Pe 19 iulie, Oraşul Băile-Olăneşti împlineşte 590 de ani de atestare documentară

 Breaking News
Pe 19 iulie, Oraşul Băile-Olăneşti împlineşte 590 de ani de atestare documentară
iulie 09
20:42 2017

Cu acest prilej, Primăria şi Consiliul Local au pregătit o sărbătoare aparte, care se va derula pe parcursul a cinci zile. Astfel, în perioada 19 iulie-23 iulie, cea de-a IX-a ediţie a Zilelor oraşului Băile-Olăneşti va avea un program extrem de atractiv atât pentru localnici, cât şi pentru turiştii aflaţi în această perioadă în staţiune. Festivitatea de deschidere a manifestării va avea loc în data de 19 iulie, la ora 17.00, când vor prezenta alocuţiuni primarul oraşului, Sorin Vasilache şi reprezentanţii judeţului. Urmează un program folcloric susţinut de formaţia „ATLAS” şi interpreta Livia Floarea. De asemenea, va urca pe scenă şi Marcela Fota, dar şi Vasile Muraru şi Valentina Fatu. De precizat că fiecare seară de evenimente se va încheia cu discotecă în aer liber. În ziua de 20 iulie, manifestările debutează, la ora 18.30, cu un concert susţinut de Ane Mary, urmat de Aida şi Marina. Spectacolul folcloric de joi seara îi va avea în prim plan pe Cornelia şi Lupu Rednic, dar şi pe Claudia Ghiţulescu. Vineri seara vor urca pe scenă Ilie Dură, Formaţia Belly Dance cu Cristina, Marina Ghinea, Nelu Vlad şi Gheorghe Roşoga. Sâmbăta, pe 22 iulie, sărbătoarea oraşului continuă cu un spectacol susţinut de Dana Stars, Gheorghe Luca şi Maria Spinu, Traian Ilea şi Valeria Codorean, iar la ora 21.00, pe scena amplasată în centrul oraşului va urca Pepe, care va face un super show pentru iubitorii de muzică latino. Duminică, programul va începe la ora 11.00 cu un spectacol al teatrului de păpuşi Anton Pann, urmat de un concert susţinut de Ştefănia Dita, Marina, urmat de un spectacol de dans modern. Seara se va încheia cu un concert folcloric susţinut de Aurel Moldovan şi Gelu Voicu. La ora 22.00, cele cinci zile de sărbătoare se vor încheia cu un superb foc de artificii: „Anul acesta, oraşul nostru împlineşte 590 de ani de atestare documentară, iar noi, administraţia locală, încercăm să marcăm cum se cuvine acest eveniment. Există mulţi turişti în această perioadă în staţiunea noastră şi dorim să avem mai multe zile de sărbătoare. În fiecare zi programul va debuta la ora 18.30 şi va fi unul diversificat, cu muzică pe toate gusturile. Totodată, participanţii vor putea degusta produsele tradiţionale la tavernele amenajate în această perioadă”, ne-a declarat primarul oraşului Băile-Olăneşti, Sorin Vasilache.

Despre autor

Ramona Balteanu

Ramona Balteanu

Articole similare

0 Comentarii

Nu sunt comentarii

Vrei sa fii primul care comenteaya acest articol?

Scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *

Special

Cum sa ai parte de siguranta deplina in casa de vacanta

Multi dintre romani si-au construit o casa la munte, unde evadeaza, mai ales la sfarsit de saptamana, si isi incarca bateriile bucurandu-se de peisajul de basm, de liniste si de distractie alaturi de prieteni.
Recunoaste: printre cele mai mari dorinte ale tale se afla obtinerea unei colectii cat mai impresionante de pantofi, genti si piese vestimentare de brand.

 

Agricultura – noua afacere de succes. Afla care sunt pasii ce garanteaza reusita

Probabil ai observat ca tendinta multor tineri este sa se intoarca la origini, sa redescopere si sa revalorifice unele meserii ce erau considerate invechite si/sau neprofitabile.

Promovarea unei afaceri prin intermediul serviciilor SEO

Conceptul de marketing nu mai poate fi asociat cu ceea ce era odată. Afacerile nu mai pot fi promovate doar prin intermediul acelorași tehnici clasice ca articolele din ziare ori reclamele la TV.

5 item-uri pretioase care sa iti evidentieze outfit-ul de zi!

Fara indoiala, la fel ca marea majoritate a femeilor, faci parte din categoria celor care acorda atentie tuturor detaliilor menite sa faca diferenta intre o tinuta banala si una bine gandita.

Stirile pe zile

iulie 2017
L Ma Mi J V S D
« iun.   aug. »
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31  

Ultimele comentarii

Fie că bunul D-zeu și Maica Sf., împreună cu ocrotitorul,acestor ținuturi,,,,,,SF.si marele mucenic////Grigore Decapolitul""'''''sa vă...

Ma bucur tare mult sa vad un om concentrat pe productie si locuri de...

De ce nu isi "arondeaza" de pilda...Tomsaniul? Pentru ca "corb la corb nu-si scoate ochii?...iar...

Sunt Popescu Gabriel fostul Director al Caminului Balcesti ceea ce a-ti scris despre mine este...

Doar ca noi, cei care traim in sudul judetului nu vrem sa devenim groapa de...

guest test post bbcode html http://googlee.te/ simple...

Bună, acesta este un comentariu. Pentru a începe moderarea, editarea și ștergerea comentariilor, te rog...