Bugetul de venituri şi cheltuieli al Consiliului Judeţean Vâlcea pentru 2017, aprobat la un nivel estimat de 57 de milioane de euro

 Breaking News
Bugetul de venituri şi cheltuieli al Consiliului Judeţean Vâlcea pentru 2017, aprobat la un nivel estimat de 57 de milioane de euro
aprilie 03
04:39 2017

 

La sfârşitul săptămânii trecute, Consiliul Judeţean Vâlcea a aprobat bugetul propriu al judeţului Vâlcea, lista obiectivelor de investiţii ale Consiliului Judeţean Vâlcea, finanţate parţial sau integral de la buget şi numărul de personal şi fondul aferent salariilor de bază din aparatul de specialitate şi din instituţiile şi serviciile publice finanţate din bugetul local, pentru anul 2017. S-au făcut şi estimări pentru anii 2018-2020, dar s-a votat şi programul lucrărilor de întreţinere şi reparaţii drumuri şi poduri judeţene pentru anul acesta. Veniturile Consiliului Judeţean Vâlcea sunt grupate după caracterul lor (fiscal sau nefiscal) şi după sursa de provenienţă, în cadrul fiecărei subdiviziuni preliminându-se nivelul încasărilor. Pentru anul 2017, încasările estimate sunt la nivelul de 258,837 milioane de lei (57 de milioane de euro), din care 64,7 milioane de lei reprezintă sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate la nivelul judeţelor. În conformitate cu prevederile din Legea bugetului de stat pentru anul 2017, suma de 64,7 milioane de lei se va utiliza astfel: 16,24 milioane de lei pentru finanţarea cheltuielilor cu susţinerea sistemului de protecţie a copilului; 19,15 milioane de lei pentru finanţarea cheltuielilor cu susţinerea centrelor de asistenţă socială a persoanelor cu handicap; 76.000 de lei pentru finanţarea cheltuielilor aferente Căminului pentru persoane vârstnice; 6,92 milioane de lei pentru finanţarea drepturilor privind acordarea de produse lactate şi de panificaţie pentru elevii din învăţământul primar şi gimnazial de stat şi privat, precum şi pentru copiii preşcolari din grădiniţele de stat şi private cu program normal de 4 ore, potrivit prevederilor OUG nr. 96/2002; 10,58 milioane de lei pentru finanţarea cheltuielilor aferente învăţământului special şi centrului judeţean de resurse şi asistenţă educaţională; 10,76 milioane de lei pentru plata contribuţiilor personalului neclerical angajat în unităţile de cult din ţară şi pentru finanţarea cheltuielilor Direcţiei Judeţene de Evidenţă a Populaţiei Vâlcea.

 

Subvenţiile de la bugetul de stat au fost evaluate la 94,37 milioane lei

În conformitate cu prevederile din Legea bugetului de stat pe anul 2016, prin anexa nr. 1 la Decizia nr. 3 din 23 februarie 2017, a şefului Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Vâlcea au fost repartizate judeţului Vâlcea sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată şi sume din cota de 18,5% din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale în valoare totală de 31,78 milioane de lei, din care 17,17 milioane de lei reprezintă sume din cota de 18,5% din impozitul pe venit şi 14,6 milioane de lei – sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetului. În conformitate cu prevederile din Legea finanţelor publice locale nr. 273/2006, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vâlcea a evaluat veniturile din cota defalcată din impozitul pe venit (11,25%) încasat la bugetul de stat la nivelul de 38,62 milioane de lei. Prin hotărârea privind repartizarea pe unităţi administrativ-teritoriale a sumelor destinate finanţării cheltuielilor privind drumurile judeţene şi comunale, pentru anul 2017, din suma totală de 11,05 milioane de lei, aprobată judeţului Vâlcea, pentru finanţarea cheltuielilor drumurilor judeţene s-a decis utilizarea sumei de 7,68 milioane de lei din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată. În baza prevederilor din Legea nr. 273/2006 au fost evaluate veniturile proprii, formate din impozite, taxe, contribuţii, alte vărsăminte şi alte venituri, în sumă de 5,53 milioane de lei, iar subvenţiile de la bugetul de stat şi alte bugete au fost evaluate la suma totală de 94,37 milioane de lei, astfel: 4,28 milioane de lei subvenţii de la bugetul de stat către bugetele locale necesare susţinerii derulării proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare; 89,64 milioane de lei subvenţii pentru finanţarea drepturilor acordate persoanelor cu handicap; 11,08 milioane de lei sume ce urmează să fie primite de la UE în contul plăţilor efectuate; 5 milioane de lei sume ce se vor utiliza din excedentul bugetului local pentru finanţarea cheltuielilor secţiunii de dezvoltare. Suma de 15,16 milioane de lei reprezintă creditele necesare funcţionării activităţii aparatului propriu al Consiliului Judeţean Vâlcea, respectiv pentru asigurarea cheltuielilor de personal, a cheltuielilor cu bunurile şi serviciile, a cotizaţiilor şi contribuţiilor Consiliului Judeţean Vâlcea la organismele din care acesta face parte, precum şi pentru realizarea unor investiţii publice şi achiziţionarea unor dotări independente. În cadrul cheltuielilor de personal sunt cuprinse şi creditele bugetare aferente punerii în aplicare a Deciziei civile pronunţată de Curtea de Apel Piteşti în Dosarul nr. 3216/90/2015, care a avut ca obiect litigiul privind funcţionarii publici (drepturi salariale). De asemenea, în suma totală de 15,16 milioane de lei sunt prevăzute şi fonduri pentru reabilitarea şi modernizarea spaţiilor aferente fostei Policlinici cu plată, reabilitarea spaţiilor aferente clădirii Centrului Militar Judeţean, precum şi pentru Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor Vâlcea.

 

11 milioane lei vor fi ratele de capital aferente împrumuturilor contractate

În anul 2017, încasările estimate sunt la nivelul de 258,837 milioane de lei (57 de milioane de euro). Pentru acest an, Consiliul Judeţean Vâlcea a aprobat repartizarea următoarelor sume: 1,128 milioane de lei reprezintă transferuri către Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor Vâlcea, în completarea veniturilor proprii ale acestei instituţii, pentru asigurarea creditelor bugetare necesare cheltuielilor de personal şi a cheltuielilor cu bunurile şi serviciile; 377.000 de lei pentru asigurarea creditelor bugetare necesare cheltuielilor cu indemnizaţiile de hrană şi periculozitate, precum şi a cheltuielilor cu bunuri şi servicii, la Serviciul Public Judeţean Salvamont-Salvaspeo Vâlcea; 300.000 de lei reprezintă fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Consiliului Judeţean Vâlcea; 2 milioane de lei pentru asigurarea creditelor necesare plăţii dobânzilor şi comisioanelor aferente împrumuturilor contractate; 11 milioane de lei pentru asigurarea creditelor bugetare necesare rambursării ratelor de capital aferente împrumuturilor contractate de Consiliul Judeţean Vâlcea, în anii precedenţi pentru realizarea proiectelor cu finanţare externă nerambursabilă cât şi a obiectivelor de investiţii finanţate din veniturile proprii; 400.000 de lei pentru asigurarea creditelor bugetare necesare cheltuielilor cu bunurile şi serviciile şi cheltuielile de capital la Centrul Militar Judeţean Vâlcea; 390.000 de lei pentru asigurarea creditelor bugetare necesare cheltuielilor cu bunurile şi serviciile la Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” Vâlcea; 3 milioane de lei pentru asigurarea creditelor bugetare necesare cheltuielilor de funcţionare la aparatul propriu al Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Vâlcea; 4,44 milioane de lei pentru asigurarea creditelor bugetare necesare cheltuielilor de funcţionare la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Băbeni; 3,51 milioane de lei pentru asigurarea creditelor bugetare necesare cheltuielilor de funcţionare la Şcoala Profesională Specială Bistriţa; 147.980 de lei pentru asigurarea creditelor bugetare necesare întocmirii documentaţiei tehnico-economice, în vederea promovării proiectului „Creşterea eficienţei energetice a clădirii în care funcţionează Şcoala Profesională Specială Bistriţa”, precum şi pentru întocmirea documentaţiei în vederea înscrierii în cartea funciară a terenului aferent Şcolii Profesionale Speciale Bistriţa, în vederea depunerii spre finanţare în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020; 6,92 milioane de lei pentru asigurarea creditelor bugetare necesare decontării contravalorii produselor lactate şi de panificaţie pentru elevii din învăţământul primar şi gimnazial de stat şi privat, precum şi pentru copiii preşcolari din grădiniţele de stat şi private cu program normal de 4 ore; 972.000 de lei pentru asigurarea creditelor bugetare necesare implementării programului de încurajare a consumului de fructe proaspete în şcoli, pentru elevii/preşcolarii, care frecventează învăţământul de stat şi privat autorizat/acreditat; 590.000 de lei pentru asigurarea creditelor bugetare necesare întocmirii documentaţiilor tehnico-economice, în vederea promovării proiectelor „Consolidare şi reabilitare termică a unor secţii nemodernizate din cadrul Spitalului Judeţean Vâlcea”, „Modernizare, extindere şi dotarea ambulatoriului şi a Unităţii de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean”, precum şi pentru obţinerea certificatului de performanţă energetică a clădirii spitalului în urma finalizării lucrărilor din cadrul proiectului „Reabilitarea Spitalului Judeţean”.

 

Cheltuielile în domeniul transporturilor se vor ridica la 22,46 milioane lei

Alte sume distribuite de Consiliul Judeţean Vâlcea vor avea următoarea destinaţie: 20.000 de lei pentru asigurarea contribuţiei Consiliului Judeţean Vâlcea la realizarea lucrărilor de reparaţii capitale ce se vor executa la clădirea Spitalului de Pneumoftiziologie „Constantin Anastasatu” Mihăeşti; 2 milioane de lei pentru asigurarea creditelor necesare finanţării cheltuielilor de personal, bunuri şi servicii ale Centrului de Asistenţă Medico-Socială Lădeşti (din această sumă, 453.000 de lei reprezintă creditele ce se vor aloca de Direcţia de Sănătate Publică Vâlcea pentru achitarea drepturilor salariale ale personalului medical şi medicamente); 3 milioane de lei pentru finanţarea cheltuielilor de personal, bunuri şi servicii precum şi pentru cofinanţare proiecte, la Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul” Vâlcea; 7,12 milioane de lei reprezintă transferuri către instituţiile publice de cultură, respectiv Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Vâlcea, Muzeul Judeţean Vâlcea, Memorialul Nicolae Bălcescu, Teatrul Anton Pann şi Şcoala Populară de Arte şi Meserii Vâlcea; 9,63 milioane de lei pentru plata contribuţiilor personalului neclerical angajat în unităţile de cult din ţară, în conformitate cu prevederile OUG nr. 82/2001 privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unităţile de cult aparţinând cultelor religioase recunoscute din România.

 

Consiliul Judeţean va asigura cofinanţarea mai multor proiecte

220.000 de lei vor fi repartizaţi pentru asigurarea creditelor necesare întocmirii documentaţiilor tehnice, avize, acorduri, în vederea promovării proiectelor „Restaurarea, consolidarea şi valorificarea turistică a Casei Memoriale Anton Pann” şi „Restaurarea, dotarea şi punerea în valoare a Memorialului Nicolae Bălcescu”; 145,38 milioane de lei pentru finanţarea cheltuielilor de personal, bunuri şi servicii, drepturi şi facilităţi acordate persoanelor cu handicap şi cheltuieli de capital ale Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vâlcea (din suma totală, suma de 116.000 de lei este alocată pentru asigurarea contribuţiei proprii în cadrul proiectului „Înfiinţare de servicii sociale aflate în subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului”); 318.000 de lei pentru asigurarea creditelor necesare întocmirii documentaţiilor tehnico-economice necesare în etapa de pregătire a proiectelor „Consolidare şi reabilitare energetică a Centrului de Recuperare Neuropshiatrică Măciuca”, „Reabilitare termică a clădirii în care funcţionează Centrul de Îngrijire şi Asistenţă Bistriţa” şi „Reabilitarea termică a clădirii în care funcţionează Complexul de servicii comunitare – Râmnicu Vâlcea în vederea depunerii spre finanţare în cadrul POR 2014-2020”; 15,25 milioane de lei pentru asigurarea creditelor bugetare necesare realizării proiectului „Sistem de management integrat de gestionare a deşeurilor solide în Vâlcea”; 2,52 milioane de lei reprezintă transferuri către Fondul de Înlocuire, Întreţinere şi Dezvoltare, în vederea reparaţiei convertizorului de frecvenţă, aferent electropompei din cadrul obiectivului „Reabilitarea sistemului de termoficare urbană la nivelul municipiului Râmnicu Vâlcea pentru perioada 2009-2028 în scopul conformării la legislaţia de mediu si creşterii eficientei energetice”; 430.000 de lei reprezintă transferuri către Serviciul Judeţean de Protecţie a Plantelor Vâlcea, acordate în completarea veniturilor proprii pentru finanţarea cheltuielilor acesteia în anul 2017; 22,46 milioane de lei pentru asigurarea creditelor necesare efectuării cheltuielilor în domeniul transporturilor.

 

40,2 milioane lei, repartizate pentru investiţii

Pentru anul 2017, Consiliul Judeţean Vâlcea şi-a propus să realizeze investiţii în valoare totală de 40,2 milioane de lei, având următoarele surse de finanţare: 491.000 lei din veniturile bugetului propriu al judeţului Vâlcea; 154.700 lei din sumele încasate în Fondul de Înlocuire, Întreţinere şi Dezvoltare; 20,65 milioane de lei din excedentul bugetului local, din care suma de 15,65 milioane de lei a fost aprobată prin Hotărârea Consiliului Judeţean Vâlcea nr. 2 din 31 ianuarie 2017; 3,65 milioane de lei din veniturile proprii ale instituţiilor subordonate; 4,28 milioane de lei din subvenţii de la bugetul de stat către bugetele locale necesare susţinerii derulării proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile; 10,97 milioane de lei din sume primite de la UE în contul plăţilor efectuate. Direcţia Tehnică din cadrul Consiliului Judeţean Vâlcea a solicitat aprobarea programului lucrărilor de întreţinere şi reparaţii drumuri şi poduri judeţene, care pentru anul 2017 a fost fundamentat la nivelul de 19,1 milioane de lei. În scopul asigurării unei viabilităţi corespunzătoare a reţelei de drumuri judeţene şi readucerii stării tehnice degradate la o stare corespunzătoare desfăşurării fluente şi în condiţii de siguranţă a traficului rutier, s-a decis repartizarea sumei de 19,1 milioane de lei pe servicii şi lucrări de întreţinere şi reparaţii drumuri şi poduri judeţene, după cum urmează: 50.000 de lei pentru servicii pregătitoare aferente întreţinerii şi reparării drumurilor publice, respectiv pentru întocmirea documentaţiilor lucrărilor de întreţinere şi reparaţii drumuri judeţene; 4,07 milioane de lei pentru lucrări şi servicii privind întreţinerea curentă a drumurilor publice, respectiv pentru lucrări de întreţinere curentă pe timp de vară şi lucrări de întreţinere pe timp de iarnă (întreţinerea îmbrăcămintei asfaltice, întreţinerea drumurilor pietruite, întreţinerea platformei drumurilor, asigurarea scurgerii apelor în zona drumurilor şi prevenirea efectelor inundaţiilor, întreţinerea mijloacelor pentru siguranţa circulaţiei rutiere, etc); 14,42 milioane de lei pentru lucrări şi servicii privind întreţinerea periodică a drumurilor publice (executarea de covoare bituminoase, realizarea siguranţei rutiere, protejarea corpului şi a platformei drumului, întreţinerea periodică a podurilor, pasajelor, podeţelor şi tunelurilor); 554.000 de lei pentru lucrări aferente reparaţiilor curente la drumurile publice (lucrări accidentale, refaceri după inundaţii, alunecări de teren, afueri de poduri, pentru aducerea drumurilor şi podurilor la starea tehnică iniţială). În cadrul programului, s-a aprobat valoarea estimative a lucrărilor, urmând ca valorile finale să rezulte pe baza documentaţiilor tehnico-economice ce se vor elabora (antemăsurători, liste de cantităţi de lucrări, etc.). Prin Hotărârea Consiliului Judeţean Vâlcea nr. 25 din 27 februarie 2017, s-a aprobat atribuirea acordului cadru de lucrări pentru programul lucrărilor de întreţinere şi reparaţii drumuri şi poduri judeţene şi contractului subsecvent de lucrări pe anul 2017, către Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri Vâlcea (RAJDP), în conformitate cu prevederile din Legea nr. 98/2016, privind achiziţiile publice. Acordul cadru are o durată de 4 ani, respectiv 2017-2021, iar contractele subsecvente de lucrări se vor încheia anual. Urmare celor prezentate, valoarea lucrărilor de întreţinere şi reparaţii drumuri şi poduri judeţene, care s-a atribuit RAJDP Vâlcea în anul 2017, în calitate de administrator al drumurilor judeţene este de 19,1 milioane de lei.

Despre autor

Mihai Roman

Mihai Roman

Articole similare

0 Comentarii

Nu sunt comentarii

Vrei sa fii primul care comenteaya acest articol?

Scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *

Cautam sudori de sarma plina, sudori de sarma tubulara si lacatusi pentru un proiect urgent in Germania si Spania.
 Proba de lucru se va sustine in Bucuresti.
 Pentru detalii si programare la proba sunati la 0728865354.

Special

Totul despre apa alcalină – beneficii și efecte asupra organismului

Sângele uman are un pH ușor alcalin, acesta încadrându-se între 7,35 și 7,45! Este necesară menținerea corespunzătoare a acestuia, deci corpul trebuie să ridice valorile respective, eliminând aciditatea din organism în vederea menținerii unui pH alcalin.

7 sfaturi pentru a evita o decizie gresita sau la intamplare

Durerea pierderii unei persoane apropiate este sfasietoare si este intensificata de toate amintirile care se reaprind in acel moment in suflet si in minte.
 

Unika – 10 ani de experiență și tradiție românească

Anul acesta se împlinesc 10 ani de existență a unei firme românești care a reușit să îmbine cu succes tradiția cu modernismul.

Esti antreprenor la inceput de drum? Iata 3 MITURI de care sa te feresti!

Daca tocmai ai pus bazele unei afaceri, te poti numi un curajos antreprenor. Aceasta orientare profesionala nu este pentru oricine si, de aceea, trebuie sa te simti mandru de reusitele tale.
 

Afla ce fel de barbati te atrag, in functie de SEMNUL ZODICAL!

Daca nu ti-ai gasit inca partenerul ideal, este posibil sa nu stii, la momentul actual, ce iti doresti cu adevarat de la un barbat. Acest lucru este perfect normal, deci nu trebuie sa iti faci griji.
 

Stirile pe zile

aprilie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Mar   Mai »
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930

Ultimele comentarii

Fie că bunul D-zeu și Maica Sf., împreună cu ocrotitorul,acestor ținuturi,,,,,,SF.si marele mucenic////Grigore Decapolitul""'''''sa vă...

Ma bucur tare mult sa vad un om concentrat pe productie si locuri de...

De ce nu isi "arondeaza" de pilda...Tomsaniul? Pentru ca "corb la corb nu-si scoate ochii?...iar...

Sunt Popescu Gabriel fostul Director al Caminului Balcesti ceea ce a-ti scris despre mine este...

Doar ca noi, cei care traim in sudul judetului nu vrem sa devenim groapa de...

guest test post bbcode html http://googlee.te/ simple...

Bună, acesta este un comentariu. Pentru a începe moderarea, editarea și ștergerea comentariilor, te rog...