Localitatea Berislăveşti a ajuns la stadiul de a avea utilităţi de oraş

 Breaking News
Localitatea Berislăveşti a ajuns la stadiul de a avea utilităţi de oraş
martie 20
06:07 2017

Unul dintre cei mai activi primari din judeţul Vâlcea, Ion Buşagă, a reuşit să aducă localitatea pe care o conduce la stadiul de comună cu utilităţi de oraş. În acest moment, modernizarea drumurilor este prioritară pentru primarul Buşagă, dar şi introducerea reţelei de canalizare. Primarul susţine că, în perioada următoare, beneficiind de un cadru natural deosebit, administraţia locală se va preocupa să valorifice potenţialul turistic al zonei. „În aceşti ani am putut să realizez multe, aproape tot ce mi-am propus. Am implementat multe programe cu finanţare nerambursabilă cu care am realizat modernizarea şi dotarea căminelor culturale din toate satele comunei. Cu fonduri atrase de la Guvern sau cu bani europeni în toate aceste mandate am construit poduri, am reabilitat, modernizat şi dotat toate şcolile şi dispensarele din localitate. Avem reţea de apă curentă, iar în acest mandat se va finaliza şi sistemul de canalizare. În satul Dângeşti s-a modernizat biserica în totalitate, urmând să primim fonduri pentru recondiţionarea Schitului Berislăveşti. Tot în aceste mandate am modernizat primăria. În acea perioadă, când s-a construit Primăria Berislăveşti, din fonduri proprii am construit şi un pod peste pârâul Brădişor, care face legătura cu podul construit peste pârâul Coisca, pentru a se asigura astfel legătura cu cătunul Valea Mamului. Pentru perioada următoare trebuie să beneficiem de faptul că localitatea a ajuns la stadiul de a avea utilităţi de oraş şi un cadru natural deosebit iar ţinta noastră, pentru următoarea perioadă este valorificarea potenţialului turistic al zonei”, spune primarul. Oamenii acestor locuri sunt oameni frumoşi, mândri de localitatea lor, care îndrăgesc frumuseţea şi varietatea cadrului natural, precum şi bogăţia elementelor cu caracter cultural şi istoric. Toate acestea conferă comunei Berislăveşti un potenţial turistic remarcabil. Parte a Depresiunii Loviştea, aşezată la poalele Masivului Cozia, comuna Berislăveşti are în apropiere şi câteva monumente arhitectonice, cum ar fi: Mânăstirea Berislăveşti, Castrul Roman Rădăcineşti, fostul schit Scăuieni şi Cabana Cozia din masivul Cozia, toate fiind în măsură să stârnească interesul turiştilor pentru această zonă. Drumul către Cabana Cozia este de asemenea un traseu pe care nu ar trebui să îl evite nici un turist ajuns în zonă.

Despre autor

Claudia Schiopu

Claudia Schiopu

Articole similare

0 Comentarii

Nu sunt comentarii

Vrei sa fii primul care comenteaya acest articol?

Scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *

Special

Totul despre motoarele electrice

Încă de la crearea materiei există şi electricitatea. Grecii din vechime ştiau ca obiectele usoare pot fi atrase prin frecare, însă avantajul electricităţii a fost descoperit abia mai târziu.

Probioticele şi rolul acestora în întărirea imunităţii la copii

Stiaţi că în corpul fiecăruia există bacterii prietenoase, ce joacă un deosebit rol în funcţionarea corespunzătoare a corpului pe toată durata vieţii?

TOP 5 cele mai frumoase meserii

V-ați întrebat vreodată în ce domeniu v-ar plăcea cel mai mult să lucrați? Cu siguranță ați făcut asta!

Alternative pentru izolarea termică a clădirilor – eficienţa vatei bazaltice

Piaţa izolaţiilor termice oferă o varietate de materiale prin care se poate asigura protecţia termică a clădirilor.

Stirile pe zile

martie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Feb   Apr »
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  

Ultimele comentarii

Fie că bunul D-zeu și Maica Sf., împreună cu ocrotitorul,acestor ținuturi,,,,,,SF.si marele mucenic////Grigore Decapolitul""'''''sa vă...

Ma bucur tare mult sa vad un om concentrat pe productie si locuri de...

De ce nu isi "arondeaza" de pilda...Tomsaniul? Pentru ca "corb la corb nu-si scoate ochii?...iar...

Sunt Popescu Gabriel fostul Director al Caminului Balcesti ceea ce a-ti scris despre mine este...

Doar ca noi, cei care traim in sudul judetului nu vrem sa devenim groapa de...

guest test post bbcode html http://googlee.te/ simple...

Bună, acesta este un comentariu. Pentru a începe moderarea, editarea și ștergerea comentariilor, te rog...