Termenul de depunere a ofertelor în vederea achiziţionării Oltchim SA, amânat pentru data de 6 iulie 2017

 Breaking News
Termenul de depunere a ofertelor în vederea achiziţionării Oltchim SA, amânat pentru data de 6 iulie 2017
iunie 28
06:41 2017

Săptămâna trecută, conducerea societăţii Oltchim SA Râmnicu Vâlcea a anunţat oficial că s-a extins termenul limită de depunere a ofertelor angajante în vederea achiziţionării pachetelor de active ale companiei pentru data de 6 iulie 2017, potrivit unui comunicat transmis Bursei de Valori Bucureşti. Decizia a venit după ce Tribunalul Vâlcea a decis, în 22 iunie 2017, să amâne pronunţarea asupra confirmării modificării planului de reorganizare la data de 28 iunie 2017. În urmă cu un an, autorităţile române au anunţat noua metodă de vânzare a SC Oltchim SA – prin împărţirea în nouă pachete de active. În martie, anul acesta, termenul limită de depunere a ofertelor angajante pentru vânzarea activelor SC Oltchim SA a fost prelungit cu trei luni, până la 26 iunie 2017, motivul invocat fiind că s-ar fi primit solicitări de la firme interesate. Fiind în insolvenţă, planul de reorganizare este valabil pentru patru ani, până în 2019, iar actuala echipă de conducere nu poate să întocmească un plan de afaceri care să profite de conjunctura economică favorabilă SC Oltchim SA, deoarece legislaţia nu permite acest lucru. De asemenea, lipsa de lichidităţi pentru investiţii în modernizarea instalaţiilor şi în mărirea capacităţilor de producţie ale societăţii limitează capacitatea de producţie. Conform planului de reorganizare modificat al companiei, aprobat în şedinţa Adunării Creditorilor din 6 martie 2017, activele SC Oltchim SA vor fi oferite spre vânzare grupate în 9 pachete: uzinele clor-alkali, Uzina oxo-alcooli, Uzinele propilen-oxid şi polioli, servicii site, vagoane cale ferată, Procesare PVC, Uzina petrochimică, VCM/PVC Râmnicu Vâlcea, Uzina petrochimică Bradu Piteşti şi Uzina Anhidrida Ftalică Râmnicu Vâlcea. Valoarea totală de piaţă a celor nouă pachete de active este de 293,728 milioane de euro, iar preţul de pornire a vânzării va fi de 307 milioane de euro. SC Oltchim SA a intrat în procedura de insolvenţă la 30 ianuarie 2013, iar consorţiul format din Rominsolv SPRL şi BDO Busines Restructuring SPRL a fost numit administrator judiciar.

 

Zece investitori au depus oferte neangajante pentru cele 9 pachete de active

Potrivit administratorului special al SC Oltchim SA, Bogdan Stănescu, peste zece investitori, care au depus oferte neangajante pentru cele nouă pachete ale SC Oltchim SA scoase la vânzare ar putea depune oferte definitive pentru cumpărarea activelor până la termenul limită, din 6 iulie 2017. „Această procedură de vânzare a activelor SC Oltchim SA a stârnit mare interes atât pe piaţa naţională, printre investitorii români, dar şi pe piaţa internaţională, cu investitori de talie internaţională. În acest sens, s-a creat o concurenţă şi o competiţie care, cu siguranţă, va conduce la o tranzacţie de succes. Sunt peste zece investitori care au depus ofertele neangajante şi care doresc să intre în competiţie pentru cumpărarea activelor SC Oltchim SA. Toate ofertele neangajante depuse de potenţialii investitori acoperă integral toate cele nouă pachete de active scoase la vânzare de administratorii judiciari BDO şi Rominsolv. Am încredere că, pe 6 iulie 2017 vor fi depuse ofertele ferme şi angajante care vor cuprinde elementele de business, sociale şi de preţ corecte şi serioase pentru un business profitabil, aşa cum este SC Oltchim SA astăzi. Cu siguranţă, tranzacţia SC Oltchim SA trebuie să fie una de succes. Aşa cum arată astăzi, cu o capacitate de producţie de 30% şi un profit de peste 2 milioane de euro pe luna mai şi cu un trend crescător în luna iunie, cred că SC Oltchim SA este o mină de aur care, dacă va fi gestionată corect, cu bună credinţă, cu investiţii în activele societăţii, va da un profit mare şi stabil investitorului care cumpără activele SC Oltchim SA. Multe probleme au fost rezolvate la SC Oltchim SA: plecând de la probleme de natură organizatorică, realizând o schemă de personal mai suplă, eliminând nepoţii, cumetrii, verişorii şi amantele care nu aveau disponibilitate pentru muncă, precum şi păstrarea personalului calificat, a angajaţilor care au crezut şi cred în proiectul SC Oltchim SA şi care doresc să muncească şi în viitor, continuând cu problemele de natură comercială, respectiv decăpuşarea SC Oltchim SA, eliminarea treptată a pierderilor, rezilierea contractelor păguboase pentru societate, realizarea vânzării produselor SC Oltchim SA pe principii comerciale corecte, de concurenţă şi de adevărat business – şi încheind cu dezvoltarea capacităţilor de producţie prin investiţii proprii cu profesioniştii din combinat şi din SC Sistemplast SA, care asigură mentenanţa instalaţiilor noastre. De aceea, cred în proiectul SC Oltchim SA, cred în seriozitatea ofertanţilor SC Oltchim SA şi cred în corectitudinea preţului oferit şi a tranzacţiei care se va negocia şi semna. Toate celelalte probleme ale SC Oltchim SA sunt minore şi pot fi rezolvate prin existenţa unui investitor serios, de bună credinţă şi cu potenţial financiar, care să asigure o stabilitate şi o gândire de business pe termen mediu şi lung. Totuşi, există şi riscuri pentru SC Oltchim SA, iar principalul este legat de investigaţia deschisă de direcţia de competiţie a Comisiei Europene, privind un eventual ajutor de stat. Acest risc va fi diminuat semnificativ dacă în procedura de vânzare respectăm principiul european al discontinuităţii economice a afacerii şi creditorii vor analiza şi aproba cea mai convenabilă ofertă care să le asigure maximizarea cât mai bună a creanţelor deţinute la combinatul chimic vâlcean”, a mai spus, printre altele, administratorul special al SC Oltchim SA.

 

Contract încheiat de Oltchim cu o firmă la care este acţionar majoritar

Zilele trecute, SC Oltchim SA a informat acţionarii şi investitorii asupra unui contract cu valoare estimată de circa 5,4 milioane de lei, încheiat cu SC Sistemplast SA, la care deţine 94,4% din capitalul social. Descrierea obiectului contractului: executare servicii de întreţinere, reparaţii utilaje statice, cisterne CF, supape de siguranţă, armături, conducte tehnologice şi refacerea izolaţiilor termice; executare servicii de întreţinere şi reparaţii utilaje dinamice; executarea lucrărilor de mentenanţă a echipamentelor electro-AMA şi a instalaţiilor de climatizare; executarea serviciilor de întreţinere, revizii tehnice şi reparaţii la maşinile de ridicat-macarale, mecanisme de ridicat, elevatoare pentru vehicule şi maşini de ridicat de tip special, ascensoare de persoane, ascensoare de mărfuri cu comandă interioară şi cu schip. Beneficiarul SC Oltchim SA va opri 5% garanţie de bună execuţie din valoarea fiecărei facturi, garanţia urmând a fi eliberată după expirarea termenului de garanţie al lucrării, în condiţiile în care toate prevederile contractuale au fost respectate de executant. Situaţiile financiare consolidate la şi pentru anul financiar încheiat la 31 decembrie 2016 se referă la SC Oltchim SA şi filiala sa SC Sistemplast SA. În cadrul Platformei Chimice Râmnicu Vâlcea îşi desfăşoară activitatea şi SC Sistemplast SA, care realizează în principal lucrările de mentenanţă mecanică şi electro-AMA la SC Oltchim SA. O sinteză a rezultatului net înregistrat de Grupul Oltchim în situaţiile financiare consolidate pe 2016, în sumă de 26,06 milioane de lei, se prezintă astfel: profit net înregistrat de SC Oltchim SA – 26,05 milioane de lei; profit net înregistrat de SC Sistemplast SA – 10.000 de lei. SC Sistemplast SA s-a înfiinţat în data de 12 februarie 1999, iar obiectul principal de activitate îl constituie producerea şi comercializarea articolelor din PVC şi polietilenă (tuburi, conducte, fitinguri şi accesorii). Capitalul social este în valoare de 7,7 milioane de lei, cu următoarea structură a acţionariatului: SC Oltchim SA (94,4%), SC Charity Holdings SA (5,2%), alţi acţionari (0,4%). SC Sistemplast SA şi-a completat obiectul de activitate cu efectuarea lucrărilor de mentenanţă şi reparaţii. Aceasta este principala activitate desfăşurată de societate în anul 2016. Societatea a avut relaţii de colaborare, atât cu SC Oltchim SA, cât şi cu terţe alte societăţi. În 2016, SC Sistemplast SA a avut venituri de 7,355 milioane de lei şi cheltuieli de 7,435 milioane de lei. În anul 2016, datorită creşterii volumului de lucrări executate, cu impact în creşterea veniturilor cu 35%, activitatea SC Sistemplast SA a devenit profitabilă. Potrivit raportului de audit, în ultimii ani, SC Oltchim SA a avut în derulare contracte de execuţie lucrări de reparaţii şi verificări tehnice încheiate cu SC Sistemplast SA.

Despre autor

Mihai Roman

Mihai Roman

Articole similare

0 Comentarii

Nu sunt comentarii

Vrei sa fii primul care comenteaya acest articol?

Scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *

Cautam sudori de sarma plina, sudori de sarma tubulara si lacatusi pentru un proiect urgent in Germania si Spania.
 Proba de lucru se va sustine in Bucuresti.
 Pentru detalii si programare la proba sunati la 0728865354.

Special

Ce le atrage pe tinere să aleagă un studio de videochat

În ultimii ani, piaţa studiourilor de videochat a explodat. Din anii 2000, acestea şi-au făcut apariţia pe piaţă, revoluţionând concepte, idei, prejudecăţi şi tipuri de joburi.

Află care sunt cele mai frecvente erori ale unui magazin online

Desfășurarea unei activități în mediul online poate veni cu o serie de avantaje, atât financiare cât şi non-financiare, dar în același timp succesul vine în urma atenției oferite până și celor mai mici detalii.

Ajutorul bărbaților în alegerea inelului de logodnă

Când vine vorba despre alegerea unui inel de logodnă potrivit pentru partenara de viață, acest lucru poate deveni copleșitor pentru bărbați și mai ales pentru unul care nu are nici cea mai vagă idee cum anume poate să îndeplinească această sarcină corect.

De ce și cum să alegi un scaun de masaj? Află cele mai importante aspecte

Lumea este într-o continuă schimbare și ritmul vieții pare să fie unul din ce în ce mai alert, mai rapid, iar toate acestea se concretizează într-un nivel de stres foarte ridicat.

Ce aşteptări să ai de la fotograful de nuntă – Jadoris ne explică

Este foarte uşor să critici, cum este la fel de uşor să te impui, dar când nu ştii cum stă treaba într-un domeniu nu faci decât să arunci vorbe grele peste o muncă titanică.

Stirile pe zile

iunie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Mai   Iul »
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
2627282930  

Ultimele comentarii

Fie că bunul D-zeu și Maica Sf., împreună cu ocrotitorul,acestor ținuturi,,,,,,SF.si marele mucenic////Grigore Decapolitul""'''''sa vă...

Ma bucur tare mult sa vad un om concentrat pe productie si locuri de...

De ce nu isi "arondeaza" de pilda...Tomsaniul? Pentru ca "corb la corb nu-si scoate ochii?...iar...

Sunt Popescu Gabriel fostul Director al Caminului Balcesti ceea ce a-ti scris despre mine este...

Doar ca noi, cei care traim in sudul judetului nu vrem sa devenim groapa de...

guest test post bbcode html http://googlee.te/ simple...

Bună, acesta este un comentariu. Pentru a începe moderarea, editarea și ștergerea comentariilor, te rog...