HCM Rm.Vâlcea va juca pe 5 august, de la ora 19,00, în Sala Sporturilor Traian din Râmnicu Vâlcea, un amical de gală cu fostele jucătoare care au compus Oltchimul în 2010, prilej care va marca retragerea din activitate a Ramonei Farcău.

După şapte ani petrecuţi la Vâlcea, Ramona Farcău a ales să îşi facă meciul de retragere în Sala Sporturilor Traian, alături de fostele colege cu care a jucat în 2010 finala Ligii Campionilor. Sub titulatura de Gala Campioanelor, publicul vâlcean va avea ocazia pe 5 august să le revadă pe teren pe Ramona Farcău, Aurelia Brădeanu, Steluţa Luca, Paula Ungureanu, Oana Manea, Cristina Neagu, Valentina Elisei Ardean, Ionela Stanca, Luminiţa Dinu sau Narcisa Lecuşanu, care vor fi coordonate pe bancă de Radu Voina.

”La Vâlcea am trăit cele mai frumoase momente din carieră, aici am simţit ce înseamnă, cu adevărat, să joci handbal la cel mai înalt nivel, să faci parte dintr-un grup unit şi puternic, aici am simţit mereu publicul ca fiind parte din echipa noastră şi tot aici îmi doresc să mă despart de  handbal, în faţa celor care m-au îndrăgit şi m-au susţinut, necondiţionat. Şi pentru că se spune că prima şi ultima impresie contează, vă invit să ne revedem cu toţii, pentru a forma din nou echipa de altădată, cu voi în tribună şi cu noi în teren” a fost mesajul transmis de Ramona Farcău, într-o conferinţă de presă susţinută la Bucureşti. Membrii galeriei Brigada Zăvoi au anunţat deja că vor compune o coregrafie artistică pentru fosta extremă a Oltchimului.

Ramona Farcău este golgheterul Jocurilor Olimpice de la Beijing (2008) şi a avut o carieră impresionantă şi la naţională, jucând pentru ”tricolor” de 207 ori şi marcând 675 goluri. Fosta internaţională conduce acum RHF Sports and Management şi ”Oltchim 2010 – Gala Campioanelor” de la Rm.Vâlcea este primul eveniment organizat.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *