Florian Marin, uns de PSD prefect al judeţului Vâlcea

 Breaking News
Florian Marin, uns de PSD prefect al judeţului Vâlcea
martie 22
18:34 2017
  • Fostul inspector-şef al ISJ i-a luat locul prefectului Radu Renga

Aşa cum anticipam într-un articol publicat în urmă cu două săptămâni, inevitabilul pentru prefectul Radu Renga s-a produs, acesta fiind demis din funcţie începând cu data de 22 martie 2017, la mai puţin de un an de la preluarea mandatului de prefect. După ce a schimbat aproape jumătate dintre prefecţii din România în ultimele săptămâni, Guvernul Grindeanu a adoptat şi în ședința de astăzi o serie de hotărâri privind încetarea exercitării unor funcții publice de prefect sau subprefect, precum şi numiri, cu caracter temporar, în aceste funcții publice. Astfel că, noul prefect al judeţului Vâlcea este fostul inspector-şef al IPJ Vâlcea, Florian Marin, iar Radu Renga se întoarce la funcţia de inspector guvernamental, poziţie deţinută înainte a veni la Vâlcea. Florian Marin a ieşit la pensie în urmă cu un an şi a decis să se înscrie în politică, alegând PSD. La ultimele două campanii electorale, Marin a fost cel care a “dirijat” activul de partid şi a făcut-o bine, astfel ca PSD-ul a reuşit să câştige detaşat atât alegerile locale, cât şi cele parlamentare.

Ramona BĂLTEANU

 

Despre autor

Ramona Balteanu

Ramona Balteanu

Articole similare

0 Comentarii

Nu sunt comentarii

Vrei sa fii primul care comenteaya acest articol?

Scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *

Special

Cu siguranță te-ai săturat de clasica ținută de iarnă, formată din pantaloni groși, pulovere și cizme îmblănite.

 

Angajarea în videochat – mai avantajoasă decât s-ar putea crede

Chiar dacă este vorba despre un domeniu privit dezaprobator de unii, nu poate fi negat faptul că a cunoscut o dezvoltare impresionantă în ultimii ani.

Rapidauto.ro este un magazin online de piese auto cu peste 17 ani vechime

Echipa RapidAuto.ro a început ca un distribuitor de piese auto în zona de vest a României, sub numele de Best Auto Vest, ajungând prin BestAutoVest.ro până la a fi un retalier online de piese şi accesorii auto adaptat la nevoile consumatorului modern.

Vrei sa faci plaja in luna ianuarie? Iata ce destinatii sa alegi!

Pentru cei mai multi romani, luna ianuarie inseamna revenirea la job-ul pe care il au, dupa o vacanta de cateva zile cu ocazia sarbatorilor. Pentru altii, insa, prima luna din an reprezinta un prilej de a lua o pauza si de a pleca in aventura vietii lor, in destinatii exotice, unde este cald si soare.

Firmele de transport rutier versus avion – ce sa alegem?

In ultimul timp,apare tot mai des intrebarea: de ce sa merg cu autocarul si sa petrec n ore intrafic daca pot sa merg cu avionul si sa ajung in 2-3 ore?

Stirile pe zile

martie 2017
L Ma Mi J V S D
« feb.   apr. »
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  

Ultimele comentarii

Fie că bunul D-zeu și Maica Sf., împreună cu ocrotitorul,acestor ținuturi,,,,,,SF.si marele mucenic////Grigore Decapolitul""'''''sa vă...

Ma bucur tare mult sa vad un om concentrat pe productie si locuri de...

De ce nu isi "arondeaza" de pilda...Tomsaniul? Pentru ca "corb la corb nu-si scoate ochii?...iar...

Sunt Popescu Gabriel fostul Director al Caminului Balcesti ceea ce a-ti scris despre mine este...

Doar ca noi, cei care traim in sudul judetului nu vrem sa devenim groapa de...

guest test post bbcode html http://googlee.te/ simple...

Bună, acesta este un comentariu. Pentru a începe moderarea, editarea și ștergerea comentariilor, te rog...