Căluşarii vor juca de Rusalii la Şirineasa

În fiecare vară, de Rusalii, comuna Şirineasa devine, preţ de o zi, reşedinţa căluşarilor. La eveniment au fost invitaţi să participe, alături de căluşarii din Şirineasa şi formaţii de căluşari din localităţile Bălceşti, Drăgoeşti, Frânceşti, Măciuca, Valea Mare şi Stăneşti pentru a-şi arăta talentul în faţa spectatorilor veniţi din mai multe comune învecinate. În program este inclusă parada căluşarilor, care se va desfăşura pe traseul Primăria Şirineasa – Şcoala cu clasele I-VIII Şirineasa, urmată de Festivalul căluşului vâlcean şi festivitatea de înmânare a diplomelor de participare pentru ediţia a IX-a. În deschiderea evenimentului vor rosti alocuţiuni Ion Streinu, primarul comunei Şirineasa, directorul CJCPCT Vâlcea, invitaţi, dar şi reprezentanţi ai autorităţilor judeţene şi parlamentari. În continuare, pe scena amenajată în are liber va avea loc şi un concert folcloric susţinut de orchestra „Rapsodia vâlceană”, a Centrului de Creaţie Vâlcea şi renumita formaţie „Denis Band”. „Festivalul Căluşul vâlcean îl vom păstra şi în acest an. Tradiţia, obiceiurile şi jocul popular vor fi principalele repere ale evenimentului mult aşteptat de locuitorii comunei Şirineasa. La noi în localitate, Căluşul este sărbătorit de Rusalii. Ne dorim ca tradiţia care vine din vechime să o păstrăm, pentru a o duce mai departe. Conform tradiţiei, de Rusalii sunt interzise muncile câmpului sau activităţile în gospodărie. Oamenii merg la biserică, ascultă slujbele religioase şi în trecut purtau cu ei în permanenţă pelin şi usturoi”, spune primarul social-democrat din Şirineasa, Ion Streinu.

Dansul căluşarilor, cel mai spectaculos din folclorul românesc, pare o adevărată dezlănţuire de forţe supraomeneşti, este un dans complex şi plin de mister, care supravieţuieşte de mii de ani pe meleagurile vâlcene. Cândva, Căluşarii, fraţi de cruce, cutreierau satele, intrau în curţile oamenilor să alunge relele şi bolile. Din vremuri străvechi căluşul este un ritual tămăduitor, în care sunt folosite plante de leac şi descântece de boală. Nu întâmplător se joacă de Rusalii, când ielele coboară printre oameni, să semene boli şi dureri. Căluşarii erau încredinţaţi că sunt înzestraţi cu puteri magice şi că vrăjile pe care le făceau pot alunga năpasta ielelor.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *