefect sau subprefect, precum şi numiri, cu caracter temporar, în aceste funcţii publice. S-a decis astfel încetarea exercitării, cu caracter temporar, prin detaşare în condiţiile legii, a funcţiei publice de prefect al judeţului Suceava de către domnul Harasim Constantin; locul său fiind luat, tot prin detaşare cu caracter temporar, de doamna Adomnicăi Mirela-Elena. La Teleorman a fost schimbat în aceleaşi condiţii prefectul Liviu Dumitraşcu, în locul său fiind numit Florinel Dumitrescu. Pentru judeţul Sălaj, prefectul Niţu Marin a fost numit inspector guvernamental, locul său fiind luat de Florian Florin. La Giurgiu Fabian Ţîrcă este prefect cu caracter temporar, în timp ce la Prahova această funcţie este ocupată acum de Emil Drăgănescu, iar la Timiş de Franţescu Daniel-Cristian.

Despre autor

Alina Monea

Alina Monea

Articole similare

0 Comentarii

Nu sunt comentarii

Vrei sa fii primul care comenteaya acest articol?

Scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *

Special

Magazinele dedicate șoferilor de camioane- truck shop-urile

Viața de șofer pe camion nu este una ușoară. Cei care practică această meserie spun că fie îți place, fie nu, nu există loc de compromis.

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale, mai ales pe cele online, de când ele au devenit o alternativă la extragerile oferite de Loteria Română: 5/40, 6/49, Noroc, Super Noroc, Joker şi Noroc Plus.

 

Evoluția linei Samsung Galaxy S: Top 4 cele mai distincte inovații ale uneia dintre cele mai de succes game de telefoane din lume

Anul 2010 a reprezentat momentul în care Samsung a devenit cu adevărat un colos pe piața telefoanelor mobile, în sensul că prin anunțarea lui Samsung Galaxy S, compania Coreeană a reușit să aducă pe piață un smartphone care să rivalizeze, într-adevăr, monopolul pe care Apple îl avea deja încă din 2007 prin al său Iphone.

 

Cum sa iti protejezi casa- Solutii inteligente pentru o locuinta comoda si sigura

Odata ce devii proprietarul unei case, este important sa iei toate masurile necesare pentru a-ti proteja casa de diversele tipuri de daune care pot aparea.

 

Cu siguranță te-ai săturat de clasica ținută de iarnă, formată din pantaloni groși, pulovere și cizme îmblănite.

Stirile pe zile

martie 2017
L Ma Mi J V S D
« feb.   apr. »
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  

Ultimele comentarii

Fie că bunul D-zeu și Maica Sf., împreună cu ocrotitorul,acestor ținuturi,,,,,,SF.si marele mucenic////Grigore Decapolitul""'''''sa vă...

Ma bucur tare mult sa vad un om concentrat pe productie si locuri de...

De ce nu isi "arondeaza" de pilda...Tomsaniul? Pentru ca "corb la corb nu-si scoate ochii?...iar...

Sunt Popescu Gabriel fostul Director al Caminului Balcesti ceea ce a-ti scris despre mine este...

Doar ca noi, cei care traim in sudul judetului nu vrem sa devenim groapa de...

guest test post bbcode html http://googlee.te/ simple...

Bună, acesta este un comentariu. Pentru a începe moderarea, editarea și ștergerea comentariilor, te rog...