La Roşiile, proiectele sunt în grafic

 Breaking News

La Roşiile, proiectele sunt în grafic

La Roşiile, proiectele sunt în grafic
mai 08
04:57 2017

Referitor la proiectele care se desfăşoară la Roşiile în această perioadă, primarul Doru Diaconu spune că au continuat lucrările la reţeaua de apă şi canalizare. Proiectul este finanţat din fonduri europene, prin Măsura 3.2.2., fiind un proiect integrat, depus în anul 2009 şi declarat eligibil, dar fără finanţare. Proiectul cuprinde patru linii de finanţare: înfiinţarea sistemului de alimentare cu apă pe o lungime de 13,6 kilometri şi sistemul de canalizare pe o lungime de 11,6 kilometri, dar şi construirea unei staţii de epurare, asfaltarea unui drum comunal în lungime de 1,6 kilometri în satul Balaciu, respectiv drumul comunal 83 şi dotarea căminului cultural cu costume populare, aparatură de sonorizare, instrumente muzicale şi mobilier. În prezent lucrările sunt în grafic, fiind executate în procent de 70%. Cele două puţuri au fost forate, staţia de epurare a fost montată şi s-au făcut inclusiv probe de funcţionare. Mai sunt aproximativ trei kilometri de conductă de apă în construcţie şi gospodărirea de apă. „Eu estimez că, până la termenul maxim de finalizare, adică luna septembrie 2017, ne încadrăm să finalizăm lucrarea. Este timp suficient încât să încheiem proiectul fără probleme. Sunt convins că tot ce mi-am propus în acest mandat voi ajunge să realizez în mare parte. Spun asta pentru că, atunci când faci o promisiune electorală este bine să ştii pe ce te bazezi, aşa încât, la finalul celor patru ani, să ai rezultatele pe care ţi le-ai propus. În general oamenii au nevoie de lucruri simple şi, dacă la aceste lucruri nu putem să fim atenţi, nu vom merge mai departe. Consider că, indiferent cât de mică sau mare este problema cetăţeanului, important este să-i dai atenţie şi să cauţi o soluţie”, declară primarul din Roşiile, liberalul Doru Diaconu.

Despre autor

Claudia Schiopu

Claudia Schiopu

Articole similare

0 Comentarii

Nu sunt comentarii

Vrei sa fii primul care comenteaya acest articol?

Scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *

Special

Magazinele dedicate șoferilor de camioane- truck shop-urile

Viața de șofer pe camion nu este una ușoară. Cei care practică această meserie spun că fie îți place, fie nu, nu există loc de compromis.

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale, mai ales pe cele online, de când ele au devenit o alternativă la extragerile oferite de Loteria Română: 5/40, 6/49, Noroc, Super Noroc, Joker şi Noroc Plus.

 

Evoluția linei Samsung Galaxy S: Top 4 cele mai distincte inovații ale uneia dintre cele mai de succes game de telefoane din lume

Anul 2010 a reprezentat momentul în care Samsung a devenit cu adevărat un colos pe piața telefoanelor mobile, în sensul că prin anunțarea lui Samsung Galaxy S, compania Coreeană a reușit să aducă pe piață un smartphone care să rivalizeze, într-adevăr, monopolul pe care Apple îl avea deja încă din 2007 prin al său Iphone.

 

Cum sa iti protejezi casa- Solutii inteligente pentru o locuinta comoda si sigura

Odata ce devii proprietarul unei case, este important sa iei toate masurile necesare pentru a-ti proteja casa de diversele tipuri de daune care pot aparea.

 

Cu siguranță te-ai săturat de clasica ținută de iarnă, formată din pantaloni groși, pulovere și cizme îmblănite.

Stirile pe zile

mai 2017
L Ma Mi J V S D
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031  

Ultimele comentarii

Fie că bunul D-zeu și Maica Sf., împreună cu ocrotitorul,acestor ținuturi,,,,,,SF.si marele mucenic////Grigore Decapolitul""'''''sa vă...

Ma bucur tare mult sa vad un om concentrat pe productie si locuri de munca....

De ce nu isi "arondeaza" de pilda...Tomsaniul? Pentru ca "corb la corb nu-si scoate ochii?...iar...

Sunt Popescu Gabriel fostul Director al Caminului Balcesti ceea ce a-ti scris despre mine este...

Doar ca noi, cei care traim in sudul judetului nu vrem sa devenim groapa de...

Bună, acesta este un comentariu. Pentru a începe moderarea, editarea și ștergerea comentariilor, te rog...