Povara salariilor mărite, aruncată în spinarea administraţiilor locale
Administraţiile locale şi societăţile de stat care se autofinanţează vor trebui să gireze şi să acopere în perioada următoare promisiunile electorale făcute de Guvern, în timp ce firmele private, cele care au mai rămas pe piaţă, vor fi sufocate încet, dar sigur.
Mărirea salariilor pentru bugetari nu are sustenabilitate economică în acest moment, fapt bine cunoscut, dar ignorat de guvernanţi. Totuşi, electorii trebuie minţiţi cu ceva, şi care este cel mai bun mod de a face acest lucru, decât să obligi nu doar firmele susţinute integral de stat, dar şi administraţiile locale sau judeţene, care se autofinanţează în mare parte, să majoreze din fondurile proprii salariile până la nivelul impus. La fel s-a procedat şi atunci când au fost aruncate spitalele tot în braţele administraţiilor locale şi, în timp ce Ministerul Sănătăţii s-a spălat pe mâini de toată manevra, unele dintre unităţile sanitare s-au închis, iar din ce în ce mai mulţi oameni au început să moară, în drum spre spitalele din oraşele mari.
Toate aceste majorări de salariu nu înseamnă altceva decât o notă de plată în plus nu doar pentru administraţiile locale, dar mai ales pentru mediul privat care, într-un fel sau altul, le va plăti pe toate.
Să nu îşi închipuie cineva că Liviu Dragnea sau primul ministru au venit la guvernare cu un sac de bani pe care îl aveau ascuns undeva, pe la sediul PSD şi i-au deschis larg băierile, încât s-au văzut pe fundul lui banii de salarii pentru toţi angajaţii. Nu, suveica economică a salariilor funcţionează cu totul altfel: administraţiile locale sau firmele de stat vor constata că bugetul propriu de salarii li se majorează văzând cu ochii, în timp ce banii veniţi de la Guvern vor fi la fel de puţini ca şi înainte. În această situaţie, nu au decât două variante: concedieri masive sau tăierea oricăror altor cheltuieli pe care le-ar fi putut face, mai ales a investiţiilor, ajungând să rămână doar cu salariile şi cu strictul necesar pentru a nu intra în colaps. Strictul necesar va însemna probabil plata utilităţilor şi a întreţinerii infrastructurii, pentru administraţiile locale, iar pentru managerii de spitale, de exemplu, sau de cămine de bătrâni, va însemna asigurarea mâncării pentru asistaţi, cât să nu moară de foame. Oricum, în România statul cheltuia mult mai puţin pentru întreţinerea unui bolnav sau orfan decât pentru un deţinut, de exemplu, iar acum lucrurile se vor înrăutăţi şi mai mult.
Nu vă aşteptaţi, în aceste condiţii, să mai existe vreun ban pentru investiţii sau pentru firmele private. Se observă deja cu ochiul liber cum instituţiile de stat încearcă să compenseze diferenţele încercând să ia produse şi servicii pe nimic de la firmele private. Cu fondurile alocate mai nou pentru contractele de la stat, societăţile cu capital privat nu îşi permit să plătească nici măcar un amărât de salariu minim pe economie pentru oamenii care lucrează în aceste contracte, fără să mai pomenim ceva de bonusuri sau salarii majorate, cum este cazul la stat.
Toate aceste simptome sunt de-a dreptul alarmante, şi ne semnalează că societatea românească a intrat într-un stadiu avansat de cancer economic care, dacă nu este extirpat cât mai repede va devora statul din interior, primele victime fiind tot firmele private. Cine a gândit acest sistem ca fiind format doar din funcţionari de stat care încasează taxe şi impozite de la multinaţionale, în timp ce investitorii privaţi sunt nevoiţi să îşi mute afacerile pe aiurea sau să intre slugi la firmele străine a avut o minte bolnavă, care nu se mai vindecă doar cu Paracetamol.
România reală nu este formată doar din parlamentari cu pensii speciale, preşedinţi de partid, funcţionari de stat şi asistaţi social, ci şi din oameni care vor să muncească în ţara lor, dar sunt împiedicaţi să facă acest lucru din cauza unui sistem bolnav, care învaţă prostimea să stea doar cu mâna întinsă pentru a primi ajutoare şi funcţionarii să stea liniştiţi pe scaun, pentru că leafa curge în continuare, în timp ce investitorii serioşi sunt storşi şi de ultimele resurse pe care le mai aveau.