9 firme au depus oferte angajante pentru cumpărarea celor 9 pachete de active ale SC Oltchim SA

 Breaking News
9 firme au depus oferte angajante pentru cumpărarea celor 9 pachete de active ale SC Oltchim SA
iulie 09
15:51 2017

Potrivit unui comunicat remis vineri, 7 iulie 2017, Bursei de Valori Bucureşti (BVB), societatea Oltchim SA Râmnicu Vâlcea a anunţat oficial încheierea în data de 6 iulie 2017 a etapei de depunere a ofertelor finale în procesul competitiv privind vânzarea pachetelor de active ale întreprinderii. „Vă informăm că societatea a primit oferte angajante de la nouă ofertanţi. Acestea vor fi analizate în perioada următoare”, se arată în comunicatul conducerii SC Oltchim SA. În dosarul de insolvenţă al SC Oltchim SA nr. 887/90/2013, aflat pe rolul Tribunalului Vâlcea, la termenul de judecată din data de 28 iunie 2017, instanţa a dispus următoarea soluţie: „În temeiul dispoziţiilor art. 101 alin. 5 din Legea nr. 85/2006 se confirmă modificarea planului de reorganizare judiciară a debitoarei SC Oltchim SA, propus de consorţiul Rominsolv SPRL şi BDO Business Restructuring SPRL şi votat de adunarea creditorilor prin hotărârea adunării creditorilor din 6 martie 2017. Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare”. Conform planului de reorganizare modificat al companiei, aprobat în şedinţa Adunării Creditorilor din 6 martie 2017, activele SC Oltchim SA vor fi oferite spre vânzare grupate în 9 pachete: uzinele clor-alkali, Uzina oxo-alcooli, Uzinele propilen-oxid şi polioli, servicii site, vagoane de cale ferată, procesare PVC, Uzina petrochimică, VCM/PVC Râmnicu Vâlcea, Uzina petrochimică Bradu Piteşti, Uzina Anhidrida Ftalică Râmnicu Vâlcea. Valoarea totală de piaţă a celor nouă pachete de active este de 293,728 milioane de euro, iar preţul de pornire a vânzării va fi de 307 milioane de euro. În martie, anul acesta, termenul limită de depunere a ofertelor angajante pentru vânzarea activelor SC Oltchim SA a fost prelungit cu patru luni, până la 6 iulie 2017, motivul invocat fiind că s-ar fi primit solicitări de la firme interesate. Fiind în insolvenţă, planul de reorganizare este valabil pentru patru ani, iar actuala echipă de conducere nu poate să întocmească un plan de afaceri care să profite de conjunctura economică favorabilă SC Oltchim SA, deoarece legislaţia nu permite acest lucru. De asemenea, lipsa de lichidităţi pentru investiţii în modernizarea instalaţiilor şi în mărirea capacităţilor de producţie ale societăţii limitează capacitatea de producţie.

 

Chimcomplex a depus ofertă angajantă pentru preluarea activelor Oltchim

SC Chimcomplex SA Borzeşti, membră a Grupului SCR, a depus joi, 6 iulie 2017, ofertă angajantă pentru preluarea activelor SC Oltchim SA. În acest sens, Chimcomplex vizează în continuare crearea Companiei Române de Chimie, viitor jucător important din punct de vedere al relevanţei regionale în industria chimică. Planul de afaceri al acestei noi entităţi este fundamentat pe relansarea chimiei româneşti, incluzând posibilitatea de creştere a producţiei industriale la peste un miliard de euro anual, în 7 ani de la preluare, precum şi crearea de locuri de muncă la peste 9.000 pe orizontală şi verticală, cât şi la diversificarea operaţiunilor comerciale în întreaga regiune. „Sunt optimist şi cred în bunele intenţii ale factorilor decizionali, respectiv ale administratorilor judiciari şi ale creditorilor SC Oltchim SA faţă de viitorul acestui combinat, fanion al industriei chimice româneşti şi al tuturor oamenilor din Râmnicu Vâlcea, dependenţi în mod direct de buna funcţionare a acestuia. Oferta pe care am depus-o este una corectă, sustenabilă şi bine asumată, iar faptul că avem resursele umane, know-how-ul şi resursele financiare ar trebui să fie hotărâtor în luarea unei decizii, astfel încât SC Oltchim SA, împreună cu Chimcomplex să redevină acel etalon pe care îl merită industria chimică românească, pe plan intern şi regional, prin intermediul Companiei Române de Chimie”, declară Virgiliu Băncilă, preşedintele Chimcomplex. În sprijinul Chimcomplex s-a alăturat gigantul american Tricon Energy, cu o cifră de afaceri de 6 miliarde de dolari, ca partener comercial, 5 bănci europene şi 2 fonduri de investiţii. Grupul SCR, care deţine în prezent Chimcomplex, va deveni astfel garantul direct al tranzacţiei. „În aceste condiţii, este evident că nu vom reduce nici un salariu şi ne dorim chiar să creştem veniturile tuturor celor care doresc să se implice activ în restructurarea pozitivă a companiei. Aşa cum s-a întâmplat şi în 2003, la privatizarea Chimcomplex, aşa vom face şi la SC Oltchim SA: vom şti să asigurăm lin şi cu succes tranziţia de la sistemul de stat la cel privat”, a mai declarat Virgiliu Băncilă. Compania Română de Chimie se doreşte a fi acea companie care va repune România pe harta industriei chimice din Europa, având în vedere forţa comercială pe care o vor avea împreună cele două combinate din Borzeşti şi Râmnicu Vâlcea, respectiv Chimcomplex şi SC Oltchim SA. „Vânzarea SC Oltchim SA este un eveniment major în economia României şi am dori să avem sprijin de la întreg mediul de afaceri, aşa cum am primit de la mediul universitar. Preşedintele Grupului SCR, Ştefan Vuza, a pregătit atent în ultimii doi ani această tranzacţie, depunând eforturi considerabile pentru a strânge laolaltă investitori de calibru, cum sunt cele două fonduri de investiţii care gestionează fiecare câte 11 miliarde de euro, apoi cele cinci bănci care vor intra în sindicat, cât şi partenerii de afaceri, începând de la Tricon SUA şi până la cei români”, a concluzionat Virgiliu Băncilă.

 

Acţionarul minoritar al Oltchim, PCC, nu vrea să cumpere activele

Compania Petro Carbo Chem SE, care deţine 32,34% din acţiunile SC Oltchim SA, a notificat, joi seara, bursa de la Varşovia că nu a depus oferte pentru cumpărarea activelor SC Oltchim SA, dar informaţia nu este confirmată de administratorul judiciar al SC Oltchim SA, Gheorghe Piperea. „Ofertele sunt depuse şi sunt multe, dar nu se pot încă dezvălui, sunt informaţii deocamdată confidenţiale. Ofertanţii trebuie validaţi şi urmează o perioadă de analiză împreună cu creditorii, după care se vor face publice rezultatele selecţiei”, a spus Gheorghe Piperea. El a precizat că nu se ştie cât va dura această perioadă de confidenţialitate, pentru că sunt şi unele elemente imprevizibile. În plus, este nevoie şi de opinia Comisiei Europene asupra modului în care decurge procesul de privatizare. Ofertele vor fi discutate informal cu creditorii SC Oltchim SA, după care aceştia vor fi convocaţi oficial, în termen de 10 zile. Gheorghe Piperea, administratorul judiciar al SC Oltchim SA, a mai spus: „După depunerea ofertelor angajante urmează o perioadă de o lună pentru negociere. Bineînţeles, după ce se termină toată această procedură se încheie contractul, care va avea probabil un termen de executare de două-trei luni, pentru că sunt tot felul de aranjamente bancare care trebuie făcute. Să nu uităm că, dacă se perfectează vânzarea, vor fi implicate sume de nivelul sutelor de milioane de euro”. De altfel, investitorii care participă la licitaţie primesc un bonus de 5.000 de euro pentru fiecare salariat de la SC Oltchim SA păstrat. În anul 2016, societatea a înregistrat cele mai bune rezultate economico-financiare de la intrarea în insolvenţă şi cel mai bun rezultat brut din activitatea curentă din anul 2007 până în prezent. Rezultatul net total realizat de SC Oltchim SA în anul 2016 este de 26,05 milioane de lei, format din: 20 de milioane de lei profit brut din activitatea curentă a societăţii; 14,8 milioane de lei influenţă reevaluare active şi ajustări pentru depreciere; minus 8,75 milioane de lei impozit pe profit. Rezultatele înregistrate în anul 2016 de SC Oltchim SA demonstrează faptul că măsurile avute în vedere prin planul de reorganizare, aprobat de creditori, pentru eficientizarea societăţii au fost implementate cu succes. Recâştigarea pieţelor de desfacere, cu preponderenţă externe, retehnologizările efectuate la principalele instalaţii tehnologice, coroborate cu reducerea personalului excedentar au contribuit la obţinerea acestor rezultate. În 2016, cifra de afaceri a crescut cu 12,4 milioane de lei (2,8 milioane de euro), faţă de anul 2015 şi a crescut cu 256,8 milioane de lei (57,2 milioane de euro), faţă de anul 2014. Vânzările la export şi pe piaţa intracomunitară în anul 2016 au fost de 123 de milioane de euro, iar importurile şi achiziţiile intracomunitare, în valoare de numai 27 de milioane de euro, au determinat o balanţă externă pozitivă a societăţii de 96 de milioane de euro. În anul 2016, la SC Oltchim SA s-au înregistrat creşteri cantitative la toate produsele comercializate faţă de anul 2015, deşi compania a continuat să funcţioneze la circa 30% din capacitatea maximă, o parte din instalaţii fiind în continuare oprite. Cifra de afaceri a crescut la 168 de milioane de euro, dar creşterea cifrei de afaceri a fost determinată de creşterea cantitativă a vânzărilor la principalele produse fabricate.

Despre autor

Mihai Roman

Mihai Roman

Articole similare

0 Comentarii

Nu sunt comentarii

Vrei sa fii primul care comenteaya acest articol?

Scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *

Cautam sudori de sarma plina, sudori de sarma tubulara si lacatusi pentru un proiect urgent in Germania si Spania.
 Proba de lucru se va sustine in Bucuresti.
 Pentru detalii si programare la proba sunati la 0728865354.

Special

3 lucruri care NU trebuie sa lipseasca dintr-o spalatorie de haine profesionala

Din cauza ritmului alert in care oamenii isi traiesc viata in ziua de azi, acestia nu mai au suficient timp la dispozitie pentru a se ocupa de treburile casnice, precum spalarea si curatarea hainelor.

Top 6 hobby-uri ”ciudate” ale barbatului de azi

Constient de propria masculinitate, barbatul modern este pasionat de diferite domenii, unele chiar considerate a fi apanajul femeilor.

Alegerea termopanelor – sfaturi oferite de experții metalglass.ro

Pentru a beneficia de un grad optim de confort termic în locuință, alegerea unor termopane cât mai potrivite este esențială.

Ce optiuni ai cand cauti un laptop?

In ciuda faptului ca nu pare greu sa iti alegi un laptop, mai mult ca sigur alegerea unui astfel de echipament va incepe sa ti se para o misiune imposibila, mai ales in cazul in care nu ai foarte multe cunostinte cu privire la acest tip de echipamente.

Shop-einstal.ro- solutia optima pentru orice anotimp!

Iarna isi intra in drepturi si putem vedea cu ochiul liber cum efectele sale incep sa isi faca simtita prezenta.

Stirile pe zile

iulie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Iun    
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31  

Ultimele comentarii

Fie că bunul D-zeu și Maica Sf., împreună cu ocrotitorul,acestor ținuturi,,,,,,SF.si marele mucenic////Grigore Decapolitul""'''''sa vă...

Ma bucur tare mult sa vad un om concentrat pe productie si locuri de...

De ce nu isi "arondeaza" de pilda...Tomsaniul? Pentru ca "corb la corb nu-si scoate ochii?...iar...

Sunt Popescu Gabriel fostul Director al Caminului Balcesti ceea ce a-ti scris despre mine este...

Doar ca noi, cei care traim in sudul judetului nu vrem sa devenim groapa de...

guest test post bbcode html http://googlee.te/ simple...

Bună, acesta este un comentariu. Pentru a începe moderarea, editarea și ștergerea comentariilor, te rog...