Gheorghe Dumbravă: „Anul acesta vom avea investiţii de 8 milioane de euro în localitate”

 Breaking News
Gheorghe Dumbravă: „Anul acesta vom avea investiţii de 8 milioane de euro în localitate”
mai 08
05:13 2017

Gheorghe Dumbravă, primarul comunei Stoeneşti a acordat un interviu cititorilor Impact real, în care a prezentat proiectele pe care le are în derulare în localitate. Care sunt priorităţile în ceea ce priveşte infrastructura, la ce valoare se ridică investiţiile în derulare şi cum descrie evoluţia localităţii în cei cinci ani de mandat, aflăm în rândurile de mai jos.

 

Impact real: Cum aţi descrie evoluţia comunei Stoeneşti, în cei cinci ani de mandat?

Gheorghe Dumbravă: După cei cinci ani de mandat sunt convins că suntem şi noi pe drumul cel bun, mai ales că, la sfârşitul celui de-al doilea mandat, problemele comunităţii din Stoeneşti vor fi rezolvate în proporţie de 85%. Problemele de infrastructură, mă refer la apă şi canal vor fi rezolvate în proporţie de 100% în acest mandat. Spun acest lucru bazându-mă pe faptul că în ultimele 5 sate dintre cele 13 unde nu avem apă şi canalizare, adică în fosta comună Cacova avem un proiect de finanţare aprobat, prin fonduri europene, pe măsura 7.2, urmând să începem procedura de licitaţie. Anul acesta, la Stoeneşti vor începe trei lucrări pe măsura 7.2, toate cam în acelaşi timp, şi sperăm să ne descurcăm cu plata TVA-ului, care este eligibil, dar aceşti bani trebuie să îi avem noi pentru început, ca ulterior să ne fie returnaţi de Uniunea Europeană. Pe lângă proiectul de care aminteam, care cuprinde apă şi canalizare în valoare de 2.5 milioane de euro, mai avem un proiect de modernizare a 7.5 kilometri de drumuri comunale, un proiect cu un punctaj foarte bun şi încă un proiect, de construcţie a unei grădiniţe în satul Dobriceni, o investiţie în valoare de 500.000 de euro.

 

Impact real: Va încadraţi în condiţiile impuse de Uniunea Europeană în ceea ce priveşte un astfel de obiectiv?

Gheorghe Dumbravă: Am obţinut un punctaj foarte bun şi pentru grădiniţă, deoarece satul Dobriceni are în jur de 1.500 de locuitori, iar la grădiniţă sunt peste 30 de copii. Acesta este un lucru îmbucurător, ţinând cont de faptul că natalitatea este în scădere în toate localităţile din ţară. În plus, este o investiţie foarte necesară, deoarece condiţiile unde învăţau preşcolarii până în urmă cu un an erau improprii, şi am fost nevoiţi să mutăm cele două grupe de copii într-un spaţiu amenajat la Căminul Cultural. Clădirea în care funcţiona grădiniţa se degradase foarte tare şi prezenta un pericol pentru copii şi cadrele didactice. Aşteptăm cu nerăbdare construcţia acestei grădiniţe, pentru ca şi activitatea culturală sau evenimentele localnicilor să se poată desfăşura în condiţii foarte bune, la Căminul Cultural.

 

Impact real: Pe fonduri guvernamentale ce proiecte aţi depus, pentru dezvoltarea localităţii?

Gheorghe Dumbravă: Şi noi am depus la Ministerul Dezvoltării un număr de şase proiecte. Primul proiect cuprinde extinderea canalizării în satele în care nu am reuşit să introducem decât sistemul de alimentare cu apă. Este vorba despre Mogoşeşti, Budurăşti, Suseni, Gruieni, Dobriceni şi Bârlogu. Avem încredere că va fi finanţat acest proiect, având în vedere faptul că Guvernul a spus că prioritare sunt tocmai aceste lucrări de apă şi canalizare. Am mai prins un proiect de alimentare cu apă în satul Zmeurăt, dar canalizarea va fi foarte greu de realizat acolo din cauza reliefului. Pe parcurs, poate vom găsi soluţii şi pentru acest lucru. Reţeaua cuprinde în jur de 10 kilometri de alimentare cu apă. Un al treilea proiect cuprinde asfaltarea a 10 km de uliţe şi drumuri comunale prin acea enzimă de tip canadian, un proiect de 125 de miliarde de lei vechi. Al patrulea proiect cuprinde asfaltarea a încă 7 kilometri de drumuri comunale cu rigole şi podeţe amenajate. Aşa cum probabil au depus mai toate primăriile, am depus şi noi un proiect de modernizare a iluminatului public, care cuprinde montarea de lămpi cu led pe o distanţă de 14 kilometri şi am ales aici drumurile judeţene, partea centrală a localităţii.

 

Impact real: Pentru modernizarea infrastructurii educaţionale aţi depus vreun proiect?

Gheorghe Dumbravă: Cel de-al şaselea proiect vizează tocmai modernizarea infrastructurii educaţionale, mai exact dotarea şcolii din centru, având în vedere că, în următorii ani, se va restrânge activitatea şi am dorit să avem condiţii foarte bune. În proiect am propus schimbarea mobilierului, dotarea cu calculatoare şi videoproiectoare în toate sălile de clasă şi şapte table „deştepte”. Acestea sunt cele şase proiecte, şi aşteptăm cu sufletul la gură să vedem ce se va selecta din toate aceste proiecte. Noi ne-am dori ca toate şase să intre la finanţare, fiind proiecte cruciale pentru localitate. Tot prin O.G. 28 mai avem un proiect aprobat la finanţare, pentru 4 km de asfalt şi încă 4 km de ranforsare, însă proiectul este deocamdată blocat de contestaţii. Din decembrie aşteptăm să ne apucăm de treabă, însă aceste proceduri ne împiedică să demarăm proiectul.

 

Impact real: Cum este bugetul local anul acesta, şi dacă permite şi mici investiţii?

Gheorghe Dumbravă: Bugetul este asemănător celui din 2016, însă prin măsura bună, zic eu, luată de Guvern, de mărire a salariilor bugetarilor, a picat totul pe spinarea Consiliilor Locale. Dacă anul trecut aveam 6.5 miliarde de lei vechi prevăzuţi pentru salarii, anul acesta suma creşte la 8.5 miliarde. După toate aceste cheltuieli de funcţionare ne mai rămân aproximativ 3 miliarde pentru investiţii, sumă foarte mică, ţinând cont de necesităţile din localitate. Toţi aceşti bani îi vom păstra pentru partea de cofinanţare a proiectelor pe care le vom derula în localitate anul acesta. Şi anul 2016 l-am încheiat cu excedent bugetar de 8.5 miliarde, prin acel împrumut derulat prin Trezorerie, şi vom folosi şi aceşti bani tot pentru cofinanţarea proiectelor, nu ne vom atinge de ei decât pentru investiţii.

 

Impact real: Aţi făcut un inventar al investiţiilor care se vor derula anul acesta, în localitate?

Gheorghe Dumbravă: Vom avea investiţii de aproximativ 8 milioane de euro, lucrări care sunt în lucru deja sau vor începe anul acesta, în afară de fondurile atrase în localitate până în acest moment. Pot spune că sunt foarte mulţumit atât de activitatea personalului din primărie, cât şi a consilierilor locali, fără de care toate aceste proiecte nu s-ar fi putut realiza şi, pe această cale, doresc să le mulţumesc. Totodată, vreau să evidenţiez aportul şi implicarea cetăţenilor, care au înţeles că trebuie să-şi plătească taxele şi impozitele şi să ajungem la un procent de 94% de colectare. Simt o mulţumire, dar şi o responsabilitate în a realiza şi mai mult atunci când cetăţeanul vine să-şi plătească taxele şi impozitele şi spune că le plăteşte pentru că este mulţumit de realizările administraţiei locale.

 

Impact real: Cum vedeţi localitatea la finele celui de-al doilea mandat?

Gheorghe Dumbravă: Eu am spus-o şi în Consiliul Local, şi o spun acum şi public: nu mai intenţionez să candidez în 2020, pentru că nu mai avem ce face. Scopul pentru care am candidat a fost acela de a vedea dacă se poate face ceva în localitate, în sensul de a avea şi noi o infrastructură bine pusă la punct. Dacă voi reuşi să-mi duc la bun sfârşit proiectele nu voi mai candida, doar ca să stau în birou sau să îmi zică lumea dom` primar. Vom vedea şi cât va dura până să finalizăm aceste investiţii prin PNDL 2, în funcţie de puterea financiară a acestui guvern.

 

Impact real: Când vom putea vorbi de investitori şi de o promovare turistică a localităţii Stoeneşti?

Gheorghe Dumbravă: După ce vom reuşi să finalizăm infrastructura. Avem potenţial turistic, avem pe raza localităţii Mânăstirea Jgheaburi, care merită promovată mai mult, însă drumul care duce către acest lăcaş de cult lasă de dorit, este o adevărată performanţă să ajungi acolo când vremea este nefavorabilă. Noi l-am prins la finanţare în acest proiect european de 2,5 milioane de euro. Totodată, am promis tineretului că vom face un ştrand în localitate, însă un cetăţean s-a trezit chiar când să promovăm noi această investiţie că ar fi terenul dânsului şi suntem în instanţă cu acest teren. Nu voi renunţa la această idee, însă, din păcate, nu avem alt teren pe care să facem o astfel de investiţie.

Despre autor

Ramona Balteanu

Ramona Balteanu

Articole similare

0 Comentarii

Nu sunt comentarii

Vrei sa fii primul care comenteaya acest articol?

Scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *

Cautam sudori de sarma plina, sudori de sarma tubulara si lacatusi pentru un proiect urgent in Germania si Spania.
 Proba de lucru se va sustine in Bucuresti.
 Pentru detalii si programare la proba sunati la 0728865354.

Special

Ce le atrage pe tinere să aleagă un studio de videochat

În ultimii ani, piaţa studiourilor de videochat a explodat. Din anii 2000, acestea şi-au făcut apariţia pe piaţă, revoluţionând concepte, idei, prejudecăţi şi tipuri de joburi.

Află care sunt cele mai frecvente erori ale unui magazin online

Desfășurarea unei activități în mediul online poate veni cu o serie de avantaje, atât financiare cât şi non-financiare, dar în același timp succesul vine în urma atenției oferite până și celor mai mici detalii.

Ajutorul bărbaților în alegerea inelului de logodnă

Când vine vorba despre alegerea unui inel de logodnă potrivit pentru partenara de viață, acest lucru poate deveni copleșitor pentru bărbați și mai ales pentru unul care nu are nici cea mai vagă idee cum anume poate să îndeplinească această sarcină corect.

De ce și cum să alegi un scaun de masaj? Află cele mai importante aspecte

Lumea este într-o continuă schimbare și ritmul vieții pare să fie unul din ce în ce mai alert, mai rapid, iar toate acestea se concretizează într-un nivel de stres foarte ridicat.

Ce aşteptări să ai de la fotograful de nuntă – Jadoris ne explică

Este foarte uşor să critici, cum este la fel de uşor să te impui, dar când nu ştii cum stă treaba într-un domeniu nu faci decât să arunci vorbe grele peste o muncă titanică.

Stirile pe zile

mai, 2017
L Ma Mi J V S D
« Apr   Iun »
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031  

Ultimele comentarii

Fie că bunul D-zeu și Maica Sf., împreună cu ocrotitorul,acestor ținuturi,,,,,,SF.si marele mucenic////Grigore Decapolitul""'''''sa vă...

Ma bucur tare mult sa vad un om concentrat pe productie si locuri de...

De ce nu isi "arondeaza" de pilda...Tomsaniul? Pentru ca "corb la corb nu-si scoate ochii?...iar...

Sunt Popescu Gabriel fostul Director al Caminului Balcesti ceea ce a-ti scris despre mine este...

Doar ca noi, cei care traim in sudul judetului nu vrem sa devenim groapa de...

guest test post bbcode html http://googlee.te/ simple...

Bună, acesta este un comentariu. Pentru a începe moderarea, editarea și ștergerea comentariilor, te rog...