Şapte proiecte aşteaptă finanţare, la Măciuca

 Breaking News

Şapte proiecte aşteaptă finanţare, la Măciuca

Şapte proiecte aşteaptă finanţare, la Măciuca
mai 21
14:36 2017

Mugur Mărcoianu: „Proiectele acoperă o parte din necesităţile comunităţii din Măciuca”

 

Primarul Mugur Mărcoianu îşi doreşte modernizarea localităţii din fonduri externe, numai în acest fel fiind posibilă o dezvoltare rapidă. În acest sens, administraţia locală a depus la Ministerul Dezvoltării nu mai puţin de şapte proiecte pentru modernizarea infrastructurii din localitate: „Şi noi aşteptăm, ca şi ceilalţi primari, să vedem cu câte proiecte vom fi finanţaţi. Noi am depus şapte proiecte, investiţii care acoperă o parte dintre necesităţile comunităţii din Măciuca. Dintre cele şapte proiecte mi-aş dori să intre la finanţare în special modernizarea târgului săptămânal, restul de drumuri în vederea asfaltării şi cele două dispensare. Noi am mai depus un proiect şi pentru extinderea alimentării cu apă, dar, din câte am înţeles, doamna ministru Shaidehh a declarat că localităţile care sunt incluse în masterplanul judeţului pentru alimentare cu apă sau canalizare nu vor intra la finanţare. Acest lucru mi se pare într-un fel corect, doar că şi mai corect ar fi fost dacă făceau această precizare de la bun început. Totuşi, noi am făcut nişte cheltuieli să facem studii şi normal că toţi am încercat şi o altă variantă pentru finanţare. Un alt proiect, pe care cred că l-au depus majoritatea primăriilor este cel pentru modernizarea iluminatului public, un proiect necesar pentru toate localităţile şi care cred că va intra la finanţare, valoarea lui nefiind foarte mare”, ne-a mai spus primarul Mugur Mărcoianu.

 

Dispensarul uman necesită o reabilitare completă

În ceea ce priveşte modernizarea infrastructurii medicale, trebuie precizat faptul că spaţiul în care funcţionează acum dispensarul uman din localitate este construit înainte de anul 1900. Potrivit datelor istorice, la început a fost judecătorie şi apoi s-a transformat în spital, unde erau în permanenţă câte doi medici. Clădirea are o arhitectură specifică zonei şi, probabil, în viitorul apropiat va fi declarată monument istoric. În anii trecuţi, cu fonduri din bugetul primăriei s-a realizat o reabilitare exterioară, însă suficientă doar pentru ca spaţiul să poată fi funcţional. Primarul Mugur Mărcoianu îşi doreşte o reabilitare completă, precum şi dotarea cu mobilier şi aparatură medicală a ambelor cabinete medicale de pe raza localităţii: „Am depus la Ministerul Dezvoltării şi două proiecte pentru reabilitarea celor două dispensare medicale de pe raza localităţii. Ne dorim chiar crearea unui centru de permanenţă, iar clădirea este destul de mare pentru a asigura un astfel de serviciu medical. Vom analiza ce implică acest lucru şi, dacă şi medicii vor fi de acord, văd posibilă înfiinţarea unui astfel de centru”, ne-a mai spus Mugur Mărcoianu.

Despre autor

Ramona Balteanu

Ramona Balteanu

Articole similare

0 Comentarii

Nu sunt comentarii

Vrei sa fii primul care comenteaya acest articol?

Scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *

Special

Magazinele dedicate șoferilor de camioane- truck shop-urile

Viața de șofer pe camion nu este una ușoară. Cei care practică această meserie spun că fie îți place, fie nu, nu există loc de compromis.

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale, mai ales pe cele online, de când ele au devenit o alternativă la extragerile oferite de Loteria Română: 5/40, 6/49, Noroc, Super Noroc, Joker şi Noroc Plus.

 

Evoluția linei Samsung Galaxy S: Top 4 cele mai distincte inovații ale uneia dintre cele mai de succes game de telefoane din lume

Anul 2010 a reprezentat momentul în care Samsung a devenit cu adevărat un colos pe piața telefoanelor mobile, în sensul că prin anunțarea lui Samsung Galaxy S, compania Coreeană a reușit să aducă pe piață un smartphone care să rivalizeze, într-adevăr, monopolul pe care Apple îl avea deja încă din 2007 prin al său Iphone.

 

Cum sa iti protejezi casa- Solutii inteligente pentru o locuinta comoda si sigura

Odata ce devii proprietarul unei case, este important sa iei toate masurile necesare pentru a-ti proteja casa de diversele tipuri de daune care pot aparea.

 

Cu siguranță te-ai săturat de clasica ținută de iarnă, formată din pantaloni groși, pulovere și cizme îmblănite.

Stirile pe zile

mai 2017
L Ma Mi J V S D
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031  

Ultimele comentarii

Fie că bunul D-zeu și Maica Sf., împreună cu ocrotitorul,acestor ținuturi,,,,,,SF.si marele mucenic////Grigore Decapolitul""'''''sa vă...

Ma bucur tare mult sa vad un om concentrat pe productie si locuri de munca....

De ce nu isi "arondeaza" de pilda...Tomsaniul? Pentru ca "corb la corb nu-si scoate ochii?...iar...

Sunt Popescu Gabriel fostul Director al Caminului Balcesti ceea ce a-ti scris despre mine este...

Doar ca noi, cei care traim in sudul judetului nu vrem sa devenim groapa de...

Bună, acesta este un comentariu. Pentru a începe moderarea, editarea și ștergerea comentariilor, te rog...