Gheorghe Gîngu: „Procentul obţinut mă face să mă gândesc că totul înseamnă doar comuna”

Gheorghe Gîngu a fost ales primarul localităţii Bujoreni în urma alegerilor parţiale din 11 iunie 2017. Social-democratul a reuşit să obţină un vot covârşitor, 70%. Pe cine îşi doreşte viceprimar, ce strategie va aborda pentru a colabora cu Consiliul Local fără a avea o majoritate stabilă, dar şi ce proiecte are pentru dezvoltarea localităţii Bujoreni, aflăm în rândurile de mai jos.

 

Impact real: La alegerile parţiale de luna trecută aţi obţinut funcţia de primar cu 70% dintre voturile cetăţenilor. Vă aşteptaţi la o victorie aşa lejeră?

Gheorghe Gîngu: Nu mă aşteptam. Sincer, eu nu am prognozat procentul, nu m-am gândit la acest lucru. Eu sunt un om direct, le-am spus oamenilor ce intenţionez să fac în comună şi cum o să procedez. Pot să afirm însă că procentul obţinut nu numai că mă onorează, mai mult decât atât, mă şi responsabilizează foarte mult. Procentul obţinut mă face să mă gândesc la faptul că totul înseamnă doar comuna. Îmi voi focaliza atenţia în următorii trei ani în aşa fel încât să mişc ceva în comună. Oamenii au taxat vorbele urâte din campanie, au avut încredere în mine şi în programul meu, şi îmi doresc să nu le înşel aşteptările. Din păcate, nu se pot face foarte multe lucruri vizibile dintr-o dată, pentru că nu există acoperire financiară. Vreau să fac mai mult şi eu, însă mă reţin anumite lucruri. De exemplu, m-am trezit deja cu executări. Sper ca aceste lucruri să nu-mi blocheze salariile. Avem executări pe bandă rulantă, şi este vorba de sume destul de mari, unele sunt şi de câte 2-3 miliarde, în afară de mărunţişuri.

 

Impact real: Ce ne puteţi spune despre greaua moştenire?

Gheorghe Gîngu: Nu vreau să vorbesc de greaua moştenire, dar sunt sume pe care sper să reuşim să le acoperim. Va dura cam un an până când vom reuşi acest lucru, eu aşa cred. Până acum nu mi-am dat seama în totalitate, încă încercăm să mai desluşim. Din păcate nu avem personal suficient, am mai scos acum încă şapte posturi la concurs. În perioada în care am fost primar interimar am reuşit să externalizez patru posturi. Asta a fost o soluţie ca să pot mişca lucrurile din loc, altfel eram blocaţi demult. Însă eu vreau oameni pregătiţi pe posturile respective, pentru că problemele au venit ca o avalanşă. De exemplu, nu avem nomenclator stradal, iar Prefectura ne-a dat termen până la sfârşitul lunii să facem acest lucru. Mai mult, cetăţenii au problemele lor, care nu s-au putut rezolva de mai bine de douăzeci de ani şi speră să le rezolve acum. Totul a venit ca o avalanşă asupra mea. Anul trecut existau datorii de 18 miliarde de lei vechi, o parte le-am mai achitat, pentru o parte avem bani, dar pentru fiecare mă judec în instanţă. Sunt situaţii în care instanţa de judecată le-a dat lor dreptate şi trec la executare, iar, dacă eu consider că nu sunt în regulă, le trimit mai departe şi eu instituţiilor abilitate.

 

Impact real: Care au fost primele lucruri pe care aţi reuşit să le rezolvaţi în localitate, de când aţi preluat funcţia de primar?

Gheorghe Gîngu: Pentru că şi noi aveam probleme atunci când ploua mai tare, ne-am apucat să decolmatam toate pâraiele de pe raza localităţii, şi cred că am reuşit să curăţăm cam 70% dintre acestea, în condiţiile în care localitatea este destul de întinsă, şi sunt foarte multe. Am reuşit să facem acest lucru la preţuri foarte mici, cred că ne-a costat decolmatarea în jur de 2 miliarde de lei vechi. Din discuţiile cu alte persoane mi-au spus că de banii aceia facem poate doar o bucăţică. Am reuşit cu ajutorul societăţii noastre de gospodărire a apelor cu care facem toate lucrările manual să rezolvăm zona de lângă drumul naţional, pe o distanţă de 20 de kilometri şi am reuşit să curăţim şi canalele laterale, adică vreo 7.000 de metri pătraţi, şi o mare parte a podurilor.

 

Impact real: Ce proiecte aţi depus la Ministerul Dezvoltării, în vederea finanţării?

Gheorghe Gîngu: Am depus şi noi nouă proiecte, dintre care trei vizează modernizarea, dotarea şi extinderea şcolilor din localitate. Cele trei proiecte se ridică la aproximativ 80 de miliarde de lei vechi. Mai avem un proiect pentru modernizare, extindere şi dotarea dispensarului uman cu patru cabinete medicale. Din câte am înţeles, în strategia de dezvoltare naţională prioritare vor fi şcolile, sănătatea, apa şi canalizarea. Un alt proiect pe care l-am depus, şi care este complementar proiectului pe care noi îl avem în derulare, de canalizare, cuprinde racordurile pentru cetăţeni la sistemul de canalizare. Altfel, nu vom avea nici o posibilitate să finalizam lucrările, deoarece nu este prevăzută în proiect şi racordarea gospodăriilor. Din câte am înţeles, cele cinci proiecte vor trece. Se pare că proiectele sunt în procedura de avizare şi, în următoarele zile se vor şi afişa. Celelalte patru proiecte pe care le-am mai depus prevăd modernizarea iluminatului public, pe care noi oricum l-am început.

 

Impact real: Pentru modernizarea infrastructurii rutiere aţi depus vreun proiect?

Gheorghe Gîngu: Am depus trei proiecte, care cuprind asfaltări de drumuri şi construiri sau reabilitări de poduri. La noi, aceste proiecte se ridică la o valoare foarte mare, şi presupun că vor încerca să echilibreze cumva repartizarea fondurilor. Dacă mă întrebaţi pe mine, cred că a venit timpul ca şi comuna Bujoreni să primească mai multe fonduri, aşa cum alţii au primit în trecut. Spun acest lucru pentru că la Bujoreni există zeci de kilometri de drumuri de pământ sau doar pietruite. Un proiect prevede asfaltarea a 26 de kilometri, al doilea 7 kilometri şi al treilea 11 kilometri. Cu fonduri europene avem un al patrulea proiect, care vizează modernizarea infrastructurii educaţionale, pentru incluziune socială şi combaterea sărăciei, la care am înţeles că avem un punctaj bun, şi este posibil să obţinem şi finanţarea. Este vorba de 3,5 milioane de euro şi, dacă va trece acest proiect, reuşesc să schimb faţa pentru acea zonă, de la Lunca.

 

Impact real: Aţi afirmat că la Bujoreni există zeci de kilometri de drumuri de pământ. Se pliază localitatea condiţiilor de accesare a fondurilor europene?

Gheorghe Gîngu: Am încercat să facem un proiect cu fonduri europene, însă nu avem punctaj suficient, deoarece nu mai avem proprietate pe drumul gării. Este una dintre condiţiile care ne asigurau un punctaj mai mare. Drumul care ne dădea punctaj bun de anul trecut nu mai este al nostru, este al CFR-ului. Din câte am înţeles, probabil se vor mai simplifica condiţiile de eligibilitate a proiectelor, aşteptăm să se reia o altă sesiune, prin care să fie suficient acordul proprietarilor, adică, până la urmă, CFR-ul este tot al statului român, nu?

 

Impact real: Situaţia în Consiliul Local nu este una prea roz, PSD neavând majoritate. La ce strategie de colaborare v-aţi gândit, pentru următorii trei ani?

Gheorghe Gîngu: Îi voi scoate în faţa oamenilor. Probabil vor mai urma şedinţe cu dispute, ca în trecut. Chiar la şedinţa de investire a mea în funcţia de primar, după partea cu depunerea jurământului am trecut la punctele de pe ordinea de zi şi am propus pietruirea a trei drumuri de pământ din satul Bogdăneşti. Cu unul dintre drumuri nu au fost de acord, şi mi-au spus să-l scot. Eu le-am spus că ei pot fi sau nu de acord, însă nu pot scoate acest proiect de pe ordinea de zi, ci doar să propună, după caz, amendamente de completare. Deocamdată nu am nici viceprimar, consilierii nu s-au înţeles încă. Până la sfârşitul lunii vom mai avea cu siguranţă o şedinţă. Este adevărat că mi-aş dori un viceprimar de la mine din echipă, dar, dacă acest lucru nu va fi posibil, pot lucra cu oricine în interesul comunităţii şi în mod legal. Aici interesele particulare au dispărut. Avem trei variante de viceprimar până în prezent, PSD-ul vrea, la fel şi PNL, şi s-a mai anunţat încă un candidat, de la PRU. Eu nu mă voi băga în negocieri, doar le voi spune ce obligaţii are viceprimarul. Mi-ar plăcea să găsesc un viceprimar cu care să lucrez bine, şi care să fie măcar pe jumătatea implicării mele în problemele comunităţii.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *