Modificarea planului de reorganizare al Oltchim a fost blocată, dar procedura de vânzare a activelor continuă

Zilele trecute, Tribunalul Vâlcea a decis să amâne judecarea cererii de modificare a planului de reorganizare a societăţii Oltchim SA Râmnicu Vâlcea pentru miercuri, 21 iunie 2017, chiar înainte de expirarea termenului pentru depunerea ofertelor angajante pentru activele combinatului chimic vâlcean. Astfel, noua metodă de vânzare a SC Oltchim SA (prin împărţirea în nouă pachete de active), anunţată de autorităţi şi de companie vara trecută, nu are încă aprobarea Tribunalului Vâlcea. Noua amânare a procesului de la Tribunalul Vâlcea a urmat depunerii unei cereri de intervenţie făcută de Constantin Rotaru, preşedinte PSR, care a solicitat respingerea planului de reorganizare, înlocuirea administratorilor speciali şi judiciari şi cercetarea cauzelor administrării ineficiente şi eventual frauduloase a SC Oltchim SA. Gheorghe Piperea, administrator judiciar al SC Oltchim SA a spus că Rotaru Constantin, care a depus o cerere de intervenţie în interes public şi propriu nu are nici o calitate în acest dosar: „Perioada de depunere a ofertelor angajante pentru cele nouă pachete de active SC Oltchim SA este până la 26 iunie 2017. Ulterior, trecem la negociere cu investitorii. Tribunalul Vâlcea va decide dacă planul este confirmat sau nu. Vă reamintesc faptul că metoda de vânzare a fost impusă de cei de la Comisia Europeană. Acum suntem într-un stadiu final”. Anterior, Tribunalul Vâlcea a respins contestaţia SC Electrica Furnizare SA împotriva hotărârii creditorilor privind modificarea planului de reorganizare a SC Oltchim SA. Reprezentantul SC Electrica Furnizare SA a susţinut că „prin propunerea de modificare a planului s-ar ajunge în situaţia în care s-ar adopta măsuri de redresare care sunt cu totul altele decât cele propuse prin planul iniţial şi s-ar ajunge în situaţia în care, sub pretextul modificării, practic să fie propus un nou plan de reorganizare, situaţie expres prohibită de dispoziţiile legale”. Propunerea unei noi modalităţi de reorganizare a SC Oltchim SA, chiar şi sub pretextul modificării planului de reorganizare nu reprezintă decât propunerea mascată a unui nou plan de reorganizare, conform avocatului SC Electrica Furnizare SA.

 

Acţionarii Chimcomplex au decis oficial achiziţionarea activelor Oltchim

Luni, 12 iunie 2017, acţionarii SC Chimcomplex Borzeşti SA au aprobat participarea la procesul de achiziţionare a activelor SC Oltchim SA, singur sau în orice formă de asociere cu potenţiali investitori, potrivit unui raport transmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB). De asemenea, AGA a decis atragerea unor împrumuturi în valoare maximă de 165 de milioane de euro, în vederea completării fondurilor necesare achiziţionării activelor SC Oltchim SA de la una sau mai multe instituţii, dar şi garantarea creditelor cu ipoteci asupra activelor SC Oltchim SA. Totodată, acţionarii au mai decis participarea companiei la majorarea capitalului societăţii A6 Impex SA cu 8 milioane de lei. SC Chimcomplex Borzeşti SA a anunţat că are pregătite două pachete investiţionale post-privatizare în cazul preluării SC Oltchim SA. Un prim pachet investiţional pregătit de Chimcomplex vizează finanţarea celor 22 de obiective identificate în urma auditului de la SC Oltchim SA, având scopul să reechilibreze combinatul şi să îl poziţioneze pe un profit real, potrivit reprezentanţilor companiei. Preşedintele Consiliului de Administraţie al Chimcomplex, Virgiliu Băncilă, a declarat: „Estimarea noastră este că, în şase luni de la preluare, o dată cu finalizarea măsurilor de investiţii din primul pachet investiţional, SC Oltchim SA va reintra pe o poziţie de echilibru, devenind bancabil”. După acest moment se va lansa cel de-al doilea pachet investiţional, care atinge, în proiecţiile Chimcomplex, suma de peste 275 de milioane de euro. Virgiliu Băncilă a adăugat: „Aceste investiţii se referă la construirea unor noi instalaţii de etilenoxid, metanol, apă oxigenată sau la repornirea fluxului PVC, investiţii care vor aduce multe schimbări pozitive în funcţionarea SC Oltchim SA şi în relaţia acestuia cu mediul înconjurător. Salariaţii SC Oltchim SA de la Râmnicu Vâlcea vor fi preluaţi integral, iar salariile acestora vor fi preluate şi menţinute. Nu vom reduce nici un salariu, dimpotrivă: ne dorim să creştem salariile tuturor celor care doresc să se implice activ în restructurarea companiei. Vreau să asigur salariaţii SC Oltchim SA de faptul că, aşa cum s-a întâmplat şi în 2003, la privatizarea Chimcomplex, aşa vom face şi la SC Oltchim SA, în sensul că vom şti să asigurăm cu succes tranziţia de la sistemul de stat la cel privat. Sunt optimist şi cred în bunele intenţii ale factorilor decizionali, respectiv ale administratorilor judiciari şi ale creditorilor SC Oltchim SA faţă de viitorul acestui combinat, al industriei chimice româneşti, al oamenilor din Râmnicu Vâlcea. Oferta pe care o vom depune este una corectă, sustenabilă, iar faptul că avem resursele umane, know-how-ul şi resursele financiare ar trebui să fie hotărâtor în luarea unei decizii, astfel încât SC Oltchim SA, împreună cu Chimcomplex să redevină acel etalon al industriei chimice româneşti”. SC Chimcomplex Borzeşti SA a anunţat că va depune o oferta de preluare a activelor viabile ale SC Oltchim SA, urmând să creeze împreună cu acesta Compania Română de Chimie.

 

Preţul acţiunilor Oltchim SA a crescut pe fondul anunţului privatizării

Acţiunile SC Oltchim SA s-au apreciat cu 8,39% în perioada 31 mai – 8 iunie 2017, reprezentând valorile mobiliare cu cea mai mare rentabilitate de la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), raportată la moneda europeană. Un reprezentant de operaţiuni în cadrul societăţii de brokeraj Estinvest pune aprecierea preţului acţiunilor SC Oltchim SA pe seama zvonurilor legate de posibila privatizare a companiei: „În opinia mea, creşterea preţului acţiunilor se datorează, în principal, situaţiei societăţii. Pentru multe persoane care sunt în afara bursei, SC Oltchim SA pare a se afla într-o situaţie incertă. Pentru cei ce se află în interiorul fenomenului, toată miza este în funcţie de ştirile, de zvonurile care apar în legătură cu viitorul societăţii privind situaţia sa financiară. Au fost câteva demersuri legate de privatizarea SC Oltchim SA”. De asemenea, directorul de operaţiuni al Estinvest a mai identificat volumul redus de tranzacţionare cu titluri SC Oltchim SA drept element care a dus la aprecierea preţului: „Ţinând cont de lichiditatea scăzută a emitentului, cei care au plusat pe acţiunile acestei societăţi au trebuit să urce preţul, ajunându-se astfel, la o creştere considerabilă a titlurilor SC Oltchim SA din ultima perioadă”. Consultanţii AT Kearney şi White Case se ocupă de noul proces de vânzare a SC Oltchim SA, pentru 1,3 milioane de euro. Zilele trecute, Comitetul creditorilor de la SC Oltchim SA a aprobat bugetul suplimentar aferent serviciilor oferite de avocaţii White&Case şi Bondoc&Associates, ca urmare a extinderii duratei procesului de vânzare a SC Oltchim SA peste data limită prezumată în ofertele iniţiale ale acestora. Potrivit planului modificat de reorganizare, conducerea SC Oltchim SA va face demersurile de expunere pe piaţă a activelor societăţii, într-o formă adecvată. Activele vor fi vândute în starea în care se găsesc, cumpărătorii achiziţionând în cunoştinţă de cauză. Se recomandă ca orice persoană interesată să efectueze o inspecţie a activului scos la vânzare. Persoanele interesate vor depune oferta scrisă în care vor specifica preţul oferit pentru activul scos la vânzare. Vor fi organizate 6 licitaţii publice săptămânale, cu strigare, în urcare, la sediul SC Oltchim SA. În ipoteza în care o şedinţă de licitaţie nu poate fi organizată, consorţiul de administratori judiciari va notifica aceasta prin intermediului site-urilor proprii, calendarul licitaţiilor urmând să fie decalat conform notificării. Comisia de licitaţie va fi formată din trei membri, reprezentanţi ai consorţiului de administratori judiciari, desemnaţi de către acesta prin decizie. Unul dintre cei trei membri astfel desemnaţi va îndeplini calitatea de preşedinte al comisiei de licitaţie. În urmă cu un an, Comisia Europeană a demarat o procedură de investigare formală, reglementată de tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, împotriva anumitor măsuri adoptate de creditorii bugetari ai SC Oltchim SA, în special, anularea obligaţiilor, alocarea de noi datorii şi continuarea furnizării de servicii. La sfârşitul acestei proceduri de investigare, care s-ar putea extinde pe încă o perioadă de un an sau mai mult, Comisia Europeană poate adopta o decizie de recuperare, în sensul obligării SC Oltchim SA la plata ajutorului de stat acordat, pretins a fi nelegal.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *