Bulevard modern în zona blocurilor din Băbeni

 Breaking News
  • No posts were found

Bulevard modern în zona blocurilor din Băbeni

mai 28
18:28 2017

Primarul oraşului Băbeni, Ştefan Bogdan şi-a propus să dea o nouă faţă zonei blocurilor din Băbeni prin amenajarea unui bulevard cu locuri de parcare, astfel încât traficul rutier să fie uşurat. Dacă va reuşi să înfiinţeze asociaţii de proprietari, alesul PSD îşi doreşte inclusiv reabilitarea termică a blocurilor, astfel încât să creeze o zonă urbană în toată regula: „Dorim amenajarea spaţiilor verzi din zona blocurilor, unde se vor planta peste 500 de specii de arbori, având şi sistem de irigaţii subterane. Am achiziţionat terenul din spatele blocurilor şi vom face un bulevard, astfel încât să degrevăm strada dintre blocuri şi să facem parcările în spate. Atunci nu va mai exista o presiune din punct de vedere rutier asupra zonei dintre blocuri. Am dat drumul şi la cealaltă fântână, una de mare adâncime, şi am amenajat un foişor, astfel încât să creăm o nouă imagine zonei dintre blocuri. Dacă vom reuşi să înfiinţăm şi asociaţie de proprietari, atunci le vom şi anvelopa. Există această posibilitate, prin accesarea de fonduri europene. Pentru amenajarea rigolelor, trotuarelor şi a podeţelor în întreaga localitate, adică în jur de 55 de kilometri, dar şi iluminatului stradal, vom asigura finanţare atât din bugetul local, cât şi din sursă externă, astfel încât să reuşim să-l ducem la final, iar cetăţenii oraşului Băbeni să aibă condiţii civilizate de trai”, ne-a declarat primarul oraşului Băbeni, Bogdan Ştefan. Totodată, primarul din Băbeni aşteaptă cu sufletul la gură răspunsul Ministerului Dezvoltării în ceea ce priveşte cererea de finanţare pentru modernizarea infrastructurii în oraşul Băbeni. În acest sens, administraţia locală a depus nu mai puţin de zece proiecte, prioritar fiind cel care cuprinde modernizarea a 16 străzi din oraşul Băbeni, însumând nu mai puţin de 20 de kilometri de drumuri asfaltate.

Despre autor

Ramona Balteanu

Ramona Balteanu

Articole similare

0 Comentarii

Nu sunt comentarii

Vrei sa fii primul care comenteaya acest articol?

Scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *

Special

Magazinele dedicate șoferilor de camioane- truck shop-urile

Viața de șofer pe camion nu este una ușoară. Cei care practică această meserie spun că fie îți place, fie nu, nu există loc de compromis.

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale, mai ales pe cele online, de când ele au devenit o alternativă la extragerile oferite de Loteria Română: 5/40, 6/49, Noroc, Super Noroc, Joker şi Noroc Plus.

 

Evoluția linei Samsung Galaxy S: Top 4 cele mai distincte inovații ale uneia dintre cele mai de succes game de telefoane din lume

Anul 2010 a reprezentat momentul în care Samsung a devenit cu adevărat un colos pe piața telefoanelor mobile, în sensul că prin anunțarea lui Samsung Galaxy S, compania Coreeană a reușit să aducă pe piață un smartphone care să rivalizeze, într-adevăr, monopolul pe care Apple îl avea deja încă din 2007 prin al său Iphone.

 

Cum sa iti protejezi casa- Solutii inteligente pentru o locuinta comoda si sigura

Odata ce devii proprietarul unei case, este important sa iei toate masurile necesare pentru a-ti proteja casa de diversele tipuri de daune care pot aparea.

 

Cu siguranță te-ai săturat de clasica ținută de iarnă, formată din pantaloni groși, pulovere și cizme îmblănite.

Stirile pe zile

mai 2017
L Ma Mi J V S D
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031  

Ultimele comentarii

Fie că bunul D-zeu și Maica Sf., împreună cu ocrotitorul,acestor ținuturi,,,,,,SF.si marele mucenic////Grigore Decapolitul""'''''sa vă...

Ma bucur tare mult sa vad un om concentrat pe productie si locuri de munca....

De ce nu isi "arondeaza" de pilda...Tomsaniul? Pentru ca "corb la corb nu-si scoate ochii?...iar...

Sunt Popescu Gabriel fostul Director al Caminului Balcesti ceea ce a-ti scris despre mine este...

Doar ca noi, cei care traim in sudul judetului nu vrem sa devenim groapa de...

Bună, acesta este un comentariu. Pentru a începe moderarea, editarea și ștergerea comentariilor, te rog...