Creditorii SC Oltchim SA au aprobat modificarea planului de reorganizare care priveşte exclusiv metoda de vânzare

 Breaking News
Creditorii SC Oltchim SA au aprobat modificarea planului de reorganizare care priveşte exclusiv metoda de vânzare
martie 13
05:21 2017

În data de 6 martie 2017, ora 15.00 a avut loc la Hotel DoubleTree by Hilton Bucharest Unirii Square, localizat în Bucureşti, şedinţa Adunării Creditorilor de la societatea Oltchim SA Râmnicu Vâlcea, având pe ordinea de zi exprimarea votului cu privire la modificarea planului de reorganizare a activităţii întreprinderii. Potrivit unui comunicat de presă, în şedinţa Adunării Creditorilor din data de 6 martie 2017 a fost aprobată modificarea planului de reorganizare a activităţii societăţii, de toate categoriile de creditori. Modificarea planului priveşte exclusiv metoda de vânzare a SC Oltchim SA (toate celelalte prevederi ale planului rămânând în vigoare), în sensul în care se va face ofertarea şi vânzarea activelor pe pachete de active funcţionale şi nu prin metoda transferului activelor şi activităţii actuale pe SC Oltchim SPV SRL, întrucât metoda iniţial aprobată nu observă, în opinia Uniunii Europene, principiul discontinuităţii economice, fapt care atrage riscul recuperării presupusului ajutor de stat de la cumpărători. Peste 70% dintre creditorii SC Oltchim SA au votat pentru modificarea planului de reorganizare a activităţii combinatului chimic vâlcean. Soluţia de divizare a SC Oltchim SA în 9 pachete de active a fost acceptată. Administratorul judiciar Gheorghe Piperea a declarat că măsurile de protecţie socială vor fi respectate. Creditorii care s-au înscris la masa credală la începutul insolvenţei se împart în patru categorii: băncile, salariaţii, bugetul de stat (Casa de Pensii şi Casa de Asigurări de Sănătate) şi chirografarii (Apele Române şi CET Govora). Ordinea aceasta este dată de gradul de prioritate în care vor fi plătiţi creditorii SC Oltchim SA, în momentul privatizării combinatului chimic vâlcean. Luni, 6 martie 2017, reprezentaţii băncilor care aşteaptă bani de la SC Oltchim SA au votat în proporţie de 53% modificarea planului de reorganizare, reprezentanţii salariaţilor – 66%, cei ai bugetului de stat – 93%, iar reprezentanţii chirografarilor au fost de acord în proporţie de 100%. Asta înseamnă că nu are cine să atace, cu apel, viitoarea decizie a judecătorului sindic, pentru că majoritatea fiecărui grup de creditori de la SC Oltchim SA a votat modificarea.

 

Ministerul Economiei a luat act de acordul creditorilor SC Oltchim SA

 

Joi, 9 martie 2017, Mihai Tudose, ministrul Economiei, a avut la Râmnicu Vâlcea o nouă rundă de discuţii cu reprezentanţii sindicatelor, administratorii judiciari, administratorul special şi conducerea SC Oltchim SA despre stadiul procesului de vânzare după insolvenţă a companiei. Procesul vânzării de active ale combinatului chimic vâlcean este într-un stadiu avansat, Ministerul Economiei luând act de acordul recent al creditorilor, de divizare a combinatului în 9 pachete de active. „Cunosc foarte bine situaţia combinatului chimic vâlcean şi recunosc rolul deosebit pe care acesta îl are în economia locală şi în cea naţională. Mai mult, cred că este important să dezvoltăm un ecosistem economic în jurul combinatului, legat de un viitor hub energetic, prin care să dăm substanţă mediului de afaceri din zonă. Rezultatele bune înregistrate îmi confirmă încrederea în păstrarea statutului de actor regional important în domeniul chimic în piaţa centrala şi est europeană. Guvernul este preocupat de situaţia comunităţii locale şi avem dialog permanent cu administratorii şi reprezentanţii salariaţilor, pentru a ne asigura că rezultatul aplicării planului de reorganizare va răspunde nevoilor reale ale companiei, statului şi angajaţilor”, a declarat ministrul Mihai Tudose. Ministrul a mulţumit liderilor de sindicat şi, prin intermediul lor, oamenilor pe care aceştia îi reprezintă atât pentru răbdarea, cât şi pentru sprijinul pe care l-au acordat de-a lungul timpului, în acest proces complicat. Ministrul Economiei va avea în următoarele zile o serie de întâlniri la obiective din industria de apărare şi minerit din Orăştie, Alba Iulia şi Deva, cum ar fi Cupru Min, si CNCAF Minvest SA Deva. SC Oltchim SA, societate aflată în insolvenţă este administrată de consorţiul Rominsolv-BDO, în calitate de administrator judiciar. Decizia şi modalităţile de vânzare au loc în cadrul reorganizării judiciare, iar cei care decid sunt creditorii. Planul de reorganizare a SC Oltchim SA prevede că activele esenţiale vor fi oferite la vânzare grupate în noua pachete, astfel: uzinele Clor-Alkali Râmnicu Vâlcea; Uzina Oxo-alcooli Râmnicu Vâlcea; uzinele Propilen-oxid şi Polioli Râmnicu Vâlcea; servicii Site Râmnicu Vâlcea; peste 1.000 de vagoane de cale ferată; procesare PVC; Uzina petrochimică VCM-PVC Râmnicu Vâlcea; Uzina Petrochimică Bradu-Piteşti şi Uzina Anhidridă Ftalică. Modificarea planului de reorganizare a SC Oltchim SA, respectiv actualizarea acestuia în raport cu constrângerile rezultate în urma începerii procedurii de investigare declanşată de Comisia Europeană se impuneau din următoarele considerente: procedura de vânzare inclusă în planul iniţial conţine elemente compatibile cu existenţa continuităţii economice, fapt care va determina extinderea recuperării ajutorului de stat de la potenţialii cumpărători. În ipoteza sus-menţionată, este foarte probabil ca potenţialii investitori să se retragă, împrejurare care ar determina imposibilitatea implementării planului de reorganizare aprobat, cu riscul evident al deschiderii procedurii falimentului împotriva SC Oltchim SA. Pentru eliminarea tuturor riscurilor atât procesul de vânzare, cât şi rezultatul acestuia trebuie să se facă cu observarea principiului discontinuităţii economice.

 

Ofertele finale pentru vânzarea pe bucăţi a Oltchim, aşteptate în aprilie

 

Adunarea Creditorilor de la SC Oltchim SA a avut loc abia în data de 6 martie 2017, în condiţiile în care investitorii au depus deja oferte neangajante şi s-a intrat în etapa accesării camerei de date a combinatului chimic vâlcean. Ofertele finale pentru vânzarea, pe bucăţi, a SC Oltchim SA sunt aşteptate undeva în luna aprilie. Unele surse susţin că investitorii au fost încurcaţi de faptul că le-au fost prezentate două date limită pentru depunerea ofertelor finale, respectiv 31 martie 2017, care apare în planul de reorganizare, şi 3 aprilie 2017, care apare în procedura de vânzare a consultantului AT Kearney. Consultanţii AT Kearney şi White Case se ocupă de noul proces de vânzare a SC Oltchim SA, pentru 1,3 milioane de euro. Recent, omul de afaceri Ştefan Vuza, care controlează SC Chimcomplex SA Borzeşti, şi Wojciech Zaremba, reprezentantul Petro Carbo Chem în România (acţionar minoritar semnificativ al SC Oltchim SA), au confirmat că urmau să depună oferte pentru cumpărarea activelor combinatului chimic vâlcean, în timp ce alte surse susţineau că printre investitorii interesaţi s-ar regăsi şi companii din China, Kuweit şi Israel. Conform declaraţiei preşedintelui Consiliului de Administraţie al SC Chimcomplex SA Borzeşti, Virgiliu Băncilă, oferta depusă se referă la modulele de active viabile, de utilităţi şi logistică şi la activele care vor constitui baza dezvoltării viitoare a platformei.

Conducerea SC Oltchim SA va face demersurile de expunere pe piaţă a activelor, într-o formă adecvată. Activele vor fi vândute în starea în care se găsesc, cumpărătorii achiziţionând în cunoştinţă de cauză. Se recomandă ca orice persoană interesată să efectueze o inspecţie a activului scos la vânzare. Persoanele interesate vor depune oferta scrisă în care vor specifica preţul oferit pentru activul scos la vânzare. Vor fi organizate 6 licitaţii publice săptămânale, cu strigare, în urcare, la sediul SC Oltchim SA. În ipoteza în care o şedinţa de licitaţie nu poate fi organizată, consorţiul de administratori judiciari va notifica aceasta prin intermediului site-urilor proprii, calendarul licitaţiilor urmând să fie decalat conform notificării. Comisia de licitaţie va fi formată din trei membri, reprezentanţi ai consorţiului de administratori judiciari, desemnaţi de acesta prin decizie. Unul dintre cei trei membri astfel desemnaţi va îndeplini calitatea de preşedinte al comisiei de licitaţie. În urmă cu un an, Comisia Europeană a demarat o procedură de investigare formală, reglementată de tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, împotriva anumitor măsuri adoptate de creditorii bugetari ai SC Oltchim SA, în special, anularea obligaţiilor, alocarea de noi datorii şi continuarea furnizării de servicii. La sfârşitul acestei proceduri de investigare, care s-ar putea extinde pe încă o perioadă de un an sau mai mult, Comisia Europeană poate adopta o decizie de recuperare, în sensul obligării SC Oltchim SA la plata ajutorului de stat acordat, pretins a fi nelegal. Într-o atare ipoteză, beneficiarul ajutorului de stat are obligaţia de a-l returna. În mod obişnuit, este vorba despre compania care a obţinut fonduri din partea statului.

 

Pentru fiecare salariat preluat se va calcula un bonus de 5.000 de euro

 

Un cumpărător al activelor SC Oltchim SA va putea prelua cel mult jumătate dintre angajaţii societăţii, iar pentru fiecare salariat care va fi preluat i se va calcula un bonus de 5.000 de euro, conform planului de reorganizare modificat al companiei, aprobat în şedinţa Adunării Creditorilor din 6 martie 2017. Documentul specifică faptul că nu există obligaţia preluării salariaţilor SC Oltchim SA împreună cu activele. Reangajarea salariaţilor nu reprezintă o condiţionare a investitorilor în vederea cumpărării pachetelor de active, dar există probabilitatea ca unii dintre aceştia să dorească să preia salariaţi. O procedură de preluare a salariaţilor de la SC Oltchim SA se poate implementa cu respectarea următoarelor obiective: societatea va constitui o listă cu salariaţii care doresc să fie preluaţi de ofertanţi, aceşti salariaţi angajându-se să înceteze unilateral contractul colectiv de muncă încheiat cu SC Oltchim SA, în contextul în care vor fi aleşi pentru a fi preluaţi de ofertanţi. Ofertanţii nu sunt obligaţi să preia vreun salariat, preluarea fiind o opţiune pusă la dispoziţia ofertanţilor. În etapa ofertei finale, ofertanţii trebuie să prezinte un angajament final de preluare a salariaţilor SC Oltchim SA din lista constituită pentru o perioadă de minim 24 luni; se vor putea prelua, de către un cumpărător, maxim 50% din numărul total de angajaţi ai SC Oltchim SA. Evaluarea ofertelor va conţine un angajament ferm de preluare a unor salariaţi. La finalizarea procesului de ofertare pot exista mai multe oferte finale (maximale) angajante pentru unul sau mai multe pachete de active. În vederea selectării ofertei sau ofertelor câştigătoare se va convoca Adunarea creditorilor, decizia fiind luată în conformitate cu prevederile din Legea nr. 85/2006. Pentru asigurarea succesului procesului de vânzare, precum şi în vederea maximizării averii debitoarei, informaţiile care ţin de etapele intermediare ale procesului de vânzare, respectiv negocierile cu potenţialii ofertanţi sunt confidenţiale şi nu vor fi făcute publice. Documentul prevede clar că nu există obligaţia preluării salariaţilor SC Oltchim SA împreună cu activele, iar datoriile societăţii debitoare, inclusiv datoriile potenţiale de mediu, rămân în sarcina acesteia. Criteriul esenţial pentru selectarea ofertantului sau ofertanţilor câştigători este valoarea maximă a sumei ofertelor transmise, definită ca sumă maximă distribuibilă către creditori, după deducerea tuturor obligaţiilor SC Oltchim SA, conform legislaţiei în vigoare. Preţul din ofertă trebuie exprimat în euro şi nu sub formă de interval valoric. Preţul trebuie să fie cash şi trebuie să se plătească în întregime la finalizarea tranzacţiei, fără vreo opţiune de recalculare ulterioară sau vreo formă de întârziere a plăţilor sau de diminuare ulterioară a preţului ofertat. Metodologia pentru identificarea ofertei câştigătoare este următoarea: cea mai mare ofertă monetară pentru fiecare activ sau pachet de active la data finalizării tranzacţiei, plus parte din valoarea monetară a obligaţiilor voluntare ale cumpărătorului de a reangaja salariaţi actuali ai SC Oltchim SA, sau minus obligaţii monetare din partea vânzătorului faţă de cumpărător, referitoare la orice condiţii precedente sau subsecvente datei de încheiere a tranzacţiei sau vânzării. În cazul unor oferte egale pentru un activ sau pachet de active, licitaţia este repetată până ce se va obţine o oferta maximală.

Despre autor

Mihai Roman

Mihai Roman

Articole similare

0 Comentarii

Nu sunt comentarii

Vrei sa fii primul care comenteaya acest articol?

Scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *

Cautam sudori de sarma plina, sudori de sarma tubulara si lacatusi pentru un proiect urgent in Germania si Spania.
 Proba de lucru se va sustine in Bucuresti.
 Pentru detalii si programare la proba sunati la 0728865354.

Special

De ce și cum să alegi un scaun de masaj? Află cele mai importante aspecte

Lumea este într-o continuă schimbare și ritmul vieții pare să fie unul din ce în ce mai alert, mai rapid, iar toate acestea se concretizează într-un nivel de stres foarte ridicat.

Ce aşteptări să ai de la fotograful de nuntă – Jadoris ne explică

Este foarte uşor să critici, cum este la fel de uşor să te impui, dar când nu ştii cum stă treaba într-un domeniu nu faci decât să arunci vorbe grele peste o muncă titanică.

Curăţenia de vară – Clinit.ro ne oferă soluţii

Fiecare sezon este un motiv pentru curăţenie aprofundată. Fiecare zi este o altă ocazie pentru asta.

Cum sa-ti renovezi casa in 5 pasi

Toata lumea isi doreste o locuinta mai moderna, utilata cu tot felul de aparate electrocasnice, care fac viata proprietarului mult mai usoara, cu un mobilier in ton cu tendintele actuale, trasate de designerii de interior, in care lumina naturala sa scalde fabulos interiorul.

Află care este aspectul vital unei mașini, pe care mulți șoferi îl ignoră! Cum poți avea un plus de performanță și siguranță la volan?

România este în prezent una dintre țările europene în care procentul de posesori auto este unul foarte ridicat.

Stirile pe zile

martie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Feb   Apr »
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  

Ultimele comentarii

Fie că bunul D-zeu și Maica Sf., împreună cu ocrotitorul,acestor ținuturi,,,,,,SF.si marele mucenic////Grigore Decapolitul""'''''sa vă...

Ma bucur tare mult sa vad un om concentrat pe productie si locuri de...

De ce nu isi "arondeaza" de pilda...Tomsaniul? Pentru ca "corb la corb nu-si scoate ochii?...iar...

Sunt Popescu Gabriel fostul Director al Caminului Balcesti ceea ce a-ti scris despre mine este...

Doar ca noi, cei care traim in sudul judetului nu vrem sa devenim groapa de...

guest test post bbcode html http://googlee.te/ simple...

Bună, acesta este un comentariu. Pentru a începe moderarea, editarea și ștergerea comentariilor, te rog...