Comuna Dănicei, greu încercată de furia naturii

 Breaking News
Comuna Dănicei, greu încercată de furia naturii
mai 14
19:35 2017

Furia naturii a lovit crunt şi comuna Dănicei, lăsând în urmă un adevărat dezastru. Bilanţul pagubelor include zeci de kilometri de drumuri comunale distruse, sute de hectare de culturi agricole aflate sub apă, poduri spulberate de apele pâraielor. Administraţia locală a înaintat adrese către Consiliul Judeţean şi Prefectură, urmând ca, în perioada următoare, să fie evaluate pagubele: „La Dănicei, în urma ploilor care au căzut avem două poduri colmatate pe drumul comunal 181 A şi un pod rupt pe drumul sătesc Dealul Scheiului – Urzica, pod care este impracticabil în prezent. Avem drumuri afectate de alunecări de teren, respectiv drumul comunal 189 la kilometrul 1 şi kilometrul 6+55. Drumul sătesc Dealul Caselor este distrus în totalitate, iar drumul sătesc Ciuta – Lăunele de Jos care este întrerupt. Podul de pe drumul sătesc Dealul Scheiului – Urzica este prăbuşit. În această zonă avem 14 gospodării în pericol de a rămâne izolate, în situaţia în care ploile nu se vor opri. Deocamdată nu avem ce face, până nu se stabilizează timpul. Am transmis adrese către Prefectură şi Consiliul Judeţean, urmând ca, în perioada următoare, să fie evaluate pagubele”, a spus Mihai Cernătescu, viceprimarul comunei Dănicei.

Despre autor

Claudia Schiopu

Claudia Schiopu

Articole similare

0 Comentarii

Nu sunt comentarii

Vrei sa fii primul care comenteaya acest articol?

Scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *

Cautam sudori de sarma plina, sudori de sarma tubulara si lacatusi pentru un proiect urgent in Germania si Spania.
 Proba de lucru se va sustine in Bucuresti.
 Pentru detalii si programare la proba sunati la 0728865354.

Special

3 sporturi la care NU stiai ca poti paria!

Piata pariurilor online a cunoscut o mare dezvoltare in ultimii ani in Romania. Cu toate acestea, unii considera ca acestea inseamna numai parierea pe evenimentele din fotbal si, mai rar, pe cele din tenis.
În momentele dificile ale celor ce experimentează pierderea cuiva drag, puterea de a lua o decizie potrivită în legătură cu serviciile funerare ar ptuea fi influențată de sentimentele răsculătoare resimțite.

 

Pomii fructiferi și îngrijirea de sezon

Până la intrarea pe rod a unui pom fructifer acesta trebuie să treacă prin etape de plantare și de fixare.

Cum sa alegi tevile de apa pentru instalatia sanitara

Instalatia sanitara este reprezentata de toate conductele, tevile dar si elementele de legatura dintre acestea (fitinguri).

Turbina – piesa cu rol esențial în funcționarea optimă a motorului

Auzim destul de frecvent că problemele la nivelul motorului sunt cauzate de turbosuflantă și defecțiunile apărute la nivelul acesteia.

Stirile pe zile

mai, 2017
L Ma Mi J V S D
« Apr   Iun »
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031  

Ultimele comentarii

Fie că bunul D-zeu și Maica Sf., împreună cu ocrotitorul,acestor ținuturi,,,,,,SF.si marele mucenic////Grigore Decapolitul""'''''sa vă...

Ma bucur tare mult sa vad un om concentrat pe productie si locuri de...

De ce nu isi "arondeaza" de pilda...Tomsaniul? Pentru ca "corb la corb nu-si scoate ochii?...iar...

Sunt Popescu Gabriel fostul Director al Caminului Balcesti ceea ce a-ti scris despre mine este...

Doar ca noi, cei care traim in sudul judetului nu vrem sa devenim groapa de...

guest test post bbcode html http://googlee.te/ simple...

Bună, acesta este un comentariu. Pentru a începe moderarea, editarea și ștergerea comentariilor, te rog...