Mihai Ionescu: „În ultimii 27 de ani nu a existat o strategie de dezvoltare uniformă a localităţilor” – Impact real

Mihai Ionescu: „În ultimii 27 de ani nu a existat o strategie de dezvoltare uniformă a localităţilor”

 Breaking News

Mihai Ionescu: „În ultimii 27 de ani nu a existat o strategie de dezvoltare uniformă a localităţilor”

Mihai Ionescu: „În ultimii 27 de ani nu a existat o strategie de dezvoltare uniformă a localităţilor”
mai 21
14:57 2017

Primar de 25 de ani la Cernişoara, Mihai Ionescu spune, într-un interviu acordat cititorilor Impact real, că îşi doreşte să lase localitatea, pe care o slujeşte cu atâta sfinţenie, cu toate problemele rezolvate şi cu o infrastructură bine pusă la punct. Ce proiecte şi-a propus să realizeze în acest mandat, cel de-al şaptelea consecutiv, dar şi cum vede redresarea economiei ţării aflăm în rândurile de mai jos.

 

Impact real: Ce proiecte aţi depus la Ministerul Dezvoltării şi dacă sunteţi încrezător în ceea ce priveşte finanţarea lor?

Mihai Ionescu: Am depus trei proiecte pentru modernizarea infrastructurii locale. Domnul preşedinte Constantin Rădulescu m-a asigurat că vor şi intra la finanţare. Dacă vor fi aprobate proiectele, vom rezolva problemele comunei. Am depus un proiect pentru modernizarea dispensarului medical, unul pentru modernizarea primăriei, însă cel mai important proiect este cel care cuprinde construirea a 15 poduri şi podeţe şi asfaltarea unui drum comunal de 0,8 kilometri la Valea Niculii. Cea mai grea problemă cu care ne confruntăm este regularizarea pârâului Cernişoara şi a afluentului său, Cerna, care străbat localitatea. De fiecare dată când plouă mai abundent, avem probleme cu inundaţiile. Sunt supărat pe reprezentanţii ABA Olt, care ar trebui să-şi îndrepte mai mult atenţia către localitatea noastră. Noi avem un proiect depus la ABA Olt de zece ani. Primarii sunt foarte supăraţi, i-am spus şi domnului prefect să iniţieze o întâlnire cu reprezentanţii ABA Olt şi instituţiile deconcentrate cu primarii din judeţ, să-şi spună şi ei problemele şi să se găsească o soluţie pentru rezolvarea lor.

 

Impact real: În urma ploilor din ultima perioadă aţi avut probleme cu inundaţiile?

Mihai Ionescu: Am avut şi avem de fiecare dată când poluă mai abundent. Apele distrug permanent terenurile agricole, afectează gospodăriile, afectează podurile şi podeţele. Avem două alunecări de teren chiar pe drumul judeţean, există finanţare pentru ele, dar lucrările sunt blocate în procedura de licitaţie, care a fost contestată de unul dintre participanţi. Legislaţia este deficitară, procedurile sunt greoaie, durează foarte mult timp până când un proiect ajunge să fie şi implementat. Ca să faci documentaţia pentru un proiect durează un an, ca să le aprobe mai durează un an şi apoi lucrarea propriu-zisă mai durează un an sau doi. Oamenii nu ştiu aceste lucruri, ei au problemele lor, mulţi dintre ei sunt săraci, alţii nu au pregătirea necesară să înţeleagă aceste lucruri. Noi, ca administraţie locală suntem datori să facem tot ce ţine de noi pentru ca locuitorii să aibă o infrastructură bine pusă la punct, să aibă apă şi drumuri asfaltate.

 

Impact real: Guvernul are în plan finalizarea cadastrării gratuite a terenurilor agricole până în 2023. Care este situaţia cadastrării în localitatea Cernişoara?

Mihai Ionescu: Am avut zilele trecute o întâlnire cu reprezentanţii Instituţiei Prefectului şi mai mulţi primari din zonă, tocmai pe acest subiect: cadastrarea. Ne-am spus părerea, pentru că este o acţiune extraordinar de grea, mai ales în zonele necooperativizate. Sunt sute de mii de parcele, la fiecare parcelă identificată trebuie chemaţi cel puţin patru vecini ai parcelei respective şi măsurată, şi nu avem topometrişti care să facă toate aceste măsurători. Topometriştii buni sunt specializaţi şi nu vin pe 60 lei, finanţare asigurată de Guvern. Noi, primarii, am salutat iniţiativa doamnei subprefect Aurora Gherghina, aceea de a angaja în cadrul fiecărei primarii câte un topometrist. Vom face o propunere către Guvern, pentru a putea introduce în organigramă postul acesta. Atunci persoana respectivă rămâne în comună şi se ocupă strict de această problemă. Eu le-am spus că, probabil, noi, cei prezenţi, nu vom mai apuca să vedem această problemă rezolvată, că va dura cel puţin 50 de ani. De 27 de ani durează retrocedarea pădurilor şi nu le-am terminat nici până astăzi.

 

Impact real: Care sunt proiectele prioritare în acest mandat, şi dacă localitatea Cernişoara se pliază condiţiilor de accesare a fondurilor europene?

Mihai Ionescu: Îmi doresc foarte mult să finalizăm modernizarea prin asfaltare a tuturor drumurilor comunale care au mai rămas în localitate, deşi sunt foarte puţine, aproximativ 10 kilometri, precum şi extinderea reţelei de apă în cele trei sate, pe o lungime de 25 de kilometri şi a sistemului de canalizare. În acest sens am depus documentaţia pentru un proiect care cuprinde asfaltarea a 7 kilometri de drumuri, în valoare de un milion de euro, proiect pe care l-am depus pe măsura 7.2, pe fonduri europene. Proiectul cuprinde asfaltarea tuturor uliţelor din comună, dar şi amenajarea a 4 poduri mari peste pârâul Cernişoara, două în satul Mădulari, unul la Cernişoara şi încă unul la terenul de sport. Cu acest proiect se va încheia în procent de 90% procesul de modernizare a tuturor drumurilor comunale şi a uliţelor din localitate, prin asfaltare. Din câte am înţeles, proiectul, deşi are 59 de puncte şi este eligibil, nu a intrat la finanţare. Au fost 360 de proiecte depuse, prea multe pentru a prinde finanţare în prima etapă. Aşteptăm să intrăm în cea de-a doua etapă şi sunt convins că vom fi şi noi prinşi la finanţare, deoarece avem un punctaj foarte bun.

 

Impact real: În ce va consta modernizarea sediului primăriei?

Mihai Ionescu: Ne dorim şi noi o primărie modernă, cu etaj şi birouri spaţioase. Vreau să las toată comuna pusă la punct. Ce rămâne în urma noastră trăieşte mai mult decât noi, poate încă o dată viaţa noastră, deşi sunt convins că nu are cine judeca ce am făcut noi pentru comunitate. În luna septembrie vom avea licitaţia pentru extinderea sistemului de alimentare cu apă şi canalizare şi, astfel, va fi acoperită întreaga localitate. După lovitura de stat din ’89, cei care au condus ţara au demonstrat că au mintea scurtă. Trebuiau să aloce întâi fonduri pentru sistemul de apă şi canalizare, după aceea pentru asfaltări de drumuri. Din păcate, în ultimii 27 de ani nu a existat o strategie de dezvoltare uniformă a localităţilor. Asta se întâmplă pentru că reprezentanţii ministerelor nu vin în teritoriu să vadă la faţa locului. Noi le trimitem hârtii, iar ei lucrează şi acţionează în baza a ce le trimitem noi.

 

Impact real: Ce informaţii aveţi despre modernizarea drumului judeţean? Când va intra la asfaltare?

Mihai Ionescu: La intrarea în comună s-au asfaltat de curând 2 kilometri, şi am promisiunea de la domnul preşedinte Constantin Rădulescu că va mai asfalta şi porţiunile denivelate din satul Obârşia şi de la Mădulari. De asemenea, mi-a spus că va intra la finanţare şi „Drumul Oaselor”, pentru care Consiliul Judeţean a depus deja documentaţia pe fonduri europene. Mai avem şi drumul judeţean 676 C, care face legătura cu comuna Mateeşti, care va intra şi el la finanţare.

 

Impact real: Scăderea demografică şi-a pus amprenta şi la Cernişoara? A fost nevoie de comasarea şcolilor?

Mihai Ionescu: Din păcate, aşa este. Avem şi noi case pustii, însă îmbucurător este faptul că avem 450 de copii în localitate şi toate cele şase şcoli funcţionale. Anul trecut am primit un autobuz cu o capacitate de 40 de locuri şi pentru asta mulţumesc Guvernului. Pentru că avem un astfel de mijloc de transport, am fost obligat să comasez două şcoli cu ciclul gimnazial din cele şase, câte avem, dar mi-au rămas toate cele şase şcoli pentru ciclul primar şi grădiniţele din fiecare sat. Ideea era să nu demolez, să nu punem lacăt pe clădiri, pentru că aceste şcoli au fost ridicate de comunitate în fiecare sat, ca să aibă copiii sub supraveghere. Vin părinţii cu copiii la grădiniţă, sunt aproape de casă şi se pot duce să îi ia. Am făcut în aşa fel încât nu avem nici o şcoală cu lacăt, nu accept aşa ceva. Când vom avea aşa ceva, plec din primărie. Oamenii care ne conduc astăzi au demolat ţara, nu mai avem industrie, suntem singura ţară din Europa care şi-a distrus agricultură. Vor mai trece zeci de ani până când România va redeveni cât de cât ce a fost înainte de 1989.

Despre autor

Ramona Balteanu

Ramona Balteanu

Articole similare

0 Comentarii

Nu sunt comentarii

Vrei sa fii primul care comenteaya acest articol?

Scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *







Special

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale, mai ales pe cele online, de când ele au devenit o alternativă la extragerile oferite de Loteria Română: 5/40, 6/49, Noroc, Super Noroc, Joker şi Noroc Plus.


Evoluția linei Samsung Galaxy S: Top 4 cele mai distincte inovații ale uneia dintre cele mai de succes game de telefoane din lume

Anul 2010 a reprezentat momentul în care Samsung a devenit cu adevărat un colos pe piața telefoanelor mobile, în sensul că prin anunțarea lui Samsung Galaxy S, compania Coreeană a reușit să aducă pe piață un smartphone care să rivalizeze, într-adevăr, monopolul pe care Apple îl avea deja încă din 2007 prin al său Iphone.


Cum sa iti protejezi casa- Solutii inteligente pentru o locuinta comoda si sigura

Odata ce devii proprietarul unei case, este important sa iei toate masurile necesare pentru a-ti proteja casa de diversele tipuri de daune care pot aparea.


Cu siguranță te-ai săturat de clasica ținută de iarnă, formată din pantaloni groși, pulovere și cizme îmblănite.

 

Angajarea în videochat – mai avantajoasă decât s-ar putea crede

Chiar dacă este vorba despre un domeniu privit dezaprobator de unii, nu poate fi negat faptul că a cunoscut o dezvoltare impresionantă în ultimii ani.

Stirile pe zile

mai 2017
L Ma Mi J V S D
« apr.   iun. »
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031  

Ultimele comentarii

Fie că bunul D-zeu și Maica Sf., împreună cu ocrotitorul,acestor ținuturi,,,,,,SF.si marele mucenic////Grigore Decapolitul""'''''sa vă...

Ma bucur tare mult sa vad un om concentrat pe productie si locuri de...

De ce nu isi "arondeaza" de pilda...Tomsaniul? Pentru ca "corb la corb nu-si scoate ochii?...iar...

Sunt Popescu Gabriel fostul Director al Caminului Balcesti ceea ce a-ti scris despre mine este...

Doar ca noi, cei care traim in sudul judetului nu vrem sa devenim groapa de...

guest test post bbcode html http://googlee.te/ simple...

Bună, acesta este un comentariu. Pentru a începe moderarea, editarea și ștergerea comentariilor, te rog...