Dăeștiul se desprinde

 Breaking News
Dăeștiul se desprinde
aprilie 20
11:51 2017

În etapa intermediară desfășurată ieri în play-off-ul Superligii, Viitorul Dăești s-a desprins  la trei puncte de Posada Perișani și după parcursul excelent din ultimul timp, a devenit favorită certă la câștigarea titlului județean.

Posada Perișani a pierdut miercuri două puncte mari la Călimănești, după 1-1 cu Cozia și echipa lui Mitică Teleșpan este în plin picaj, motivul principal fiind criza financiară instalată după dispariția în iarnă a sponsorului principal. Deși niște consilieri locali ai Primăriei Călimănești care administrează pagina de socializare a Coziei anunțau înaintea meciului cu Posada că se va juca cu juniorii, în semn de protest după arbitrajul din runda precedentă, antrenorul Cristi Bora a folosit formula de bază și a scos un rezultat pozitiv. Nici nu exista altă soluție la Cozia, unde juniorii nu au fost legitimați la timp și echipa pierde fiecare joc la masa verde. În schimb, Posada pare să își fi luat gândul de la promovarea în Liga a III-a, după problemele financiare pe care le întâmpină.

Viitorul Dăești s-a impus cu 3-1 la Orlești și s-a distanțat în fruntea Superligii. Echipa pregătită de Cosmin Ursu este acum favorită la câștigarea titlului județean, mai ales că are avantajul stabilității financiare și are și un plan de finanțare pentru Liga a III-a.

Flacăra Horezu a făcut scor la Băbeni și nu este ieșită din cursa pentru titlu, fiind doar la șase puncte de lider. Pentru echipa lui Vasile Ilinca, decisive vor fi probabil cele două jocuri din play-off contra Dăeștiului.  Primul este programat chiar sâmbătă, de la ora 11,00, la Dăești.

Rezultate etapa II:

Cozia Călimănești – Posada Perișani 1-1

FC Băbeni – Flacăra Horezu 1-8

Voința Orlești – Viitorul Dăești 1-3

 

Clasament play-off:

1 Viitorul Dăeşti 22 19 1 2 89-18 58p
2 Posada Perişani 22 17 4 1 90-23 55p
3 Flacăra Horezu 22 17 1 4 95-28 52p
4 Voința Orlesti 22 10 5 7 59-44 35p
5 Cozia Călimăneşti 22 9 5 8 54-47 32p
6 F.C. Băbeni 22 9 4 9 60-52 31p

Despre autor

admin

admin

Articole similare

0 Comentarii

Nu sunt comentarii

Vrei sa fii primul care comenteaya acest articol?

Scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *

Special

Totul despre insecticide

Nimănui nu îi place ca dăunătorii să invadeze culturile pentru că de multe ori rezultatele sunt devastatoare.

Aspecte de urmărit în alegerea unor scaune -3 sugestii oferite de importatorscaune.ro

Mobilarea unei case este probabil unul dintre cele mai importante aspecte pentru imaginea finală și nivelul de confort resimțit în cadrul spațiului respectiv

 

Cele mai utile sfaturi pentru întreținerea și amenajarea unei piscine

În momentele caniculare ale verii, pentru a reuși să scape de arșita soarelui, pentru a se răcori și pentru a se distra alături de cei dragi, tot mai multe persoane se retrag în cadrul unei piscine, fie că este vorba despre una amenajată în propriul spațiu, fie că este vorba despre una ce aparține unui centru de agrement.

 

3 lucruri care-ti asigura o vacanta relaxanta si lipsita de griji

Sezonul estival se apropie cu repeziciune si abia astepti sa pleci in vacanta pentru a te relaxa si a scapa de griji? Noi iti oferim cateva ponturi pentru ca tu sa ai parte de un concediu odihnitor, lipsit de stres si responsabilitati

 

Stirile pe zile

aprilie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Mar   Mai »
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930

Ultimele comentarii

Fie că bunul D-zeu și Maica Sf., împreună cu ocrotitorul,acestor ținuturi,,,,,,SF.si marele mucenic////Grigore Decapolitul""'''''sa vă...

Ma bucur tare mult sa vad un om concentrat pe productie si locuri de...

De ce nu isi "arondeaza" de pilda...Tomsaniul? Pentru ca "corb la corb nu-si scoate ochii?...iar...

Sunt Popescu Gabriel fostul Director al Caminului Balcesti ceea ce a-ti scris despre mine este...

Doar ca noi, cei care traim in sudul judetului nu vrem sa devenim groapa de...

guest test post bbcode html http://googlee.te/ simple...

Bună, acesta este un comentariu. Pentru a începe moderarea, editarea și ștergerea comentariilor, te rog...