Senatorul Romulus Bulacu solicită sprijin financiar pentru sinistraţii de la Alunu – Impact real

Senatorul Romulus Bulacu solicită sprijin financiar pentru sinistraţii de la Alunu

 Breaking News

Senatorul Romulus Bulacu solicită sprijin financiar pentru sinistraţii de la Alunu

Senatorul Romulus Bulacu solicită sprijin financiar pentru sinistraţii de la Alunu
mai 28
14:57 2017

Printr-o interpelare adresată primului-ministru Sorin Grindeanu, senatorul PNL Romulus Bulacu solicită sprijin financiar pentru familiile sinistrate din localitatea Alunu, ale căror gospodării şi terenuri au fost afectate din cauza alunecării haldei de steril a Carierei Berbeşti: „Ploile abundente din ultima perioadă au afectat serios gospodării, drumuri, poduri şi podeţe în 20 de localităţi ale judeţului, dar cel mai mare dezastru este cauzat de reactivarea alunecărilor de teren. Cea mai mare calamitate s-a produs în comuna Alunu, unde se află un depozit de steril al Exploatării Miniere Berbeşti”. Parlamentarul vâlcean l-a mai informat pe premierul Grindeanu că, „în urma deplasării la faţa locului şi din discuţiile purtate cu localnicii vă comunic că aceştia şi-au exprimat nemulţumirile, dând vina pe autorităţi şi considerând că alunecarea de teren a fost determinată de decizia operatorului carierei de lignit Berbeşti de a depozita steril în vârful acestui deal, unde exista deja un astfel de depozit stabilizat şi care nu mai permitea o încărcare suplimentară. O pădure tânără de 18 hectare şi 2 uliţe săteşti, aflate pe versantul respectiv, au fost îngropate de pământ. În acest moment, 2 familii au fost deja evacuate, iar altele cinci sunt pregătite să îşi părăsească locuinţele în cazul în care alunecarea de teren, reactivată în zonă, va înainta tot mai mult. Din spusele specialiştilor, alunecarea înaintează cu un metru pe oră, iar terenul afectat se află la 300 de metri de Drumul Judeţean 605C, în apropierea albiei pârâului Olteţ. Reprezentanţii Exploatării Miniere Râmnicu Vâlcea au intervenit cu utilaje pentru a încetini eroziunea solului şi pentru a reface drumul comunal, astfel încât oamenii să nu rămână blocaţi. Zi şi noapte buldozerele împing sterilul pentru ca locuinţele să nu fie îngropate, însă alunecarea este tot mai puternică. Deşi deocamdată nu pot fi evaluate pagubele, până acum au fost distruse de acest fenomen peste 30 de hectare de păduri şi terenuri ale oamenilor şi 2 gospodării. Menţionez că un episod similar s-a întâmplat şi în 2004, când 6 familii au fost evacuate. Pe cale de consecinţă, domnule prim ministru, vă rog să-mi comunicaţi dacă veţi aloca din Fondul de Rezervă al Statului un sprijin financiar necesar familiilor şi autorităţilor pentru remedierea situaţiei din comuna Alunu, judeţul Vâlcea”, spune senatorul Romulus Bulacu.

Despre autor

Ramona Balteanu

Ramona Balteanu

Articole similare

0 Comentarii

Nu sunt comentarii

Vrei sa fii primul care comenteaya acest articol?

Scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *







Special

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale, mai ales pe cele online, de când ele au devenit o alternativă la extragerile oferite de Loteria Română: 5/40, 6/49, Noroc, Super Noroc, Joker şi Noroc Plus.


Evoluția linei Samsung Galaxy S: Top 4 cele mai distincte inovații ale uneia dintre cele mai de succes game de telefoane din lume

Anul 2010 a reprezentat momentul în care Samsung a devenit cu adevărat un colos pe piața telefoanelor mobile, în sensul că prin anunțarea lui Samsung Galaxy S, compania Coreeană a reușit să aducă pe piață un smartphone care să rivalizeze, într-adevăr, monopolul pe care Apple îl avea deja încă din 2007 prin al său Iphone.


Cum sa iti protejezi casa- Solutii inteligente pentru o locuinta comoda si sigura

Odata ce devii proprietarul unei case, este important sa iei toate masurile necesare pentru a-ti proteja casa de diversele tipuri de daune care pot aparea.


Cu siguranță te-ai săturat de clasica ținută de iarnă, formată din pantaloni groși, pulovere și cizme îmblănite.

 

Angajarea în videochat – mai avantajoasă decât s-ar putea crede

Chiar dacă este vorba despre un domeniu privit dezaprobator de unii, nu poate fi negat faptul că a cunoscut o dezvoltare impresionantă în ultimii ani.

Stirile pe zile

mai 2017
L Ma Mi J V S D
« apr.   iun. »
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031  

Ultimele comentarii

Fie că bunul D-zeu și Maica Sf., împreună cu ocrotitorul,acestor ținuturi,,,,,,SF.si marele mucenic////Grigore Decapolitul""'''''sa vă...

Ma bucur tare mult sa vad un om concentrat pe productie si locuri de...

De ce nu isi "arondeaza" de pilda...Tomsaniul? Pentru ca "corb la corb nu-si scoate ochii?...iar...

Sunt Popescu Gabriel fostul Director al Caminului Balcesti ceea ce a-ti scris despre mine este...

Doar ca noi, cei care traim in sudul judetului nu vrem sa devenim groapa de...

guest test post bbcode html http://googlee.te/ simple...

Bună, acesta este un comentariu. Pentru a începe moderarea, editarea și ștergerea comentariilor, te rog...