Daniel Dimulescu: „Trebuie să atragem atenţia copiilor îndreptându-i către sport”

 Breaking News
Daniel Dimulescu: „Trebuie să atragem atenţia copiilor îndreptându-i către sport”
mai 14
19:42 2017

Daniel Dimulescu este un împătimit al sportului, care face toate eforturile să atragă copiii din localitate spre mişcare. În acest sens, primarul cere guvernanţilor câteva modificări legislative substanţiale, cum ar fi şi cele care privesc finanţarea cluburilor de către autorităţile locale, pentru a încuraja implicarea copiilor şi tinerilor juniori în activităţi şi competiţii sportive, pentru stimularea interesului în practicarea în mod organizat a activităţilor de educaţie fizică şi sport: „Sunt un iubitor al sportului şi ne dorim o promovare mai vizibilă a sportului în mediul rural. Aşteptăm ca guvernanţii noştri să dea o lege de sponsorizare, astfel încât şi primăriile să sponsorizeze legal sportul: măcar în procent de 50% să se poată acoperi cheltuielile unei echipe. Consider că doar aşa atragem atenţia copiilor îndreptându-i către sport, îi scoatem din faţa calculatorului, dar şi din baruri. La Mădulari, în prezent, la echipa de fotbal junior sunt peste 40 de copii înscrişi. Copiii au vârste începând de la 9 ani până la 18 ani şi sunt înscrişi inclusiv din localităţile vecine. Dacă aş avea putere financiară şi dacă legea ne-ar permite, m-aş afilia la Federaţia Română de Fotbal cu două grupe. Dacă legea s-ar schimba aş iniţia inclusiv o echipă de handbal pentru fete. Aş încerca să dau ocupaţie tineretului, pentru că nu ştie decât Facebook. Avem copii în echipa de juniori pe care părinţii i-au adus la noi tocmai din această cauză”, spune primarul.

Despre autor

Claudia Schiopu

Claudia Schiopu

Articole similare

0 Comentarii

Nu sunt comentarii

Vrei sa fii primul care comenteaya acest articol?

Scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *

Cautam sudori de sarma plina, sudori de sarma tubulara si lacatusi pentru un proiect urgent in Germania si Spania.
 Proba de lucru se va sustine in Bucuresti.
 Pentru detalii si programare la proba sunati la 0728865354.

Special

3 sporturi la care NU stiai ca poti paria!

Piata pariurilor online a cunoscut o mare dezvoltare in ultimii ani in Romania. Cu toate acestea, unii considera ca acestea inseamna numai parierea pe evenimentele din fotbal si, mai rar, pe cele din tenis.
În momentele dificile ale celor ce experimentează pierderea cuiva drag, puterea de a lua o decizie potrivită în legătură cu serviciile funerare ar ptuea fi influențată de sentimentele răsculătoare resimțite.

 

Pomii fructiferi și îngrijirea de sezon

Până la intrarea pe rod a unui pom fructifer acesta trebuie să treacă prin etape de plantare și de fixare.

Cum sa alegi tevile de apa pentru instalatia sanitara

Instalatia sanitara este reprezentata de toate conductele, tevile dar si elementele de legatura dintre acestea (fitinguri).

Turbina – piesa cu rol esențial în funcționarea optimă a motorului

Auzim destul de frecvent că problemele la nivelul motorului sunt cauzate de turbosuflantă și defecțiunile apărute la nivelul acesteia.

Stirile pe zile

mai, 2017
L Ma Mi J V S D
« Apr   Iun »
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031  

Ultimele comentarii

Fie că bunul D-zeu și Maica Sf., împreună cu ocrotitorul,acestor ținuturi,,,,,,SF.si marele mucenic////Grigore Decapolitul""'''''sa vă...

Ma bucur tare mult sa vad un om concentrat pe productie si locuri de...

De ce nu isi "arondeaza" de pilda...Tomsaniul? Pentru ca "corb la corb nu-si scoate ochii?...iar...

Sunt Popescu Gabriel fostul Director al Caminului Balcesti ceea ce a-ti scris despre mine este...

Doar ca noi, cei care traim in sudul judetului nu vrem sa devenim groapa de...

guest test post bbcode html http://googlee.te/ simple...

Bună, acesta este un comentariu. Pentru a începe moderarea, editarea și ștergerea comentariilor, te rog...